Decizia civilă nr. 2687/2013. Comunicare informatii de interes public

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2687/2013

Ședința publică de la 28 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. DE S. A P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 3463/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul A. I., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3463/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâta D. de S. P. a județului C. .

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 200 lei cu titlu de daune morale.

S-au respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1340/_, reclamantul A. I. a solicitat pârâtei D. de S. P. a județului C. să îi comunice dacă un anumit tratament medical se poate efectua cu trimitere de la medicul de familie, respectiv să se dispună efectuarea de măsurători câmp magnetic telefonie mobilă pentru radiațiile emise în zona sensului giratoriu din cartierul Mărăști din localitatea C. -N. (filele 4-6).

Prin adresa nr. 1340/_, comunicată reclamantului la data de_ (filele 15, 16), pârâta a răspuns solicitărilor acestuia în sensul că tratamentele efectuate la nivelul unităților sanitare private sunt gratuite doar în situațiile în care acestea sunt în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, respectiv că evaluarea expunerii de habitat se efectuează conform Ordinului M. ui Sănătății nr. 1193/_, prin determinări ale câmpului electromagnetic generat de funcționarea antenelor de telefonie mobilă de către A. Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, D. Teritorială

C., Centrul Regional de S. P. sau Centrul de Mediu și S. din C. -N.

. Pârâta a mai precizat că în urma verificărilor și măsurătorilor efectuate pe baza petițiilor mai multor cetățeni, valorile înregistrate ale câmpului electromagnetic determinat pentru frecvențele de la 0 Hz la 300 GHz se află mult sub limita maximă admisă.

Reclamantul A. I. apreciază că pârâta nu a răspuns petiției sale în termenul legal iar cele indicate prin adresă nu corespund realității.

Din cele expuse reiese că pârâta D. de S. P. a județului C. a dat curs solicitării reclamantului și a răspuns punctual la cele două interpelări. De aceea, în temeiul art. 22 din Legea nr. 554/2001, s-a impus respingerea petitului de obligare a pârâtei la formularea unui răspuns. Faptul că reclamantul nu este mulțumit de conținutul răspunsului nu poate fi cenzurat pe calea procedurii reglementate de acest act normativ, ci printr-o acțiune în contencios administrativ care să abordeze fondul pretențiilor.

Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că răspunsul a fost comunicat reclamantului cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 7 alin. 1 din lege, aspect de natură a justifica acordarea de daune morale.

Astfel, situația creată prin atitudinea abuzivă a instituției publice l-a afectat pe reclamant în plan moral, nepatrimonial, întrucât prin întârzierea răspunsului i s-a încălcat în mod nejustificat dreptul de acces la informații de interes public. În acest context, starea de supărare și frustrare generată de conduita culpabilă a pârâtei nu este suficient compensată prin comunicarea răspunsului, ci se impune ca reclamantul să beneficieze și de compensarea prejudiciului moral suferit, suma apreciată de instanță ca fiind echitabilă fiind cea de 200 lei. Această sumă este suficientă pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit, care nu poate deveni sursă de abuz din partea solicitantului.

Tribunalul nu poate, însă, să dispună repararea prejudiciului material al reclamantului prin achitarea prețurilor pentru tratamentul medical urmat deoarece acesta nu reprezintă consecința directă a nerespectării termenului de soluționare a cererilor de acces la informații de interes public. De asemenea, schimbarea conducerii Direcției de S. P. a județului C. nu este o măsură care să poată fi dispusă în această procedură legală.

Văzând dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. DE S. A

  1. A J. C.

    solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

    În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că reclamantul s-a adresat Direcției de S. P. a J. C. în repetate rânduri, în scris sau prin înscriere în audiențe la conducerea instituției, invocând diferite probleme personale, nemulțumiri, etc. Luându-se în considerare și starea sa precară de sănătate, a fost tratat de fiecare dată cu multă atenție, iar la solicitările sale, inspectorii sanitari s-au deplasat în teren pentru verificări având ca obiect fie disconfortul de vecinătate cauzat de functionarea Directiei Sanitar Veterinare, fie modul deficitar de colectare a deșeurilor, fie calitatea necorespunzătoare a unor produse alimentare. A se vedea înscrisurile anexate, repezentând petițiile reclamantului și răspunsurile DSP C. la problemele semnalate de reclamant în perioada 2010-2012.

    Instanța de fond a reținut că DSP C. a încălcat nejustificat dreptul de acces la informații de interes public și a cauzat reclamantului o stare de supărare și frustrare. Cele 2 probleme care au făcut obiectul petiției înregistrată sub nr.1340/_ au fost:

    1. ajutor pentru plata tratamentului H.I.F.U

    2. functionarea antenelor de telefonie mobilă

În privința primului punct, i s-a răspuns în chiar ziua înregistrării petiției,_ . Reclamantul a venit personal pentru înregistrarea petiției, dar a solicitat și o audiență la directorul executiv, unde a fost primit pe loc și unde i s-au dat explicațiile necesare, respectiv: tratamentele efectuate de unități sanitare private sunt gratuite numai în măsura în care aceste unități au încheiat contract cu Casa de Asigurări de S. . Ca urmare, petentul a fost sfătuit să solicite audiență la Casa de Asigurări de S., aflată în aceeași clădire, la un alt etaj.

Acest fapt este menționat de petent, în petiția sa nr.1340/_ anexată cererii de chemare în judecată, unde sub nr.înreg. reclamantul a consemnat: " am fost în audiență la director D. D. "

Problema functionării antenelor de telefonie mobilă a fost formulată de reclamant și în petiția sa înregistrată la DSP C. sub nr.7184/_ . Prin răspunsul nr.7184/_ i s-a comunicat petentului că aceste aspecte nu sunt de competenta DSP C., care prin actul normativ de organizare și funcționare nu este abilitată să efectueze determinări ale câmpului electromagnetic.

Urmare petiției înregistrate sub nr. 1340/_ deși i s-a răspuns verbal în chiar ziua înregistrării, a fost întocmit și un răspuns scris în data de_ care a fost expediat cu poșta în data de_ și retransmis, la cerere, în data de_ .

În conformitate cu art.l alin.l din Legea 554/2004: Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fast cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

În speță, reclamantul s-a adresat instanței de judecată pretinzând și obținând o sumă de bani, exclusiv pe motivul că este supărat pe instituția DSP C. și pe toate persoanele de aici care i-au ieșit în cale!

Consideră că acordarea de daune morale, fără să existe încălcarea unui drept sau interes legitim, cu motivația că: "situația creată prin atitudinea abuzivă a instituției publice l-a afectat pe reclamant în plan moral, nepatrimonial, întrucât prin întârzierea răspunsului i s-a Încălcat În mod nejustificat dreptul de acces la informatii de interes public !?" este nelegală, contrară realității și constituie un precedent periculos în relația cetățean- instituție publică.

Problemele reclamantului invocate în cererea sa nr.1340/_, nu se încadrează în categoria informațiilor publice deținute și/sau gestionate de către

D. de S. P. a J. C., care în accepțiunea Legii nr.S44/2001 sunt definite ca fiind "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației". Nu se încadrează nici în categoria cererilor care pot fi soluționate de către pârâta DSP C., conform competențelor sale stabilite prin Ordinul MS nr.1078/2010.

Deoarece în cadrul DSP C., se cunoaște starea de sănătate a reclamantului, acesta a fost tratat cu condescendență ori de câte ori s-a prezentat la sediul instituției pentru a invoca o nouă problemă, de la zgomotul clopotelor bisericii, a avioanelor și până la antenele de telefonie mobilă.

Consideră însă că sentința califică în mod eronat solicitările petentului ca fiind o cerere privind informații de interes public și creează un precedent în acordarea de daune morale fără să existe o legătură de cauzalitate între acestea și

o faptă de încălcare a unui drept, motiv pentru care solicită modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civ. art.l0 alin.2 din OG nr.27/2002- privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Prin solicitarea nr. 1340/_ reclamantul a cerut paratei D. de S. a jud. C. să îi comunice dacă un anumit tratament medical se poate efectua cu trimitere de la medicul de familie, respectiv să se dispună efectuarea de măsurători câmp magnetic telefonie mobilă pentru radiațiile emise în zona sensului giratoriu din cartierul Mărăști din localitatea C. -N. .

Prin adresa nr. 1340/_, comunicată reclamantului la data de_, pârâta a răspuns solicitărilor reclamantului, motiv pentru care instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtului la formularea unui răspuns. Această soluție nu a fost recurată de către reclamant, recursul declarat în cauză vizând doar soluția instanței de fond de obligare a pârâtei la plata de daune morale, ca urmare a depășirii termenului legal de a formula un răspuns în sensul celor solicitate de reclamant.

Prin urmare, Curtea trebuie să lămurească în ce măsură soluția instanței de fond de obligare a pârâtei la plata daunelor morale este legală și temeinică.

În acest context, curtea constată că daunele morale susceptibile de a fi obținute trebuie să fie urmarea directă a necomunicării informațiilor solicitate de reclamant prin cererea nr. 1340/_ prin care acesta a cerut paratei D. de

S. a jud. C. să îi comunice dacă un anumit tratament medical se poate efectua cu trimitere de la medicul de familie, respectiv să se dispună efectuarea de măsurători câmp magnetic telefonie mobilă pentru radiațiile emise în zona sensului giratoriu din cartierul Mărăști din localitatea C. -N. .

Existența unor alte chestiuni litigioase și chiar a unor litigii între reclamant și autorități nu pot fi analizate deoarece s-ar încălca obiectul acțiunii prezente; acestea nu sunt pertinente. Prin urmare, singura faptă care rămâne ca bază pentru un prejudiciu moral este necomunicarea, în termenul legal, a informațiilor solicitate. Tribunalul a reținut că răspunsul a fost comunicat cu depășirea termenului legal, astfel încât această atitudine a pârâtei l-a afectat pe reclamant în plan moral, întrucât prin întârzierea răspunsului reclamantului i s-a încălcat în mod nejustificat dreptul de acces la informații de interes public, starea de supărare și frustrare creată neputând fi înlăturată decât prin obligarea pârâtei la plata de daune morale.

Curtea observă că reclamantul s-a mărginit la a indica prejudiciul moral ca fiind urmare a necomunicării răspunsului la informațiile solicitate care au determinat prelungirea bolii de care suferă. Construcțiile juridice legate de frustrarea și supărarea generată de conduita pârâtei prin comunicarea, cu întârziere, a răspunsului solicitat, nu aparțin reclamantului și sunt înlăturate de instanța de recurs.

În fapt, cererea de obligare a pârâtei la plata de daune morale nu a fost motivată în nici un fel de reclamant, care nici nu a dovedit, din această perspectivă, existența vreunui prejudiciu moral.

Prin urmare, Curtea, contrar celor reținute de instanța de fond, constată că formularea, cu întârziere a răspunsului, nu este suficientă, pentru a prezuma existența vreunui prejudiciu moral, prejudiciu care, de altfel trebuie întotdeauna dovedit.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este fondat, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de D. DE S. A P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 3463/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în totul, în sensul că respinge acțiunea în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

R. -R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

GREFIER,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2687/2013. Comunicare informatii de interes public