Decizia civilă nr. 8500/2013. Contencios. Alte cereri

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8500/2013

Ședința publică de la 13 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.

Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul I.

I. împotriva deciziei civile nr. 5647/_ pronunțată de Cutea de Apel Cluj în dosar nr._ /a1, privind și pe intimat P. M. S. M., având ca obiect alte cereri rec.imp.inch. de susp.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta contestație este legal timbrată.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 317 și urm., art. 320 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

INSTANȚA

Prin decizia civilă nr. 5647/_ pronunțată de Cutea de Apel Cluj în dosar nr._ /a1 s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul I.

I. împotriva încheierii civile nr. FN din 14.I.2013, pronunțată în dosarul nr. _

/a1 al Tribunalului Maramureș .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul I.

I. .

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în

sarcina reclamantului recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 28), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, s-a apreciat de către instanța de recurs că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul I. I., solicitând anularea deciziei cu consecința admiterii recursului declarat .

Contestatorul a relevat că și-a îndeplinit obligația procesuală de a achita taxa judiciară de timbru la data de_, documentul fiind expediat în vederea depunerii sale la dosarul cauzei prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, la_, fiind îndeplinite si dispoz. art. 318 Cp.civ., in sensul ca dezlegarea pricinii de către instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale.

Deliberând asupra cererii de retractare curtea reține următoarele:

Curtea reține că art. 318 alin. 1 prima teză C.pr.civ. are în vedere greșelile materiale pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Totodată, greșeala materială trebuie să fie evidentă și în legătură cu aspectele formale ale judecății..

Greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.

Aprecierea greșelii materiale se face în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, deoarece numai față de acest moment se poate determina dacă soluția este rezultatul unei greșeli materiale.

Soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei a cărei retractare se solicită este rezultatul unei greșeli materiale.

Înscrisul atașat la fila 26 dos._ /a1 al Curții de Apel Cluj atestă că recurenta și-a îndeplinit obligația procesuală referitoare la achitarea taxei de timbru datorate pentru soluționarea cererii de reformare.

Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 C.proc.civ. instanța va admite contestația în anulare .

Cu privire la fondul cererii de reformare curtea reține următoarele

:

Reclamantul a solicitat anularea deciziei 43/2011 din dosarul nr. 47/2044 al Camerei de Conturi Maramureș,si suspendarea executării acestei decizii pina la soluționarea definitiva a dosarului de fond .

Cererea reclamantului de suspendare a executării Deciziei 194/2012 emisă la rându-i în baza Decizia nr. 43/2011, a fost respinsă prin încheierea civilă nr. FN din 14.I.2013, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Maramureș.

Pentru a admite cererea privind suspendarea, în temeiul art. 14/15 din Legea nr. 554/2004 a actelor administrative menționate în prezenta cauză trebuie îndeplinite următoarele două condiții: cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Notiunea de caz bine justificat are o definitie legala reglementata prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004 care prevede ca, prin caz bine

justificat se inteleg ,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,,.

În concret, pentru analiza acestei condiții este necesar să se identifice argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ din litigiu.

În alți termeni, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumție - răsturnare care se poate petrece în fața instanței care examinează cererea în anularea actului administrativ.

Tocmai prin crearea unei îndoieli serioase a prezumției de nelegalitate de care se bucură actul administrativ se justifică suspendarea efectelor actului contestat.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În speț, legalitatea actului administrativ (Decizia nr. 43/2011) care a constituit temeiul emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită în prezenta procedură a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în dos._ al Curții de Apel Cluj.

În speță, nu există niciun indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumția de legalitate a Deciziei nr.194/2012.

Nefiind întrunită cerința privitoare la existența cazului bine justificat o analiză a apărărilor referitoare la existența unei pagube iminente ce ar rezulta din menținerea forței executorii a actului contestat este de prisos.

Așa fiind ,în baza art. 312 C.pro.civ va respinge recursul declarat de I. I. împotriva încheierii civile f.n. din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalului Maramureș, pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul I. I. împotriva deciziei civile nr. 5647/_ pronunțată de Cutea de Apel Cluj în dosar nr. _

/a1 pe care o anulează și în consecință:

Respinge recursul declarat de I. I. împotriva încheierii civile f.n. din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. B.

M.

I.

I.

S.

AL H. A.

B.

red.S.Al H./A.C.

2 ex. - _

jud.recurs:M. D.; T. F.; H. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8500/2013. Contencios. Alte cereri