Sentința civilă nr. 1079/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1079/2013
Ședința publică din data de 31 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții
I., P. L., împotriva pârâtei A. N. PENTRU R. P., având ca obiect pretenții despăgubiri Legea 290/2003.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 17 mai 2013 susținerile și concluziile reprezentantului reclamanților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 24 mai 2013, respectiv pentru data de azi_ .
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții M. I. și P. L. au chemat în judecată pârâta A. N. pentru R. P. solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de bani stabilită cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 20/_ a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud de aplicare a Legii nr. 290/2003, în cuantum de 81521 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație potrivit cu disp. art. 18 alin. 6 din HG 1120/2006.
În motivare, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 20 din data de_ a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud de Aplicare a Legii 290/2003 au fost acordate antecesoarei reclamanților - Man Profira - despăgubiri în cuantum de 252.530 lei pentru bunurile avute în proprietate de către părinții acesteia Martalog Iustin și Glicheria și abandonate în satul Sestaci, comuna Cusmirca, județul Soroca, Republica Moldova.
Conform Certificatului de moștenitor nr. 20 din data de_, reclamanți sunt fiii moștenitori ai defunctei, în cote de 1/2 fiecare.
În această calitate, au depus, la sediul pârâtei cerere prin care a solicitat efectuarea plății. Aceasta a refuzat însă efectuarea plății. La data de_ a reiterat solicitarea reclamanților de virare a sumelor de bani la care sunt îndreptățiți, însă nici de această dată, pârâta nu a dat curs solicitării acestora.
Prin Hotărârea nr. 20 s-a dispus ca aceste compensații bănești să fie achitate beneficiarilor, în conformitate cu prevederile HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi. 60% în primul an și 40% în al doilea an.
Întrucât termenul de doi ani a fost împlinit, se consideră că se impune admiterea cererii, așa cum a fost formulată. Odată ce o lege este adoptată, fiind in vigoare, ea urmează a fi aplicată, iar o posibilă invocare de către pârâtă a lipsei disponibilităților bănești nu se justifică.
Cuantumul compensației bănești a fost calculat la nivelul lunii iunie 2007, astfel încât se impune actualizarea lui potrivit indicelului de creștere a prețurilor de consum din ultima lună care a fost publicat de către Comisia Națională de Statistică înaintea plății, conform art. 18 alin. 6 din HG 1120/2006.
Despăgubirile i-au fost acordate în baza probelor administrate de către Comisie. De asemenea, vicepreședintele Autorității Naționale pentru R. P. nu a emis nicio decizie contrară care să poată fi contestată de către reclamanți și nici nu a solicitat Comisiei Județene Bistrița-Năsăud de aplicare a prev. Legii nr. 290/2003 revocarea hotărârii și, în consecință comisia nu a revocat hotărârea emisă, respectiv nu s-a făcut aplicarea prev. art. 17 din HG nr. 57/2008.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 290/2003 împreună cu normele metodologice de aplicare.
Pârâta A. N. PENTRU R. P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii.
În motivarea excepției, s-a arătat că la data de_ Comisia Județeană Bistrița Năsăud de aplicare a Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea cu nr. 20 prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 581.521 lei pentru bunurile abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război în Basarabia a autorilor Martalog Iustin și Glicheria.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei".
Potrivit alin. (2), "prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata transelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Din analiza celor două texte de lege menționate, reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani. Cu privire la exigibilitatea acestor tranșe, observăm două ipoteze avute în vedere, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 20/_ emisă de către Comisia Județeană Bistrița Năsăud pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2013, reglementarea modalității de plată eșalonată a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 190/2003 și Legii nr. 393/2006 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat, având în vedere, pe de o parte necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, prin aplicarea unor modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Plata eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. În acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin
deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora.
Măsura criticată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin eșalonarea stabilită statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În drept s-au invocat disp. art.1141 alin. (2), art. 115 și urm. din Codul de procedură civ, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006 și O.U.G. 10/_
.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanții solicită respingerea excepției prematurității, invocând principiul neretroactivității legii, consacrat de Constituția României (art. 15 alin. 2), Codul Civil (art. 6), aplicabil în cauză câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de_, deci anterior adoptării OUG nr. 10/2013. În baza acestui principiu, legea dispune doar pentru viitor, astfel încât, eventuala modificare a unor norme legale în cursul judecății nu schimbă cu nimic datele problemei, instanța fiind ținută să pronunțe o hotărâre în baza legilor în vigoare la data introducerii cererii.
Analizând cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepția peremptorie invocată în cauză, respectiv excepția prematurității, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Statuând în prealabil asupra competenței de soluționare a cauzei la termenul de judecată din data de_, tribunalul a avut în vedere că litigiul dedus judecății este circumscris sferei contenciosului administrativ, competența materială de soluționare a acestuia în primă instanță revenind tribunalului. Aceasta, întrucât potrivit art. 17 din HG nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, cu modificările aduse prin HG nr. 57/2008, plata despăgubirilor se propune de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 vicepreședintelui desemnat cu coordonarea Serviciului respectiv. Deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul despăgubirilor. Prin urmare, legea a dat în competența tribunalului analiza inclusiv asupra deciziilor referitoare la plată, competență ce are caracter special, derogatoriu în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie. Chiar dacă în speță nu a fost emisă o astfel de decizie de plată, pentru identitate de rațiune competența pentru cenzurarea refuzului de plata aparține tribunalului. Nu există motivație juridică în a aprecia că doar decizia de plată poate fi contestată la tribunal, în vreme ce lipsa acesteia și neefectuarea plății poate fi cenzurată de către Curtea de Apel, de vreme ce ambele atitudini sunt proprii aceleiași pârâte și sunt adoptate în aplicarea acelorași legi (lato sensu): Legea nr. 290/2003 si HG nr. 1120/2006.
Tribunalul reține că reclamanții M. I. și P. Lucia, în calitate de moștenitori ai defunctei Man Profira (f. 11) sunt posesorii unei creanțe rezultate din Hotărârea nr. 20/_ emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (f. 8), hotărâre prin care s-a recunoscut acesteia dreptul la despăgubiri bănești în valoare de 81.521 lei pentru bunuri certificate cu acte autentice și abandonate în satul Sestaci, comuna Cusmirca, județul Soroca, Republica Moldova, respectiv un teren agricol în suprafață de 9,5 ha.
Prin art. 18 al Legii 290/2003 s-a prevăzut modalitatea de plată a despăgubirilor, aceasta presupunând o cerere scrisă, adresată Autorității Naționale Pentru R. P. - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003. Reclamanții au urmat această procedură, menționată și în anexa la Hotărârea nr. 2/2008, așa după cum rezultă din înscrisul depus la fila 14 dosar.
La data de 27 februarie 2013 a fost adoptată de către Guvernul României Ordonanța de Urgență nr. 10/2013 care, în cuprinsul art. 1 alin. 1 prevede că începând cu data intrării în vigoare a acesteia, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
În continuare, la alin. 2, se prevede în mod expres un caz de retroactivitate a actului normativ, stipulându-se că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
Din economia prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, precum și din expunerea de motive care a fundamentat adoptarea acesteia, rezultă că nu se poate invoca încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală a țării, întrucât esența prevederilor art. 1 alin. 2 din ordonanță vizează aplicarea imediată a acesteia, fără a pune în discuție substanța dreptului de creanță stabilit în baza Legii nr. 290/2003.
Prin urmare, răspunzând apărărilor formulate de reclamanți în cuprinsul întâmpinării, tribunalul apreciază că nu prezintă relevanță, sub aspectul incidenței în cauză a prevederilor OUG nr. 10/2013, împrejurarea că data înregistrării cererii de chemare în judecată este anterioară datei la care a intrat în vigoare actul normativ menționat.
Totodată, tribunalul reține că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994, întrucât noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Numai că, în condițiile aplicării prevederilor art. 1 din OUG nr. 10/2013, creanța deținută de reclamanți, decurgând din emiterea Hotărârii nr. 20/_ nu este exigibilă la data pronunțării prezentei sentințe, urmând a dobândi acest caracter abia la data de_ 4, în condițiile prescrise de OUG nr. 10/2013 privind modul de eșalonare a plăților.
Această modalitate de eșalonare a creanțelor recunoscute reclamanților nu reprezintă o restrângere a drepturilor acestora, câtă vreme o astfel de măsură are scopul de a păstra un just echilibru între interesele statului și cele ale particularilor. În acest sens, sunt corecte trimiterile pe care pârâta le face la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citând și din decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în cauza D. și alții împotriva României, în considerentele căreia s-a reținut, cu privire la o altă ordonanță de eșalonare a unor drepturi de creanță, că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă. De asemenea, s-a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți.
Așadar, constatând că nefiind exigibilă creanța reclamanților, dreptul material la acțiune al acestora nu este născut, tribunalul, în considerarea motivelor de fapt și de drept mai sus relevate, va admite excepția prematurității invocată în cauză de către pârâtă, cu consecința respingerii, ca prematur formulată, a acțiunii reclamanților.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., având în vedere că reclamanții au căzut în pretenții prin respingerea acțiunii formulate, se va respinge, ca nefondată, și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prematurității invocată de pârâta A. N. PENTRU R. P.
- Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și Legii 393/2006 prin Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Legii nr.9/1998, Legii nr.393/2006, cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector 1 și în consecință respinge ca prematur formulată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții M. I., domiciliat în S., str. Z., nr. 23, bl. 64, sc.B, ap. 4, jud. S. și P. L., domiciliată în S., str. I. N., nr. 6, bl. A23, sc.A, ap. 7, jud. S. în contradictoriu cu această pârâtă.
Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. Iuia D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4 ex
