Decizia civilă nr. 8635/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8635/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. RUS JUDECĂTORI: V. G.
A. A. M. GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind contestația în anulare formulată de contestatoarea SC H. SRL prin lichidator judiciar SC P.
S. împotriva Deciziei civile nr.1878 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Local B., O.
B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. H. S.R.L., prin lichidator judiciar SC P. S., împotriva Deciziei civile nr. 1878/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Local B., O. B., prin P., s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, desființarea Deciziei civile nr. 1878/_ ,
pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, cu rejudecarea recursului formulat.
În motivarea contestației s-au arătat următoarele:
Aspecte generale de admisibilitate a contestației
Norme juridice incidente
a). Din perspectiva dreptului național avem în vedere: dispozițiile art 318 alin. 1 teza finală, art. 261 alin. 1 pct. 5 și art. 129 alin. 5 Cod procedură civila, art. 1 alin. 3 din Constituția României;
Art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă:
" (1) Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde:... ... 5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;
Alin. 318 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă:
"(1) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când
... a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă:
"(5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza
stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. "
Art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă:
"Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate. "
Art. 1 alin. 3 din Constituția României:
" (3) România este stat de drept... "
b). Din perspectiva dreptului european: art. 6 din CEDO
Aprecieri jurisprudențiale și doctrinare naționale, cu reflexie asupra instituției contestației în anulare
a). Aspecte generale. Excepții
Din coroborarea dispozițiilor art. 304 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă cu dispozițiile art. 318 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, contestația în anulare specială devine admisibilă doar în condițiile în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-1 doar în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare formulate de către recurent.
Teza finală a art. 304 Cod procedură civilă face vorbire de motive de nelegalitate încadrate la pct. 1-9 pentru admisibilitatea recursului, ca și cale extraordinară de atac, dar nu pune egalitate între "motive de nelegalitate" și noțiunea de "situații" cuprinse în cadrul celor 9 puncte ale articolului, fapt ce determina o concluzie neechivocă: cele 9 puncte nu reprezintă 9 motive de nelegalitate ci reprezintă 9 situații în care, dacă se regăsesc motive de nelegalitate, recursul devine admisibil.
b). "Argumente/motive/critici" ca noțiuni ce duc Ia admisibilitatea/inadmisibilitatea contestației în anulare:
In cele ce urmează, pornind de la acest preambul, revenim la considerentele și premisele inserate în cadrul art. 318 Cod procedură civilă
Atât în doctrină cât și în jurisprudență s-au avut în vedere, din perspectiva admisibilității contestației în anulare trei noțiuni esențiale:
O parte a doctrinei și a jurisprudenței are în vedere noțiunea de
"argumente";
O altă parte face vorbire de "motive";
Intr-o situație singulară s-a avut în vedere noțiunea de "critici" la momentul la care admisibilitatea contestației în anulare a fost rezultatul nepronunțării instanței pe casare/modificare asupra unor argumente, motive, critici aduse hotărârii instanței inferioare (apel sau primă instanță).
In jurisprudență s-a consacrat opinia că instanța nu este obligată să răspundă la toate punctele puse în discuție de către recurent, putând grupa aceste puncte, ceea ce ar determina pe cale de consecință inadmisibilitatea contestației în anulare dacă instanța s-ar fi pronunțat pe un astfel de colaj.
In acest sens se face trimitere la discuțiile purtat pe marginea dispozițiilor art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, consemnate în doctrină.
Astfel, hotărârea instanței de recurs nu poate fi atacată, de principiu, în reflexia dispozițiilor art. 318 teza finală, dacă instanța a avut în vedere o singură motivare pentru un grup de argumente. In situația în care vorbim însă de petite distincte formulate în cadrul recursului, critici de nelegalitate pornind de la instituții de drept distincte și distinct reglementate, nepronunțarea instanței de recurs asupra acestora determină admisibilitatea contestației în anulare pe considerentul tezei finale a art. 318 alin 1 teza finală Cod procedură civilă.
In concluzie, dacă noțiunea de "argument" (definit ca raționament, dovada adusă în sprijinul unei afirmații) nu poate avea o existență de sine stătătoare,
"motivele" (ce se definesc ca și cauze, rațiunea, pricina unui demers), cât și
"criticile" (definite ca o dezvăluire a unor lipsuri, greșeli, ce presupun implicit atât cauzele cât și indicarea mijloacelor de îndreptare) dovedesc în mod neechivoc că obligația instanțelor de judecată ca deziderat de legalitate și echitate presupune analiza oricărui motiv sau critici modificările aduse art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă în reflexia art. 6 CEDO sunt neechivoce în acest sens. Chiar dacă instanțele pot da un răspuns comun pentru mai multe "argumente" date în sprijinul unui
"motiv"/*"critici", instanțele nu pot a respinge o acțiune fără a analiza toate motivele sau cererile părții.
In acest sens anumite decizii cum este Decizia nr. 435/2000 a Secției Comerciale a Curții Supreme de Justiție în care se consideră admisibilă contestația în anulare în situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui petit (cu toate că, în situația de speță, instanța avea în vedere un petit de netemeinicie și nu de nelegalitate, în raport de recurs).
Din punct de vedere al dezideratelor reglementate în dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, chiar dacă o hotărâre îmbracă girul legalității doar în situația în care cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", nerespectarea acestor obligații nu duce implicit la admiterea contestației în anulare, ci doar, poate, constituie un argument suplimentar în vederea cenzurii în retractare a instanței investită cu soluționarea contestației în anulare.
Aprecieri jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului cristalizate și în jurisprudența națională
Criticile aduse vizau neîndeplinirea dezideratelor înscrise în art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, cu reflexie în art. 6 CEDO. Astfel, făceam trimitere la cauza Albina contra României care după aceea se regăsește ca teză în toate celelalte cauze, precum Valia Grigore V. scu contra României, D. contra României - paragraful 40, G. contra României - paragraful 43, 44.
Astfel, s-a subliniat:
"Curtea reamintește ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenție include printre altele, dreptul pârtilor de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu isi propune sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete si efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca cererile si observațiile pârtilor sunt intr-adevăr " auzite" adică sunt examinate conform normelor de procedura de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectiva a motivelor, argumentelor si a cererilor de probatoriu ale pârtilor cu excepția aprecierii pertinenței."
Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 15 februarie 2007, în cauza Boldea contra României, începând cu paragraful 28 se subliniază același deziderat al procesului echitabil, dar se au în vedere și două amendamente, dintre care, așa cum am arătat mai sus, noțiunea de "argument" dă girul instanței de a răspunde printr-un singur considerent mai multor argumente, dar nu în ceea ce privesc noțiunea de "motive" sau "critici".
In condițiile în care majoritatea instanțelor naționale de recurs, sesizate cu cele două căi extraordinare de atac și-au conturat considerentele de respingere pe teza cumulului de argumente, contestatoarea înțelege să reproducă considerentele cele mai edificatoare din această cauză (Boldea contra României), pentru a înlătura echivocul pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a contrabalansa hotărârile nelegale ale unor instanțe care au extins noțiunea de
"argument" criticilor sau motivelor de nelegalitate necenzurate de instanța inferioară.
Astfel, Hotărârea din 15 februarie 2007 în cauza Boldea contra României, paragraful 28 și următoarele arată:
"Curtea reamintește că "dreptul la un proces echitabil", garantat de art. 6 din Convenție, cuprinde, între altele, "dreptul părților din proces sâ-și prezinte observațiile pe care le consideră pertinente în cauza lor", iar aceste observații
"trebuie realmente examinate"...
"Altfel zis, art. 6 implică în special în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și probelor oferite de părți ... "
"Totuși, dacă art. 6 parag. 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, nu se poate înțelege că aceasta implică un răspuns detaliat la fiecare argument ...
întinderea acestei obligații poate fi diferită, în raport cu natura hotărârii. Trebuie de asemenea să se țină cont în special de diversitatea mijloacelor unei părți de a le invoca în justiție și de deosebirile existente între statele contractante în materia dispozițiilor legale, a cutumelor, concepțiilor doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor", așa încât problema motivării trebuie examinată în circumstanțele concrete ale cauzei. "Pe de altă parte, noțiunea de proces echitabil reclamă ca o jurisdicție internă să nu se mărginească la o motivare succintă a hotărârii, preluând motivele unei jurisdicții inferioare, ci realmente ea să examineze chestiunile esențiale care i-au fost supuse atenției și care nu sunt susceptibile de confirmare pur și simplu prin concluziile unei jurisdicții inferioare. "
In reflexia dispozițiilor art. 318 teză finală Cod procedură civilă, instanța de recurs nu s-a pronunțat sub nici un aspect în ceea ce privește petitele de casare, iar în ceea ce privesc motivele de modificare, a înțeles să asocieze două noțiuni - "întinderea pagubei" vs. "existența pagubei" - și ignorând cu desăvârșire sorgintea daunelor de natură contractuală pretinse o dată cu acțiunea în care dezideratul era respectarea obligațiilor contractuale și natura daunelor pretinse, ca reflexie a admiterii acțiunii în anulare și imposibilitatea obiectivă a continuării activității.
Astfel, prin considerentele de recurs s-a solicitat în principal casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, avându-se în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor noastre în ceea ce privește excepția prescripției, exprimată atât oral cât și materializată prin concluziile scrise.
In ceea ce privesc motivele de modificare, cu toate că se are în vedere ca sorginte, Decizia Curții Constituționale nr. 568/2007, în ceea ce privesc motivele de la pct. 2, 3, 4 și 5, instanța în fapt nu le analizează, respingând recursul, apreciind ca temeinică și legală hotărârea instanței de fond, pornind de la două argumente:
Sentința nr. 1027/2009, de intrare în procedura simplificată;
Al doilea argument are în vedere faptul că "existența și întinderea pagubei" au fost cunoscute în mod obiectiv pornind de la petitul formulat în dosarul nr._ prin care s-a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize contabile.
Acest argument ține, doar în ceea ce privește momentul nașterii dreptului la despăgubire, fără a se putea determina întinderea, tocmai proba cu expertiza justifică nivelul întinderii despăgubirii.
Nepronunțându-se asupra criticilor de modificare de la pct. 2-5, hotărârea este lovită de nulitate și pe cale de consecință se impune admiterea contestației în anulare, urmând ca în cele ce urmează sa fie reiterate motivele de modificare necenzurate:
Astfel, prin Decizia nr. 568 din 7 iunie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 și 2
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în lucrarea Deciziile Curții Constituționale privind Legea contenciosului administrativ nr. _
-2009) ~ Editura Universul Juridic, București, 2010, pag. 195), Curtea Constituțională a arătat; "Curtea constată, așadar, că termenul prevăzut de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 are în vedere tocmai acele situații în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaște existența și întinderea pagubei, astfel că nu poate formula în mod concomitent o acțiune în despăgubire. După soluționarea acțiunii în anulare, aceasta poate estima si pretinde paguba cauzată prin actul administrative anulat, având la dispoziție un termen de un an pentru formularea unei astfel de acțiuni "
In concluzie, termenul determinant este pronunțarea hotărârii în acțiunea în anulare.
Dintr-o altă perspectivă, așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, dispozițiile art. 19 determină curgerea termenului de noțiunea de "cunoașterea întinderii pagubei" și nu o identifică cu momentul nașterii pagubei.
In concluzie, în condițiile arătate, Contractul de concesiune nr. 6000 avea o derulare de 8 ani, la care se adăugau alți 4 ani, (5 ani în vechea reglementare), întinderea pagubei putea fi determinată doar de încetarea în mod juridic a contractului, respective fie prin încetarea capacității persoanei juridice, prin radiere, fie prin expirarea perioadei contractuale.
Astfel, contestatorul nu și-a pierdut personalitatea juridică și nici intimata, motiv pentru care determinant este termenul de încetare a contractului, respectiv la expirarea celor 8 ani (în condițiile în care denunțarea unilaterală a contractului a fost desființată în mod irevocabil pentru nelegalitate), respective la data de_ și nu așa cum a apreciat instanța fondului.
Raportarea instanței la data deschiderii procedurii insolvenței, respective deschiderea procedurii generale și intrarea în procedura reorganizării, în mod neechivoc se caracteriza prin nefondare și nelegalitate.
Pornind de la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004:
Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei
Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
(21) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și contractelor administrative.
(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce privește procedura de judecată și taxele de timbru.
Se poate concluziona situația de excepție reglementată.
Astfel, prin sintagma "fără a cere în același timp și despăgubiri" se contura excepția instituită de norma juridică care reglementa "specialia generalibus derogant".
In condițiile în care contestatoarea a formulat o astfel de cerere, teza art. 19 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004 nu este aplicabilă în cauză.
In principal, așa cum s-a arătat prin cererea introductivă s-a pornit de la dispozițiile art. 998 - 999 cod civil anterior, având la baza denunțarea unui contract comercial, raportat la momentul nașterii raportului obligațional, respectiv Contractul nr. 6000/_, încheiat anterior apariției Legii nr. 554/2004.
In condițiile în care legea civilă nu retroactivează, pornind de la dispozițiile art. 1 Cod civil anterior și a principiului "regit tempus actum" incidența termenului de prescripție de 3 ani este neechivocă.
Legiuitorul vorbește de "întinderea pagubei" și nu de "existenta pagubei", ca noțiuni determinante în stabilirea momentului de la care începe a curge termenul de prescripție.
Este neechivoc că la momentul rezilierii prin hotărârea C. ui local nu se cunoștea decât faptul generator al daunelor și nu întinderea, iar pe de altă parte, se avea în vedere sorgintea denunțării unilaterale a contractului, din perspectiva art. VIII lit. b din Contractul nr. 6000/2003.
Mai mult decât atât, dacă urmăm teza susținută de pârâți, derularea procesului, cu consecința admiterii cererii, a avut un efect întreruptiv al eventualei curgeri a prescripției.
In realitate, ca moment determinant în susținerea tezei cunoașterii întinderii pagubei, acesta, cel mai devreme nu poate fi decât momentul pronunțării Deciziei civile nr. 2274/_ în dosar nr._ a Curții de apel Cluj.
Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 teza finală C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimații C. local al O. B., respectiv
O. B. a solicitat respingerea ca nelegala si neîntemeiata a prezentei contestații in anulare și menținerea ca legala si întemeiata a Deciziei civile nr. 1878 din_ pronunțata prezentul dosar.
In fapt: prin decizia mai sus menționata s-a respins recursul formulat de către reclamant împotriva sentinței civile nr. 4346/_ pronunțata, de Tribunalul Maramureș prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune si s-a respins in mod temeinic si legal acțiunea privind obligarea pârâților la plata unei despăgubiri materiale ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. 6000/2003.
Prin contractul mai sus menționat s-a concesionat in favoarea societății reclamante activitatea de salubrizare a orașului B. . Debitele restante Ia care are pretenția reclamantul nu au fost acceptate de către pârâți, situațiile de lucrări nefiind vizate si nici recepționate de către pârâți.
Mai mult nu s-a dovedit niciodată prejudiciul si nici legătura de cauzalitate intre pretinsa fapta si prejudiciul la care considera ca este îndreptățit reclamantul, iar solicitarea de daune morale a fost in mod corect respinsa de către instanța nu s-a adus nici un prejudiciu imaginii si prestigiului societății comerciale prin rezilierea contractului de concesiune.
Prezenta cerere are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a autorității deliberative care este reglementata de art. 19 din Legea 554/2004.
Termenul de un an este de prescripție si curge de la data la care persoana vătămata a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei. Reclamanta a introdus prezenta cerere in_ fara a arata care au fost împrejurările obiective care au împiedicat-o sa formuleze cererea in despăgubire odată cu acțiune principala având ca obiect anularea HCL 97/2007 in cadrul dosarului nr. _
.
Mai mult in dosarul mai sus menționat s-a solicitat obligarea noastră si la plata de despăgubiri, insa SC H. prin reprezentanții legali in fata instanței de fond au renunțat la acest petit al acțiunii.
Cu privire la momentul la care ar fi trebuit sa se cunoască întinderea prejudiciului consideram ca instanța a reținut in mod corect ca fiind cel mai târziu la data de_ când a înregistrat cererea de deschidere a procedurii
generale de insolvența, motivate tocmai de dificultățile generate de situația litigioasa cu C. Local B. .
De-asemenea societatea s-a adresat Tribunalului Olt cu acțiune in pretenții făcând obiectul dosarului nr._, aceasta fiind respinsa de-asemenea ca tardiv introdusa.
Analizând contestația formulată, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1878/_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._, s-a respins recursul declarat de reclamanta SC H. SRL împotriva sentinței civile nr. 4346/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș care a fost menținută în întregime.
Sentinței civilă nr. 4346/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, menținută prin decizia atacată, cuprinsese soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii ca prescrisă a acțiunii reclamantei-recurente-contestatoare privind obligarea pârâților la plata unor despăgubiri materiale în urma rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. 6000/2003.
Potrivit art. 318 alin. 1 teza II C. pr. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Cu privire la nivelul de motivare al unei hotărâri judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și că aceasta trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.
Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Helle v. Finlanda, 1997).
Din această perspectivă, tribunalul s-a oprit la o chestiune cu privire la care a considerat că atrage prin ea însăși respingerea acțiunii, prescripția, iar analizarea restului motivelor nu putea schimba soluția generată de elementul identificat ca hotărâtor; instanța de recurs era suficient să se circumscrie acestui reper, în măsura în care găsea, la rândul ei, întemeiată excepția prescripției, cum a și făcut.
În speță, recursul a fost exercitat împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, astfel încât, potrivit art. 3041C. pr. civ., în speță, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, iar instanța de recurs putea să examineze cauza sub toate aspectele.
Din această perspectivă, Curtea reține că în recursul fără apel este suficientă exprimarea nemulțumirilor în fapt și drept ale părții, fără ca recurentul să fie obligat să încadreze nemulțumirile sale în drept într-unul dintre motivele enumerate la art. 304 C. pr. civ. Totodată, instanța de recurs nu este ținută să se refere la împărțirea pe cazuri distincte ale greșelilor în drept făcute de prima instanță. Ca atare, distincția făcută sub acest aspect în contestația în anulare nu poate fi primită.
În recursul în care s-a pronunțat hotărârea atacată a fost în discuție modul de interpretare al art. 19 din Legea nr. 54/2004 și de aplicare a acestuia în concret, iar instanța de recurs și-a expus modul în care a considerat că acest text legal funcționează cu considerente care răspund susținerilor pertinente ale
părților și le adresează direct sau implicit; și atunci și acum, Curtea este dispensată de analiza argumentelor și motivelor care nu sunt pertinente șirului logic al raționamentului reținut.
Față de cele de mai sus, în baza art. 319 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea recurentă S.C
H. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. P. S., împotriva deciziei civile nr. 1878 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
S. L. RUS | V. | G. | A. | A. M. |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
