Decizia civilă nr. 927/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ nr. 927/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. G.
J. ecător: M. P.
J. ecător: M. H.
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulat de recurenta-contestatoare
D. G. Regională a F. P. C. -Napoca pentru fosta D. G. a
F. P. M., cu sediul în C. -Napoca, p-ța A. I. nr. 19, județul C. și recurenta-initmată SC R. I. S., cu sediul procesual ales în B. M. la Cabinet Avocat Rizea Aurelia, str. Transilvaniei, nr. 6/5, județul M., împotriva sentinței civile nr. 3996/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din decizie. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_ ,_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie.
T.
Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3996/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ nr. 11578 din_ s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea D. G. A F. P.
M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII B. M.
, în contradictoriu cu intimata S.C. R. I. S.R.L.
, cu sediul procesual ales în B. M., str. Transilvaniei, nr. 6/5, jud. M. la sediul Cabinetului Individual de Avocat Rizea Aurelia, s-a dispus îndreptarea somației din data de_ și a procesului verbal privind cheltuielile și onorariul în dosar exec. 07/2013, întocmit în aceeași dată, acte de executare încheiate în dosarul execuțional nr. 07/2013, al Biroului Executorului J. ecătoresc S. Attila, în sensul modificării din cuprinsul acestora a cuantumului onorariului avocațial în faza de executare silită de la 300 lei la 100 lei și a cuantumului onorariului executorului judecătoresc de la 600 lei la 150 lei, ca urmare a
reducerii acestora și s-au menținut celelalte acte de executare întocmite. S-a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de contestatoare privind suspendarea executării silite și ca nefondată, cererea intimatei de obligare a contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinței se reține că la data de 30 ianuarie 2013, prin Încheierea civilă nr. 916, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._, a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de intimata- creditoare SC R. I. S., împotriva contestatoarelor D. G. A F. P.
M. și ADMINISTRAȚIA F. P. B. M. .
Cererea de executare silită adresată BEJ S. Attila a vizat punerea în executare a titlurilor executorii constând în Sentința civilă nr. 4011/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș Secția a II-a civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ și Decizia civilă nr. nr. 8604/_ pronunțată de Curtea de Apel C. Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în același dosar.
Potrivit hotărârilor menționate mai sus, contestatoarea ADMINISTRAȚIA
F. P. B. M. a fost obligată la plata sumei de 6.206 lei, reprezentând taxa de poluare iar ambele contestatoarea au fost obligate și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1043,30 lei în primul ciclu procesual, respectiv 500 lei în recurs.
La data de 31 ianuarie 2013, BEJ S. Attila a încheiat Procesul-verbal privind cheltuielile și onorariul în dosarul execuțional 07/2013, întocmit pentru punerea în executare a titlurilor executorii arătate mai sus.
La aceeași dată, BEJ S. Attila a emis Somația, prin care a pus în vedere contestatoarei ADMINISTRAȚIA F. P. B. M. ca în termen de 6 luni de la comunicarea somației să achite intimatei suma totală de 8669 lei, din care suma de 6.206 lei, reprezenta taxa de poluare, suma de 1543,30 lei cheltuielile de judecată stabilite prin titlurile executorii depuse la dosar, 600 lei - onorariul executorului, suma de 20 lei - taxa judiciară de timbru, iar suma de 300 lei reprezenta onorariul avocațial în faza de executare.
Contestatoarea a criticat actele de executare întocmite de către executorul judecătoresc, motivele sale de contestație constând în faptul că, nu au fost respectate dispozițiile O.G. nr. 22/2002 ale Codului de procedură civilă și ale Ordinului MFP nr. 1899/2004, în privința ultimului act normativ întrucât creditorul nu s-a adresat în vederea încasării creanței stabilite prin titlu executoriu și, de asemenea, că sumele percepute în plus în faza de executare reprezentând onorariu de avocat și onorariu executor nu sunt cheltuieli necesare și utile ci reprezintă mai degrabă cheltuieli voluptorii.
În primul rând este de menționat că atâta timp cât există un titlu executoriu, debitorul obligat prin acesta trebuie să procedeze la aducerea la îndeplinire a obligației stabilită în sarcina sa, fără a mai fi necesar ca, în prealabil, creditorul să se adreseze debitorului pentru a-și îndeplini obligația stabilită printr-un acesta. Aceasta cu atât mai mult cu cât debitoarea este o instituție a statului, calitate în care, trebuie să asigure accesul efectiv la justiție, în sensul executării de îndată a hotărârii judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
Prin urmare, nu era necesar ca, în speță, creditoarea-intimată să solicite contestatoarei-debitoare ADMINISTRAȚIA F. P. B. M., în prealabil începerii executării silite, să achite sumele la plata cărora a fost obligată prin hotărârile judecătorești devenite titluri executorii.
În al doilea rând, în privința susținerii contestatoarei, care a arătat că urmează să achite de bunăvoie sumele datorate, astfel că nu se justifică începerea executării silite, se constată că potrivit art. 2 din OG 22/2002 că
"Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
";
Art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 reglementează o procedură specială privind executarea silită a instituțiilor publice cum este cazul și al contestatoarei.
Prin somația emisă la data de 31 ianuarie 2013, intimata-creditoare, prin intermediul executorului judecătoresc, a solicitat ca în termen de 6 luni, de la comunicarea respectivei somații, contestatoarea să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin titlurile executorii la care a făcut referire și să achite sumele de bani menționate în aceasta.
În cauză, somația a fost emisă în considerarea dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, aceasta întrunind condițiile legale, tocmai pentru îndeplinirea obligației de care debitoarea avea cunoștință. Este vorba doar despre actul prealabil despre care face vorbire art. 2 din O.G. nr. 22/2002, anume somația de plată, cu cheltuielile ocazionate aferente, acte pe care creditorul este în drept a le întreprinde, dat fiind pasivitatea nejustificată a debitoarei de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești mai sus menționate și până în prezent.
Având în vedere că până la momentul introducerii contestației nu a fost efectuat vreun act de executare, potrivit Codului de procedură civilă, nefiind împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, termen ce a început să curgă de la comunicarea somației, instanța consideră că și respectivul motiv invocat de contestatoare în susținerea contestației sale nu este întemeiat.
La dosarul cauzei nu s-au depus dovezi privind nerespectarea de către executorul judecătoresc a termenului stabilit prin somația transmisă, prin efectuarea înăuntrul acestuia a unor acte de executare silită, dar nici dovezi privind demersurile efectuate de contestatoare pentru a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești irevocabile. Așadar, executarea silită s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale în materie de executare silită, neexistând niciun viciu de fond și nici de formă, care să conducă la anularea actelor de executare. Prin contestația la executare de față, contestatoarea-debitoare a solicitat practic instanței să cenzureze cheltuielile de executare, reprezentând onorariu de avocat și onorariu executor, puse în sarcina sa de către executorul
judecătoresc, susținând, că acestea nu sunt cheltuieli necesare și utile.
Potrivit art.399 alin.3 C.pr.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac, iar conform art.3717C.pr.civ., partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită, este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul în care creditorul a renunțat
la executare, sau dacă, prin lege, se prevede altfel. Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii, prin proces-verbal, ce constituie titlu executoriu.
Din coroborarea celor două texte de lege, rezultă că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare constituie titlu executoriu, conform art.3717alin.4 C.pr.civ., ce poate fi cenzurat de către instanță pe calea contestației la executare, potrivit art.399 alin.3 C.pr.civ., întrucât nu a fost emis de o instanță judecătorească, iar debitorul nu are împotriva acestuia o altă cale de atac.
Instanța analizând suma percepută cu titlu de onorariu executor constată că aceasta nu este în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/_ .
Astfel, conform anexei din acest Ordin, pentru emiterea somației, onorariul minimal este de 20 lei și cel maxim de 400 lei iar pentru executarea mobiliară a creanțelor de peste 1.000 lei, dar până la 50.000 lei inclusiv, onorariul minim este de 75 lei, plus un procent de 2% din suma care depășește
1.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, onorariul maxim fiind de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Cum în dosarul de executare silită nu s-au efectuat acte de executare indirectă, urmărire mobiliară sau imobiliară a creanțelor, cuantumul onorariului executorului nu se poate raporta (așa cum apare în procesul verbal din_ ) la prevederile din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/_ care se referă la această formă de executare silită, motiv pentru care, constatând că acesta a fost în mod greșit calculat, urmează să-l reducă de la 600 lei la 150 lei, corespunzător onorariului pentru transmiterea unui act de procedură( de maxim 400 lei potrivit aceluiași ordin).
În ceea ce privește onorariul avocațial în faza de executare silită acesta este nejustificat de mare raportat la actele îndeplinite de reprezentanta intimatei.
Dispozițiile art.274 alin.3 C.pr.civ., conform cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motiva că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat, recunosc instanței dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat, în situația în care va constata că acestea sunt disproporționat de mari față de activitatea prestată de avocat.
Textul este deopotrivă aplicabil și în faza executării silite, în ceea ce privește onorariul avocatului ales, deoarece faza executării este parte din
noțiunea procesului echitabil, astfel cum este el consacrat în art. 6 par. 1 din CEDO, părțile beneficiind de garanții specifice dreptului însuși și în această fază.
Concluzia aplicabilității art. 273 alin. 3 din C.pr.c. în faza executării este justificată de principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună credință, consacrat, in terminis de art. 723 din C.pr.c, care domină întreaga procedură civilă.Cu referire strictă la acest principiu, instanța reține că încălcarea acestuia constituie abuz de drept procedural, abuz ce trebuie sancționat, pe plan procesual, tocmai pentru a se readuce părțile pe terenul bunei credințe și pentru a împiedica producerea de pagube într-un mod care nu poate fi justificat obiectiv. Pentru incidența abuzului de drept, în procesul civil, indiferent de faza în care se găsește, este necesar a se îndeplini cumulativ următoarele patru condiții:să fie vorba de un drept anume consacrat de lege;partea să aibă capacitatea de a dispune de acest drept;dreptul să fie exercitat înăuntrul limitelor sale externe, de ordin material și juridic (în caz contrar ar exista nu un abuz ci lipsa a însuși dreptului);dreptul să fie exercitat în afara limitelor sale interne, adică să fie deturnat, cu rea credință, de la scopul economic sau social în vederea căruia a fost consacrat.
Instanța reține că aceste condiții sunt reputate a fi îndeplinite în cauză. Dreptul la asistență juridică este consacrat la nivelul cel mai înalt, fiind anume prevăzut în Constituție, intimata fiind pe deplin capabilă să îl exercite, exercițiul lui, în cauză, fiind situat între limitele externe, aceasta urmărind reprezentarea sa de către specialiști ai dreptului.
Și ultima condiție își găsește temeiul în situația de fapt din cauză. Deși nimic nu împiedică partea să-și aleagă câți avocați consideră de cuviință și, în lumina libertății sale contractuale, să negocieze orice onorariu dorit, pe plan procesual nu poate pretinde, cu acest titlu, mai mult decât corespunde culpei părții adverse. Altfel spus, exercițiul dreptului său la apărare și al celui de a fi despăgubit nu poate produce pagube părții adverse mai mari decât corespund însuși conținutul dreptului.
În cauza dedusă judecății, instanța reține că sumele pretinse cu titlu de onorariu avocat sunt exagerate numai în ceea ce privește obligarea părții adverse la a le achita.
Prin cenzurarea onorariului, instanța nu intervine în raportul juridic existent între client și avocatul său (contract care își va produce pe deplin efectele între părți), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de către partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestației avocatului acestuia.
Conform jurisprudenței Curții Europene a drepturilor omului, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces";, în sensul art.6 paragraful 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect, în detrimentul unei părți.
În speță, instanța constată că, față de demersurile efectuate de către intimata-creditoare în vederea executării întocmai de către debitoare a
obligației stabilite în sarcina acesteia, ținând seama și de faptul că principalele atribuții în derularea executării silite le are executorul judecătoresc, luând în considerare și activitatea concretă a avocatului creditoarei și limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente în dosarul de executare silită(fila 31 dosar), ce se referă doar la reprezentare în fața executorului judecătoresc nu se poate susține că aceasta a desfășurat un volum mare de muncă, de natură să justifice onorariul perceput.
Cheltuielile de executare reprezentând onorariu avocat sunt nejustificat de mari în raport cu activitatea efectiv desfășurată de către acesta, depășind cu mult chiar și onorariul perceput de executorul judecătoresc, figura centrală în faza executării.
Instanța repetă că sus-citata concluzie vizează doar proporția culpei debitoarei, măsura în care poate fi aceasta obligată la plata onorariului, iar nu onorariul stabilit de către părți, față de care acestea s-au obligat, în temeiul art. 969 C.civ., cu putere de lege și cu privire la care instanța nu poate interveni în cadrul acestei proceduri.
În stabilirea acestei echivalențe, proporționalități, legea nu a oferit criterii; ele, în mod obiectiv și diferențiat, de la o speță la alta trebuie să se centreze în jurul muncii efectiv prestate de apărător, complexitatea cauzei, stadiului procedurii și specificul acesteia. In concreto, avocatul a redactat doar cererea de executare silită. Nici gradul de complexitate al procedurii nu justifică o muncă asiduă din partea avocatului.
Instanța reține că, în cauză, se poate reține doar pe baza unei prezumții că avocatul ales i-a acordat asistență intimatei, sfaturi specifice procedurii și nimic mai mult. Concluzionează că un maxim de 100 lei corespunde, mai mult decât suficient, muncii efective a apărătorului raportat la culpa contestatoarelor.
Prin urmare, instanța consideră că debitoarele-contestatoare trebuie să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariu avocat plătit de intimata-creditoare, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare, săvârșind, astfel, o faptă ilicită culpabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală, în condițiile art.723 alin.2 C.pr.civ., urmând să suporte diferența dintre onorariul convenit cu apărătorul său și suma pe care trebuie să o plătească debitoarele-contestatoare.
Pentru toate motivele mai sus expuse ținând seama de prevederile art. 404 alin. 1 Cod procedură civilă dar și în baza celorlalte dispoziții legale mai sus invocate, instanța urmează să admită, în parte, contestația formulată si să dispună îndreptarea somației din data de_ și a procesului verbal privind cheltuielile și onorariul în dosar exec. 07/2013, întocmit în aceeași dată, acte de executare încheiate în dosarul execuțional nr. 07/2013, al Biroului Executorului
J. ecătoresc S. Attila, în sensul modificării din cuprinsul acestora a cuantumului onorariului avocațial în faza de executare silită de la 300 lei la 100 lei și a cuantumului onorariului executorului judecătoresc de la 600 lei la 150 lei, ca urmare a reducerii acestora.
Întrucât celelalte acte de executare emise în dosarul de executare mai sus menționat, au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 3711și urm. Cod proc. civ. și nu fost identificate motive de nulitate absolută a acestora, care să poată fi invocate din oficiu de instanță, urmează să fie menținute.
Având în vedere disp.art.403 alin.1 C.pr.civ., precum și soluția pronunțată cu privire la contestația la executare care, în temeiul art. 377 pct. 1 din C.pr.civ, nesusceptibilă de apel fiind, este definitivă, instanța apreciază că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a acesteia.
Instanța reține că, în cauză, contestatoarele nu au solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care va lua act de acest fapt prin dispozitiv.De asemenea, intimata prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat la rândul ei obligarea contestatoarele la plata cheltuielilor de judecată însă nu a depus la dosar niciun înscris în dovedirea cererii formulate, motiv pentru care va respinge această cerere.";
Împotriva sentinței au declarat recurs atât contestatoarea
D. G. A F. P. M., cât și intimata SC SC R. I. S. .
Prin recursul formulat de către contestatoarea
D. G. A F. P.
M. s-a solicitat casarea sentinței, reținerea spre rejudecare a cauzei și admiterea contestației la executare.
În cuprinsul motivelor de recurs recurenta susține că nu este de acord cu cheltuielile de executare silită și consideră că acestea nu sunt datorate întrucât creditorul nu a respectat termenele prevăzute de OG 22/2002 și dispozițiile Codului de procedură civilă, culpa aparținând exclusiv acestuia.
Se susține că potrivit art.371 ind.1 Cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Doar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, acesta se aduce la îndeplinire prin executare silită (alin.2).
Astfel, creditorul trebuia să se adreseze instituției debitoare în vederea încasării creanței stabilite prin titlul executoriu, astfel cum dispun prevederile art.371 alin.1 și art.371 alin.4 Cod procedură civilă, cu respectarea termenelor prevăzute de OG nr.22/2002. Se mai arată că D. generală a F. P. nu refuză punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile, existând posibilitatea achitării acestora.
În motivarea recursului se mai arată că în baza unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței judecătorești competente, contribuabilul are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cheltuieli bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită.
Pentru recuperarea acestor sume se depune la organul fiscal competent o cerere în vederea restituirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr.4 la Ordinul MMP 85/2012.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cheltuielilor bănești, precum și a oricăror alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, este cea prevăzută de Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1899/2004 (pct.5.1 și pct.5.2 din Ordin MMP nr.85/2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art.7,9 și 12 din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile).
Legea 9/2012 și Ordinul MMP 85/2012 erau acte normative în vigoare la data formulării cererii de executare silită respectiv la_ .
Recurenta mai arată că având obligația de a formula cerere pentru restituirea sumelor datorate în temeiul hotărârilor judecătorești conform actelor normative anterior menționate și după procedura stabilită în aceste acte, efectuarea actelor de executare silită la cererea creditorului nu este necesară, în special fiind nejustificate cheltuielile privind onorariul de avocat și onorariul executorului judecătoresc.
Se concluzionează că actele de executare nu se impuneau a fi efectuate decât după parcurgerea procedurii prevăzute de Ordin MFP 85/2012 și Ordin 1899/2004 iar cheltuielile de executare silită evidențiate în procesul verbal privind cheltuielile și onorariul în dosarul de executare 23/2012 și în procesul verbal de îndreptare eroare materială/completare, omisiune, nu sunt necesare și justificate neducând decât la grevarea bugetului de stat cu alte cheltuieli, în condițiile neîndeplinirii de către creditorul intimat a obligațiilor stabilite de actele normative ce reglementează procedura de restituire a taxei de poluare.
Recursul este întemeiat în drept pe art.304 pct.8 și 9 și art.304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recurenta-intimată SC R. I. S. a solicitat în temeiul art. 312, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă de la 1865 modificarea sentinței și respingerea în tot a contestației la executare.
Criticile recurentei se întemeiază pe nelegalitatea sentinței prin care s-a redus cuantumul onorariului avocațial și al executorului judecătoresc din faza de executare silită.
Recurenta susține că art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă de la 1865 cu privire la dreptul judecătorilor de a mari sau micșora onorariile avocaților în cazul în care vor constata că sunt nepotrivit de mari ori de mici raportat la munca depusă face referire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat într-un litigiu pendente și nu la cel perceput în faza de executare silită, deoarece se apreciază că în acest din urmă caz, instanța de fond nu poate aprecia în mod obiectiv care este munca efectivă depusă de avocat, si pe cale de consecința sub nici o forma nu poate fi apreciat ca fiind un abuz, astfel cum este reflectat în hotărârea atacata. Conform art. 31 din Legea nr. 51/1995 cu modificările ulterioare, avocații sunt liberi sa stabilească prin înțelegere cu clienții, onorariile, ori în acest caz se apreciază că reducerea acestuia este o imixtiune din partea instanței, deloc justificată. Suma de 100 lei stabilită de
către instanță ca fiind "suficientă", pentru munca depusa de către avocat în faza executării silite, se apreciază ca fiind mai mult decât modică, derizorie și care nu acoperă munca și cheltuielile efectuate de către avocat în virtutea contractului de asistență juridică încheiat cu clientul. Se apreciază că judecătorul a procedat în acest sens pe considerente și aprecieri strict subiective și fără o motivare de natura a justifica reducerea onorariului avocațial în sensul arătat.
În ceea ce privește reducerea onorariului executorului judecătoresc recurenta critică sentința că nu se poate reduce doar pe considerente pur subiective apreciate de către instanța de fond. Temeiul de drept în virtutea căruia instanța de fond reduce onorariul executorului judecătoresc este art. 274 alin. 3 C. Proc. Civ., însă se poate observă că acest articol face referire la posibilitatea instanței de a modifica doar onorariile de avocat (și doar când este justificată luarea acestei măsuri) și nu și la reducerea onorariilor executorilor judecătorești. În acest contest se apreciază că instanța de fond și-a depășit atribuțiile ce-i revin în judecarea prezentei "contestații la executare";.
Se menționează și faptul că procedând în acest mod, instanța îl prejudiciază finalmente pe creditor, care nu-și poate recupera sumele plătite în faza de executare silită, respectiv onorariu de avocat, onorariul executorului judecătoresc și taxa de timbru. Nimic nu împiedica partea să se adreseze prin avocat sau în mod direct - executorului judecătoresc în vederea recuperării creanței sale și este evident, că alegând această cale a suportat niște cheltuieli în acest scop.
Pe de alta parte se arată că debitorul este obligat, conform art. 3717Cod procedură civilă la cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite și la suportarea cheltuielilor de executare, dacă au fost îndeplinite procedurile de
executare prevăzute de lege, astfel cum de altfel au fost îndeplinite în această speța.
Părțile nu au depus întâmpinare la recursurile formulate și nu s-au administrat probe noi.
Analizând cele două recursuri prin prisma motivelor invocate ,sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă de la 1865,
T. constată următoarele:
Executarea silită a fost demarată împotriva recurentei în temeiul unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Titlurile executorii în baza cărora s-a pornit executarea silită în dosar execuțional constau în sentința civilă nr.4011 /_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ și în Decizia civilă nr. nr. 8604/_ pronunțată de Curtea de Apel C. Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în același dosar.
Prin aceste două hotărâri s-a stabilit obligația recurentei-contestatoare de restituire a sumei de 6.206 lei, cu dobânda legală de la data plății și până la achitarea integrală a sumei, precum și de plată sumei de 1043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, respectiv a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Aceste hotărâri au fost pronunțate în contradictoriu cu recurenta- contestatoare, fiindu-i pe deplin opozabile. Odată intrate în putere de lucru judecat, dispozițiile hotărârilor judecătorești sunt obligatorii față de părți, independent de calitatea acestora.
Potrivit art.371 ind.1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, executarea silită a debitorului având caracter subsidiar.
Recurenta nu a făcut însă dovada demersurilor întreprinse în vederea executării de bună-voie a obligațiilor de plată stabilite prin cele două titluri executorii.
Cererea de executare silită adresată de către recurenta-creditoare BEJ S. Attila a vizat punerea în executare a acestor titluri executorii .
La data de 31 ianuarie 2013, BEJ S. Attila a încheiat în dosarul execuțional 07/2013, procesul-verbal prin care în temeiul art.371 indice 7 Cod procedură civilă de la 1865 și art.39 alin.4 din Legea nr.188/2000 a stabilit cheltuielile efective de executare și onorariul executorului judecătoresc astfel:600 lei - onorariul executorului, suma de 20 lei - taxa judiciară de timbru, iar suma de 300 lei cu titlu de onorariul avocațial în faza de executare silită.
La aceeași dată, BEJ S. Attila a emis Somația, prin care a pus în vedere recurentei ca în termen de 6 luni de la comunicarea somației să achite creditorului-intimat sumele stabilite prin hotărârile judecătorești, precum și cheltuielile de executare silită.
Invocarea Ordinului MFP nr.1899/2004 nu constituie un argument care să justifice această pasivitate.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a procedurii de restituire reglementată de Ordinul MMP nr.85/2012, T. reține că și în faza executării silite își găsește aplicarea principiului disponibilității, situație în care rămâne la latitudinea creditorului de a opta și de a alege între formele de executare reglementate de dispozițiile legale, în situația de față, creditorul înțelegând să inițieze procedura executării silite reglementată de Codul de procedură civilă.
Posibilitatea satisfacerii creanței prin înregistrarea unei cereri adresate de creditor organului fiscal, nu înlătură dreptul creditorului de a obține executarea titlului pe calea executării silite, atâta vreme cât debitorul, deși o hotărâre judecătorească îl obligă la o anumită conduită, rămâne în totală pasivitate.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO include și etapa executării silite. A refuza recunoașterea dreptului creditorului de a recurge la procedura urmării silite în situația în care creanța pe care o are de recuperat este stabilită împotriva statului, înseamnă a înfrânge dreptul acestuia la un proces echitabil.
Prin urmare, nu era necesar ca, în speță, creditoarea-intimată să solicite recurentei, în prealabil începerii executării silite, să achite sumele la plata cărora a fost obligată prin hotărârile judecătorești devenite titluri executorii.
Contestatoarea a mai criticat actele de executare întocmite de către executorul judecătoresc pentru motivul că nu au fost respectate dispozițiile
O.G. nr. 22/2002 . În acest context recurenta a mai invocat că urmează să achite de bunăvoie sumele datorate, astfel că nu se justifică începerea executării silite.
Potrivit art. 2 din OG nr.22/2002 "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.";
T. reține că prin art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 se reglementează o procedură specială privind executarea silită a titlurilor executorii obținute împotriva instituțiilor publice,pe deplin aplicabilă executării silite contestate de către recurentă.
Prin somația emisă de către executorul judecătoresc, la cererea intimatei- creditoare, s-a solicitat recurentei ca în termen de 6 luni, de la comunicarea somației contestatoarea să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin titlurile executorii și să achite sumele de bani menționate în aceasta.
Somația a fost emisă cu respectarea art. 2 din OG nr. 22/2002, întrunind condițiile legale, fiind un act prealabil dar obligatoriu potrivit legii, demarării efective a executării silite .
T. mai reține că emiterea somației este pe deplin justificată în cauză în condițiile în care recurenta nu și-a executat obligațiile de bună-voie de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești mai sus menționate și până al data emiterii somației.
În faza de executare, a fost achitat onorariu avocațial în sumă de 300 lei potrivit chitanței depusă la fila 11 din dosarul instanței de fond și s-a calculat onorariul executorului judecătoresc de 600 lei.
În mod corect prima instanță a cenzurat legalitatea modului de stabilire a cheltuielilor de executare silită prin procesul-verbal care constituie titlu executoriu potrivit art.371 indice 7 Cod procedură civilă de la 1865, supus pe deplin cenzurii instanței de executare competentă să soluționeze contestația la acest titlu în conformitate cu art.399 alin.3 Cod procedură civilă de la 1865.
T. consideră însă că nu are suport legal interpretarea dată în primă instanță în sensul că în dosarul de executare silită nu s-au efectuat acte de executare indirectă, urmărire mobiliară sau imobiliară a creanțelor, motiv pentru care cuantumul onorariului executorului nu s-ar determina conform prevederile din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/_ care se referă la această formă de executare silită, și l-a redus la 150 lei, corespunzător onorariului pentru transmiterea unui act de procedură( de maxim 400 lei potrivit aceluiași ordin).
Potrivit art. 3 din OG nr.22/2002"; În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.";
Legiuitorul nu a stabilit că neîndeplinirea obligației de plată în termenul de 6 luni permite începerea executării silite, ci efectuarea acesteia în temeiul somației inițiale. Textul de lege nu poate primi o altă interpretare decât aceea că semnificația termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr.22/2002 este
aceea a prorogării datei la care se pot iniția forme de executare silită efective și a stabilirii prin lege a unui termen de grație în cazul debitorilor instituții publice.
Prin urmare, față de obiectul executării silite concretizat în realizarea unei creanțe, onorariul executorului judecătoresc a fost corect determinat prin aplicarea prevederile din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/_ care stabilesc onorariile maximale și minimale pentru serviciile prestate pentru executare indirectă, urmărire mobiliară sau imobiliară a creanțelor, sentința fiind dată cu greșita aplicare a legii sub acest aspect, fiind întemeiat recursul intimatei-creditoare SC R. I. S. care va fi admis în temeiul art.312 alin.3 și art.304 pct .9 Cod procedură civilă de la 1865 și modificată sentința.
Cenzurând cuantumul onorariului executorului judecătoresc stabilit la nivelul sumei de 600 lei, T. apreciază că se justifică acordarea onorariului minimal pentru serviciile prestate de executorii judecătorești potrivit pct.3 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/C/2006. Principiul proporționalității fiind expres prevăzut prin dispozițiile art.39 alin.4 teza II pentru situația executării obligației după emiterea somației, el subzistă pentru întreaga activitate de executare silită.
Față de complexitatea redusă a actelor îndeplinite și caracterul previzibil al realizării în condiții facile a obligațiilor de plată stabilite împotriva debitorilor instituții publice, T. a stabilit onorariul de 200 lei orientat spre limita minimă .
Recursul intimatei-creditoare SC R. I. S. este nefondat sub celelalte aspecte. Chiar în lipsa unui text de lege expres care să prevadă, ca în cazul onorariului avocațial, posibilitatea instanței de a reduce onorariul executorului judecătoresc, nu poate duce la concluzia sustragerii acestui aspect de sub analiza instanțelor judecătorești.
Întrucât dispozițiile legale în materie prevăd un onorariu minimal și maximal, se impune concluzia că executorul judecătoresc este dator să facă o analiză a onorariului pe care îl percepe, prin prefigurarea dificultății fiecărei executări în parte, or, scoaterea acestei analize de sub controlul judecătoresc ar fi de natură a încălca dreptul de acces la justiție.
În acest sens s-a pronunțat de altfel și Curtea Constituțională în Decizia nr. 206 din_, publicată în M. Of. nr. 388 din_ .
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare reprezentat de onorariul avocatului, în faza de executare silită, prima instanță a apreciat în mod corect că este disproporționat în raport de caracterul formal și repetitiv al cererii de executare silită. T. consideră că art.274 alin.3 Cod procedură civilă de la 1865 are incidență și în faza de executare silită, fiind supus cenzurii instanței de judecată, o interpretare contrară semnificând încălcarea dreptului de acces la justiție pentru aceleași motive expuse anterior la stabilirea admisibilității cenzurării modalității de determinare și evaluării onorariului stabilit de executorii judecătorești cu titlu de cheltuieli de executare silită.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă de la 1865 coroborat cu art.304 ind.1 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă de la 1865, T. va respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta-contestatoare D. G. Regională a F. P. C. - Napoca (pentru fostele Direcție G. a F. P. M. și Administrație a
F. P. B. M. pentru Contribuabilii Mijlocii B. M. ) și va admite recursul formulat de către recurenta-intimată SC R. I. S. . În consecință, sentința va fi modificată în parte în sensul admiterii în parte a contestației la executare și se va dispune îndreptarea formelor de executare din dosar execuțional nr. 07/2013 în sensul diminuării onorariului executorului judecătoresc în limita legală minimă stabilită prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/C/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta-contestatoare
D. G. Regională a F. P. C. -Napoca (pentru fostele Direcție G. a F. P. M. și Administrație a F. P. B. M. pentru Contribuabilii Mijlocii B. M. ).
Admite recursul formulat de către recurenta-intimată SC R. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3996/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr._ pe care o modifică în parte și, în consecință:
Dispune îndreptarea somației și a procesului-verbal privind cheltuielile de executare silită încheiate la data de_ în dosarul execuțional nr. 07/2013 la executorului judecătoresc SA prin reducerea de la 600 lei la 200 lei a cuantumului onorariului stabilit pentru executorul judecătoresc.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | J. ECĂTOR, | J. ECĂTOR, | |
C. G. | M. P. | M. | H. |
GREFIER,
E. -A. I. C.
Red. M.H./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 2 ex.
J. . la fond D. Ș.
