Decizia civilă nr. 671/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 671/R

Ședința publică din 21 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.

J. ecător N. B.

J. ecător V. F.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent F. G.

, domiciliat în B. M., str. N. I., nr. 6/30, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 6166 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., în contradictoriu cu intimatul M. B. M. - D. C. C. D. ÎN C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ și_, în urma deliberării s- a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 6166/2012 pronunțată în dosarul nr._ al

Judecătoriei B. M. s-a dispus Respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petentul F. G. în contradictoriu cu intimatul M. B. M. Prin Primar împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 81/PL din data de_ .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la legalitate: procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și urm. din OG 2/2001, neexistând motive de nulitate. Din analiza procesului verbal nu rezultă că în prezenta cauză ar fi incident un caz de nulitate sau anulare a procesului verbal urmare a nerespectării dispozițiilor art. 16, art. 19 și art. 21 din OG 2/2001, așa cum a solicitat petentul să se constate. Petentul nu a indicat motivul de nulitate sau anulare a procesului verbal ce ar interveni ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale menționate și vătămarea produsă ca urmare a nerespectării acestor dispoziții legale.

Cu privire la temeinicie se rețin următoarele: potrivit actului de constatare la data de 30 august 2008, s-a constatat că la un bloc de locuințe situat pe str. N. I. nr. 6, petentul în calitate de investitor a executat fără autorizație lucrări de reabilitare energetică a pereților exteriori ai blocului de

locuințe corespunzător apartamentului cu nr. 30. S-a reținut că prin lucrările efectuate s-au adus modificări fațadei din punct de vedere al formei, culorii și materialelor. S-a reținut că prin fapta săvârșită petentul a încălcat dispozițiile art. 26 alin 1 lit a) din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții. S-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei, s-a dispus măsura desființării lucrărilor și refacerii fațadei la forma inițială.

Potrivit art. 26 alin 1 lit a) din Legea 50/1991 constituie contravenție următoarea faptă, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune: a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3 din actul normativ, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant.

Din declarația martorului audiat, Fernea M., rezultă că petentul a executat lucrările la blocul de locuințe, bloc P+2, fără a avea autorizație. Martora a declarat este o construcție mai veche cu arhitectură specifică, prin lucrările efectuate a fost însă păstrată arhitectura, liniile existente. Martora a declarat că din cauza vechimii blocului este foarte greu de păstrat culoarea clădirii. Lucrările au fost efectuate nu s-au adus modificări formei exterioare, a fost păstrată forma geamurilor.

Articolul 11 din Legea 50/1991 prevede lucrările ce pot fi executate fără autorizație de construire, cu condiția de a nu se modifica structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor (reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei, inclusiv în situația în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări, cu excepția clădirilor declarate monumente istorice, în condițiile legii; zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor).

Din planșa fotografică depusă la dosar rezultă că prin lucrările efectuate au fost păstrate dimensiunile golurilor și ale tâmplăriei, s-au adus însă modificări de formă și culoare fațadei. Deși blocul de locuințe nu este declarat monument istoric, acesta are o arhitectură mai deosebită și care, așa cum a arătat și intimatul trebuie păstrată, iar modificările aduse fațadei blocului sunt evidente. Chiar dacă se impunea reabilitarea energetică a blocului de locuințe, această operațiune nu putea fi realizată fără autorizația emisă de autoritatea locală competentă.

Lucrările executate nu se înscriu între lucrările exceptate de la autorizare conform art. 11 din Legea 50/1991 și art. 18 din Ordin 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Și în articolul 18 din Ordin, invocat în apărare de către petent, sunt prevăzute ca lucrări exceptate de la autorizare lucrările de reabilitare energetică la clădiri de locuit individuale cu cel mult trei niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv nu sunt situate în afara zonelor de protecție a monumentelor și/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii, sub condiția de a nu se aduce modificări calității și formei arhitecturale a elementelor de fațadă.

În condițiile în care așa cum rezultă din probatoriul administrat prin lucrările efectuate s-au adus modificări elementelor de fațadă, iar pentru blocul

de locuințe se impune conservarea aspectului arhitectural, se constată că petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat, sancțiunile fiind aplicate în limitele prevăzute de textul legal de sancționare (art. 26 alin 2 din Legea 50/1991).

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii plângerii și anularea procesului verbal atacat.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Procesul verbal este nul absolut raportat la faptul că se reține săvârșirea unei fapte care atrage aplicarea unei sancțiuni în condițiile în care prin Legea specială, respectiv Legea 50/1991 și Ordinul 839/2009 cuprinzând Normele de aplicare a acestei legi, lucrările efectuate sunt exceptate de la obținerea autorizației de construire.

Din probele administrate în cauză, fotografii, declarații martor, rezultă că apartamentul la care au fost efectuate lucrările de reabilitare termică este amplasat într-un bloc P+2, deci încadrându-se în excepțiile stabilite de lege.

Față de probațiunea administrată în cauză precum și de dispozițiile legale incidentale, în mod greșit reține instanța de fond că lucrările executare de petent au adus modificări fațadei prin culoare și formă.

Din declarațiile martorului audiat (f.39), rezultă că lucrările efectuate nu au modificat arhitectura construcției fiind păstrate liniile existente în vechea finisare exterioară, iar nuanța de culoare folosită la zugrăvit diferă de vechea nuanță doar sub aspectul prospețimii. Totodată martora declară că nu au fost aduse modificări formei exterioare a clădirii sau formei geamurilor, toate acestea fiind păstrate.

Instanța a reținut greșit, prin analiza planșelor foto că s-au adus modificări de formă și culoare fațadei și de asemenea s-a reținut greșit că lucrările de executare nu se înscriu între lucrările exceptate de la autorizare conform art.11 din Legea 50/1991 și art.18 din Ordinul 839/2009 în sensul că aceste lucrări au modificat calitatea și forma arhitecturală a elementelor de fațadă.

Recurentul susține că în ceea ce privește calitatea și aspectul elementelor constructive ale construcției, acestea nu au fost afectate negativ prin această lucrare de izolație a pereților exteriori ci dimpotrivă aspectul estetic al blocului a fost îmbunătățit, lucrarea încadrându-se în forma inițială a pereților fără a aduce modificări acestora, iar culoarea fiind identică cu cea inițială cu singura deosebire că cea din prezent este nouă, deci categoric mai plăcută decât vechea zugrăveală scorojită și pe alocuri desprinsă de pe pereți.

În data de_ intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, arătând următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.81/PL/_, petenta a fost sancționată în temeiul art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr. 50/1991 republicată pentru "execuție neautorizată a unor lucrări de reabilitare energetică a pereților exteriori ai blocului de locuințe situat în B.

M., str. N. I. nr.6/30. Lucrările au fost executate fără autorizație de construire";.

Lucrările au fost executate în perioada anului 2011, petenta neavând autorizație de construire conform art.11 lit.b din Legea nr.50/1991 republicată. În cauza de față lucrările executate de către petent au adus modificări fațadei prin culoare și formă.

În aceeași situație este evidentă modificarea aspectului arhitectural în contextul de unicitate a celor 6 blocuri situate pe str. N. I. . Chiar dacă nu sunt declarate monumente istorice, fiind date în folosință în anul 1960 cvartalul format din cele șase blocuri de locuință au un caracter arhitectural specific care se dorește a fi menținut și protejat. Protecția la nivel local este prevăzută în noul Plan Urbanistic General al municipiului B. M., în curs de elaborare și aprobare motiv pentru care în ultimii ani nu au mai fost aprobate extinderi sau orice alte modificări aduse formei, volumetriei și aspectului arhitectural al blocurilor. De asemenea reabilitarea termică a blocurilor poate fi făcută, în mod unitar pe toată suprafața clădirilor, cu obținerea autorizației de construire emisă de autoritatea locală competentă.

Orice soluție de anulare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției creează un precedent periculos și poate determina imposibilitatea aplicării unor norme legale care să aibă scop sistematizarea localității prin reglementarea aspectului construcțiilor ca atribut exclusiv al autorității publice.

Încălcând aceste dispoziții legale, petentul a procedat la efectuarea unor lucrări de construire neautorizate, motiv pentru care a fost sancționat în temeiul art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, republicată, de către organele de control cu atribuții în menținerea disciplinei în construcții pe raza M. B.

  1. .

    Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 3041 Cod

    procedură civilă precum și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:

    Pornind de la prevederile art. 11 lit. b și e din Legea nr. 50/1991 se constată că excepția de la conduita generală de exercitare a unor lucrări în temeiul unei autorizații intervine doar în situația în care, prin lucrările efectuate, nu se modifică elementele de fațadă și culoarea clădirii.

    Analizând planșele foto depuse la dosarul cauzei, tribunalul constată că prin lucrările efectuate la fațada blocului și care au atras sancționarea sa, petentul a modificat culoarea clădirii pe porțiunea zugrăvită, nemodificând însă alte elemente ale fațadei.

    Prin modificarea culorii petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, efectuând o lucrare neexceptată de la autorizare.

    În consecință, sub aspectul sancțiunii principale, procesul verbal atacat nu va putea fi anulat.

    Sub aspectul sancțiunii complementare, tribunalul reține că măsura aplicată de către agentul constatator este excesivă, fiind absolut neeconomicoasă.

    Dat fiind faptul că petentul nu a respectat măsurile impuse doar sub aspectul culorii fațadei, tribunalul va modifica sancțiunea complementară, în

    sensul obligării petentului la refacerea fațadei prin aducerea acesteia la culoarea inițială.

    Pentru aceste considerente în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 al. 3 Cod procedură civilă, recursul va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul admiterii doar în parte a plângerii contravenționale și anume în partea ce privește sancțiunea complementară.

    PENTRU ACELEAȘI MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE:

    În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,

    Admite recursul declarat de petentul F. G., domiciliat în B. M., str.

  2. I., nr. 6/30, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 6166 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o modifică în sensul că:

    Admite în parte plângerea.

    Dispune modificarea sancțiunii complementare în sensul că obligă petentul doar a refacerea fațadei în sensul aducerii acesteia doar la valoarea inițială.

    Menține celelalte dispoziții. IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    V. P.

    N. B.

    V.

    F.

    G. ier,

    1. H.

Red. F.V./Tred. A.H. 2013/2 ex.

J. ECĂTOR LA FOND A. R. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 671/2013. Anulare proces verbal de contravenție