Decizia civilă nr. 710/2013. Comunicare informatii de interes public
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 710/2013
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
AL H. GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursurile declarate de recurentul- reclamant T. D. - J. și recurentul-pârât I.
de M. al J. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 1882 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu recurentul-pârât I. T. de M. al J. B. -N.
, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului- reclamant T. D. - J. și a recurentului-pârât I. T. de M. al J.
B. - N. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 14 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1882/_, pronunțata de Tribunalul Bistrița Năsăud in dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. D. J., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. AL J. B. -N. .
A fost obligat pârâtul I. T. DE M. AL J. B. -N. să-i comunice reclamantului informațiile pe care le-a solicitat în cuprinsul adresei nr. 8012/_ .
A fost obligat pârâtul I. T. DE M. AL J. B. -N. să-i comunice reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor de comunicare a informațiilor de interes public solicitate de reclamant, adresate pârâtului I. T. de M. al J. B. -N. .
A fost obligat același pârât să-i plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului I.
T. DE M. AL J. B. -N. la sancționarea contravențională a Instituției Prefectului județului B. -N., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul T. D. -J. a chemat în judecată pârâtul I. T. DE M. AL J. B. -N., solicitând instanței să oblige pârâtul la comunicarea informațiilor publice pe care
i le-a solicitat în scrisoarea nr. 8012/_ ; să-i comunice, in conformitate cu art. 21 alin (3) din Legea 544/2001, care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva celui vinovat de nesolutionarea legala a cererilor pe care le-a adresat paratului ITM BN; să oblige paratul sa-șl îndeplinească obligația legala de amendare a angajatorului Institutia Prefectului - Județul B. -N., pentru refuzul de a incheia cu reclamantul un contract de munca in forma scrisa si, respectiv, pentru consemnarea in fals, in REVISAL, a pretinsului Contract de munca nr. 31/_, care nu exista; sa oblige pârâtul, în conformitate cu art. 22 alin (2) din Legea 544/2001, la plata către reclamant a sumei de 10,000 lei cu titlu de reparații pentru daunele morale suferite din culpa paratei.
În motivare, reclamantul susține, în esență, că a avut raporturi de munca in cadrul Instituției Prefectului - Județul B. -N., derulate in trei perioade, astfel:
> perioada nr 1 :_ -_ finalizata prin concedierea abuziva nr 1, dispusa prin Ordinul Prefectului nr 250/2000 dar anulata de către Judecătoria Bistrița prin SC 837/2001, pronunțata in dosarul 5661/2001 si, respectiv, de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotărârea pronunțata in Cauza ""T. contra României".
> perioada nr 2 :_ -_ finalizata prin concedierea abuziva nr 2, dispusa prin Ordinul Prefectului nr 220/2010 dar anulata de către Tribunalul B.
N. prin SC nr 1195/_ in dosarul civil nr 8044/2010
> perioada nr 3 :_ - 23.O8.2011 finalizata prin demisia fara preaviz a reclamantului, in baza art 81 alin (8) din Codul muncii, provocata din motive imputabile exclusiv angajatorului.
Prin hotărârea pronunțată de CEDO in Cauza "T. contra României a stabilit in sarcina «prefecturii obligația reintegrării reclamantului pana ce1 mai târziu in data de_ . Pentru a simula respectarea legalității, angajatorul- prefectura i-a comunicat in perioada_ -_ trei versiuni diferite de contracte de munca nelegale, reclamantul refuzând in mod intemeiat sa accepte si sa semneze cele trei contracte menționate, intrucat conțineau prevederi care nu corespundeau adevărului prin care îi erau încălcate o serie de drepturi, inclusiv cele salariale.
Referindu-se la perioada nr 2 in care nu a avut incheiat niciun contract de munca in forma scrisa, reclamantul arată că acest aspect de nelegalitate a fost tranșat in mod irevocabil de către Tribunalul B. -N. prin Sentința civila nr 4734/F/_ pronunțata in dosarul civil nr_ .
În ce privește corespondenta cu ITM B. -N., reclamantul menționează scrisoarea nr. S474/_ prin care i-a solicitat paratei informații privind modalitatea in care acesta figurează in evidentele ITM BN. Din răspunsul nr. 6650/_, formulat de către parata ITM BN, rezulta ca prefectura ar fi încheiat cu Contractul individual de munca P/_, împrejurare care nu corespunde adevărului, in condițiile în care Tribunalul B. -N. a stabilit prin SC 4734/F/_ că acest contract de munca nu există.
Cu alte cuvinte, pentru a simula respectarea legalității, prefectura a consemnat in fals, în REVISAL, pe numele reclamantului, un contract de munca pe care nu l-a incheiat niciodată cu reclamantul.
Scrisoarea nr. 288/_ prin care reclamantul a solicitat ITM BN următoarele: sa dispună amendarea prefecturii pentru derularea raporurilor de munca "la negru", in absenta unui contract de munca in forma scrisa, incheiat cu reclamantul, sa dispună amendarea prefecturii pentru inregistrarea falsa din REVISAL a unui contract individual de munca inexistent, sa reglementeze problema inregistrarii contractului de munca in REVISAL si in carnetul de munca incepand cu data de_, sa analizeze oportunitatea sesizării organelor de
cecetare penala pentru inregistrarea de către prefectura, in fals, in REVISAL, a unui contract de munca inexistent.
Din răspunsul evaziv si lacunar nr. 1654/_, formulat de către parata ITM BN, rezulta, împotriva evidentei, ca reclamantul ar fi desfășurat activitate in cadrul prefecturii in baza unui contract de munca in forma scrisa incheiat in baza SC 4734/F/2010, imprejurare care nu corespunde adevărului.
Nemulțumit de răspunsul pârâtului, reclamantul a revenit către ITM BN cu scrisoarea nr. 2178/_ si cu scrisoarea nr. 8012/_ prin care i-a adresat paratei, punctual, următoarele solicitări: să-i comunice o copie certificata a actului de constatare întocmit de către inspectorii acesteia în urma verificărilor pe care le-a efectuat la Prefectura B. -N., in perioada ianuarie-februarie 2011; sa-i comunice care sunt datele de început si de sfârșit ale controlului efectuat la prefectura, ca urmare a petitilor susmenționate precum si care sunt masurile dispuse; care este cuantumul amenzii aplicate, daca aceasta amenda a fost achitata pana in prezent.
Prin răspunsurile inregistrate sub numerele 3131/_ si, respectiv, 8721/_ parata a refuzat in mod explicit sa-i comunice latele solicitate, cu motivația ca aceste date nu reprezintă informații de interes public, in contradicție flagranta cu art 2, lit b din Legea 544/2001
De asemenea parata l-a dezinformat susținând in mod fals ca ar fi pus informațiile solicitate la dispoziția unei oarecare instanțe de judecata, fara a specifica cu precizie care este instanța la care s-a referit.
Având in vedere cele ce preced, reclamantul se consideră îndreptățit sa aprecieze că ITM BN l-a mintit/dezinformat cu premeditare in legătura cu masurile luate împotriva prefecturii in urma pretinsului control efectuat ia sediul angajatorului, in condițiile in care in realitate nu a intocmit nici măcar un act de constatare.
Prin refuzul sau de a răspunde solicitărilor pe care i le-a adresat, de comunicare a unor informații publice, parata l-a vătămat in dreptul său constituțional de a avea acces neingradit la orice informație de interes public (art
31 din Constituția României: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit")
Prejudiciul moral pe care i l-a cauzat parata a constat si consta mai ales in sentimentul de grava insecuritate si înstrăinare civica pe care l-am resimțit si il resimte si in prezent din cauza atitudinii de desconsiderare din partea unei autorități publice care i-a incalcat in forma continuata dreptul fundamental de acces neingradit la informațiile de interes public, drept garantat de Constituție.
Totodată, prin refuzul de a răspunde solicitărilor sale exprese de a-si indeplini obligația de a amenda prefectura pentru comunicarea de informații false In REVISAL si pentru încălcările legislației muncii, parata ITM BN a devenit practic complicele prefecturii - instituția cu cazier european care a fost condamnata la CEDO tocmai pentru refuzul de a-l reintegra pe reclamant in munca in baza unor documente legale, inclusiv a contractului de munca in forma scrisă.
In aceste condiții 1TM BN l-a prejudiciat moral si datorita frustrărilor provocate de sentimentul de suspiciune si neincredere in parata - instituție a statului care a acționat vădit impotriva interesului său legitim de a avea documente legale de muncă.
În drept, reclamantul invocă Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; Constituția României, Legea 554/2004 a contenciosului administrativ; Legea nr 108/1999, republicata, privind infiintarea si funcționarea I. i Muncii; HG nr 161/2006 privind REVISAL.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul I. T. DE M. B.
-N. a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului, învederând în motivare, în esență, următoarele:
La sesizarea scrisa a d-lui T. D. -J., privind modul de îndeplinire a unor obligații legate de gestionarea bazei de date privind contractele individuale de munca prin aplicația RE VIS AL. de către Instituția Prefectului județului B.
-N., inspectorii de munca din cadrul ITM BN au efectuat un control cu obiect respectarea prevederilor HG 161/2006, privind întocmirea si completarea registrului general de evidență a salariaților (abrogat de art. 14 din HG 500/201 i).
Controlul a fost efectuat in perioada ianuarie-februarie 2011, iar actul de control întocmit (proces verbal de control), a fost depus, la solicitarea Judecătoriei B., in dosarul 1_ . la termenul din_ .
Pârâtul mai susține că, tehnic vorbind, Instituția Prefectului avea o problema de legislația muncii, respectiv de reintegrare in munca, dedusa judecații dinainte de apariția soft-lui de gestionare electronica a contractelor individuale de munca si nu se cunoaște din ce cauză, ( nici controlul nu a reușit sa elucideze), personalul de specialitate nu a înțeles ce inseamna reintegrare, în sensul că la anularea unei dispoziții de desfacere a contractului de munca, actul care ființează, juridic discutând, este cel care era în ființă înainte ele aplicarea măsurii desfacerii.
Cum-soluția "tehnica" găsita de cei responsabili nu a fost tocmai cea adecvata, inspectorii de muncă au aplicat o sanctiune individualizata echilibrat.
Dar acest act de control, necomunicat reclamantului in forma lui completa, numai în esența lui, nu este un motiv suficient de consolidat pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 iei cu titlu de daune morale.
In ce privește petitul trei, de obligare a pârâtului la aplicarea amenzii, chiar "post festum", pornind de la prevederile LEGII 108/1999 privind inspectia muncii, solicită a fi respins ca neîntemeiat, având in vedere căile procedural posibil de urmat in astfel de situații.
În drept, invocă prevederile art. 6 alin. 1 din Legea 544/2001, Legea 103/1999 privind Inspecția muncii, prevederile art. 21 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, HG 161/2006 .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probatoriului cu înscrisuri administrat, a conținutului dosarului nr._ (atașat), prima instanță a reținut că reclamantul T. D. J. a avut raporturi de muncă în cadrul Instituției Prefectului județului B. -N. în perioada_ -_, perioadă căreia i-a succedat o alta în care între reclamant și instituția angajatoare s-au purtat o serie de litigii finalizate cu hotărâri judecătorești care au dispus reintegrarea acestuia, respectiv acordarea unor sume cu titlu de daune pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești.
În acest sens, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 837 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița (f. 13 din ds._ ), s-a dispus reîncadrarea reclamantului în postul de consilier-expert gr. I A, cu obligarea angajatorului la plata daunelor materiale.
Prin Hotărârea din 29 iulie 2008 în Cauza T. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a avut loc o încălcare a art. 6 din Convenție, cauzată de anularea hotărârii judecătorești mai sus menționate printr-un recurs în anulare, sens în care a hotărât că statul pârât trebuie să execute sentința civilă nr. 837/2001, să îl reintegreze pe reclamant pe postul său și să plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții. Totodată, prin aceeași hotărâre statul pârât a fost
obligat să plătească reclamantului și sume suplimentare cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată.
Urmare a demersului judiciar inițiat de reclamant în cadrul dosarului înregistrat la Tribunalul B. -N. sub nr._, prin sentința civilă nr. 4734/F/2010, s-a dispus obligarea Instituției Prefectului județului B. -N. la încheierea cu reclamantul a unui contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază Ordinul nr. 23/2009 și Ordinul nr. 66/2009, în considerentele hotărârii reținându-se că, în privința contractului individual de muncă anexă la Ordinul 23/2009, acesta practic nu există, câtă vreme nu a fost acceptat de către reclamant prin semnătură (motivul refuzului fiind reprezentat de stabilirea unui salariu de bază necorespunzător, ulterior refuzului fiind modificat cuantumul acestuia prin Ordinul nr. 66/2009, însă fără a se proceda la încheierea unui contract individual de muncă care să corespundă dispozițiilor noului ordin).
Această dispoziție a instanței a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 187/R/2011 de Curtea de Apel C., decizie prin care a fost casată sentința civilă nr. 4734 /F/2010 doar în parte, respectiv cu privire la pronunțarea asupra capătului de cerere ce viza pretențiile în sumă de
5.000 euro (cauza fiind, în aceste limite, trimisă spre rejudecare - ulterior, prin sentința civilă nr. 1021/F/2011 pronunțată de Tribunalul B. -N. luându-se act de renunțarea reclamantului la judecată).
Pentru a fi în măsură a-și susține poziția procesuală exprimată în cadrul litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate și pentru a demonstra modul defectuos în care angajatorul a înțeles a-și îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa, reclamantul s-a adresat pârâtului
I. T. de M. B. -N., prin cererea înregistrată sub nr. 6474din_ (f. 13 dosar), prin care a solicitat eliberarea unui document oficial din care să rezulte modalitatea în care acesta figura în evidențele menționatei instituții, data calendaristică la care s-a comunicat de către instituția Prefectului contractul individual de muncă și dacă pârâtul deține o copie a acestui contract, cerere căreia i s-a răspuns conform adresei nr. 6650/_ (f. 14).
Ulterior, reclamantul a depus la ITM B. -N. o sesizare (nr. 288 din _
) în cuprinsul căreia reclama încălcări grave ale prevederilor legislației muncii de către Instituția Prefectului, sens în care solicita adoptarea măsurilor care se impun în vederea respectării prevederilor legale în privința derulării raporturilor de muncă dintre reclamant și angajator (f. 15, 16).
Urmare a celor sesizate de reclamant, pârâtul îi comunică acestuia prin adresa nr. 1654 din_ (f. 17) că "pentru încălcarea prevederilor HG nr. 161/2006 constatate cu ocazia controlului, instituția a fost sancționată contravențional";.
Nemulțumit de caracterul evaziv al adresei ce i-a fost comunicată de ITM B- N, reclamantul s-a adresat din nou instituției pârâte (la data de_ - f. 18 și la data de_ - f. 19), invocând prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, răspunsul formulat de ITM B. -N. materializându-se în adresele nr. 3131/_ - f. 20 și respectiv nr. 8721/_
- f. 21.
Informațiile solicitate de reclamant, punctual, au vizat comunicarea actului de constatare întocmit în urma verificărilor efectuate de inspectorii ITM, a datelor de început și de sfârșit ale controlului efectuat la prefectură ca urmare a petițiilor, care sunt funcționarii care au luat cunoștință despre măsurile dispuse, care este cuantumul amenzii aplicate angajatorului și dacă aceasta a fost achitată și care au fost măsurile luate de ITM ca urmare a constatării refuzului
angajatorului de a încheia cu reclamantul un contract de muncă în formă scrisă în perioada_ -_ .
Referitor la aceste solicitări, pârâtul a motivat că acestea nu reprezintă informații de interes public conform Legii nr. 544/2001 și că acestea vor fi puse la dispoziția organelor de cercetare penală ori instanțelor de judecată, după caz, dacă vor fi solicitate (răspunsul conținut de adresa nr. 3131/_ ) ulterior comunicând reclamantului (prin adresa nr. 8721/_ ) că datele solicitate de reclamant au fost puse la dispoziția instanței de judecată competentă să soluționeze cererile reclamantului într-un dosar în care acesta este parte, fără a se menționa însă datele de identificare ale dosarului la care s-a făcut trimitere, reiterându-se însă și în cuprinsul acestei adrese aprecierea potrivit cu care datele solicitate nu sunt informații de interes public.
Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 544/2001, "Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public.
Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal";.
Totodată, conform art. 22 alin. 1 teza I din același act normativ, "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice";.
Raportat la cererile adresate de reclamant pârâtului I. ui T. de
B. -N. reținute în prezentarea stării de fapt (înregistrate sub nr. 2178/_ și respectiv 8012/_ ) întrunesc exigențele legale ale art. 6 alin.
3 din actul normativ mai sus citat, permițând instituției publice identificarea informațiilor solicitate
Se mai impune totodată relevarea faptului că refuzul entității pârâte nu a fost motivat în drept prin invocarea incidenței uneia dintre ipotezele legale prevăzute de art. 12 (1) din Legea nr.544/2001, modificată și care reglementează excepțiile de la accesul liber al cetățenilor cu privire la categoriile de informații enumerate la lit. a - g din textul de lege menționat.
De altfel, în cuprinsul întâmpinării formulate în prezentul dosar, pârâtul nu a mai susținut teza potrivit cu care informațiile solicitate de reclamant nu s-ar încadra în categoria informațiilor de interes public, relevând doar faptul că în urma controlului (care, având în vedere că pe rolul instanțelor de judecată se afla deja în derulare un litigiu între reclamant și angajator, s-a limitat la verificarea respectării prevederilor HG 161/2006), constatându-se că soluția tehnică adoptată de cei responsabili în vederea reintegrării reclamantului nu a fost adecvată, s-a dispus aplicarea unei sancțiuni echilibrate din punct de vedere al individualizării.
Mai mult, se confirmă faptul necomunicării cu reclamantul, în mod complet, a rezultatului controlului, apreciindu-se însă că acesta, în esența lui, nu reprezintă un motiv suficient de consolidat pentru obligarea pârâtei la suma solicitată de reclamant cu titlu de daune morale.
În cauză, calificarea datelor solicitate de reclamant prin cele două cereri adresate pârâtului, este incontestabil circumscrisă noțiunii de informație de interes public, în sensul prevederilor art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, sintagmă care în accepțiunea dată de text de lege vizează "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației";.
Aceasta în acord și cu prevederile art. 13 din Legea nr. 544/2001 potrivit cu care "informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public";.
Legitimarea reclamantului în a solicita informații cu privire la controlul efectuat de ITM B. -N., inclusiv cu privire la sancțiunile aplicate în concret, rezidă în necesitatea apărării corespunzătoare a drepturilor și intereselor legitime ale acestuia în raport cu instituția angajatoare din a cărei culpă, stabilită prin hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, reclamantul a suferit prejudicii ale căror efecte s-au prelungit în timp.
Nu prezintă relevanță, în sensul prefigurat de pârâtă, indicarea în cadrul întâmpinării formulate în cauză a dosarului în care, la solicitarea instanței de
judecată, pârâtul a comunicat documentele solicitate de reclamant (dosarul nr._ ), câtă vreme prin necomunicarea informațiilor direct reclamantului, conform procedurii expres prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2001, s-a adus atingere dreptului acestuia de acces liber și neîngrădit la informațiile de interes public, drept consacrat de art. 1 din actul normativ menționat, acesta constituind
"unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României";.
Așadar, în privința acestor informații, instanța a admis cererea reclamantului, constatând nelegalitatea refuzului exprimat în cuprinsul adreselor comunicate acestuia (nr. 3131/_ - f. 20 și respectiv nr. 8721/_ - f. 21). Totodată, având în vedere că, în ceea ce privește sancțiunea contravențională la care face trimitere pârâtul în cuprinsul anexei la procesul verbal de control seria BN nr.00o11916 (depuse la filele 287 și 289 dosar), informația privind individualizarea acesteia nu a fost relevată nici pe parcursul derulării procesului ce formează obiectul prezentului dosar, nefiind anexat procesului verbal de control și procesul verbal de constatare și sancționare contravențională seria BN nr. 2198/_, instanța a obligat pârâtul, în temeiul prevederilor art. 22 alin. 3 din Legea nr. 544/2001, să-i comunice reclamantului informațiile pe care le-a solicitat în cuprinsul adresei nr. 8012/_, precum și să-i comunice acestuia care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor de comunicare a informațiilor de
interes public solicitate de reclamant, adresate pârâtului ITM.
Relativ la petitul de stabilire a despăgubirilor formulat de reclamant, instanța a constatat că pentru pronunțarea soluției prefigurate în acest sens de art. 22 alin. 2 din lege, afirmarea pretinsului prejudiciu reprezintă o condiție necesară dar nu suficientă, în condițiile în care din probele administrate nu rezultă certitudinea producerii unor daune cuantificabile în bani. Astfel, este neîndoios că informațiile analizate au fost solicitate de către reclamant în virtutea convingerii acestuia că modul defectuos de aducere la îndeplinire de către Instituția Prefectului județului B. -N., în calitate de angajator, a obligației de reintegrare a reclamantului, nu a fost sancționată, în condițiile constatării încălcărilor legislației muncii, de către autoritatea abilitată.
Or în aceste condiții, refuzul nelegal al pârâtei de a-i furniza reclamantului informațiile de interes public solicitate în legătură directă cu derularea raporturilor de muncă ale acestuia a determinat, neîndoios, o suferință și o traumă psihică pentru reclamant, aflat în situația de a-și pierde încrederea în instituțiile statului și în potențialul acestora de a respecta dreptul cetățenilor de a avea acces neîngrădit la informațiile de interes public pe care Constituția României îl garantează (art. 31).
Stresul, suferința psihică ce i-a fost astfel produsă reclamantului reprezintă o realitate indiscutabil dăunătoare în viața acestuia. Pacea sufletească, o anumită constantă a barometrului psihic, caracterizează climatul moral sănătos de care are dreptul să beneficieze fiecare persoană. Tulburarea acestui climat moral creează o stare de neliniște, de zbucium interior, prin urmare o daună morală.
Desigur, prin acordarea unor despăgubiri suferința provocată nu se stinge, însă poate fi, într-o anumită măsură îndreptată, aplanată, iar cuantificarea prejudiciului moral suferit este greu a o aborda prin prisma unor criterii obiective, însă instanța a apreciat că reprezintă o reparație justă și echitabilă aceea de a obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 lei cu acest titlu.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului ITM la sancționarea contravențională a Instituției Prefectului județului B. -N., instanța a dispus în sensul respingerii acestuia, motivat de faptul că nu există temei legal pentru a proceda la o substituire a instanței de judecată în atribuțiile conferite agenților constatatori cu privire la constatarea și sancționarea contravențiilor de prevederile art. 15 din OG nr. 2/2001, instanța neputând fi abilitată să interfereze ea însăși cu activitatea administrației, să se substituie acesteia și prin hotărârea pronunțată să dispună obligarea organului constatator la aplicarea sancțiunilor contravenționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, atât reclamantul T. D.
-J., cât și pârâtul I. T. de M. B. N. .
Prin recursul său, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a dispozitivului sentinței recurate, in sensul de a admite si petitul nr 3 din acțiunea introductiva formulata si precizata de reclamant și în consecința, obligarea pârâtului I. T. de M. B. N. sa il amendeze pe angajatorul recurentului, Instituția Prefectului Județul B. N. in baza art
260 alin 1 lit e din Codul muncii, la plata unei amenzi de 20.000 lei pentru incalcarea art 16 alin 1 din Codul muncii, respectiv primirea recurentului la munca fara încheierea unui contract individual de munca in forma scrisa si pentru încălcarea art 16 alin (2), respectiv, înregistrarea tardiva si nereala, in REVISAL, a unui pretins contract de munca (avand nr. 31/_ ), constatat a fi inexistent prin Sentința civila irevocabila nr 4734/F/2010, pronunțata in dosarul_ al Tribunalului B. N. .
In plus, solicită să se mențină toate celelalte dispoziții care se regăsesc in dispozitivul sentinței atacate, asa cum au fost formulate de către instanța de fond.
În motivarea recursului recurentul arată că soluția data de către instanța de fond la petitul 3 din acțiunea introductiva este criticabila pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită atât a legii interne cat si a art 6.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Efectele acestor încălcări au condus, in mod nelegal, la respingerea petitului privind obligarea paratului ITM BN la amendarea contravenționala a angajatorului, Instituția Prefectului - Județul B.
.
Recurentul solicită să se respingă motivarea instanței de fond, nejustificata in prezenta cauza, potrivit căreia nu exista temei legal pentru a proceda la o substituire a instanței de judecata in atribuțiile conferite agenților constatatori in baza art. 15 din OG nr 2/2001, instanța neputând fi abilitata sa interfereze ea insasi cu activitatea administrație, pentru următoarele motive:
Plenitudinea de competenta a instanței de judecata in materia sancționării contravențiilor, in baza practicii CEDO.
Art 260 alin (1) litera e) si p) constituie temeiul juridic al sancționării angajatorului pentru săvârșirea contravențiilor de primire la munca a angajatului fara contract de munca in forma scrisa si, respectiv, de neînregistrare in REVISAL a contractului de munca.
De asemenea art 237, 240 si art 260 alin (2) din Codul muncii instituie prerogativele organului constatator de legalitate in domeniul relațiilor de munca, ITM BN.
Aplicarea legii intr-un stat de drept, în cazul de față art. 260 din Codul muncii, nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc.
Mai mult decât atât, practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în promovarea preeminența dreptului, considerând puterea discreționară atribuită unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o înfrângere prin lege a acelui drept.
Or, in prezenta cauza, în condițiile stabilirii de criterii concrete pentru aprecierea sancțiunii contravenționale ce se impune a fi aplicată, împiedicarea instanței de judecata de a observa respectarea lor le lipsește de orice valoare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie al angajatorului (Prefectura BN) și, respectiv, al agentului constatator (ITM BN)
În concluzie, in prezenta cauza dedusa judecății, instanța de judecată are competenta legală de a cenzura legalitatea masurilor dispuse de către organul constatator, paratul ITM BN.
In opinia recurentului, o interpretare contrara ar constitui o încălcare a accesului său liber la justiție garantat de art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul recurentului de acces la un tribunal.
In prezenta cauza ar fi vorba despre un refuz nejustificat al paratului ITM BN de a constata si sancționa contravențiile prevăzute de art 260 alin (1) lit e) si
p) din Codul muncii, in disprețul solicitărilor repetate ale recurentului care se regăsesc in scrisorile de la filele 15, 16, 18 si 19 din dosar.
Potrivit art 3 din Codul civil roman, un judecător nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede sau ca aceasta este întunecata ori neîndestulătoare, fara a incalca norma de drept internațional care interzice "denegarea de dreptate".
România, stat contractant al Convenției, nu poate sa suprime jurisdicțiile sale sau sa sustragă competentei acestora soluționarea anumitor categorii de litigii civile, pe care sa le încredințeze unor organe executive, deoarece ar exista riscul arbitrariului, cu consecințe grave, contrar dispozițiilor Convenției (a se vedea paragrafele 35 si 36 din Decizia CEDO din_ pronunțata in Cauza Golder contra Regatului Unit).
În aplicarea art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, judecătorul național are nu doar dreptul dar și obligația asigurării aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene, revenindu-i rolul de a aprecia cu privire la prioritatea tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările ce vizează dreptul comunitar sau drepturile omului. În calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestuia, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestuia de către legiuitor. (în acest sens fiind cauza Vermeire împotriva Belgiei - hotărârea din 29 noiembrie 1991 - seria A nr. 214 paragraf. 84; hotărârea D. E. împotriva României - cererea 71525/01 paragraf 103 publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din_ ).
"Încălcarea de către paratul ITM BN a ari. 15 alin (1) din OG 2/2001 Totodată din actele dosarului rezulta fara echivoc ca ITM BN si-a încălcat cu
intenție si rea credința obligațiile pe care le are in baza prev art 15 alin (1) din OG nr 2/2001, in condițiile in care in perioada_ -_ nu a efectuat niciun control la sediul angajatorului său, Prefectura B. N., aspect ce rezulta din Registrul de control al prefecturii in care nu a fost consemnat, in baza art 240 din Codul muncii, niciun control efectuat vreodată de către ITM BN (filele 41,42 din dosar).
Având in vedere cele ce preced, chiar daca este real faptul ca instanța nu se poate substitui organului constatator, recte ITM BN, totuși, in condițiile refuzului mai sus arătat al paratului, instanța poate aprecia si individualiza atât faptele ilicite ale angajatorului cat si cuantumul sancțiunilor corespunzătoare si, pe cale de consecința, poate obliga paratul sa-si exercite prerogativele legale de sancționare a contravenientului.
In prezenta cauza dedusa judecății instanța de fond nu a fost investita sa se substituie organului constata tor si nici sa dispună, ea însăși, sancțiuni contravenționale ci a fost investita sa individualizeze faptele ilicite si sancțiunile aferente, in conformitate cu prevederile legale.
In acest sens, in opinia recurentului, in prezenta cauza Tribunalul B. -
N. a ignorat in mod nepermis atât consemnările din Încheierea de ședința din data de_ cat si susținerile sale din primul paragraf al Concluziilor scrise intitulat "Dreptul reclamantului de a solicita amendarea angajatorului său prefectura, de către inspectorii de munca" (filele 292, 293) pe care solicită sa-l aibă în vedere in soluționarea prezentului recurs.
A admite ca instanța de judecata nu poate obliga niciodată paratul ITM BN, care a dat dovada de vădita rea credința, sa constate fapte ilicite si sa dispună sancțiuni pentru încălcarea prevederilor art 16 alin (1) si (3) din Codul Muncii, ar însemna sa se încurajeze in crearea oricând a unor situații prejudiciabile similare cu cea din prezenta cauza, prin care angajații sa fie prejudiciați fara ca angajatorii sa răspundă pentru faptele lor, cu complicitatea organului constatator al statului.
Încălcarea de către paratul ITM BN a art. 237 si ari 260 din Codul muncii Prin soluția data petitului nr 3 instanța de fond l-a exonerat, de fapt, de
răspundere, in mod indirect, tocmai pe angajator, prefectura, care deși trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate recurentului prin activitatea sa cu intenție sau din culpa, a rămas pana in prezent nesancționat de către paratul ITM BN.
S-a creat astfel un precedent inadmisibil ce îi permite ITM BN un comportament discreționar in sensul ca acesta poate deveni oricând complice cu angajatorul meu in vederea încălcării drepturilor subsemnatului, fara a putea ca paratul sa fie constrâns sa respecte dispozițiile legale in materie, recte art. 260 alin (2) din Codul muncii ("Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către inspectorii de muncă") sau art. 237 din Codul muncii ("Aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă este supusă controlului I. i Muncii, ca organism specializat al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, În subordinea M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale").
Indiferent de măsura în care statul intervine sau nu în sfera relațiilor de muncă, inspecția muncii trebuie sa se impună ca un organ administrativ de control indiscutabil necesar care trebuie sa-si exercite atribuțiile cu buna credința. Nu se poate concepe desfășurarea normală a raporturilor de muncă, înlăturarea muncii "la negru" și apărarea intereselor salariaților fără controlul activității inspecției muncii.
Incidenta Legii 554/2004.
In subsidiar, recurentul învederează ca, prin bogata corespondenta prealabila pe care a purtat-o cu paratul, in baza reglementarilor procedurale ale
contenciosului administrativ, a investit ITM BN sa constate si sa sancționeze lipsa nejustificata a unui contract de munca încheiat in forma scrisa cu subsemnatul de către Prefectura B N.
Or, refuzul nejustificat al ITM BN de a-i soluționa cererea arătata reprezintă, in opinia sa, un motiv perfect îndreptățit de a solicita instanței de judecata ca, in baza art. 8 alin (1) si art 18 din Legea 554/2004, sa oblige paratul la sancționarea contravenționala a prefecturii printr-o amenda avans cuantumul maxim prevăzut de lege.
In situația arătata instanța de fond nu s-ar substitui agentului constatator căruia îi revine, potrivit dispozițiilor legale, competența de a aplica sancțiunea contravenționala, ci ar individualiza sancțiunea aplicată cu respectarea dispozițiilor legale.
In acest sens, învederează in materie de practica judiciara, Decizia nr.1059 din data de 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal
In drept: prevederile art 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, art 237, 240 si 260 Codul muncii; art 8 alin (1), art 18 din Legea 554/2004, art 6.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin recursul său, pârâtul I. T. de M. B. N. a solicitat admiterea recursului său, casarea in întregime a hotărârii atacate, iar pe cale de consecința, rejudecând cauza in fond să se respingă acțiunea civila promovata de reclamant, precum si suspendarea executării Sentinței civile nr. 1882/2012, pana la soluționarea prezentului recurs; temei legal art. 304 IXI. 9 din C.pr.civ., considerând această hotărâre nelegală, nu se referă la probele administrate de pârât; nu este in concordanță cu faptele si probele reținute; nu ajunge în mod convingător la soluția din dispozitiv, nefiind congruenta logic; solicită examinarea pricinii în totalitatea ei, adică să se verifice dacă starea de fapt constatată prin hotărârea atacată este sau nu oglinda adevărului obiectiv și dacă faptelor constatate li s-a aplicat în mod just legea, solicitare întemeiată pe prevederile art. 304 indice l din C.pr.civ.
În motivarea recursului s-a arătat că în fapt, prin Sentința civila nr. 1882/2012 s-a admis in parte acțiunea formulata de reclamant în contradictoriu cu paratul I. T. de M. B. N., obligând paratul ITM BN, sa-i comunice reclamantului informațiile pe care le-a solicitat in cuprinsul adresei nr. 8012/_, obligând paratul ITM BN sa-i comunice reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor de comunicare a informațiilor de interes public solicitate de reclamant, adresate paratului ITM BN, obliga același parat sa-i plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului ITM BN la sancționarea contravenționala a Instituției Prefectului B. N. .
Pârâtul considera ca Sentința civila 1882/2012 este nelegala si netemeinica pentru următoarele considerente:
Conform art. 22 din Legea 544/2001, reclamantul are acces la instanța de contencios administrativ care are competenta doar de verificare in ce măsura dreptul de acces al acestuia la informațiile de interes public a fost lezat, iar in caz afirmativ sa dispună ca măsura de reparație obligarea autorității sa furnizeze
informațiile de interes solicitat.
În ceea ce privește informațiile de interes public solicitare ce se încadrează in categoria celor prevăzute in lista de documente, reclamantului-intimat i s-au furnizat datele cerute, mai puțin copia după procesul verbale de control si procesul verbal de contravenție care, pe de o parte nu sunt cuprinse in lista de documente, iar pe de alta parte nu pot fi puse la dispoziția unei persoane care
face o sesizare vis-a-vis de o instituție având in vedere prevederile art. 18 din Legea 108/1999 privind Inspecția muncii:
» Inspectorii de muncă sunt obligați:
să nu aibă vreun interes, direct sau indirect, de orice natură al" n acesta, în entități le care se află sub incidenta controlului lor;
să nu dezvăluie secretele de fabricație și, in general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunoștință in exercitarea funcțiilor lor, atât pe durata existenței raporturilor de serviciu, cât și timp de 2 ani după data încetării acestora;
să păstreze confidențialitatea asupra identității persoanei care semnalează nerespectarea prevederilor legale in domeniul reglementat de prezenta lege și să nu dezvăluie angajatorului, prepușilor săi sau altor persoane faptul că efectuează controlul ca urmare a unei sesizări."
Inspectorii de munca având obligația păstrării confidențialității asupra activității instituției controlate;
Astfel este nelegala si netemeinica arat prima dispoziție data de prima instanța referitor la obligarea pârâtului sa comunice petentului informațiile pe care le-a solicitat in cuprinsul adresei nr. 8012/_, precum si cea referitoare la obligarea pârâtului de a comunica reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor c1e comunicare a informațiilor de interes public solicitate de reclamant deoarece reclamantul nu a făcut o plângere administrativa in acest sens, in cadrul căreia sa poată fi stabilita persoana vinovata.
Astfel daca nu a urmai procedura prevăzuta de art. 21 din Legea 544/2001 pe cale administrativa este prematur a se dispune luarea masurilor disciplinare, deoarece reclamantul nu a formulat o reclamație administrativa, adresata conducătorului instituției publice in termen de 30 zile de la luarea la cunoștința de către persoana lezata.
Doar de-abia după cercetarea administrativa, daca reclamația se dovedea întemeiata, așa cum precizează dispozițiile art. 21 alin 3 din Legea 544/2001 răspunsul se putea trimite persoanei lezate in termen ele 15 zile de la depunerea reclamației si avea in conținut atât informațiile de interes public solicitare inițiala cat si menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
Cum reclamantul intimat a înțeles sa apeleze doar la plângerea in instanța nefiind urmata procedura prealabila a cercetării disciplinare prevăzuta de art. 35 din H.G. nr. 123/2002, norme metodologice de aplicarea Legii 544/2001, abia apoi se putea adresa instanței de contencios administrativ conform art. 36 din același act normativ.
Cât privește obligarea pârâtului recurent la plata daunelor morale in suma de 10.000 lei, aceasta dispoziție a instanței apare ca fiind neîntemeiata ea putând fi acordata de instanța doar in ipoteza in care demersul judiciar al reclamantului ar fi găsit întemeiat, respectiv daca s-ar considera ca este culpa pârâtului care permite o asemenea conduita ar fi cauzat un prejudiciu moral.
Recurentul pârât considera ca un asemenea prejudiciu nu a fost produs si pe cale de consecință, conform principiului accesorium sequitur principales, daca nu se admite obligația principala, atunci nici cererea accesorie nu va fi admisa.
În baza celor prezentare mai sus și a probelor existente, hotărârea primei instanțe este greșită recurentul fiind nemulțumit de ea și justificându-și recursul.
În drept, au fost invocate prevederile art. 302, art. 302 indice 1, art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 C.pr.civ., ale Legii nr. 544/2001 și H.G. nr. 123/2002.
Prin întâmpinarea formulată, recurentul I. T. de M. B. N. (f. 12) a solicitat respingerea recursului reclamantului ca netemeinic pentru următoarele motive:
In fapt, prin Sentința civila nr. 1882/2012, s-a admis in parte acțiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratul I. T. de M. B.
, obligând pârâtul I. T. de M. B. N. să-i comunice reclamantului informațiile pe care le-a solicitat in cuprinsul adresei nr. 8012/_
, obligând paratul ITM BN să-i comunice reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate ele nesoluționarea cererilor de comunicare a informațiilor de interes public solicitare de reclamant, adresate paratului ITM BN, obliga același parat sa-i plătească reclamantului suma de
10.000 lei cu titlu de daune morale, respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului ITM BN la sancționarea contravenționala a Instituției Prefectului B. N. .
recursul reia argumentele din plângerea făcuta primei instanțe, cu o
«rafinare» a prezentării lor;
nu sunt probe noi, indicii sau împrejurări vădite care sa duca la admisibilitatea recursului;
condiția legală de admisibilitate în astfel de cazuri este o "dezvoltare a motivelor ",implicând determinarea greșelilor anume imputate dispozitivului hotărâri! primei instanțe, o argumentare în fapt și in drept care așa cum sunt prezentare duc, la aparenta de « posibilitate », nicidecum la admisibilitate, insa;
În concret, susținerile, numite motive, din memoriu în recurs nu sunt temeinice pentru că mizează doar pe o posibila generozitate mărinimie si nicidecum pe probe si argumente legale noi, care sa convingă.
Recursul nu face, cum nici in prima instanța nu s-a făcut o analiza a condițiilor acordării nunelor morale;
daunele morale pot fi acordate numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: nelegalitatea conduitei instituției, existența unui prejudiciu concret, existenta unei legături de cauzalitate intre comportamentul invocat și pretinsul prejudiciu;
Aceste condiții au fost enumerare în decizia din 2010 a Tribunalului Funcției P. e al Uniunii Europene, Etanislovas Tomas, precizând că temeinicia unei acțiuni în despăgubire introduse in temeiul articolului 236 CE este condiționată de îndeplinirea unui set de condiții, și anume nelegalitatea conduitei reproșate instituțiilor, un prejudiciu concret și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul invocat și pretinsul prejudiciu".
In final, se precizează că e de acord cu concepția europeană cu privire la acordarea daunelor morale în litigiile de muncă și anume:
prejudiciul moral subzistă în însăși greșeala angajatorului, nu a unui terț;
judecătorul trebuie să verifice circumstanțele particulare și nu să solicite lucrătorului sa dovedească producerea prejudiciului moral.
revine judecătorului sa stabilească cuantumul daunelor morale acordate, după verificarea circumstanțelor particulare.
Pe fond, solicită pârâtul respingerea recursului reclamantului, casarea in întregime a hotărârii atacate, iar pe cale de consecința, rejudecând cauza in fond sa se respingă acțiunea civila promovata de reclamant cu motivele arătate in recursul declarat de pârât in același dosar.
In drept, invocă dispozițiile art. 308 alin. 2, raportat la art. 115- 118 C.pr.civ., art. 312 (1) teza a II-a C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f. 14), reclamantul T. D. -J. a solicitat respingerea în totalitate ca nefondat a recursului formulat de către I. T. de M. B. N. .
În motivarea întâmpinării se arată că I. T. de M. B. N. aduce o serie de critici nefondate sentinței recurate reiterând toate apărările formulate in fata instanței de fond, fara a formula argumente noi care ar putea
conduce la modificarea hotărârii atacate, in sensul solicitat de recurentul - parat, motiv pentru care reclamantul solicită instanței să aibă in vedere toate susținerile sale din scriptul "Concluzii scrise" (filele 292 - 298) precum si apărările pe care le-a formulat in fata instanței de fond, pe parcursul cercetării judecătorești, si pe care înțelege sa le mențină in totalitate.
In plus, reclamantul arată că ITM BN dezinformează instanța de recurs.
Susținerea paratului potrivit căreia "reclamantul intimat i s-au furnizat datele cerute" nu corespunde adevărului, fiind contrazisa chiar de refuzul explicit ce rezulta din scrisorile paratului cu nr. 3131/_ si nr. 8721/_ (fila 21)
De altfel susținerea echivoca a paratului potrivit căreia datele solicitate in scrisoarea reclamantului nr 8012/_ (fila 19) "[ ... ] au fost puse la dispoziția instanței de judecata competenta sa soluționeze cererile dvs intr-un dosar in care sunteți parte" este nedovedita, in condițiile in care nu s-a indicat, in mod concret, instanța de judecata si, respectiv, dosarul despre care se face vorbire.
Procesul verbal de control si procesul verbal de contravenție, documente întocmite pro cauza
Susținerea paratului potrivit căreia procesul verbal de control si procesul verbal de contravenție nu ar fi documente publice reprezintă de fapt o modalitate de a ascunde instanței de recurs faptul ca aceste documente au fost întocmite pro cauza pentru a se crea o aparenta de legalitate
Cu alte cuvinte, documentele arătate nu au cum sa corespunda adevărului, in condițiile in care controlul angajatorului-prefectura nu a fost niciodată efectuat, împrejurare care rezulta fara niciun dubiu din următoarele acte ale dosarului:
Adresa prefecturii nr. III 8/234/_ (fila 22. ultimul aliniat) in care se menționează cu claritate ca prefectura nu deține actele de constatare ale pretinsului control pe care paratul ITM BN dezinformează ca l-ar fi efectuat la sediul prefecturii B. N.
Registrul unic de control al prefecturii (filele 41. 42) in care nu exista nicio consemnare a vreunui control efectuat vreodată de către paratul ITMBN la prefectura.
Registrul de intrare/ieșire al prefecturii (filele 43-268) in care, de asemenea, nu exista nicio consemnare a vreunui control efectuat vreodată de către paratul ITMBN la prefectura.
Paratul a denaturat in mod intenționat starea de fapt reala
In alta ordine de idei, reclamantul învederează ca pretinsul Proces verbal de control (fila 287) întocmit pro cauza in data de_, nu corespunde nicidecum solicitărilor si exigentelor legitime ale reclamantului, pentru următoarele motive:
Din scrisoarea paratului nr. 1654/_ (fila 17) rezulta dezinformarea potrivit căreia verificarea solicitata de către reclamant era deja finalizata in data_ . Pe cale de consecința procesul verbal de control trebuia încheiat cel mai târziu in data de_ si nicidecum in data de_ .
Refuzul nejustificat al paratului de a constata ca reclamantul muncea "Ia negru" in cadrul prefecturii, fara contract de munca, in perioada 2010 - 2011, este pe deplin dovedit prin Sentința civila nr. 3375/2012, pronunțata de catre Judecătoria Bistrița, in dosarul 11408/2010 (atașat prezentului dosar) prin care instanța de judecata a constatat inexistenta contractului arătat si totodată Prefectura Bistrița Năsăud a fost obligata la plata către stat a unei amenzi in cuantum de 50 lei pe zi de întârziere pana la executarea obligației de a încheia cu subsemnatul un contract de munca in forma scrisa in baza SC 4734/2010 a Tribunalului B. -N. .
Având in vedere cele ce preced, subsemnatul consider ca am dovedit pe deplin si reaua-credinta a ITM BN care, potrivit scrisorii de la fila 17, a
"constatat" in mod neadevărat ca, in data de_, reclamantul muncea cu contract de munca, in condițiile in care Sentința civila nr 4734/F/2010 este si in prezent neexecutata
Paratul nu a efectuat niciodată, in mod real si serios, controlul la sediul prefecturii deși a fost investit in mod legal, in acest sens, prin sesizarea subsemnatului.
Pentru a crea o aparenta de legalitate si pentru a exonera prefectura de răspundere, paratul a inventat o stare de fapt care nu corespunde adevărului si l- a dezinformat flagrant cu privire la efectuarea controlului pe care l-a solicitat.
Referitor la răspunderea disciplinara a angajatului vinovat.
In opinia reclamantului, paratul invoca nejustificat prev art 21 alin (2) si (3) din Legea 544/2001 susținând obligativitatea unei plângeri administrative prealabile din partea reclamantului, in vederea stabilirii persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor arătate.
Reclamantul apreciază ca răspunderea disciplinara exista fara niciun dubiu, in mod independent de existenta unei plângeri in baza art 21 alin (2), in condițiile in care fapta ilicita a refuzului aplicării dispozițiilor legale este reglementata in baza art. 21 alin (1) din Legea 544/2001.
Or, in condițiile in care ITM BN neaga existenta faptei ilicite arătate este evident ca plângerea prealabila invocata in recurs de către parat ar fi fost de prisos întrucât ar fi avut aceeași soarta juridica cu cererea principala, recte a refuzului nejustificat.
Paratul însuși, care reprezintă o importanta instituție a statului de drept, are obligația sa efectueze din oficiu sau la cererea instanței, cercetarea disciplinara a angajatului vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 21 alin (1).
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Prin solicitarea nr. 8012/_ reclamantul a cerut paratei: să-i comunice o copie certificata a actului de constatare întocmit de către inspectorii acesteia în urma verificărilor pe care le-a efectuat la Prefectura B. -N., in perioada ianuarie-februarie 2011; sa-i comunice care sunt datele de început si de sfârșit ale controlului efectuat la prefectura, ca urmare a petitilor susmenționate precum si care sunt masurile dispuse; care este cuantumul amenzii aplicate, daca aceasta amenda a fost achitata pana in prezent.
Acest capăt de cerere a fost corect admis de către tribunal, care a obligat pârâtul să-i comunice reclamantului informațiile solicitate în cuprinsul adresei nr. 8012/_ .
Cu privire la acest petit, pârâtul recurent a arătat în recurs că reclamantului-intimat i s-au furnizat datele cerute, mai puțin copia după procesul verbale de control si procesul verbal de contravenție, fără să demonstreze acest fapt, iar cu privire la copia actului de constatare solicitată recurenta nu a indicat un temei legal expres care să instituie o scutire de la obligația de comunicare a informațiilor publice, art. 18 din Legea 108/1999 privind Inspecția muncii pe care recurenta îl invocă referindu-se la o obligație de confidențialitate instituită în sarcina inspectorilor pentru activitatea lor, nu a excepție de la caracterul public al informațiilor solicitate.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului ITM la sancționarea contravențională a Instituției Prefectului județului B. -N., Curtea reține că instanța de fond l-a respins în mod corect. Într-adevăr, nu există nici un temei legal pentru a proceda la o substituire a instanței de judecată în atribuțiile organului administrativ, respectiv agenților constatatori, deoarece s-ar încălca atribuțiile administrației și principiul separației puterilor în stat.
Departe de a răspunde acestui argument reținut de tribunal, reclamantul a procedat în recurs la suplimentarea, nepermisă procedural, a cererii sale,
indicând și suma cu care, în opinia sa, instituția prefectului ar trebui sancționată, precum și încadrarea juridică a presupusei fapte săvârșite. Celelalte motive indicate sub acest aspect tind să încerce să avanseze o fundamentare pentru a justifica substituirea instanței organului administrativ, pe care reclamantul o solicită, fără însă ca vreun temei de drept dintre cele în discuție să fie pertinent. Principiul separației puterilor în stat imprimă și prerogativele pe care partea jurisdicțională a statului le deține, iar investigarea concretă a unor presupuse fapte contravenționale și aplicarea de sancțiuni nu se numără printre acestea. Nici art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu reprezintă un temei suficient și precis pentru depășirea de către instanță a atribuțiilor pe care statul parte i le trasează și care sunt suficiente pentru realizarea funcției jurisdicționale. Curtea nu consideră că imposibilitatea constatării și sancționării directe de către instanță a unei presupuse contravenții încalcă vreun drept fundamental al reclamantului, căruia îi stăteau la dispoziție alte remedii, tot judiciare, și care nu implicau încălcarea regulilor partajării de atribuții între puterile statului și domeniul contenciosului administrativ.
Prima instanță a mai obligat pârâtul I. T. de M. al J. B.
-N. să-i comunice reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor de comunicare a informațiilor de interes public solicitate de reclamant, reținând incidența art. 6 alin. 1 și 2 și art. 22 alin. 1 teza I din Legea nr. 544/2001.
Curtea observă că reclamantul nu a întrebat dacă s-a stabilit vinovăția vreunei persoane pentru fapta alegată și dacă această persoană a fost sancționată disciplinar, ci direct sancțiunile aplicate. Emiterea unui răspuns pozitiv acestei interogații astfel concepută ar însemna acceptarea implicită a premiselor strecurate de reclamant în întrebarea sa și, deci, a unei acceptări de către autoritate a existenței faptei, persoanei răspunzătoare și vinovăției acesteia. Din această perspectivă, autoritatea nu putea fi obligată la emiterea unui răspuns care ar însemna o recunoaștere implicită a acestor elemente, iar reclamantul putând reveni oricând cu o solicitare care să implice comunicarea unei informații, nu o recunoaștere implicită a unei presupuse răspunderi, acest capăt de cerere trebuind a fi respins.
Față de această soluție de reformare parțială a hotărârii primei instanțe, precum și temeiurile reținute de tribunal, Curtea mai consideră că suma de
10.000 lei acordată reclamantului cu titlu de daune morale este exagerată.
Daunele morale susceptibile de a fi obținute trebuie să fie urmarea directă a necomunicării informațiilor solicitate de reclamant prin cererea nr. 8012/_ prin care acesta a cerut paratei: să-i comunice o copie certificata a actului de constatare întocmit de către inspectorii acesteia în urma verificărilor pe care le-a efectuat la Prefectura B. -N., in perioada ianuarie-februarie 2011; sa-i comunice care sunt datele de început si de sfârșit ale controlului efectuat la prefectura, ca urmare a petițiilor susmenționate precum si care sunt masurile dispuse; care este cuantumul amenzii aplicate, daca aceasta amenda a fost achitata pana in prezent.
Existența unor alte chestiuni litigioase și chiar a unor litigii între reclamant și autorități nu pot fi analizate deoarece s-ar încălca obiectul acțiunii prezente; acestea nu sunt pertinente. Prin urmare, singura faptă care rămâne ca bază pentru un prejudiciu moral este necomunicarea unor informații legate de un control efectuat de pârâtă la Prefectura jud. B. -N. . Tribunalul a reținut că refuzul pârâtei de a-i furniza reclamantului informațiile de interes public solicitate a determinat, neîndoios, o suferință și o traumă psihică pentru reclamant, aflat în situația de a-și pierde încrederea în instituțiile statului și în potențialul acestora de a respecta dreptul cetățenilor de a avea acces neîngrădit
la informațiile de interes public, adăugând că stresul, suferința psihică ce i-a fost astfel produsă reclamantului reprezintă o realitate indiscutabil dăunătoare în viața acestuia. Pacea sufletească, o anumită constantă a barometrului psihic, caracterizează climatul moral sănătos de care are dreptul să beneficieze fiecare persoană. Tulburarea acestui climat moral creează o stare de neliniște, de zbucium interior, prin urmare o daună morală.
Curtea observă că reclamantul s-a mărginit la a indica prejudiciul moral ca fiind sentimentul de (grava) insecuritate si înstrăinare civica pe care l-a resimțit din cauza atitudinii de desconsiderare din partea unei autorități publice. Construcțiile juridice legate de pacea sufletească, stres, zbucium interior, nu aparțin reclamantului și sunt înlăturate de instanța de recurs. Reclamantul mai indică un prejudiciu moral generat de frustrările provocate de sentimentul de suspiciune si neincredere in parata - instituție a statului care a acționat vădit impotriva interesului său legitim de a avea documente legale de muncă, însă chestiunea documentelor legale de muncă ale reclamantului nu este dedusă judecății în prezenta cauză și nu are legătură cu obiectul cauzei, orice eventual prejudiciu sub acest aspect neavând un raport de cauzalitate cu lipsa unui răspuns la cererea din_ .
Lipsa acestui răspuns este de natură să producă reclamantului un prejudiciu moral printr-un sentiment de insecuritate si înstrăinare civica pe care poate fi compensat, după aprecierea Curții, printr-un cuantum al daunelor morale de 1.000 lei în loc de 10.000 lei acordate excesiv de tribunal.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul reclamantului, să admită recursul pârâtului și să modifice în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației stabilite în sarcina pârâtului de a comunica reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor de comunicare a informaților de interes public solicitate de reclamant, adresate pârâtului I. T. de M.
B. -N. și reducerii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului la suma de 1.000 lei. Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul T. D. -J. împotriva sentinței civile nr.1882/_, dosar nr._ al Tribunalului B. -N. .
Admite recursul declarat de pârâtul I. T. DE M. B. -N. împotriva sentinței civile nr.1882 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația stabilită în sarcina pârâtului de a comunica reclamantului care sunt sancțiunile disciplinare luate împotriva persoanei vinovate de nesoluționarea cererilor de comunicare a informaților de interes public solicitate de reclamant, adresate pârâtului I. T. de M. B. -N. și reduce cuantumul daunelor morale acordate reclamantului la suma de 1.000 lei. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | L. R. A. | A. | M. | S. | AL H. |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: M.A.P.
