Decizia civilă nr. 927/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 927/2013
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător R. M. Judecător L. F.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul C.N.A.D.N.R - C. în contradictoriu cu intimatul SC R. T. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 760 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159 indice 1 alin.4 Cod pr.civilă, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.3 Cod pr. civilă.
Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.
Instanța constată că la data de 11 iulie 2013 recurenta a depus prin serviciul registratură răspuns la solicitarea instanței de la termenul anterior de judecată, respectiv faptul că în rețeaua de stații de distribuție carburant aparținând OMV Petrom Marketing SRL, la data de_ nu a fost plătită Rovinieta de către SC R.
T. SRL, pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
Raportat la împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, conform art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, instanța reține cauza în pronunțare asupra recursului.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 760/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta S.
R. T. SRL în contradictoriu cu intimata C. -C. și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție seria R11 nr. 0221658/_ încheiat de intimată. Intimata a fost obligată la plata sumei de 150 lei către petentă cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petenta a fost sancționată contravențional, reținându-se în sarcina acesteia că în data de_ orele 12.54 pe raza localității Căpușu Mare, la km 500+400 m, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă și s-a aplicat amendă contravențională de 2.750 lei, contravenienta fiind obligată să achite și tariful de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
Prima instanța a constatat că, potrivit bonului fiscal nr. 175 din_ petenta a achiziționat rovinieta pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ de la SC OMV PETROM SA, stația C. Brâncoveanu, cu valabilitate până la data de_, motiv pentru care s-a dispus admiterea plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. SA - C., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond în mod nejustificat nu a luat în considerare întâmpinările depuse în cadrul cărora s-a menționat că nu există rovinieta depusă de petent, existând suspiciunea de fals a acesteia și s-a solicitat confirmarea de către OMV Petrom a rovinietei.
Recurenta a mai arătat că petenta deține și utilizează rovinieta falsă, deoarece originalul rovinietei se află în custodia C. și nu a fost comercializată.
De asemenea, s-a menționat că prin obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu se obține altceva decât descurajarea agenților constatatori de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, cu atât mai mult cu cât intimata a făcut dovada utilizării unei roviniete false, însă instanța de fond nu a mai dat posibilitatea recurentei să dovedească această împrejurare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC R. T. SRL, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În motivare, intimata a arătat că rovinieta în cauză a fost achiziționată de la SC OMV Petrom SA prin stația C-tin Brâncoveanu nr.97A, sector 4, B. în data de_ cu valabilitatea până la data de_ și că a avut și alte plângeri pe rolul mai multor instanțe, care au fost admise iar recurenta nu a contestat valabilitatea acestei roviniete.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele
:
Prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petenta a fost sancționată contravențional, reținându-se în sarcina acesteia că în data de_ orele 12.54 pe raza localității Căpușu Mare, la km 500+400 m, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă și s-a aplicat amendă contravențională de 2.750 lei, contravenienta fiind obligată să achite și tariful de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
Luând în considerare motivele de recurs, T. ul a verificat daca petenta deține și utilizează rovinieta achiziționată în condițiile aratate în plangere.
Potrivit adresei de la fila 38 dosar SC OMV Marketin SRL Bucerești arată ca nu a fost paltita vreo rovinietă pentru SC Romtir T. SRL în data de_ așa cum pretinde petenta intimată.
Din coroborarea înscrisurilor depuse în probațiune de către părți, instanța apreciază că starea de fapt cuprinsă în procesul verbal corespunde realității iar aceasta este temeinic.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să admită recursul, să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată și în consecință va menține procesul verbal R11 nr. 0221658/_ încheiat de intimată
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de C. SA împotriva sentinței civile nr. 760 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o modifică în sensul că respinge plângerea contravențională și menține procesul verbal de contravenție.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, A. R. | Judecător, R. M. | Judecător, L. F. |
Grefier, L. C. |
Red.AR/tehn.MG 2 ex. 09.10.13
Judecator fond Tătar Călin