Decizia civilă nr. 6176/2013. Obligare emitere act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 6176/2013
Ședința publică din data de 29 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta K. M. împotriva sentinței civile nr. 279 din data de_ pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D.
, având ca obiect - obligare emitere act administrativ Legea nr.247/2005.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.279 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Curții de Apel C. a fost respinsă ca prematură acțiunea formulată de reclamanta K. M. în contradictoriu cu pârâta C. C. pentru S.
D. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că nu există neconcordanțe între dispozițiile art.6 din CEDO referitoare la durata rezonabilă a procedurilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 al CEDO referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 intrată în vigoare la data soluționării prezentei cereri.
Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG nr.4/2012 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro PIB-ul României pentru anul 2009 fiind de 120 de miliarde de euro.
Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității. De aceea instanța a apreciat suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu este incompatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient ,exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean fiind respectate.
Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, &
183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)";.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte.
Pentru aceste considerente instanța a va aprecia că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.
Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire este suspedată demersul inițiat de reclamantă este prematur.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta susținând în esență că în mod eronat a fost admisă excepția având în vedere că nu există un mecanism instituțional, legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor; acordarea unui interval de timp pentru soluții financiare privesc intervalul necesar emiterii titlurilor de conversie de către ANPR și nu emiterii titlurilor de despăgubire; fondul creat a înregistrat o scădere accelerată a participaților statului român.
Întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. C. pentru S. D. "
- se face din nou vorbire despre posibilitatea emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P. și nu a emiterii titlurilor de despăgubire de către C. C. pentru S. D. și se invocă culpa legiutorului, prin alocarea defectuoasă a resurselor, inclusiv a acțiunilor la Fondul Proprietatea.
Întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor" - se face din nou vorbire despre intervalul de timp necesar emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P. și nu de intervalul de timp necesar emiterii titlurilor de despăgubire de către C. C. pentru S. D. și se minvocă culpa legiutorjlui, prin neimplementarea la timp a hotărârii-pilot, ceea ce este clar că nu s-a urmărit, raportat la rămânerea definitivă a acesteia acum cea. 18 luni și alocarea defectuoasă a resurselor.
Aavând în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. C. pentru
S. D., în lipsa unei participați! a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind
dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea" - se invocă din nou culpa legiuitorului, prin imposibilitatea vaiorf icării titlurilor de despăgubire emise de către C. C. pentru S. D., imposibilitate care nu poate, în opinia aceluaiași legiuitor, avea drept remediu rapid și eficient blocarea procesului de acordare a acesteia, probabil pentru o perioadă de 10-12 luni, urmare a alocării defectuoase a resurselor.
Având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare"- se invocă din nou culpa legiuitorului, care nu stabilește sursa de finanțare a depăgubirilor, prin neimplementarea la timp a hotărârii-pilot, ceea ce este clar că s-a urmărit, raportat la rămânerea definitivă a acesteia acum cea. 18 luni, prin alocarea defectuoasă a resurselor care a dus la emiterea ordonanței de urgență prin care se înlătură practic remediul rapid și eficient al problemei despăgubirilor, prin suspendarea acesteia.
Ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar"- se invocă echilibrul bugetar și respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, care, în fapt, au fost încălcate a priori prin neimplementarea la timp a hotărârii-pilot și prin alocarea defectuoasă a resurselor.
În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate ft amânată" -interesul general și public este ultimul lucru care se află în atenția legiuitorului român iar propria culpă a acestuia atrage pseodosituații de urgență și extraordinare, în condițiile în care există un cadru legislativ care nu este
invocat expresis verbis, întrucât se cunoaște faptul că nu sunt incidente actele normative care statuează cu privire ta situații de urgență și extraordinare.
Raportat la termenul în care trebuia soluționat dosarul, în lipsa unor alte prevederi legate exprese, de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului în evidențele pârâtei, la începutul anului 2008, nu pot fi primite
Noțiunea de « bunuri » poate cuprinde atât « bunurile actuale » cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o « speranță legitimă » de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989, republicată.
Principiile de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor legii.
Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării, într- un termen rezonabil, a sumelor actualizate, integral.
Reclamanta a parcurs procedurile instituite în favoarea sa și este doar culpa autorităților că ea nu se pot bucura de bunut de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
Pentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, instante de fond nu a luat în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demaratejn cauză de către reclamante prin depunerea notificara, încă ia data de_ .
În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanta au fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat încă din cursul anului 1979, iar dispoziția Primarului mun. C. -N. nr. 6659/_ poate fi asimilată unui "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentate, nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.
Dacă s-ar lua în considerare această poziție, s-ar ajunge în situația în care pârâta s-ar prevala, cu succes, de propria culpă și de aceea a autorităților administrative care au gestionat până în prezent dosarul de despăgubire, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept
Astfel, nu poate fi opusă reclamantei împrejurarea că nu a fost încă desemnat evaluatorul, sau că dosarul nu ar fi fost complet, întrucât toate aceste aspecte se datorează exclusiv modului în care Statul Român a înțeles să reglementeze și să organizeze întreaga procedură de acordare a despăgubirilor, procedură care nu este finalizată după trecerea a 8 ani de la data depunerii notificării.
De asemenea, este de reținut că statui trebuie să-și organizeze în așa fel serviciile oferite cetățenilor încât să le dea posibilitatea acestora să se bucure în mod real și concret de drepturile fundamentale ce le sunt recunoscute.
De altfel se arată practica este în sensul obligării la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire (decizia nr.1640/_ nr.2605/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție ) sentința nr.307/_, 535/_ .s.a.).
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că hotărârea este temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu constă în obligarea paratei C.C.S.D de a emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire reglementat de titlul VII al Legii 247/2005 și a de îndeplini operațiunile administrative prealabile si necesare emiterii titlului de despăgubire si care nu au fost îndeplinite până în prezent din procedura administrativă reglementata de cap.V din titlul VII al Legii 247/2005 respectiv procedura de evaluare .Actul normativ aratat nu prevede un termen ceea ce se apreciază cu valoare de principiu ca procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, conform Legii nr.10/2001 se realizează într-un termen rezonabil.
Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciază de la caz la caz, la momentul soluționării acțiunii. Totodată, fiind vorba de o situație continuă în timp această cerere si caracterul rezonabil al termenului se soluționează respectiv se apreciază în raport cu legislația in vigoare la data soluționării de către instanța a acțiunii.
Prin urmare în speță pe lângă prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile si prevederile adoptate în această materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4/2012 conform cărora:,, La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.,,
In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speță chiar daca s-ar putea retine ca la data pronunțării soluției recurate a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despăgubire, obligația paratei la emiterea acestui titlu și la îndeplinirea operațiunilor administrative nu a devenit exigibilă întrucât termenul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de titlul VII al Legi 247/2005 s-a prelungit prin voința legiuitorului exprimată în actul normativ sus menționat, act normativ care urmărește implementarea hotărârii din cauza pilot M. Athanasiu și alții împotriva României .
Astfel, așa cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ, suspendarea procedurilor de evaluare și de emitere a titlului de despăgubire urmărește implementarea hotărârii sus menționate și a fost determinată și de imposibilitatea corelării momentului epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin aceasta suspendare nu s-a urmărit așadar doar amânarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor respectiv emiterea titlurilor de despăgubiri ci prin această suspendare s-a urmărit blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislației în acest domeniu și pe de altă parte pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
In ce privește găsirea resurselor financiare așa cum rezultă și din nota de fundamentare cât și din expunerea de motive a OUG 4/2012, resursele financiare prevăzute de Legea 247/2005 cu modificările ulterioare pentru plata acestor despăgubiri nu mai exista in prezent. Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proporție de peste 99% iar plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire fiind necesară găsirea altor resurse financiare care să asigure plata acestor despăgubiri. Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plătii acestora timp de 2 ani
prin OUG 62/2010 practica judiciară a statuat cu caracter de principiu ca emiterea titlurilor de plată apare ca prematură până la expirarea acestui termen astfel ca pentru identitate de rațiune aceasta soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei de față pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării OUG 4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza pilot M. Athanasiu împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu iar in aceste împrejurări și avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor
interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin
echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_ .
Noua lege corespunde necesității adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, menit să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, prin noul act normativ, sunt instituite o serie de termene, atât în sarcina solicitanților cât și în sarcina entităților învestite de lege, inclusiv în sarcina noii entități ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru S. D.
, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Conform art.17, alin.1, lit. a din Legea nr. 165/2013, noua comisie validează / invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că, art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Acest termen de 60 de luni a fost stabilit pentru tocmai pentru a acorda, în mod efectiv, despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fără a compromite angajamentele financiare internaționale asumate de Guvernul României.
Pretențiile reclamanei, astfel cum au fost formulate în dosarul de fond al prezentei cauze, nu se mai regăsesc în Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr.278/_
Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Având in vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proced. civilă, curtea va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta K. M. împotriva sentinței civile nr. 279 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
F. T. | D. | M. | M. | H. |
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
GREFIER
D. C.