Decizia civilă nr. 8491/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8491/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
J. ecător M. D.
J. ecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamantul T. M. -O., împotriva sentinței civile nr. 5621/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. DE S. A J. C. și A. F. P. A M.
C. N., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, reclamantul recurent T. M. -O. a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 05._ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5621/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. M. -O. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., astfel cum a fost completată.
S-a anulat în parte Decizia nr. E 807/_ privind soluționarea contestației reclamantului.
S-a anulat Decizia de impunere din oficiu nr. 325129/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011.
S-au menținut Deciziile de impunere din oficiu nr. 325129/2/_ și nr.23203/_ pentru stabilirea accesoriilor datorate de reclamant la FNUASS pe perioada 2006-2012.
S-au respins ca nefondate petitele privind exonerarea reclamantului de la plata sumelor stabilite în sarcina sa și respectiv compensarea sumei de 2.420 lei cu debitul care se va stabili în viitor.
S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. a municipiului C. -N., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost obligată pârâta CAS C. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 204,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Începând cu anul 2006, reclamantul T. M. -O. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 325129/1/_ și nr. 325129/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2012 (filele 48, 49).
Apoi, s-a emis Decizia nr. 23203/_ referitoare la obligațiile de plată accesorii calculate pentru perioada_ -_ (filele 9-10).
Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (filele 14-15), respinsă prin Decizia nr. E 807/_ (filele 16-19), iar acum atacă în contenciosul administrativ această decizie.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Sub aspectul prescripției, art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că executarea silită poate fi realizată de casele de sănătate în cond iț iile Ordon anț e i
Guvernulu i nr. 92/ 2003 pr iv ind Codul de procedur ă f isc al ă
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 91 din acest din urmă act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care "începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală
";.
Pe de altă parte, conform art. 45 din Codul de procedură fiscală, "(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. (2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic
";.
În speță, deciziile de impunere au fost emise în anul 2011, însă pârâta nu a dovedit comunicarea lor în cursul acelui an. Astfel, anunțul colectiv depus de C. de A. de S. a județului C. (filele 60-62) datează din_, deci este anterior emiterii deciziilor atacate (la data de_ ), și privește comunicarea către reclamant a unei alte decizii, din data de_ .
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că deciziile au fost comunicate contribuabilului doar în cursul anului 2012, după cum pretinde reclamantul.
Cu toate acestea, debitele înregistrate pentru anul 2006 nu sunt prescrise, întrucât în interiorul termenului de prescripție de 5 ani reclamantul a achitat suma datorată cu titlu de contribuție la FNUASS, operând, astfel, întreruperea termenului de prescripție conform art. 92 alin.1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil în speță în temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil).
Pe de altă parte, însă, după cum reiese din chitanțele atașate de reclamant (fila 50), acesta a achitat în întregime contribuțiile datorate la FNUASS în cursul lunii decembrie 2011.
Astfel, la momentul la care deciziile de impunere au început să producă efecte (adică la momentul comunicării lor), debitul indicat prin Decizia nr. 325129/1/_ era în întregime acoperit, nemaiimpunându-se emiterea unui titlu de creanță, care, potrivit art. 86 și urm. din Codul de procedură fiscală, cuprinde sumele datorate de contribuabil.
Referitor la accesorii, în materia fiscală acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art.119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de
întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța a apreciat că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamantul este ținut atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art.18 din Legea nr. 554/2004, s-a admis în parte solicitarea reclamantului de anulare a deciziei de soluționare a contestației și s-a anulat Decizia de impunere din oficiu nr.325129/1/_, cu menținerea celorlalte decizii. Pe cale de consecință, s-a respins ca nefondat petitul de exonerare a reclamantului de la plata sumelor stabilite în sarcina sa.
Întrucât suma achitată cu titlu de contribuție FNUASS era datorată, s-a respins și solicitarea de compensare a sumei de 2.420 lei cu debitul care se va stabili în viitor.
Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. P. a municipiului C. -N., s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de legitimare procesuală.
În temeiul art. 274 și art. 276 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 204,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat, respectiv a taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare aferente deciziei de impunere anulate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. M. -
O.
solicitând admiterea recursului în baza art. 304, pot.8 si 9 Cod procedura civilă, respectiv sa se modifice sentința atacata în baza art. 312/1 alin. 3 Cod procedura civilă in sensul admiterii acțiunii civile formulata de reclamant dispunând anularea ca nelegală a deciziei de impunere din oficiu nr._ pentru stabilirea de accesorii in suma de 1698 lei, emisa de către CAS C. pe perioada 2006-2011, si a deciziei de impunere din oficiu nr.23203/_ pentru stabilirea accesoriilor datorate la FNUASS pe perioada 2006-2012.
Iar ca o consecința a faptului ca instanța a dispus anularea deciziei de impunere din oficiu nr.325129/1/_, solicită instanței de recurs admiterea cererii reclamantului de-a se compensa suma de 2420 lei cu debitul care se va stabili în viitor, dispunand totodată, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ce se vor ocaziona cu prezentul recurs.
Critică hotărârea atacata sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a dispus anularea In parte a Deciziei nr.E 807/_ emisă de CAS C., prin care parata i-a respins contestația formulata împotriva:
-deciziei de impunere din oficiu nr.23203/_ pentru suma de 1698 lei reprezentând accesorii stabilite pe perioada 2006-2011, ceea ce înseamnă ca aceasta decizie este-nelegala parțial, ea reprezentând in fapt o înștiințare, respectiv o notificare, prin care i se aduce la cunoștința stabilirea unor datorii calculate (abia) in anul 2011, pe perioada 2006-2011 pentru stabilirea contribuției pretins datorata de reclamant la FNUASS precum si pentru stabilirea accesoriilor aferente contribuției calculate pe cei 6 ani fiscali,
Totodată, parata CAS C. i-a respins contestația si cu privire la:
-decizia de impunere din oficiu nr.325129/l/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011»desi acest act administrativ nu i-a fost comunicai. Reclamantul l-a menționat in contestația sa, dar nu i-a indicat nr. si data emiterii lui cata vreme nu a cunoscut aceste date.
Deci, primul act administrativ nu este o decizie in adevăratul înțeles al cuvântului, cu valoare de titlu de creanța, ci reprezintă notificarea reclamantului de-a achita suma de 1698 lei reprezentând accesorii stabilite prin alt act administrativ, respectiv prin decizia de impunere din oficiu emisa de către CAS C. sub nr. 325129/2/_ urmare emiterii unei alte decizii de impunere din oficiu, sub nr.325129/1/_, pentru stabilirea de contribuții.
Cu toate acestea, instanța a dispus menținerea deciziei de impunere din oficiu nr.325129/2/_ privind accesoriile, precum si a instiintarii/notificarii nr.23203/_ pentru stabilirea accesoriilor pretins datorate de reclamant la FNUASS pe perioada 2006-2011.
Instanța a mai dispus anularea Deciziei de Impunere din oficiu 25129/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011.
Pentru a hotăra astfel, instanța a reținut ca "la momentul la care deciziile de impunere au început sa producă efecte (adică la momentul comunicării lor), debitul indicat prin decizia nr.325129/l/_ era in întregime acoperit, nemaiimpunandu-se emiterea unui titlu de creanța, care...cuprinde sumele datorate de contribuabil".
In primul rand, un titlu de creanța se anulează atunci cand, raportat la data emiterii lui, a incălcat dispozițiile legale in materie, si nu datorita faptului ca debitul despre care face vorbire, a fost achitat, In ai doilea rand, odată anulat titlul respectiv nu mai produce efecte juridice, instanța neputand dispune ca sumele plătite in baza acelui titlu de creanța anulat, sa fie menținute.
Titlul de creanța nr.325129/1/23,12.201) a fost emis anterior datei la care reclamantul a achitat debitul, prin urmare, la data emiterii lui, parata nu avea de unde sa știe ca se mai impune sau nu, sa emită titlul respectiv.
Ca o concluzie logica a acestui fapt, instanța nu poate dispune menținerea deciziei de impunere privind accesoriile, care au fost stabilite in baza unui titlu de creanța anulat.
Totodată, instanța in mod greșit a reținut ca "accesoriile sunt datorate de drept, ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art.119 alin, 1 Cod fiscal prevăzând ca pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează dupa acest termen, majorări de intarziere".
Din moment ce actul administrativ nu i-a fost comunicat, acesta nu produce efecte juridice fata de reclamant si prin urmare, nu-i este opozabil.
Hotărând astfel, instanța de judecata a interpretat greșit actul juridic dedus judecații schimbând natura si înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv a interpretat in mod greșit actele administrative emise de către parata împotriva reclamantului, Interpretarea greșita a actului juridic a avut drept consecința stabilirea unei stări de drept eronate. "Interpretarea" este o chestiune ce tine de autoritatea instanțelor de fond, insa nu poate fi dusa la extrem, ajungandu-se la o calificare străina intenției si cauzei ce au determinat perfectarea ori emiterea actului. Exista interpretare eronata cand instanța, în loc sa clarifice, sa explice clauzele obscure, denaturează sau alterează pe cele exprese sau pozitive ori când concluzia dedusa este eliminata si contrazisa de sensul clar si neîndoielnic al termenilor pe carte ii conține.
Interpretarea se face potrivit regulilor inscrise in art.977-985 cod civ. Insa trebuie luati in seama si alti factori, ca prevederile legale"
(Recursul in procesul civil,M.Lohanel, Ed.Hamangiu,201 l,pag.223).
În consecința, reclamantul arată ca actele greșit interpretate de către instanța în cele doua decizii de impunere din oficiu si înștiințarea/notificarea emise de către pârâta CAS C., acte administrative a căror anulare a solicitat-o. Aceste acte administrative se interpretează in sensul manifestării de voința a emitentului actului, asa încât deciziile de impunere din oficiu emise de către parata încetează sa mai producă efecte doar in situația in care încalcă prevederile legale, precum si în situația in care nu i-au fost comunicate procedural, iar anularea acestora se impune ca o consecința a aspectelor mai sus arătate, si nicidecum pentru faptul ca debitul a fost achitat.
Fata de aspectele mai sus arătate, consideră ca sentința atacata este lipsita de temei legal, motiv pentru care solicita admiterea recursului, cu cheltuieli de judecata.
Pârâta intimată C. DE A. DE S. A J. C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 9-11.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
O primă critică adusă de recurent vizează nelegalitatea sentinței instanței de fond prin care au fost menținute accesoriile, deși decizia de impunere, care stabilea obligația principală, a fost anulată, fiind considerată nelegală.
Curtea constată, însă, că prima instanță a dispus anularea deciziei de impunere din oficiu nr. 325129/1/_ doar pe considerentul că, la data la care aceasta a fost emisă, debitul principal era achitat, astfel încât nu se mai putea emite o decizie de impunere care să cuprinsă acest debit. În nici un caz nu s-a stabilit că reclamantul nu ar datora contribuția de asigurări sociale de sănătate ci, din contra, prima instanță a concluzionat că o astfel de contribuție este datorată.
În ceea ce privește accesoriile datorate și data de la care acestea pot fi percepute, Curtea constată că, în materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept, ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. 2 și 86 alin. 4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art. 111).
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează, după acest termen majorări de întârziere.
Rezultă, astfel, din dispozițiile legale anunțate anterior că, se datorează majorări de întârziere pentru neplata la termen a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii, fără ca legea să prevadă, în acest sens, ca o condiție prealabilă, obligația autorității fiscale de a încunoștința contribuabilul despre obligația de plată a creanței. De altfel, dispozițiile art. 120 din același cod prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând chiar cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
În ceea ce privește momentul de la care se puteau calcula majorări și penalități de întârziere Curtea constată că, potrivit art.8 din Normele metodologice aprobate prin ordinul Președintelui CNAS 617/2007 plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind data de
15 a ultimei luni din trimestru, iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală. Pentru aceasta se calculează și se achită accesorii numai din cea de 61 zi de la comunicare de către organele fiscale din subordinea ANAF a deciziei de impunere anuală. Din desfășurătorul calculului majorărilor de întârziere și penalităților, rezultă că acestea au fost calculate pentru contribuții curente neachitate.
Reclamantul nu a respectat cele două obligații stabilite de prevederile art.215 și respectiv 257 alin.2 lit.b din Legea 95/2006 de a declara contribuția la FNUASS și de a achita contribuția, astfel că majorările de întârziere se calculează potrivit art.120 alin.1 C.proc.civ., iar termenul de scadență nu este de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere ci de la data la care acesta avea obligația de achitare a contribuției legale conform celor mai sus arătate.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, recursul formulat fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de T. M. -O., împotriva sentinței civile nr. 5621/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, L. U. | J. ecător, M. D. | J. ecător, R. -R. D. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
J. .fond: A. G. C.
