Decizia civilă nr. 939/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 939/r
Ședința publică din 11 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier T. H.
Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de recurentul-petent H. I.
D., domiciliat în S. M., str. L. B., nr. 28, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 143 din 17 ianuarie 2013 a Judecătoriei S. M., jud. M.
, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., cu sediul în
B. M., str. 22 D. nr. 37, județul M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 04 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 143/17 ianuarie 2013 a Judecătoriei S. M. s-a respins plângerea formulată de petentul H. I. D. cu domiciliul în loc. S.
M., str. L. B. nr. 28, jud. M., CNP 1., în contradictoriu cu intimatul I. de P. al J. M. cu sediul în B. M., str. 22 D. nr. 37, jud. M., împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 2037102, încheiat la data de_ .
În considerentele sentinței s-a reținut că procesul verbal de contravenție din punct de vedere al legalității, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale generale prevăzute de OG nr. 2/2001, nefiind sesizată nici una din omisiunile prevăzute în art. 17 din ordonanță, ce ar atrage sancțiunea nulității absolute.
De asemenea, sub aspectul temeiniciei instanța a constatat că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul verbal de contravenție.
Astfel, contravenția a fost constatată în urma măsurătorilor efectuate cu un aparat radar omologat tehnic și cu verificare metrologică valabilă (potrivit
certificatului de aprobare model nr. 012/_ ) și buletinului de verificare metrologică nr. 0123955
Conform acestui buletin de verificare, aparatul radar fusese verificat metrologic în data de_, iar verificarea era valabilă un an de zile. De asemenea, acest model de cinemometru rutier măsoară atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.
Pe de altă parte măsurătorile au fost efectuate de un operator radar calificat potrivit atestatului nr. 45/_ eliberat pe numele A.S. P. S. și depus la dosar .
În urma vizionării imaginilor înregistrate pe CD, în prezența reprezentantului petentului, se constată că măsurătorile nu au fost efectuate în condiții meteo improprii, respectiv ploaie, ninsoare, ceață sau furtună, fiind vizibil nr. de înmatriculare al mașinii și faptul că acesta se afla în localitate. De asemenea, viteza înregistrată în imagini corespunde cu cea reținută în procesul- verbal de contravenție contestat.
Pentru aspectele dezvoltate mai sus, instanța a respins plângerea formulată, fapta fiind corect reținută și încadrată în drept, iar sancțiunea legal individualizată și aplicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul H. I. D. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii.
Motivele de recurs au fost expuse de-abia în cuprinsul concluziilor scrise. S-a arătat că potrivit art. 3.1.1. lit. c) din Ordinul nr. 301/2005, în condițiile normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată, în regim de deplasare, cum este cazul de față, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic este de +/- 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
În aceste împrejurări hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică.
Intimatul I. de P. al J. M., prin reprezentantul său prezent în instanță, a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, tribunalul reține că acesta, fiind un act administrativ, se bucură de prezumția relativă de legalitate și veridicitate.
Atunci când, prin consecințele pe care le produce, procesul verbal în materie contravențională poate fi asimilat unei acuzații în materie penală,expunând contravenientul unei sancțiuni care, prin natura sau gradul de severitate aparține sferei "penalului";,agentul constatator este obligat să probeze realitatea afirmațiilor cuprinse în actul constatator.
Or în speță intimatul aduce în dovedirea afirmațiilor sale ca probă CD-ul
,din vizionarea căruia reiese cu evidență săvârșirea de către petent a faptei ce i
se impută, probă pentru înlăturarea căreia nu există justificări rezonabile, câtă vreme s-a dovedit că aparatul radar cu care s-a realizat înregistrarea este omologat și verificat metrologic,iar agentul constatator este autorizat să-l
folosească. O dată verificat metrologic cinemometrul, cu privire la măsurătorile efectuate de acesta, nu e admisibilă nici o intervenție prin aplicarea unei marje de eroare. Marja de eroare prezentă în norma de metrologie legală este utilizată în procesul de verificare a cinemometrului, o funcționare în limitele admise presupunând o funcționare corectă care poate duce la eliberarea buletinului de verificare cu mențiunea";ADMIS";. O altă interpretare ar putea conduce la un arbitrariu incompatibil cu rigoarea aplicării legii.
În contraprobă petentul nu prezintă nici o dovadă, cu toate că pe parcursul derulării procesului în fața instanței i s-a asigurat dreptul de a-și proba afirmațiile, fiindu-i în mod cert respectat dreptul la un proces echitabil.
De asemenea tribunalul constată că amenda contravențională aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, nedovedindu- se în cauză împrejurări care să determine aplicarea unui regim sancționator mai blând. În consecință procesul verbal este corect întocmit și din perspectiva individualizării sancțiunii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de către petentul H. I. D., domiciliat în S.
M., str. L. B. nr. 28 împotriva sentinței civile nr. 143/_ . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 Octombrie 2013. Președinte J. ecător J. ecător
V. P. N. B. V. F.
G. ier
T. H.
Red.V.P. /_ .
Tred. T.H. / 14.1. - 2 ex
J. ecător fond: C. E. I.