Sentința civilă nr. 1219/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1219/2013
Ședința publică din data de 11 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul
P. I.
în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Kocsis Tibor Jeno și reprezentanta pârâtei, c.j. Petrescu L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul reclamantului arată că nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță și nici nu înțelege să o achite. Arată că lasă la aprecierea instanței hotărârea ce o va lua cu privire la cererea de suspendare.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar delegație de reprezentare, solicită respingerea petitului de suspendare a actelor administrative fiscale emise.
Instanța, având în vedere faptul că nu s-a achitat cauțiunea stabilită de instanță, art.215 alin.2 C.pr. fiscală prevăzând faptul că depunerea cauțiunii este obligatorie, respinge cererea desuspendare a e xecutări i actelor administrativ fiscale emise d e intimată ,
pentru neachitarea cauțiunii.
Reprezentantul reclamantului și reprezentanta pârâtei arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentantul reclamantului, în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea actelor administrative emise de pârâtă, solicitând a se avea în vedere soluția pronunțată de I. în data de_ în dosarul privindu-l pe Kovacs Florin împotriva CAS, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Reprezentanta pârâtei, în fond, solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea formulată și depusă la dosar.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta
C. de A. de S. B. -N., a solicitat anularea deciziei nr. 25/_ prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziilor de impunere nr.13198.1/_, nr. 13198.2/_ și nr._ comunicate la data de_, emise de C. J. de A. de S. B. -N., pentru veniturile calculate din activități independente și încetarea în totalitate a calculării și curgerii creanțelor și penalităților, ca fiind netemeinice și nelegale; în subsidiar, se solicită anularea tuturor penalitățile de întârziere, majorărilor și celorlalte accesorii și menținerea doar a soldului inițial (2120 lei ), raportat la neîndeplinirea corectă și la termen a atribuțiilor personalului CAS BN; suspendarea actelor administrativ fiscale emise, până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații pe cale judecătorească, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul a fost înștiințat inițial de către C. J. de A. de
S. B. -N. prin documentul comunicat în data de_ să achite conform deciziei de impunere nr. 13198.1 suma de 2120 lei, reprezentând asigurări de sănătate si prin decizia nr.
13118.3 să achite 1016 lei dobânzi de întârziere și 324 lei penalități de întârziere, in total 1340 lei, plus decizia nr. 13198/.2 cu suma de 41 lei reprezentând sume estimate.
Deciziile de impunere, în baza căruia se dorește a se începe urmărirea reclamantului sunt lovite în principal de excepția nelegalitătii, iar în subsidiar contravin mai multor texte de lege aplicabile in materia asigurărilor.
Deciziile de impunere atacate contravine în principal condiției inițiale ca, creanța in baza căreia se formulează executarea trebuie să fie una certă, lichidă și exigibilă.
a). Creanța este certă - sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 379 alin.3 Cod Proc.Civ., conform cărora "creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul."
În speță, creanța nu este însușită de debitoare prin acceptarea la plata, b). Creanța este lichidă - conform dispozițiilor art. 379 alin. 4 Cod Proc.Civ., "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală
Debitul, nu este determinat, deoarece nu există un contract comercial sau civil, nici text de lege expres.
c). Creanța este exigibilă - data scadenței nu este determinată.
Un alt aspect care duce spre netemeinicia deciziei de impunere este aceea a nelegalității perceperii dobânzilor și penalităților de întârziere din partea CNAS BN, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligația principală de informare a debitorului cu privire la contribuțiile sale personale și modalitățile de plata. In acest sens dacă am accepta ca reclamantul are calitatea de petent și de asigurat sunt aplicabile disp. art.8 si următoarele, art. 15 si următoarele din OUG 150/2002 raportat la dispozițiile L95/2006, care reprezenta mica reformă în sănătate. Calculul acestor penalități de întârziere a fost pentru anul 2007 de 6,5 % pe când legea 95/2006 prevedea doar 6 % în art. 257 (1) sumele contestate sunt de asemenea achitate de către contestator si aceste decizii de impune sunt nelegale raportat la legile aplicabile in materie la nivelul anului 2008 si 2010.
Reclamantul mai invocă și dispozițiile ordonanței 30/2011 emisa de Guvernul României in materia recuperării creanțelor fiscale, care au caracter cert, lichid si exigibil, precum și modalitatea ștergerii creanțelor reprezentând penalități.
Deciziile atacate sunt de asemenea netemeinice și nelegale având în vedere că în cuprinsul acestora nu sunt clar delimitate datele, respectiv perioada pentru care se percepe plata sumei și nici concretul nu este stabilit suma în totalitate care reprezintă penalități calculate pe zile la un sold. Nu se cunoaște clar care este izvorul datoriei, având în vedere că potrivit articolului 211 din L95/2006, cea în baza căruia s-a emis titlul executor prevede fără dubiu ca fiecare cetățean al României, care dorește să fie asigurat urmează să încheie un contract cu C. J. de S. . Această mică reformă care s-ar fi dorit prin aprobarea L95/2006 nu a avut o finalitate dorită și tot din cuprinsul legii se poate lesne observa că nu fiecare cetățean al României trebuie să fie asigurat și să contribuie la C. de S. . Trebuie determinat clar care este înțelesul de asigurat, care sunt serviciile de care poate beneficia un asigurat și care sunt totodată obligațiile personale precum si drepturile acestuia.
La baza eliberării acestor decizii de impunere nu există nici un contract de asigurare sau asigurat, contestatorul nu are îndeplinită calitatea de asigurat, astfel că decizia de impunere este lovită oarecum de nulitate. Nu există de asemenea o altă obligație personală a contestatorului față de CNAS BN, în lipsa unui document scris, iar nici până azi contestatorul nu a optat pentru a beneficia de pachetul minim gratuit de asistenta, astfel cum acesta a fost definit prin legea organică.
Un alt aspect care conduce la netemeinicia și nelegalitatea deciziilor de impunere este aceea că CNAS BN nu și-a îndeplinit obligația, conferită și impusă ca și organ de administrare creanțe și fonduri, acela de informare a asiguraților.
Totodată reclamantul înțelege pe cale de excepție să invoce nelegalitatea deciziei de impunere raportat la disp. art.216 din L95/2006, care prevede că orice titlu executor urmează a fi comunicat către ANAF București și ulterior acest organ de executare să pună în aplicare decizia de impunere devenita titlu executor.
Sunt oarecum încălcate si disp. Convenției Drepturilor Omului, deoarece persoana fizică trebuie să achite plata nedatorată în lipsa unui titlu executor valid o sumă de bani, pentru solidaritate
cu guvernanții țării care nu au înțeles că această lege trebuia completată prin norme metodologice clare și să aibă în vedere și deciziile de neconstituționalitate date în materie.
Nu se cunoaște cum poate fi calculat o sumă de impunere, în situația în care contestatorul nu a depus la administratorul de fonduri dovada veniturilor realizate în cursul anilor anteriori. Mai se învederează în susținerea contestațiilor că aceste decizii de impunere contravin și mai exact sunt în opoziție cu dispozițiile art. 22, 42 si 43, 51, 6387120 ( privind penalitățile pe luna de 0.6 % si nu de 5% la nivelul anului 2007 si 2008) din OG nr. 92/2003 modificată și republicată și de asemenea contravine dispozițiilor art. 211,215 alin3, 220 si 257 din legea nr. 95/2006 modif, fiindu-i astfel încălcate drepturile constituționale. De asemenea se mai arată că sunt lipsuri în completarea deciziilor de impunere care sunt sancționate de Codul de proc. fiscală cu nulitatea și de asemenea așa cum s-au pronunțat instanțele de judecată art. 43 din Codul de proc fiscală este grav încălcat, decizia neavând caracterul unui act administrativ ce poate fi pus în aplicare, motiv pentru care, se consideră că sunt suficiente motive legale pentru a se pronunța și pe aspectul suspendării actului până la finalizarea cercetării administrativ fiscale și judecătorești.
Orice persoana trebuie să beneficieze de același tratament în aceleași condiții, mai exact conform principiilor date de Curtea Europeana să aibă egalitate de tratament în aceeași situație în fața autorităților și să nu le fie îngrădit dreptul de opțiune, petentul putea să aleagă o altă casă de asigurare, astfel că și din acest punct de vedere deciziile emise sunt nule de drept.
Decizia nr. 26/2012, emisă de pârâtă, prin care s-a soluționat contestația inițială împotriva deciziilor de impunere a analizat lapidar starea de fapt, a reluat în motivare toate elementele inițiale din deciziile de impunere și fără a motiva în fapt și în drept respingerea a efectuat o radiografiere asupra tuturor actelor normative incidente în cauză, fără a analiza esența problemei apărute. Susținerile că existența pe lista unui medic de familie și neuzarea acestor servicii nu-l absolv pe contestator de plata CAS, este una total falsă și tendențioasă, solidaritatea între coasigurati poate exista dar pentru unele categorii de persoane această calitate nu coexistă cu activitatea lor, și veniturile lor și pun în pericol existența lor. Unde este astfel venitul minim garantat de stat și cum se poate aplica acest procedeu celor care desfășoară activitatea independentă. Nici aplicarea ordonanței nr. 30/2011 nu a fost corect aplicat în cauză, neexistând comunicată suma pentru a putea beneficia de acest text de lege.
Netemeinicia actelor contestate, emană și din modalitatea de întocmire a acestora, și mai exact este stabilită o sumă estimativă, în ciuda protocolului din anul 2007, când situația financiară a fiecărui cetățean a fost predată casei de sănătate.
Se impune a fi analizat în contestația de mai sus și aspectul că petentul era taximetrist, acestea aveau o normă de venit, stabilită de ANAF, sens în care nu se impunea a achita și alte sume de bani, mai mult de atât într-o interpretare logică a legii asigurărilor, acestea ar fi incluși la art. 213 privind scutirea de plată.
In drept, s-au invocat disp. L. 95/2006, art.172,173 si urm. OG.92/2003, OUG.150/2002, OUG 30/2011, art. 205, 207 Cod de proc. fiscală, art. 111,112,242 alin. 2, 274 Cod de proc civ.
Pârâta C. de A. de S. B. -N.
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că suspendarea executării unui act administrativ fiscal este o măsura excepțională care nu poate fi dispusă decât în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, cazuri care prin prisma art.14,15 din L.554/2004 reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natura să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ; iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a activității ce i s-ar produce reclamantului in cazul unei executări imediate.
In raport cu aceste prevederi legale, contestatorul nu are niciun argument aparent valabil de nelegalitate a actelor administrative contestate care să justifice cererea de suspendare.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Condiția existenței unui caz bine justificat ar fi îndeplinită în situația în care in speța se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în
litigiu, prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speța de față, argumentele prezentate de către contestator se refera la inexistenta unui contract de asigurare încheiat cu CAS B. -N., nefiind îndeplinită în acest caz - consideră reclamantul - calitatea de asigurat, lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, nelegalitatea perceperii de accesorii, invocând totodată aspecte legate de forma deciziilor emise.
Insa aceste critici sunt neîntemeiate, având în vedere că, inexistenta calității de asigurat, prin prisma lipsei unui contract de asigurare, în condițiile în care reclamantul nu dovedește că se află eventual în evidența unei alte Case de A. de S. din subordinea ANAF unde a plătit contribuțiile la Fondul de asigurări sociale de sănătate sunt nefondate văzând chiar și numai prevederile art.208(3) din L.95/2006 care stipulează: "asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar...", participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate fiind prevăzuta la lit.e de la acest alineat.
Apoi, invocarea lipsei caracterului cert, lichid si exigibil al creanței este neîntemeiată, în considerarea chiar și numai a faptului că, în decizia 8317.1/_ la pct.2 se evidențiază natura veniturilor realizate pentru care se calculează contribuția (venituri din activități independente), acestea fiind furnizate de către ANAF pe baza de protocol, pentru intervalul 2007 - 2011, din moment ce debitorul nu-și îndeplinise obligația declarativă menționată la art.215 din L.95/2006.
La pct.3 din decizie se menționează atât contribuția estimată, procentul aplicat cât și scadența obligației de plată, așa încât - prin raportare la prevederile art.257(2) lit.b, coroborat cu art.257 (5) lit.b din lege si art.8(l) din Ordin 617/2007 al CNAS care precizează "contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculata la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru", - invocarea lipsei caracterului cert, lichid si exigibil al creanței este neîntemeiată și nu poate fi primită drept temei al cererii de suspendare, nefiind dovedită existenta unui caz bine justificat care să creeze o îndoiala serioasă asupra legalității și temeiniciei actului administrativ contestat și care să justifice cererea de suspendare.
In ceea ce privește paguba iminentă, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. In cauza nu este îndeplinită nici această condiție, ținând cont de faptul că plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, fiind o contribuție legală, care se circumscrie în cadrul obligației generale a cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, nu poate fi privită ca o pagubă.
Pentru aceste motive se solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Contribuțiile în sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexa la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, dar si obligația acestora de a contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213, "astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintită" - se arata in considerentele unor decizii ale Curții Constituționale (nr. 1240/2010, nr. 1304/2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificata doar in aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a păturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligație, nu pe ignorarea lor, cum este cazul in speța.
Contestatorul se încadrează la categoria de asigurați prevăzută la art.257(2) lit.b din L.95/2006, realizând venituri din activități independente pentru care avea obligația nu numai a declarării in temeiul art.215 din L.95/2006, dar si obligația achitării contribuțiilor aferent veniturilor realizate, pana la 15 a ultimei luni din fiecare trimestru. Cum nu plătise de bunăvoie contribuțiile, C. de asigurări de sănătate B. -N. a procedat la emiterea deciziilor de impunere, in conformitate
cu dispozițiile art.35 din Ordinul 617/2007 emis de CNAS, pe baza informațiilor comunicate de ANAF privind veniturile din activități independente aferent intervalului 2008-2012.
Pentru o verificare formală a acesteia (datele de identificare ale contribuabilului, obiectul actului administrativ, temeiul de fapt si de drept, etc.) cat si cele necesare pentru o verificare de fond (contribuția, intervalul de timp pentru care se datorează, baza de raportare, procentul aplicat, anexa care detaliază modul de calcul al accesoriilor).
Nu sunt întemeiate nici criticile legate de neîndeplinirea de către CAS BN a obligației de informare. Informarea asiguraților s-a realizat prin numeroase campanii de mediatizare atât în presa scrisă, cât și celelalte mijloace de informare în masă (radio, TV) dar și prin articole publicate pe pagina proprie de internet a CAS BN, fiind de altfel de notorietate existenta acestei obligații in sarcina tuturor realizatorilor de venit, primul act normativ în materie fiind legiferat încă din 1997 (L.145/1997).
Pe de altă parte, contractul-cadru în ce privește acordarea serviciilor medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (de exemplu HG. 1389/2010) cuprinde numeroase articole privitor la drepturile conferite asiguraților în sistem, în acest sens făcându-se trimitere și prin art.217 din L. 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Ca atare, necunoașterea legii nici nu ar putea fi invocată drept cauza de exonerare de la obligația plății contribuțiilor întrucât ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Față de toate acestea, contestatorul face parte din categoria persoanelor obligate potrivit legii la plata tipului de contribuție analizat, nu a dovedit că a efectuat plata contribuțiilor la termenul legal de scadență, neexistând niciun temei pentru ca acesta să fie exonerat nici de la plata contribuțiilor principale și nici de la plata accesoriilor creanței
În drept, s-au invocat disp. art.115 Cod procedură civilă și urm., art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006, Ordin 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține pe fondul cauzei următoarele:
Constatându-se că obligația de declarare și de virare a contribuțiilor la FNUASS nu a fost îndeplinită de reclamant, s-a procedat de către C. de A. de S. B. -N. la emiterea deciziilor de impunere nr.13198.1/_, nr.13198.2/_ și nr. 13198.3/_ pentru contribuțiile de 2120 lei și 41 lei, aferente perioadei_ -_, respectiv_ -_, plus majorări/penalități de întârziere - 1340 lei, total: 3501 lei, în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr.5282/95896/_ - fila 30 dosar, fiind necontestat că, în intervalul 2008-2012, debitorul a realizat venituri din activități independente.
Prin contestația administrativă adresată Casei de A. de S. B. -N. și înregistrată sub nr.11387/_, reclamantul a invocat aceleași motive pe care și-a întemeiat acțiunea de față.
Prin decizia nr.25/_ C. de A. de S. B. -N. a respins ca neîntemeiată contestația promovată, în esență pe motivul că debitorul face parte din categoria persoanelor care obținând venituri din activitate independentă are obligația suportării contribuțiilor aferente acestor venituri, iar calculul sumelor datorate pentru perioada 2008-2012 s-a realizat în conformitate cu art.257 alin.2 lit. b din Legea nr.95/2006, prin aplicarea unei cote de 6,5% - trim. II 2008 și anul 2009 și 5,5% - sem. II din 2008, anii 2010, 2011 și 2012, asupra veniturilor impozabile, calculându- se și accesorii conform art.120 din OG nr.92/2003; de asemenea, s-a relevat că nu se putea da eficiență prevederilor art. XI din OG nr.30/2011, respectiv anularea penalităților de întârziere deoarece debitorul nu a achitat obligațiile principale și dobânzile aferente.
În soluționarea contestației, s-a constatat că acesta nu are veniturile din activitatea independentă declarate la casa de asigurări de sănătate, conform art.215 și 219 din Legea nr.95/2006, și că, în aceste condiții, în mod corect și legal s-au avut în vedere de către funcționarul competent, veniturile transmise de către autoritatea fiscală teritorială pe baza de protocol ca bază de calcul a contribuțiilor care se cuvin FNUASS.
Indubitabil, reclamantul se încadrează în categoria persoanelor fizice ce au realizat venituri din activități independente, iar în această calitate avea obligația să plătească contribuții la FNUASS, în termenele prevăzute de lege, până în data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, conform art. 257(2) lit. b coroborat cu art.213 alin.(2) lit. h și art.257 alin.(3) din Legea nr. 95/2006, respectiv cu art.8(1) din Ordinul nr.617/2007 al CNAS ("contribuabilii care realizează venituri din activități
independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru").
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 208 alin.(3) lit. e) din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, unul din principiile sale fiind participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, art.211 din același act normativ prevede că sunt asigurați, prin efectul legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară.
Prin urmare, calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu reprezintă o chestiune ce implică opțiunea persoanei ce are calitate de cetățean român și domiciliul în România. Astfel, în considerarea principiului solidarității menționat la art. 208 alin.(3) lit. b), toți trebuie să contribuie la constituirea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă au beneficiat sau nu de servicii medicale de la acest sistem. Altfel spus, cei care sunt sănătoși și nu au nevoie de servicii medicale contribuie la acest fond în funcție de veniturile lor, fiind solidari și ajutând pe cei care au nevoie de servicii medicale ale căror costuri nu le-ar putea acoperi în sistem privat sau în sistem individual.
În acest sens, sunt și prevederile art.213 alin.(4) din actul normativ menționat, potrivit cărora categoriile de persoane care nu sunt exceptate potrivit alin. (1) și (2) de la același articol au obligația să se asigure în condițiile art.211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi, aceasta fiind practic o obligație legală ce decurge din calitatea de cetățean român cu domiciliul în țară. Această prevedere dă forță principiului liberei alegeri a casei de asigurări de sănătate, contribuabilul fiind liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări de pe cuprinsul țării, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare.
Apoi, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede măsuri de colectare, cât timp reclamantul care avea obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art.32 alin. (4) din Ordinul nr.617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art.110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată, art.111 (1) Cod procedură fiscală stabilește: ,,Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art.119 Cod procedură fiscală prevede că "(1 ) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat, corect reținând organul de soluționare a contestației că prevederile art. XI din OG nr.30/2011, nu puteau fi incidente deoarece debitorul nu a achitat obligațiile principale și dobânzile aferente.
Raportat la considerentele de fapt și de drept expuse anterior, cu sublinierea că baza de calcul este reprezentată de veniturile din activitățile independente desfășurate de reclamant,
conform datelor furnizate de autoritatea fiscală competentă, invocarea prevederilor art.379 C.pr.civ., în sensul încălcării cerințelor impuse pentru o creanță de a fi certă, lichidă și exigibilă, fiind contrazisă de conținutul titlurile de creanță atacate care sunt conforme cu art.43 și 46 Cod pr. fiscală, tribunalul, în temeiul art.218 cu referire la art.209 alin.4 C.pr.fiscală, tribunalul va respinge ca nefondată acțiunea.
În temeiul art.274 C.pr.civ., față de soluția adoptată, se va respinge, în consecință, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul P. I., domiciliat în B., str. A. Z., nr.3, sc.A, ap. 5, jud. B. -N. în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N., cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. .
Respinge, în consecință, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |||
D. | E. L. | M. | D. | P. |
Red/dact: DEL/HVA
_ /4ex
