Decizia civilă nr. 5922/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5922/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta L. E., împotriva sentinței civile nr. 1281/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. ȘI
S. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa
părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată
că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Recurenta L. E. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.1281/2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul_ arătând că solicită modificarea sentinței și respingerea excepției netimbrării deoarece în citațiile primite nu a fost încunoștințată despre obligativitatea timbrării și neavând experiență în domeniu, nu a cunoscut că trebuie să timbreze această cerere. Ca atare, a achitat taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei solicitând ca cererea introdusă să nu fie anulată.
J. pentru P. și Inspecții Speciale C., a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece nu au fost indicate motive de netemeinicie sau nelegalitate și achitarea taxei judiciare după pronunțarea sentinței nu este relevantă, întrucât taxele de timbru se plătesc anticipat.
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
Prin încheierea din ședința publică din 26 octombrie 2012 a Tribunalului C. s-a stabilit obligativitatea timbrării cererii de chemare în judecată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrate.
Drept urmare a acestei dispoziții, reclamanta a fost citată în data de
13 noiembrie 2012, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la f.13 dosar de fond, cu un exemplar din întâmpinarea depusă de
pârâtă și cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată până la termenul din_ .
Se observă că taxa de timbru și timbru judiciar nu a fost achitată până la data de_, astfel că Tribunalul în mod întemeiat a făcut aplicarea art.20 alin.3 din Legea 146/1997 și a anulat cererea de chemare în judecată.
Recurenta a achitat o taxă judiciară de timbru de 4 lei și un timbru judiciar de 0,30 lei doar o dată cu formularea recursului în_ .
Sancțiunea stabilită de Legea 146/1997 nu poate fi înlăturată pe motivul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar după pronunțarea sentinței prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată, deoarece textul legal mai sus menționat stabilește obligativitatea achitării taxei la data introducerii cererii sau până la data stabilită de completul de
judecată. Astfel, achitarea taxei judiciare și a timbrului judiciar direct în recurs, nu are nicio relevanță și nu poate determina modificarea soluției pronunțate de Tribunalul Cluj.
În conformitate cu prevederile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat și va menține în totalitate sentința civilă atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta L. E. împotriva sentinței civile nr. 1281/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | D. R. R. | D. | L. | U. | M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _