Decizia civilă nr. 541/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 541/2013
Ședința publică din 16 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestator I. D., împotriva Deciziei civile nr. 616/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._, în contradictoriu cu intimat A. F. P. A M. B. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă personal contestatorul I. D., care se legitimează cu C.I. seria XB nr. 3., adresă de domiciliu B., V. Castanilor nr. 3, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dosarul se află la al doilea termen, contestatorul fiind citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării contestației în anulare ca netimbrată.
Se constată că a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei B. în a cărui componență se regăsește dosarul_ solicitat de instanță la termenul anterior, în vederea acvirării. .
Contestatorul depune la dosar dovada achitării taxei judiciar de timbru și timbru judiciar, precum și Precizare la contestația în anulare, cu copia cererii de executare silită.
Tribunalul, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Solicită admiterea cererii pentru motivele arătate în scris atât în cerere, cât și în precizarea depusă la acest termen.
În susținerea contestației în anulare, contestatorul arată că sumele stabilite de A.F.P. B. nu au caracter fiscal, nu există niciun titlu de creanță fiscală, nu există nicio decizie a organului fiscal referitoare la răspunderea sa față de obligațiile fiscale ale SC Agrotransport.
Consideră că în speță este vorba de o greșeală materială deoarece instanța de recurs nu a observat că de la dosarul AFP lipsesc dovezile caracterului fiscal al sumelor cerute.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin contestația în anulare, petentul I. D. a solicitat anularea deciziei civile nr.6l6/3l.l0.20l2 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr. l0594/l90/20ll, cu motivarea că această decizie a fost dată de judecători prin încălcarea dispozițiilor de ordine publică, privitoare la competență, iar printr-un script ulterior intitulat "precizare la contestația în anulare"; (f.l8), și-a motivat contestația prin aceea că, dezlegarea dată de decizia nr. l6l/3l.l0.20l2 este rezultatul unei greșeli materiale, constând în aceea că în dosarul de executare nu există o decizie a organului fiscal privind obligațiile sale fiscale ca urmare a răspunderii față de SC Agrotransport SA, iar în lipsa acestei decizii, nu există nici un titlu de creanță fiscală, întrucât sentința nr.2l45/2004, prin care a fost obligat să suporte o parte din pasivul SC Agrotransport SA, nu stabilește un caracter fiscal, în cond.art.27 și 28 rap.la art.85.l și 85.2 C.pr.fiscală.
In aceste condiții, s-a arătat că nu se poate face aplicarea disp.art.l36 C.pr.fiscală și a apreciat ca fiind o greșeală materială faptul că instanța de recurs nu a observat că de la dosarul de
executare al AFP lipsesc dovezile caracterului fiscal al sumelor pentru care se solicită executarea silită.
In drept au fost invocate disp.art.3l7 - 32l C.pr.civ.
Contestația în anulare este neîntemeiată și urmează să fie respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.543 din 25.0l.20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. l0594/l90/20ll, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul I. D. și s-a dispus anularea titlului executoriu nr.6. din l4.07.20ll și adresa de înființare a popririi nr.496154/_ emisă în dosarul de executare nr.l541027120680 al AFP B. .
Prin decizia civilă nr. 6l6 din 3l.l0.20l2 a fost admis recursul declarat de intimata AFP B. și a modificat în tot sentința civilă nr. 543/20l2 a Judecătoriei B., în sensul că s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul I. D. .
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control a reținut următoarele:
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin sentința civilă nr. 2l45/28 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 6325/200l investită cu formulă executorie (f.4l-46 - dosar fond), numitul I. D., în calitate de fost administrator al debitoarei SC Agrotransport SA Dej, a fost obligat în temeiul art.l24 alin.l lit.a și d din L.nr.64/l995 privind reorganizarea și lichidarea judiciară (în prezent abrogată), să aducă la masa credală a debitoarei sumele de 200.000.000 lei vechi și 663.l45.7l6 lei vechi, total 863.l45.7l6 lei vechi, respectiv 86.3l4 lei (RON).
Din considerentele hotărârii rezultă că A. F. P. a mun.Dej avea o creanță nerecuperată de l.407.853.7l0 lei vechi iar pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea debitoarei o parte din pasiv, în sumă de 863.l45.7l6 lei vechi, respectiv 86.3l4 lei(RON).
Potrivit disp.art. l27 alin.l di Legea nr.64/l995 (în prezent abrogată), executarea silită împotriva persoanelor prev.la art. l24 alin.l se efectuează potrivit Codului de procedură civilă, cu excepția cazurilor în care legea specială dispune altfel.
In speță, legea specială este Codul de procedură fiscală care, prin art.l36 alin.6, stabilește că, în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conf.cu disp.cap.IV din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prev.art.l42 din L.85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile prezentului cod";( Legea nr. 85/2006 a înlocuit Legea nr. 64/l995).
Din economia prev.art.l36 alin.5 și alin.2/2 C.pr.fiscală, organul de executare competent, în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere este cel de la domiciliul fiscal al debitorului, conform art.33 Cod fiscal.
Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înștiințându-se dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
Inițial, primele acte de executare silită au fost efectuate de organul de executare silită - AFP Dej, prin adresa de înființare a popririi nmr.10.458/_ (f.32 dosar fond) și apoi prin adresa nr.DOG/92.l97/2l.04.2009 (f.34), întrucât domiciliul debitorului era la Dej, după care, la data de 25.05.20l0, s-a încheiat procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.l8ll6 (f.28-3l).
Aceste acte sunt de natură să întreruptă executarea, pe perioada de insolvabilitate, conform art. l33 lit.c C.pr.fiscală iar potrivit disp.art.16 lit.c și art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958, aplicabile prin prisma disp.art.133 li.a din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, de la ultimul act de executare a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani,în condițiile art.131 alin.1 Cod proc.fiscală.
Tribunalul a constatat,astfel, că nu a fost prescris dreptul de a cere executarea silită până la înființarea popririi efectuată de organul competent de executare de la domiciliul actual al debitorului (_ ), întrucât în materie fiscală, dreptul de a cere executarea silită se prescrise în termen de 5 ani, calculați de la data de 0l ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Cum dreptul s-a născut în anul 2004, când s-a pronunțat sentința civilă de obligare la plată, cei 5 ani s-ar fi împlinit la data de 3l.l2.2009 dar, așa cum s-a arătat, prescripția a fost întreruptă ultima oară la data de_ iar potrivit disp.art.16 lit.c și art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr. l67/l958, de la această dată începe să curgă un nou termen de prescripție prevăzut de lege.
In speță, se constat că debitorul I. D. și-a stabilit domiciliul în B. și în baza art.33 din OG nr.9272003, rep.la art. l36 alin.l0, dosarul a fost trimis organului fiscal de executare de la domiciliu, respectiv AFP B. care a reluat executarea silită prin poprire, la SC Rombat SA B.
, la data de 06.09.20ll (f.5).
Totodată, titlul executoriu - act fiscal specific emis de organul fiscal pe baza titlurilor de creanță, devenite titluri executorii, conf.art.l4l alin.l/l C.pr.fiscală, a fost comunicat cu somația și debitorului (f.l7,l8), cu confirmare de primire și întrucât destinatarul a lipsit de la domiciliu, s-a făcut comunicarea și printr-un anunț prin afișare pe site-ul DGFP, în condițiile art.44 alin.3 din OG nr. 92/2003.
In aceste condiții, tribunalul a constatat că actul fiscal "titlu executoriu"; cu nr.630l00ll887544 din l4.07.20ll (f.24), nu poate fi considerat ca fiind un titlu executoriu dublu, pe lângă titlul executoriu - sentința civilă nr.2l45/2004 și cele două ordonanțe ale parchetului ci este un act specific emis în baza prev.art.l36 din HG nr.l050/2004 privind Normele de aplicare a OG nr.92/2003, rep.
Așadar, nu mai era necesar ca debitorul să i se mai comunice sentința civilă nr. 2l45/2004 și cele două ordonanțe, pentru că aceste acte nici nu mai puteau să fie contestate în baza prev.art.204 C.pr.fiscală, pentru acestea existând căi de atac specifice (calea de atac a recursului, ori calea de atac specifică în cazul actelor parchetului).
Concluzionând că organul fiscal a demarat executarea silită, cu respectarea procedurilor legale, în temeiul art.3l2 alin.l și 3, rap.la art.304 pct.9 C.pr.civ, s-a admis recursul și s-a modificat sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestației la executare formulată de debitorul I. D. .
Deși contestatorul a invocat, ca temei legal al contestației sale, art.3l7-32l C.pr.civ, tribunalul reține că prin raportare la susținerile din conținutul contestației și al precizării la contestație, se invocă dispozițiile art.3l8/l C.pr.civ.
Potrivit disp.art. 3l8 alin.l C.pr.civ, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Având în vedere că prin decizia civilă nr.6l6/3l.l0.20l2 a fost admis recursul, ar putea fi incidente prev.tezei I de la acest articol, respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, neputând fi aplicabile prev.de la teza a II-a, care se referă la situația în care recursul a fost respins sau a fost admis numai în parte.
De altfel, în precizarea contestației s-a făcut trimitere doar la motivul de la teza I al art.3l8 alin.l cu referire la";greșeli materiale";, constând în aceea că instanța de recurs nu a observat că în cauză nu a fost emis un titlu de creanță fiscală, în baza căruia să se poată proceda la executarea silită în baza art.l36 C.pr.fiscală.
Atât în practica judiciară cât și în doctrină s-a statuat, în mod constant, că prima ipoteză de la art.ll8 alin.l C.pr.civ, are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
In jurisprudență, au fost considerate greșeli materiale, în sensul disp.art.3l8 C.pr.civ, teza I, respingerea greșită ca tardiv a unui recurs, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate. Aceste greșeli trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar există chitanță privind plata taxei de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin poștă sau neobservarea actului privind mandatarea unei părți pentru reprezentare etc.
Cum contestatorul apreciază ca fiind "greșeală materială"; neobservarea de către judecători a faptului că nu a fost emis de către organul fiscal un titlu de creanță, tribunalul constată că această susținere nu se circumscrie motivului prev.de art.3l8 alin.l teza I C.pr.civ, pentru admiterea contestației în anulare, întrucât prin decizia atacată instanța de recurs a concluzionat că organul fiscal a demarat executarea silită cu respectarea procedurilor legale, această aserțiune constituind soluția dată de examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Față de aceste considerente, în temeiul disp.art.3l8 alin.l rap.la art.320 C.pr.civ, se va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul I. D., domiciliat în B. ,V. C. nr3, jud.B. -Năsăud, împotriva deciziei civile nr. 6l6 din 3l.l0.20l2 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr.l0594/l90/20ll.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l6 octombrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. U. | V. | C. | - I. P. L. C. | A. |
Red/dact UI/CR
2 ex. - l8.ll.2013