Decizia civilă nr. 7264/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala
Comentarii |
|
zhR O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7264/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul B. E. împotriva sentinței civile nr. 3513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimata C. DE E. A P.
CU H., având ca obiect
refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului) stabilire grad de handicap.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă consilier juridic, Deteșan
F. în reprezentarea intereselor intimatei cu delegație de reprezentare aflată la fila 8 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, invocă ca și motiv de ordine publică necompetența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, în condițiile în care printr-o încheiere interlocutorie din data de_ a fost respinsă excepția de necompetență materială a Tribunalului, în considerarea faptului că Certificatul nu a fost emis de către o autoritate centrală ci de către Consiliul Județean .
Reprezentanta intimatei solicită admiterea recursului și reținerea spre judecare în primă instanță a cauzei, întrucât competența de soluționare aparține Curții de Apel C. .
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 3513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. E. , în contradictoriu cu pârâta C. DE E. A P. ADULTE CU H. C. .
În considerente se reține că reclamantul B. E. în contradictoriu cu pârâta C. DE E. A P. CU H., a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, stabilirea gradului de handicap corect, anularea certificatului de încadrare nr.3615/_ și recuperarea retroactivă a
sumelor datorate ca ajutor de handicap, deoarece din data de_ nu a mai primit nicio sumă de bani.
Reclamantul a arătat că în urma unui accident din data de_ și a fost încadrat în grad de handicap accentuat, fiindu-i emis Certificatul nr.4479/_ .
Înainte de expirarea valabilității acestui certificat, reclamantul a înaintat un nou dosar și în data de_ i s-a eliberat un nou certificat, fiind încadrat cu deficiență funcțională medie, astfel că a formulat contestație împotriva acestui certificat, însă contestația sa a fost respinsă prin Decizia nr.12856/_ .
Pârâta C. de E. a P. Adulte cu H. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepțiile lipsei competenței materiale a Tribunalului C., cea a inadmisibilității acțiunii, precum și cea a lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că motivul respingerii contestației formulate de reclamant este faptul că în speță au fost respectate criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul M.M.F.E.S. și al M.S.P. nr._ și ca urmare, certificatul de încadrare contestat își păstrează valabilitatea.
Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea introductivă, arătând că evaluarea s-a făcut superficial, nefiind luat în considerare degradarea stării sale de sănătate și nici împrejurarea că este nevoit să apeleze la ajutorul soției sale.
Asupra excepțiilor lipsei competenței materiale a Tribunalului C. și a lipsei calității procesuale pasive instanța s-a pronunțat în ședința publică din data de_ .
Analizând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul B. E. contestă Decizia nr.12856/_ emisă de C. Superioară de E. a P. cu H. București, deoarece i s-a respins contestația nr.125795/_ împotriva certificatului de încadrare în grad și tip de handicap nr.3615/_ eliberat de pârâtă.
Această decizie emisă de pârâtă poate fi contestată conform Legii 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce implică necesitatea efectuării de către reclamant a procedurii administrative prealabile față de comisia susmenționată, ori așa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei cât și din poziția procesuală exprimată de pârâtă, care a înțeles să invoce această excepție, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri .
Potrivit art.7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, în condițiile nerespectării condiției prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004 de către reclamant, tribunalul a admis excepție inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta C. de E. a P. Adulte cu H. C. și a respins acțiunea
formulată de reclamant în urma admiterii excepției.
Împotriva sentinței a declarat recurs B. E.,
prin care a arătat că nu se poate accepta că legiuitorul ar fi putut institui o procedură administrativă lipsită de orice finalitate juridică.
Instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținând în esență că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispozițiilor art.13 alin. 5 din Metodologia aprobată prin HG nr. 430/2008, trebuie interpretate în sensul că deciziile Comisiei superioare pot fi atacate potrivit Legii nr. 554/2004 fără ca procedura plângerii prealabile să fie necesară. Este adevărat că potrivit art. 13 alin. 5 din metodologia mai sus arătată, " Deciziile Comisiei superioare pot fi atacate potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare";, însă aceste dispoziții trebuie interpretate avându-se în vedere caracterul definitiv al deciziei emise în soluționarea contestației, C. superioară nemaiavând nici o posibilitate legală de retragere a deciziei respective.
Solicită din nou efectuarea unei expertize medico-legale având ca obiective stabilire diagnosticului său, stabilirea gradului de handicap corect, deoarece consideră că evaluarea s-a făcu superficial, fără a se evidenția degradarea mâinii sale drepte.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul contestă Decizia nr. 12856/_ emisă de C. Superioară de E. a P. cu Adulte cu
H., comisie din cadrul Direcției Protecția P. cu H. aflată în cadrul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Este în afara oricărui dubiu că pârâta este o autoritate publică centrală., astfel că competența soluționării în primă instanță a cauzei raportat la prevederile art. 10 (1) din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data formulării cererii aparține Curții de Apel, motiv pentru care instanța în temeiul art. 312 (3) Cod proc.civ., art. 304 (3)3Cod proc.civ., va admite recursul declarat de Borosan E. împotriva sentinței civile nr. 3513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o va casa și va reține cauza spre rejudecare în primă instanță de către Curtea de Apel C.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de B. E. împotriva sentinței civile nr. 3513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o casează și reține cauza spre rejudecare în primă instanță de către Curtea de Apel C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
C. | I. DP | A. | I. | A. | M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: A.M.B.