Sentința civilă nr. 524/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ * R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.524/2013
Ședința publică din data de 25 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.
GREFIER D. B.
S-a luat spre examinare-în vederea pronunțării, acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta SC V. E. SRL C. în contradictoriu cu A. N. de A. F. și cu D. G. R. a F.
P. C., având ca obiect obligare emitere act administrativ modificare informații tarifare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr._, la data de 19 iunie 2011, pe rolul Curții de Apel C., precizată ulterior (f. 35), reclamanta SC V. E. SRL a chemat în judecată pe pârâta A. N. A V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să modifice cele 4 Informații tarifare obligatorii (ITO), respectiv ITO nr. RO2009/0. ; RO2009/0. ; RO2009/0. ; RO2009/0. eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate la pârâtă sub nr.28097, 28098, 28099 și 28100/2011; să fie obligată pârâta la plata de daune interese compensatorii, în temeiul art.8 alin.1 raportat la art.18 alin.3 din Legea contenciosului administrativ în cuantum de 6.923,58 lei pentru fiecare lună de întârziere în emiterea celor 4 ITO-uri, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii din prezentul dosar și până la emiterea efectivă a acestor decizii vamale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin cele 4 cereri formulate către pârâtă, a solicitat în baza art.36, 38 rap.la art.37 și 33 din Codul Vamal, art.12 din Regulamentul CEE nr.2913/1992 și Regulamentul CEE nr.2454/1993, emiterea unor noi ITO, pentru șapte categorii de produse pe care reclamanta le importă în mod curent din afara U.E., comercializarea acestei categorii de produse constituind obiectul principal de activitate al societății.
Motivul principal al societății reclamante l-a constituit faptul că prin Decizia ÎCCJ nr.421/_ pronunțată în dos.nr._ prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea reclamantei, au fost greșit încadrate de către aceasta, conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate și a sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, anexă la Legea 98/1996.
Precizează că în conformitate cu regulile generale de aplicare 3b, în cazul în care produsul este complex, cuprinzând mai multe componente, încadrarea se face conform funcției principale a ansamblului. În speță, așa cum au reținut și instanțele sesizate și cum a demonstrat fără putință de tăgadă raportul de
expertiză întocmit în acea cauză, încadrarea corectă este cea făcută de către reclamantă, funcția principală fiind cea de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor toate produsele provenind din memory stik-uri, dezvoltate tehnologic.
Susținerile făcute de către pârâtă, în sensul că aceste produse nu ar trebui încadrate conform TARIC la încadrarea 8519.81.25 care are descrierea altor aparate, tocmai pentru a permite încadrarea aparatelor noi apărute pe piață, cum sunt cele din speță, au fost considerate nelegale și nefondate, instanța reținând faptul că este vădit netemeinică și nelegală susținerea că în privința acestor produse nu este aplicabilă Regula 3b. În consecință, în raporturile dintre reclamantă și pârâtă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că produsele din categoria MP3 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția
85.27 așa cum a susținut nelegal pârâta, produsele din categoria MP4 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.21 iar produsele din categoria Transmițătoare FM se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.25.
Arată că cele 4 ITO emise în favoarea reclamantei cu privire la produsele care au făcut obiectul deciziei ÎCCJ în cursul anului 2009, ignoră aceste reguli de interpretare a textelor legale incidente, încadrarea produselor fiind făcută în forma reținută ca nelegală prin decizia ÎCCJ și anume la pozițiile 85.27, 85.21 și 85.25. Ulterior pronunțării deciziei ÎCCJ, prin ordonanța CJUE din 9 dec.2010 publicată JOCE din_, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că produsele din această categorie conform normelor vamale "sunt excluse de la aplicarea codului 8521 în măsura în care judecătorul național a stabilit că funcția principală ce caracterizează ansamblul este de înregistrare și reproducere a sunetului";. Hotărârea viza o întrebare a instanțelor germane care au constatat la fel ca și instanțele române, că produsele din categoria MP3 Player sunt aparate de
înregistrare și reproducere a sunetelor.
Raportat la deciziile instanțelor naționale și comunitare cu privire la modul corect de aplicare a normelor de încadrare vamală a solicitat modificarea ITO, emise în favoarea reclamantei cu încălcarea dispozițiilor legale, prin cererile înregistrate la pârâtă sub nr.28097, 28098, 28099, 28100/2011. Cu toate că a expirat termenul legal de 30 de zile și chiar termenul de 45 de zile prevăzut prin regulamentul de aplicare a Codului Vamal din_ până în anul 2007, în care pârâta avea obligația legală de a-i comunica un răspuns, pârâta nu a dat niciun răspuns solicitărilor sale, motiv pentru care a formulat prezenta cerere. Menționează că modificarea ITO este permisă atât de către dispozițiile Codului vamal cât și de către dispozițiile art.12 din regulamentul CEE 2913/1992, în acest sens fiind remis de către autoritățile vamale olandeze ITO NLRTD -2008 - 0. în baza sentinței Tribunalului Haarlem din 13 nov.2007.
În ceea ce privește petitul doi al acțiunii, arată că a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese compensatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la emiterea ITO modificate, raportat la faptul că, datorită încadrării tarifare greșite făcute de către A. N. a V. prin ITO emise
inițial, reclamanta plătește o taxă vamală mai mare (6% în loc de 2%), fapt care generează societății o pierderi medii anuale de 83.083 lei conform situației financiare anexate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 15 septembrie 2011 D. R. pentru Accize și Operațiuni Vamale C., pentru ANV, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 608/_, acțiunea reclamantei a fost respinsă, cu motivarea că nu este incidentă puterea de lucru judecat a celor statuate în dosarul nr._ al Curții de Apel C. și că cererea reclamantei nu se încadrează în prev. art. 12 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992. Totodată, s-a arătat că reținut
că nici hotărârile CJUE nu sunt incidente, raportat la situația specifică dedusă judecății.
Recursul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia ÎCCJ nr. 4714/_, cauza fiind trimisă spre rejudecare, instanța de control judiciar apreciind că cele relevate în motivarea soluției date în primul ciclu procesual atestă că, în fapt, nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, impunându-se completarea probațiunii, inclusiv prin depunerea la dosar a celor patru cereri de modificare a ITO.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. de mai sus, la data de _
, reclamanta depunând note scrise (f. 144), prin intermediul căreia a învederat
instanței, că în urma procedurii de reorganizare a ANAF, se impune a se preciza cadrul procesual, în sensul în care înțelege să se judece în contradictoriu cu A.
N. de A. F. și cu D. G. R. a F. P. C. . În legătură cu această manifestare de voință, Curtea a fost nevoită să ia act de ea, apreciind totuși că introducerea DGRFP C. a fost făcută strict pentru rațiuni de opozabilitate, dat fiind modul în care s-a derulat litigiul până în prezent, poziția acestei entități fiind în același sens (f. 142).
Totodată, la dosar au fost depuse cererile de modificare întocmite de reclamantă, fiind efectuată și o expertiză în specialitatea electronică (f. 97 și urm.).
Deliberând, în rejudecare, Curtea reține următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat că există un dezacord între autoritățile vamale și reclamantă privind emiterea unor Informații Tarifare Obligatorii, conforme Notelor Explicative la Nomenclatura Combinată.
Astfel, reclamanta a solicitat modificarea celor 4 Informații Tarifare Obligatorii (ITO) din acțiune pornind de la faptul că, în principiu nu poate fi cenzurat accesul la justiție al persoanelor în cazul solicitării emiterii unei noi decizii conforme cu hotărâri judecătorești pronunțate în cauză. S-a apreciat ca relevant în acest sens ITO reemis de către Autoritățile vamale olandeze ITO NLRTD - 2008 - 0. în baza sentinței Tribunalului Haarlem din 13 noiembrie 2007. Ca atare, petenta consideră că așa cum autoritățile olandeze au reemis un ITO conform deciziei unui Tribunal, tot așa și autoritățile vamale române au obligația de a reemite un ITO, conform cu decizia ÎCCJ din dosarul nr._ și a Ordonanței CJUE din 9 decembrie 2010 publicată JOCE din_ (p. 0016), depusă la dosarul de fond, în primul ciclu procesual, la fila 7.
In ceea ce privește consecințele Ordonanței citate, Curtea reține ca pertinente statuările conform cărora: "sunt excluse de la aplicarea codului 8521 playerele MP3/Multimedia, în măsura în care judecătorul național a stabilit că funcția principală ce caracterizează ansamblul este de înregistrare și reproducere a sunetului".
Ca atare, plecând de la aceste premise și extinzând, prin analogie, același raționament, care face trimitere la necesitatea stabilirii funcției principale, coroborate cu decizia Curții de Apel C. confirmată de ÎCCJ, care, în calitate de judecător național, a stabilit că funcția principală a produselor din speță este de aparate de înregistrare și reproducere a sunetului, reclamanta afirmă că, consecința logică este excluderea aplicării codului menționat pentru produsele din speță, ceea ce implică temeinicia solicitării reclamantei de reemitere a ITO.
Deși pârâta a contestat temeinicia solicitărilor reclamantei, relevând că produsele ce fac obiectul celor 4 cereri nu sunt identice cu cele supuse analizei tehnice efectuate în cadrul dosarului nr._, însușite de instanța de judecată, cu titlu irevocabil, Curtea nu va valida această apărare, în considerarea concluziilor expertizei de specialitate întocmite în cauză de expert principal Ciulea
A. și expert asistent Ciufudean H. .
Deși este real că cei doi experți au depus lucrări separate, acesta fiind modul de lucru convenit, datorită distanțelor mari de parcurs între localitățile lor de domiciliu, nu este mai puțin adevărat că cele expuse în concluziile formulate sunt convergente în a susține pretențiile reclamantei.
Astfel, chiar dacă la dosar există două înscrisuri separate care consemnează pozițiile experților, Curtea a apreciat că este permisă coroborarea lor, în sensul de a se raporta la explicațiile tehnice mai ample prezentate, de o manieră mai accesibilă pentru un neinițiat în domeniu, de către expertul asistent, o astfel de măsură nefiind de natură să încalce drepturile procesuale ale pârâtei, prin raportare la cele sintetice ale expertului principal, din moment ce s- a respectat principiul contradictorialității, ambele expertize fiindu-i comunicate acesteia (f. 141). Aceasta cu atât mai mult cu cât, în general, poziția expertului asistent este redată în cuprinsul unui raport comun, care poate fi validat parțial sau integral, așa încât faptul că în speță, din cauza unor motive obiective, nu s-a procedat în această manieră, nu constituie, în sine, motiv suficient pentru a
înlătura de plano aceste explicații, apreciate ca fiind pertinente, din economia cauzei.
Nu în ultimul rând, instanța a apreciat că într-o astfel de manieră a dat efect și principiului celerității, dat fiind faptul că dosarul a mai parcurs un ciclu procesual, precum și celui al aflării adevărului în cauză.
Cu toate că pârâta a criticat expertiza și din perspectiva faptului că nu s-au indicat sursele bibliografice la care s-a raportat specialistul, reclamanta a învederat corect că ceea ce trebuia analizat, atât de către pârâtă, cu ocazia procesării cererilor de modificare a ITO, cât și de către instanță, este documentația tehnică a produselor în litigiu, care este emisă de către producători și care a fost anexată la acestea, cu atât mai mult cu cât aspectele de natură tehnică au fost amplu discutate în cadrul raportului de expertiză din dosarul nr._, liniile directoare acolo trasate trebuind a fi respectate, având în vedere și obiectivele formulate.
Ca atare, obiecțiunile formulate de către pârâtă nu au fost încuviințate, Curtea luând act de cele relevate în expertiză, în sensul în care produsele care fac obiectul cererii de modificare a ITO nr. RO2009-0., RO2009-0., RO2009-0. au aceeași funcție principală de dispozitiv digital de stocare și reproducere a sunetului ca și cele care au făcut obiectul expertizei întocmite de către expert Călbează S. în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .
S-a relevat că produsele menționate îndeplinesc funcția de dispozitive electronice de stocare și redare a sunetelor cu ajutorul aparatelor de radiorecepție și sunt cunoscute sub denumirea generică de "FM transmitter". Pentru o mai bună înțelegere, s-a indicat că aceste produse prezintă aceeași funcție de bază ca și produsele de tip MP3 player, respectiv MP4 player, diferențele fiind la nivelul interfeței (opționale, în funcție de model) de redare a sunetelor, astfel: pentru FM transmitter unitatea sonoră de ieșire (interfața de redare a sunetului) este un dispozitiv electronic de emisie în radio frecvență de putere mică și rază mică de propagare (cu o putere de ordinul nW, sau cel mult sute de µW si o rază nominală de propagare de 10m, maximum 25m), astfel încât utilizatorul să poată asculta informația stocată cu ajutorul unui aparat de radiorecepție în unde FM, fără a deranja sau perturba recepția altor utilizatori de aparate de emisie-recepție în benzile alocate transmisiilor de radiodifuziune sau de televiziune. Acesta este și unul din motivele pentru care nu putem vorbi, în cazul acestor aparate, de transmisii radiofonice sau de televiziune având în vedere raza lor mică de propagare a semnalului electro-magnetic. Aceste produse funcționează cu o unitate logică de prelucrare a informației de tip microcontroler și nu de tip microprocesor.
Totodată, produsele care fac obiectul cererii de modificare a ITO nr. RO2009-0., RO2009-0., RO2009-0. sunt similare cu cele care au făcut obiectul expertizei întocmite de către expert Călbează S. în dos. nr._ al Curții de Apel C. și pot fi încadrate la categoria MP3 player, ele fiind analizate în secțiunea 5.2., capitolele I.C. și I.A.
Experții au mai arătat că produsele care fac obiectul cererii de modificare a ITO nr. RO2009-0. au aceeași funcție principală de dispozitiv digital de stocare și reproducere a sunetului și imaginilor, ca și cele care au făcut obiectul expertizei întocmite de către expert Călbează S. în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .
Produsele menționate îndeplinesc funcția de dispozitive electronice digitale de stocare și reproducere a sunetelor și a datelor digitale stocate după forma sau modul de clasificare a fișierelor digitale în care aceste date au fost codificate/formatate/stocate și sunt cunoscute sub denumirea generică de "MP3 player". Aceste produse funcționează cu o unitate logică de prelucrare a informației de tip microcontroler.
Ele sunt similare cu cele care au făcut obiectul expertizei întocmite de către expert Călbează S. în dosarul nr._ al Curții de Apel C. și pot fi
încadrate la categoria MP4 sau MP5 player. Conform fișelor tehnice anexate, produsele menționate au o capacitate de stocare de maximum 1,85 - 1,9 GB din cei 2 GB menționați în prospectul comercial (în general, pentru aceste aparate un mimimum de 100 MB - 150 MB de memorie sunt necesari pentru buna funcționare a echipamentului electronic, respectiv pentru stocarea programelor software proprii aparatului) și pot înregistra maximum 200 minute video format MPEG 4 la o calitate medie de 720/576 pixeli și o viteză de redare compatibilă cu formatul MPEG 4 de 100 ips (imagini pe secundă, cameră video 1,3 Mega pixeli), sau pot stoca maximum 1040 fotografii digitale cu rezoluția medie de 2 MB. Aceste produse sunt cunoscute sub denumirea comercială de MP4 player sau MP5 player, în funcție de firma constructoare.
Plecând de la aceste premise, în mod corect face reclamanta apel la faptul că, prin Decizia ÎCCJ nr. 421/_ pronunțată în dosar nr._, s-a statuat cu putere de lucru judecat față de A. N. a V. faptul că bunurile din categoria celor care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea reclamantei, au fost greșit încadrate de către aceasta conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate și a S. ului Armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, Anexa la Legea nr. 98/1996, greșeală persistând și la emiterea ITO a căror modificare este solicitată în prezenta cauză.
Astfel, în esență, în motivarea deciziei ÎCCJ (pag. 11 - 12), se reține faptul că în mod corect a făcut încadrarea tarifară atât reclamanta în cuprinsul declarațiilor vamale, cât și instanța de fond:"In mod corect instanța de fond, analizând acțiunea reclamantei, a aplicat reglementările vamale și comunitare referitoare la produsele generic numite MP3 Playere, MP4 Playere și Transmițătoare FM, încadrarea corectă la poziția tarifară 85.19, declarată de către reclamantă și reținută ca și corectă de către Instanța de fond, fiind făcută conform Regulii de interpretare 3b din Regulile Generale pentru interpretarea S. ului Armonizat de denumire și codificare a mărfurilor";.
Conform regulii generale de interpretare 3b, în cazul în care produsul este complex, cuprinzând mai multe componente, încadrarea se face conform funcției principale a ansamblului. În speță, așa cum au reținut și instanțele sesizate, și cum a demonstrat fără putință de tăgadă raportul de expertiză întocmit în dosarul_, încadrarea corectă este cea făcută de către reclamantă, funcția principală fiind cea de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor, toate
produsele provenind din memory stik-uri, dezvoltate tehnologic, diferențele fiind la nivelul interfeței (opționale, în funcție de model) de redare a sunetelor.
Susținerile făcute de către pârâta A. N. a V., în sensul că aceste produse nu ar trebui încadrate conform TARIC la încadrarea 8519.81.25, făcută de reclamantă, care are descrierea alte aparate, tocmai pentru a permite încadrarea aparatelor noi apărute pe piață, cum sunt cele din speță au fost considerate nelegale și nefondate, instanța reținând faptul că este vădit netemeinică și nelegală susținerea că în privința acestor produse nu este aplicabilă Regula 3 b.
În consecință, Curtea achiesează susținerilor petentei, în sensul în care, în raporturile dintre reclamanta și pârâtă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că produsele din categoria MP3 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.27, așa cum a susținut nelegal pârâta, produsele din categoria MP4 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.21., iar produsele din categoria Transmițătoare FM se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.25.
Așa fiind, nu se pot reține apărările pârâtei, în sensul în care produsele obiect al ITO din speță ar face parte din alte categorii, deoarece produsele de acest tip poartă diverse denumiri, în funcție de funcțiile auxiliare adăugate, funcția de bază rămânând aceea de aparat MP3 Player (sau versiunea evoluată MP4 Player) -adică aparat de înregistrare și reproducere a sunetului, căruia nu îi este aplicabil codul 8521.
Continuându-și raționamentul, petenta relevă pertinent că prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert A. V. Ciulea, în consonanță cu cele constatate de către expertul asistent, s-a stabilit cu certitudine pe de o parte faptul că toate produsele din speță au ca funcție principală aceea de dispozitiv digital de stocare și reproducere a sunetului, iar pe de altă parte faptul că produsele sunt similare cu cele analizate prin decizia ÎCCJ, putând fi încadrate la categoria MP3 Player, respectiv MP4 Player.
În acest context, de remarcat este observația expertului principal din răspunsul la obiectivul nr. 2: "denumirea MP3 Player este una generică care semnifică o modalitate eficientă de împachetare a semnalelor audio și digitale și de eliminare a sunetelor care nu pot fi percepute de către urechea umană). Implicit încadrarea la categoria MP 3 Player atrage și incidența Ordonanței CJUE din 9 decembrie 2010 publicată JOCE din_, la care s-a făcut referire și anterior.
Curtea achiesează susținerilor reclamantei conform cărora raționamentul reținut în dispozitivul Hotărârii CJUE este pe deplin aplicabil și în speță unde, pentru produsele în discuție s-a stabilit deja irevocabil faptul că funcția principală a ansamblului este de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor. Simplul fapt că produse din aceiași categorie poartă denumiri diferite, ținând cont de funcțiile suplimentare pe care le oferă, nu alterează cu nimic posibilitatea de a aplica identic raționamentul CJUE și în speță, dat fiind faptul că problema juridică este identică.
Pe cale de consecință, se poate valida raționamentul conform căruia cele 4 ITO emise în favoarea reclamantei cu privire la produsele care au făcut obiectul Deciziei ÎCCJ, în cursul anului 2009, ignoră aceste reguli de interpretare a textelor legale incidente, încadrarea produselor fiind făcută în forma reținută ca nelegală prin decizia ÎCCJ, și anume la pozițiile 85.27, 85.21 și 85.25.
Din această perspectivă, Curtea reține și că în ceea ce privește efectele produse de lucrul judecat, acestea au fost evidențiate în doctrină ca fiind negativ și pozitiv, primul dintre acestea asigurând "imutabilitatea verificării
jurisdicționale, urmată de tranșarea chestiunii litigioase printr-o hotărâre, garantându-se astfel imposibilitatea rediscutării aceluiași litigiu, după rezolvarea lui definitivă și irevocabilă.
A. sau puterea lucrului judecat este o calitate atașată verificării și sancționării jurisdicționale. Această autoritate rezultă din puterea conferită de lege instanței de a tranșa definitiv o chestiune litigioasă, numai astfel putându-se asigura securitatea juridică și putându-se garanta stabilitatea raporturilor juridice.
Din această perspectivă, autoritatea sau puterea lucrului judecat se îndepărtează de principiul contestabil res iudicata pro veritate accipitur, apropiindu-se însă de un altul, incontestabil sub aspectul imutabilității: bis de eadem renesit actio (interdicția reluării aceluiași litigiu și între aceleași părți)"; (I. Deleanu - Tratat de procedură civilă, vol.II ediția II, Editura CH Beck B. 2007, pag. 71-72).
Același autor realizează distincția dintre excepția lucrului judecat și prezumția lucrului judecat, arătând că tripla identitate de părți, obiect și cauză interesează excepția, nu prezumția lucrului judecat, care presupune identitate de chestiuni litigioase tranșate prin hotărâre. Excepția împiedică rejudecarea, prezumția simplifică dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv. Excepția evocă efectul negativ al lucrului judecat, prezumția evocându-l pe cel pozitiv, asigurând consecvența în judecată, așa încât, rezolvându-se o a doua acțiune, se vor respecta constatările făcute în primul proces. Excepția presupune tripla identitate, prezumția, dimpotrivă, presupune diferențiere între cele două acțiuni.
Aplicând aceste considerații teoretice în cauză, Curtea constată că reclamanta a înțeles, în fapt, să se prevaleze, în susținerea cererii, de principiul imutabilității actului jurisdicțional, respectiv de împrejurarea că aspectele tranșate, în mod irevocabil, urmare a pronunțării Deciziei nr. 421/2011 a ÎCCJ, nu pot fi ignorate și trebuie respectate și în prezentul cadru procesual, respectiv de prezumția lucrului judecat. Or, date fiind toate cele anterior expuse, Curtea apreciază că mecanismul imaginat de către reclamantă trebuie validat.
În plus, instanța ia act de faptul că acțiunea reclamantei este întemeiată și datorită faptului că modificarea ITO este permisă atât de către Dispozițiile Codului Vamal (art. 36, 38, raportate la art. 37 și 33), cât și de către dispozițiile art. 12 din Regulamentul CEE 2913/1992 și mai ales dispozițiile de principiu din art. 243 al Regulamentului 2913/1992.
Aceasta întrucât, prin hotărârile CJUE de care a înțeles să se prevaleze reclamanta, s-a statuat în sensul în care operatorul economic interesat are posibilitatea de a obține modificarea ITO atunci când aceasta nu mai corespunde cu interpretarea actuală a normelor vamale. Nu se poate admite, de principiu, teza unei interpretări restrictive a prev. art. 12 din Regulament, ele trebuind a fi văzute în lumina disp. art. 243 din același act normativ, în sensul în care instanțele naționale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca o ITO nevalabilă să fie invalidată, iar o nouă ITO, conformă cu realitatea și cu interpretarea corectă a normelor vamale incidente, să fie emisă, în acord cu
statuările din Ordonanța Curții (prima cameră) pronunțată în dos. nr. C - 206/2003, făcute pe marginea textului art. 12 alin. 5 din Regulament.
În acest context, nu pot fi reținute nici apărările formulate prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, în sensul în care modificarea ITO nu ar putea fi posibilă decât dacă ar fi fost sesizată CJUE cu o întrebare
preliminară pe această temă, întrucât prin considerentele deciziei pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 14 aprilie 2011 în dosarele conexate 288/2009 și 299/2009 se stabilește competența exclusivă a
instanței naționale de a determina clasificarea corectă a produsului conform dispozițiilor Nomenclaturii combinate (NC). Sesizarea CJCE cu o întrebare preliminară se face doar Ia nevoie, și nu cu titlu de condiție prealabilă.
Petenta arată corect că în speță problema interpretării este deja lămurită, conform celor statuate prin Ordonanța CJUE din 9 decembrie 2010, astfel că o întrebare preliminară ar fi superfluă. Pe de altă parte, contextul în care Curtea a statuat prin acest considerent era procedural altul, anume schimbarea Nomenclaturii Combinate, și nu situația din speță, greșita aplicare de către Autoritățile Vamale a aceleiași Nomenclaturi Combinate, constatată deja printr-o hotărâre anterioară a Curții.
Așa fiind, urmare a admiterii acțiunii, în acord cu prev. art. 1, 8 și 18 din LCA, va fi obligată pârâta A. N. DE A. F., în calitate de autoritate competentă în domeniu, să modifice cele 4 Informații tarifare obligatorii (ITO), respectiv ITO nr. RO2009/0. ; RO2009/0. ; RO2009/0. ; RO2009/0. eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate de pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 și 28100/2011.
Soluția dată, de validare în parte a pretențiilor formulate, se datorează respingerii cererii privind obligarea pârâtelor la plata daunelor interese în cuantum de 6.923,58 lei pentru fiecare lună de întârziere, Curtea apreciind, pe de o parte, că nu există indicii suficiente pe baza cărora să poată constata, încă din această fază, o rezistență a autorității în punerea în executare a dispozițiilor date, care să nu poate fi înfrântă decât în maniera previzionată de către petentă.
În plus, textul art. 24 alin. 1 și 2 din LCA instituie, în opinia instanței, un mecanism eficient de punere în executare a unei sentințe irevocabile pronunțate în această materie, reclamanta având posibilitatea de a apela la el.
Totodată, Curtea remarcă diferențele de redactare dintre textele art. 18 alin. 3 și art. 24 alin. 2 din LCA, modul în care reclamanta și-a construit fundamentul acestui petit fiind de natură să ducă la concluzia conform căreia se apelează, mai degrabă, la posibilitatea instituită prin acest ultim text legal. Aceasta întrucât prev. art. 18 alin. 3 fac referire la despăgubiri pentru daune materiale și morale cauzate,
respectiv la acoperirea unui prejudiciu creat prin atitudinea autorității, anterioară declanșării litigiului, iar nu la o modalitate de a înfrânge, pe viitor, rezistența acesteia.
Conform prev. art. 274 alin. 1 și 276 C.pr.civ., dată fiind admiterea în parte a acțiunii, va fi obligată pârâta A. N. DE A. F., să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 35.000 lei, din totalul celor 38.655 lei, solicitați, constând în cheltuieli de deplasare și, parțial, onorarii avocațiale, în toate fazele procesuale parcurse până în prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ precizată formulată de reclamanta SC V. E. SRL cu sediul în C. -N., str. B. -Z., FN, jud.
C., în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. cu sediul în
B., str. A., nr. 5, sector 5 și D. G. R. A F. P. C. N. cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 29, jud. C., în calitate de succesoare în drepturi a AUTORITĂȚII NAȚIONALE A V. cu sediul în B., str. M.
M., nr. 13, sector 1 și respectiv, a D.R.A.O.V. C. cu sediul în Oradea, Calea Armatei Române, nr. 4, jud. Bihor și, în consecință:
Obligă pârâta A. N. DE A. F. să modifice cele 4 Informații tarifare obligatorii (ITO), respectiv ITO nr. RO2009/0. ; RO2009/0. ; RO2009/0. ; RO 2009/0. eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate de pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 și 28100/2011.
Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata daunelor interese în cuantum de 6.923,58 lei pentru fiecare lună de întârziere.
Obligă pârâta A. N. DE A. F. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 35.000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. B. D. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
5 ex./_
