Decizia civilă nr. 95/2013. Contencios. Alte cereri
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 95/2013
Ședința publică din 19 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. T. B. JUDECĂTOR A. P. M.
GREFIER D. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de apelanții M. B. PRIN P. și T.
M. B. PRIN A. F. P. B., împotriva Sentinței civile nr. 3694/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, și în contradictoriu cu intimații B. M.
M. și SC M. S., având ca obiect validare poprire.
Apelurile au fost reținute în pronunțare la data de 5 decembrie 2013, concluziile părții prezente au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2013, pentru când:
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3694/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost admisă cererea petentului BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M., în contradictoriu cu creditorul S.C. M. S.R.L., debitorul M. B. PRIN P. și terțul poprit
T. M. B., prin A. F. P. B. și, pe cale de consecință s-a dispus validarea popririi înființate de B.E.J. M. M., la data de_, asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit, până la concurența sumei de 97.247,80 lei. A fost obligat terțul poprit, T. M. B., să plătească petentului suma de 630 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 306/2010 pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în Dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 2081/2011 a Curții de Apel C., debitorul Mun. B. a fost obligat să plătească creditoarei S.C. M. S.R.L. suma de 80.966,56 lei cu titlu de despăgubiri (aferente perioadei_ -_ ) și dobânda legală aferentă acelei sume, calculată de la_ și până la plata efectivă; și suma de 6.811,20 lei reprezentând contravaloare bilete de călătorie subvenționate și 1.753,66 lei dobândă legală la această sumă, calculată până la data de_ și în continuare până la data plății efective.
Pentru executarea silită a acestor titluri executorii, creditoarea s-a adresat B.E.J. M. M.
, care la data de_ a somat debitorul să procedeze la plata sumelor înscrise în aceste hotărâri. Având în vedere că debitorul nu și-a executat aceste obligații, executorul judecătoresc, în dosarul execuțional 711/2012, a dispus înființarea popririi asupra sumelor ce le are de achitat terțul poprit T.
B., către debitorul Mun. B., până la concurența sumei de 80.966,56 lei reprezentând despăgubiri conform titlului executoriu, 6.811,20 lei reprezentând contravaloare bilete de călătorie subvenționate, 1.753,66 lei dobândă legală, precum și suma de 7.716,38 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Împotriva executării silite a formulat contestație la executare debitorul Mun. B. prin primar, contestație ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B. și care a fost respinsă ca neîntemeiată în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 6636/2012 (fila 126 - 130) menținută în totalitate de Tribunalul B. -Năsăud. Executarea silită efectuată în Dosarul nr. 711/2012 nu a fost suspendată pe durata judecării contestației la executare (fila 113).
În urma primirii adresei de înființare a popririi terțul poprit, conform O.M.F. 2336/2011, a înștiințat debitorul despre înființarea popririi, în vederea comunicării conturilor din care se pot face indisponibilizări iar prin adresa nr. 1162/_ a confirma înregistrarea popririi. La data de_ terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc adresa nr. 7936/_ emisă de debitor prin care se susține că bugetul nu a fost aprobat și că se va plăti după aprobarea bugetului. Deoarece în urma acestei adrese terțul poprit nu s-a conformat, prin altă adresă formulată de către creditoare, înregistrată la_ la sediul terțului poprit, i-a solicitat acesteia virarea sumelor blocate în contul organului de executare. In urma acestor adrese, terțul poprit prin adresa nr. 25339/_, îi aduce din nou la cunoștință organului de executare că a primit cererea de poprire, care a fost comunicată debitoarei, însă nu a procedat la blocarea contului, la reținerea sumei de 97.247,80 lei și la virarea acesteia în contului B.E.J. M., așa cum prevede art. 456 Cod Procedură Civilă. În motivarea acestei neconformări terțul poprit a arătat că Direcția de Servicii P. din cadrul Mun. B. le-a comunicat prin adresa nr. 56240/_ că nu poate fi indicat un cont de cheltuieli deoarece suma executată face obiectul unei contestații la executare, în Dosarul nr._, soluția nefiind irevocabilă.
Mai departe în aceeași adresă, terțul poprit își motivează refuzul de înființare a popririi, invocând prevederile dispozițiilor O.G. 22/2002, precum și a Ordinului nr. 2336/2011 a MF.
Conform art. 2 din Ordinul 2336/2011 a Ministrului F.: "(1) Cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silită a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate, după caz, prevăzută în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi.";
Art. 3 din același act normativ prevede: "(1) Cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare însoțită de situația prevăzută în anexa nr. 1, instituția sau autoritatea publică are obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr. 2, astfel: a) instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și bugetele locale vor completa sumele care se indisponibilizează pe capitole de cheltuieli bugetare și pe titluri de cheltuieli bugetare la care există disponibilități de credite bugetare deschise și neutilizate;";.
Iar art. 4 prevede în continuare: "(1) În situația în care instituția publică sau autoritatea publică nu transmite situația prevăzută în anexa nr. 2 în termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu.";.
În cauză debitorul Mun. B. a transmis terțului poprit inițial Anexa 2, prevăzută mai sus, indicând în scopul indisponibilizării suma de "0 lei"; iar ulterior au arătat prin adresa nr.56240/_ că nu poate fi indicat un cont de cheltuieli deoarece suma executată face obiectul unei contestații la executare, în Dosarul nr._, soluția nefiind irevocabilă.
Modalitatea în care a acționat debitorul Mun. B. în cauză, echivalează practic cu o nerespectarea a prevederilor art. 3 alin. 1 din Ordinul 2336/2011, mai sus citat, ce impune indicarea contului în care sunt sumele ce pot fi indisponibilizate. În atare situație, terțul poprit, T. B., se impunea să dea eficiență art. 4 din același ordin și să indisponibilizeze sumele din conturile instituției publice până la nivelul sumei înscrise în titlul executoriu - ceea ce nu s-a făcut.
Este real că prin O.G. nr.22/2002, au fost instituite mai multe măsuri normative derogatorii de la procedura comună de executare silită, prevăzută de Codul de procedura civila, masuri care stabilesc atât asupra căror resurse bănești ale instituțiilor publice se poate face executarea silită (art. 1), cât și momentul la care se poate efectua urmărirea silită (art.2). Însă aceste măsuri sunt menite a asigura buna funcționare a instituțiilor publice iar nu a crea un cadru legal ce dă dreptul instituțiilor publice de a se sustrage în mod nejustificat și abuziv de la executarea debitelor. Astfel, debitorul Mun. B. avea obligația conform OG 22/2002 să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, să întreprindă rectificări bugetare și să indice sumele care pot fi
indisponibilizate în vederea executării obligațiilor - cu atât mai mult cu cât în cauză a fost depășit termenul de 6 luni prevăzut de acest act normativ pentru executarea silită a creanțelor bugetare.
În acest sens este și interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Șandor împotriva României, unde s-a reținut că executarea unei sentințe sau unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din "proces";, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Curtea a statuat că administrația reprezintă un element al statului de drept interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări al justiției, astfel încât, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acestei, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În aceiași hotărâre curtea a statuat că "nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, iar prin refuzul de a executa hotărârea judecătorească autoritățile naționale lipsesc creditorul de un acces efectiv la justiție, în privința executării unei hotărâri definitive, pronunțate în favoarea sa. Având în vedere această interpretare a CEDO, precum și a art. 11 alin. 1 și 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția României, instanța reține că interpretarea dată O.G. 22/2002 nu poate să ducă la imunitate de executare silită a instituțiilor statului.
Conform art. 452 Cod de procedură civilă, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor, debitorul poprit si terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.
În conformitate cu art. 460 (1) Cod procedura civila, daca terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data la care terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribilă, pot sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că "dacă din probele administrate în cauză rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi";.
Textul de lege impune doua condiții esențiale: calitatea de debitor a terțului poprit fată de debitorul poprit, precum si neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor privind efectuarea popririi. În cauză, instanța constată că cererea organului de executare de validare a popririi este întemeiată, motiv pentru care o va admite ca atare. Astfel, creditoarea are o creanță înscrisă într-un titlu executoriu, terțul poprit datorează debitorului o sumă de bani, acesta din urmă nu și-a îndeplinit cu rea credință obligațiile instituite de lege în sarcina terțului poprit, astfel încât, în temeiul art. 460 al. 2 Cod de procedură civilă, a admis cererea de validare a popririi și a obligat pe acesta să plătească creditorului, în limita creanței sale, suma datorată debitoarei.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, văzând culpa procesuală a terțului poprit, acesta a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petent cu acest proces, în valoare de 630 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor existente la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta A. Județeană a
F. P. B. -Năsăud,
solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii cererii de validare a popririi formulată de reclamantul B. M. M., ca fiind neîntemeiată, cu consecința exonerării terțului poprit de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul B. M. M., in contradictoriu cu debitoarea M.
B. prin P., terțul poprit T. municipiului B. si creditoarea S.C. M. S.R.L., a solicitat instanței de judecată validarea popririi înființată la data de_ in dosarul execuțional nr. 711/ex/2011, până la concurența sumei de 97247,8 lei, suma pe care terțul poprit T. municipiului B. o datorează debitorului M. B. prin P. .
Prin sentința civilă nr. 3694/_ Judecătoria Bistrița a admis cererea petentului B. M.
M., in contradictoriu cu creditorul S.C. M. S.R.L., debitoarea M. B. prin P. si terțul
poprit T. mun. B. si pe cale de consecința dispune validarea popririi infinitate de B. M.
M. la data de_ asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit, pana la concurenta sumei de 97247,8 lei, obliga terțul poprit T. mun. B. sa plătească petentului suma de 630 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Consideră că soluția primei instanțe este neîntemeiată pentru motivele de mai jos.
Prin adresa emisă de Biroul executorului judecătoresc M. M. la_ s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei M. B. prin P. deschise la terțul poprit T.
B., pana la concurenta sumei de 97247,8 lei.
T. municipiului B. a confirmat primirea adresei de înființare a popririi Biroului executorului judecătoresc si a procedat in conformitate cu Ordinul MFP nr. 2336/_ pentru aprobarea Procedurii de punere in aplicare a titlurilor executorii in baza cărora se solicita înființarea popririi conturilor autorităților si instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului.
Instanța de fond a apreciat că T. municipiului B. avea obligația să aplice dispozițiile art. 4 din ordinul menționat și să indisponibilizeze sumele din conturile instituției publice până la nivelul sumei înscrise în titlul de creanță, motivat de faptul că debitoarea Mun. B. a transmis terțului poprit anexa 2, indicând în scopul indisponibilizării suma de 0 lei, iar ulterior au arătat printr-o adresă că nu poate fi indicat un cont de cheltuieli deoarece suma executată face obiectul unei contestații la executare, soluția nefiind irevocabilă.
T. municipiului B. a respectat întocmai procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii.
Astfel în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc a adresei de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei, Trezoreriei mun. B. a înștiințat în scris debitoarea cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa s-a anexat situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate, respectiv anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi.
In termenul prevăzut de art. 3, alin. 1 din procedura, debitoarea Mun. B. a procedat la comunicarea în scris Trezoreriei mun. B. informații în legătura cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând in acest scop formularul prevăzut in anexa nr. 2.
Unitățile de trezorerie au obligația de a proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității debitoare pana la nivelul sumei totale înscrise in titlul executoriu doar in situația in care instituția publica sau autoritatea publica debitoare nu transmite situația prevăzută in anexa 2 in termenul stabilit la art. 3, alin. 1, respectiv cel mai târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare, ori în speță debitoarea M. B. a transmis în termen anexa 2, însă suma ce urma a fi indisponibilizată era 0.
De precizat că, potrivit dispozițiilor art. 3, alin. 2 din procedura aprobată prin ordinul menționat, răspunderea pentru stabilirea sumelor ce urmează a fi indisponibilizate revine instituțiilor publice debitoare. Conform prevederilor amintite "sumele care fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituțiile si autoritățile publice ținând cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobata cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările si completările ulterioare, precum si de categoriile de sume care nu sunt supuse executării silite prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările si completările ulterioare, și la art. 452 alin. 2 din Codul de procedura civila".
Prin O.G. nr. 22/2002 au fost instituite mai multe măsuri normative derogatorii de la procedura comună de executare silită, prevăzută de Codul de procedură civilă, măsuri care stabilesc atât asupra căror resurse bănești ale instituțiilor publice se poate face executarea silită (art. 1), cât și momentul la care se poate efectua urmărirea silită (art. 2) fără ca între cele două norme să existe o legătură de interdependență.
Astfel, potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice, se achită din sumele din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respective, textul legal statuând, fără echivoc, faptul că aceste creanțe nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru
acoperirea cheltuielilor de organizare si de funcționare, inclusiv a celor de personal, in scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Cu privire la art. 1 din O.G. nr. 22/2002 se arată că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, s-a reținut că, instituirea anumitor limite ale executării creanțelor stabilite în sarcina instituțiilor publice nu este constituțională. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 444/2003 se arată că "indiscutabil, ordonanța instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Legii fundamentale, ci așa cum s-a arătat este în concordanță cu principiile consacrate de către aceasta și nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil.
Interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, așa cum se susține în motivarea excepției, ci o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput, ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu, să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
De asemenea, Curtea a mai reținut prin Decizia nr. 161/2003 faptul ca "ar fi disproporționat si inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-si valorifica creanțele împotriva acestora în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor asemenea instituții".
In scopul aplicării in mod unitar, de către toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, in calitate de terț poprit, a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, prin Ordinul MFP nr. 2336/2011 a fost implementată Procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii in baza cărora se solicita înființarea popririi conturilor autorităților si instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, a cărei incidența, s-a considerat că nu este limitată în timp și nici îngrădită/condiționată de trecerea termenului de 6 luni, stipulat la art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
De altfel nici în situațiile în care instanța de judecată a validat măsura popririi nu se poate concluziona că, după trecerea termenului de 6 luni, executarea poate avea ca obiect orice sumă deținută sau datorată debitorului de către terțul poprit, ci trebuie reținut că, sub imperiul art. 1 din
O.G. nr. 22/2002, pot fi achitate creanțele stabilite în sarcina instituțiilor și autorităților publice. Potrivit art. 101 din procedura "in situațiile în care instanțele au validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deținute sau datorate debitorului de terțul poprit din care pot fi achitate creanțele stabilite în sarcina instituțiilor și autorităților publice, cu limitările instituite prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare. (2) Pentru situațiile menționate la alin. (1) se aplică în mod corespunzător procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii prevăzută la art. 1-10".
Prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 sunt incidente atât înainte, cât și după scurgerea termenului de 6 luni, fiind aplicabile și după devenirea incidența a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 22/2002 referitoare la posibilitatea efectuării executării silite potrivit Codului de procedură civilă si/sau altor dispoziții legale aplicabile in materie.
Intre incidența art. 1 din O.G. nr. 22/2002 si cea a art. 2 din același act normativ nu există o legătura de condiționalitate, fiecare articol instituind măsuri diferite în privința executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și aplicându-se separat, aplicarea art. 2 si art. 3 neexcluzând automat aplicarea art. 1.
Scurgerea termenului de 6 luni si posibilitatea executării silite potrivit Codului de procedură civilă nu înlătură faptul că, executarea se poate efectua numai asupra acelor sume/titluri de cheltuieli în care pot fi achitate obligațiile instituțiilor publice și ca atare nu înlătură implicit nici incidența procedurii aprobate prin Ordinul MFP nr. 2336/2011. Se considera așadar ca art. 1 se aplica cu atât mai mult cu cât, după trecerea celor 6 luni, ar putea părea că, în lumina art. 3, executarea s-ar efectua asupra oricăror resurse ale instituțiilor publice, aceasta fiind o ipoteză respinsă în mod constant de către Curtea Constituționala în jurisprudența sa general obligatorie.
Termenul de 6 luni instituit la art. 2 este doar una dintre măsurile normative promovate prin intermediul O.G. nr. 22/2002, cealaltă măsură fiind stabilirea expresă și limitative a unor sume sau titluri de cheltuieli precise, asupra cărora se poate efectua executarea silită, între cele două măsuri,
care vizează în esență ocrotirea unui interes public general, neexistând vreo legătură de interdependență sau un obiect comun, din moment ce art. 1 stabilește ceea ce se poate executa silit, iar art. 2 când se poate efectua acest lucru.
Prin urmare, in baza celor mai sus expuse, se apreciază că demersurile întreprinse de T. mun. B. sunt temeinice și legale, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 460, alin. 1 din Codul de procedură civilă.
In privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată, neputând fi reținută vreo culpă în sarcina pârâtei T. municipiului B. .
M. B. prin primar a formulat apel
împotriva aceleiași sentințe civile, solicitând admiterea apelului, desființare sentinței atacată în sensul de a respinge acțiunea introductivă.
C. SC M. S. a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că sentința atacată este temeinică și legală, criticile aduse acesteia fiind nefondate.
In fapt, SC M. S. deține un titlu executoriu împotriva debitorului M. B., reprezentând o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă la data de_, cu aproape 2 ani și jumătate în urmă.
Inițial a încercat recuperarea debitului pe cale amiabilă, dar văzând refuzul debitoarei, a apelat la serviciile B. M. M. . Acesta a îndeplinit toate procedurile prevăzute de codul de procedură civilă dar și de legea specială OG 22/2002, în vederea recuperării debitului. Mai menționează că termenul de 6 luni prev. de art. 2 din OG 2/2002 a fost de mult depășit iar debitoarea M. B. nu a recurs nici la procedura prev. de art. 6 din OG 22/2002. În speța de față ne găsim pur și simplu într-un caz de crasă rea voință din partea reprezentanților debitoarei, la care reprezentanții terțului poprit sunt complici.
Așa cum corect a statuat instanța fondului, pe baza normelor interne în vigoare și având în vedere și practica CEDO, indicarea de către debitoare în anexa 2 prev. de lege a sumei "0 lei" în scopul indisponibilizării și printr-o adresă separată că nu pot indica un cont din care să fie prelevată suma datorată, a reprezentat o eludare a dispozițiilor legale cu scopul de a se sustrage în mod nejustificat și abuziv de la executarea debitului. Textul art. 4 al. 1 din Ordinul 2336/2011 nu poate fi interpretat în sensul invocat de apelantă, respectiv că debitoarea și-ar fi îndeplinit obligația prin comunicarea formală a tabelului din anexa 2 cu "0 lei", cât timp interpretarea sistematică a tuturor normelor speciale incidente duceau indiscutabil la concluzia că după depășirea termenelor "de grație" acordate prin lege specială debitorului instituție publică, acest debitor nu mai poate să indice că nu există sume disponibile pentru executare. în consecință, terțul poprit trebuia să constate, așa cum a rezultat din probele dosarului, că debitoarea nu și-a îndeplinit în mod temeinic și legal obligația de comunicare a contului și sumelor ce urmează a fi indisponibilizate și că debitoarea are în conturile deținute la terț sume suficiente pentru acoperirea debitului, urmând a proceda în consecință. Față de refuzul nejustificat al terțului poprit, în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus validarea popririi.
Toate normele interne si soluțiile Curții Constituționale invocate trebuie să fie înlăturate de disp. art. 6 din CEDO, care garantează procesul echitabil inclusiv în ultima sa fază, cea a executării silite.
Toate termenele "de grație", considerate de legiuitorul intern ca fiind echitabile, astfel încât o instituție publică să poată face o plată datorată fără a-i fi afectată buna desfășurare a activității, au fost de mult depășite. Ne aflăm la 2 ani și jumătate de la data rămânerii irevocabile a titlului executoriu, moment de la care M. B. a avut adoptate 2 bugete anuale și numeroase rectificări bugetare, fără ca sumele datorate subscrisei să fie prevăzute ca atare în cont special. O hotărâre judecătorească de respingere a cererii de validare a popririi ar echivala cu o la fel de gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil, ceea ce ar fi de neconceput.
Întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, se solicită respingerea ca nefondat a apelului.
La primul termen de judecata, reprezentantul apelantului M. B. -prin P. a depus Memoriu cu motivele de Apel și a apreciat cauza ca fiind rămasă fără obiect, deoarece suma a fost achitată.
Analizând apelurile declarate, tribunalul reține că,
după pronunțarea sentinței atacate, debitorul a achitat suma datorata creditoarei, astfel că cererea de validare a popririi formulată în fața primei instanțe a rămas fără obiect.
Având în vedere acest aspect, tribunalul, în temeiul art. 296 Cod proc. civilă, va admite apelurile declarate; va modifica sentința apelată, în parte, și în consecință, va respinge ca rămasă fără obiect, cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. în contradictoriu cu creditorul SC M. S., debitorul M. B., prin primar și terțul poprit T.
M. B. .
Va menține dispoziția privind obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată la fond, acestea fiind datorate, deoarece cererea de validare a popririi nu este analizată pe fond de instanța de control judiciar, aceasta rămânând fără obiect.
Tribunalul va respinge cererea intimaților B. M. M. și SC M. S. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, având în vedere că debitul datorat s-a achitat la data de_, deci anterior declarării apelurilor ( acestea fiind introduse la datele de_ și de_ ), onorariul avocațial fiind plătit de intimați ulterior achitării debitului, respectiv la_, astfel că intimații nu justifică cheltuielile de judecată ce reprezintă onorariul avocațial
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite apelurile declarate de apelantele A. Județeană a F. P. B. Năsăud și
M. B. prin primar, împotriva sentinței civile nr. 3694/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar_ .
Modifică sentința apelată, în parte, în sensul că:
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M., cu sediul în B., str. Al. O., nr.17, județul B. Năsăud, în contradictoriu cu creditorul SC M. S. , cu sediul în B., str. A., nr.6, județul B. Năsăud, debitorul M. B., prin primar, cu sediul în B., P. C., nr.6, județul B. Năsăud, și terțul poprit T. M. B. , cu sediul în B., str. M. E., nr.13, județul
B. Năsăud.
Menține dispoziția privind obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată la fond.
Respinge cererea intimaților B. M. M. și SC M. S., de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
B. L. T. | M. | A. P. | M. | D. |
Red/dact: BTL/VAH_ /2 ex.
Jud. fond: MIF
