Sentința civilă nr. 11698/2013. Contestație act administrativ fiscal

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11698/2013

Ședința publică din 18 iulie 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: A. D.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC F. S., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 18 iulie 2013, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_ cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC F. S., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C., a solicitat anularea Deciziei nr.735/_ emisă de pârâtă, respectiv admiterea contestației nr.29857/_, precum și restituirea sumei de 54.961 lei, reprezentând diferență de TVA, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.F-CJ 693, s-a stabilit in sarcina sa obligația de plată a sumei de 54.961 lei reprezentând TVA suplimentar iar împotriva acestei decizii a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia atacată.

Reclamanta a mai arătat că la data încheierii contractelor autentice de vânzare-cumpărare analizate de către organul de inspecție fiscală, s-a procedat corect în ceea ce privește aplicarea cotei de 5% TVA, și că se impune a se lua în considerare declarațiile numiților Ballo Laszlo și Ecsedy Baumann Katalin Beata, care acoperă lipsurile de la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare și din care rezultă în mod cert că la data încheierii contractelor, cumpărătorii au îndeplinit toate condițiile prevăzute de art.140 al.2/1, lit.c, pct.1-2 Cod fiscal.

Reclamanții au apreciat că în speță cota TVA aplicabilă celor două contracte este cea redusă de 5% și nu se poate aplica cota de 24% TVA.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta D..G.F:P. C., a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că diferența suplimentară de TVA în sumă de 54.961 lei a fost stabilită pentru faptul că pentru cele două tranzacții autentificate la notar sub nr.331/_ și nr.354/_, nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea cotei reduse de 5%.

Pârâta a mai arătat că la data autentificării contractelor de vânzare-cumpărare soții celor doi cumpărători nu au prezentat declarațiile de propria răspundere din care să rezulte că nu au deținut și nu dețin o locuință pe care au achiziționat-o cu cota de 5% și că reclamanta, în calitatea sa de vânzătoare, avea obligația să se asigure ca soțul sau soția să u fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință in proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5%.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Cu ocazia controlului realizat de către organul de inspecție fiscală s-a constatat că la data autentificării contractelor de vânzare-cumpărare soții celor doi cumpărători nu au prezentat

declarațiile propria răspundere din care să rezulte că nu au deținut și nici nu dețin o locuință pe care au achiziționat-o cu cota de 5%, fiind astfel încălcate prevederile art. 140 al.2/1, lit.c, pct.2 Cod fiscal și ale pct.23 alin.10 din HG nr.44/2004.

Reclamanta contestă decizia luată de echipa de inspecție fiscală pentru recalcularea TVA în sumă de 54.961 lei, aducând în sprijinul solicitării sale argumentele susmenționate.

Din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare se reține că cele 2 apartamente au fost achiziționate de cumpărători - persoane căsătorite și nu necăsătorite.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.331/_ a fost încheiat între reclamanta și Ballo I., domiciliată în C. -N., str.Conductorilor nr.29 căsătorită cu Ballo Laszlo, domiciliat în C. -N., str.Conductorilor nr.29.

De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.354/_, a fost încheiat între reclamantă și Ecsedy Baumann T., domiciliat în C. -N., str.Carpați nr.9, ap.1, căsătorit cu Ecsedy Baumann Katalin Beata, domiciliată în C. -N., str.Carpați nr.9, ap.1.

Prin Decizia nr. 735 din 3110.2012 a fost respinsa contestația reclamantei pentru suma de 54961 lei reprezentand diferenta suplimentara de TVA

In speță sunt aplicabile prevederile art. 140, alin. (1) si alin. 2^1 din Legea nr.571/_ privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, unde referitor la cotele de impozitare care se aplica pentru determinarea taxei pe valoarea adaugata colectata, se precizeaza:

I

(1) Cota standard este de 19 si se aplica asupra bazei de impozitare pentru operatiunile impozabile care nu sunt scutite de taxa sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

(2^1) Cota redusa de 5% se aplica asupra bazei de impozitare mtru livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construita locuinta include si amprenta la sol a locuintei. In sensul prezentului titlu, prin locuinta livrata ca parte a politicii sociale se intelege:

[...] c) livrarea de locuinte care au o suprafata utila de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodaresti, a caror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depaseste suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, achizitionate de orice persoana necasatorita sau familie. [...]. Orice persoana necasatorita sau familie poate achizitiona o singura locuinta cu cota redusa de 5%, respectiv:

1.in cazul persoanelor necasatorite, sa nu fi detinut si sa nu detina nicio locuinta in proprietate pe care au achizitionat-o cu cota de 5%;

2.in cazul familiilor, sotul sau sotia sa nu fi detinut si sa nu detin fiecare sau impreuna nicio locuinta in proprietate pe care a/au achizitionat-o cu cota de 5%; [...]

Prin Hotararea Guvernului nr. 44/_, stipuleaza la pct. 23, alin. (1), (7) si (10), urmatoarele:

,,23, (1) Taxa se determina prin aplicarea cotei standard sau a cotelor reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

(7) Cota redusa de taxa de 5% prevazuta la art. 140 alin. (2^1) din Codul fiscal se aplica numai pentru livrarea, astfel cum este definita la art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, a locuintelor ca parte a politicii sociale, respectiv pentru transferul dreptului de a dispune ca si un proprietar de bunurile prevazute la art. 140 alin. (2^1) lit. a)-d) din Codul fiscal. Pentru livrarile prevazute la art. 140 alin. (2^1) lit a), b) si d) din Codul fiscal, cota redusa de TVA de 5% se aplica inclusiv pentru terenul pe care este tonstruita locuinta".

(10) In vederea indeplinirii conditiei prevazute la art. 140 alin. (2^1)lit. c) pct. 1 si 2 din Codul fiscal, cumparatorul va pune la dispozitia vanzatorului, inainte sau in momentul livrarii bunului imobil, o declaratie pe propria raspundere. autentificata de un notar, din care sa rezulte ca sunt indefinite conditiile stabilite la art. 140 alin. (21) lit c) pct.1 si 2 din Codul fiscal, care va fi pastrata de vanzator pentru justificarea aplicarii cotei reduse de TVA de 5%";.

Din analiza textelor de lege mentionate mai sus, se retine ca în cazul aplicarii cotei reduse de TVA de 5%, cumparatorii trebuie sa prezinte "înainte sau in momentul livrarii bunului imobil" o declaratie pe propria raspundere autentificata de un notar public, din care sa rezulte ca sunt indeplinite conditiile stabilite la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 si 2 din Codul fiscal, respectiv in cazul familiilor, sotul sau sotia sa nu fi detinut si sa nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5%, declarație care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%.

Față de cele ce reținute, Tribunalul apreciază ca in mod corect pârâta a respins contestația reclamantei prin Decizia nr. 735/2012 și urmează să respingă acțiunea în contencios fiscal ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta S.C. F. S.R.L., cu sediul în sat B., nr. 313 F, jud. C. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F.

P. C.

, cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr. 19, jud. C. . Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 iulie 2013.

Președinte,

Grefier,

A. R.

A. D.

Red.AR/tehn.MG 4 ex. 22.07.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11698/2013. Contestație act administrativ fiscal