Decizia civilă nr. 9575/2013. Contencios. Pretenții

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 9575/2013

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul N. P. M., împotriva sentinței civile nr. 7443/_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ului C., în contradictoriu cu pârâta D. R. PENTRU A. SI O.

V. C. și B. V. C., având ca obiect pretentii taxe vamale nedatorate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat G. C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs nu este timbrast și semnat, iar la dosar s-a depus întâmpinare.

Raportat la aspectul nesemnării, Curtea invită pe repreezentanta recurentului să complinească lipsa semnăturii, sens în care aceasta semnează și aplică ștampila profesională pe conținutul acestuia.

Curtea procedează la comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare, reprezentantei recurentului și-i pune în discuție acesteia acțiunea, din perspectiva dispozițiilor art. 218 C. Pr. Fiscală.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, precizând că prin decizia civilă nr. 93/2005 s-a anulat parțial actul constatator din anul 2004. D. V. ă nu a emis nici un alt act ulterior. Toate actele efectuate în dosar sunt lovite de nulitate. În opinia sa a mai rămas un debit de 8007 lei de restituit.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Reclamantul N. P. M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 7443/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, invocând prevederile art.304 pct.9 și art.3041C.pr.civ.

În motivele de recurs, se arată că instanța de fond a anulat parțial actul constatator nr.321/_ în ce privește dispoziția de calculare a majorărilor de întârziere, penalități și dobânzi începând cu data de_ și procesul verbal 7955/2004, biroul vamal nu a emis un alt titlu executoriu care să cuprindă

perioada corespunzătoare expirării celor 7 zile despre care se face vorbire, respectiv un act constatator în care să se calculeze penalitățile și majorările de întârziere pentru perioada_ -_, așa cum a reținut instanța de fond.

Totodată, arată că, așa cum reiese din procesul verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titlu executoriu nr.5073/_ în speță, s-au calculat majorări și penalități începând cu data de_ .

Reclamantul a mai arătat că deși în dispozitivul Deciziei nr.93/2005 instanța a anulat parțial actul constatator nr.321/_ și procesul verbal nr.7955/2004 și nu se specifică niciun termen de 7 zile de grație, ulterior căruia se pot calcula majorări și penalități de întârziere, chiar dacă s-ar admite această ipoteză, atunci în cauză puteau fi calculate majorări și penalități de întârziere începând cu data de_ .

D.G.R.F.P.C. -N. a depus întâmpinare arătând că se subrogă în drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și a Direcțiilor Generale ale Finanțelor P. e și dobândește calitatea procesuală a acestora arătând că decizia civilă 93/2005 a Curții de Apel C. îl obligă pe recurent la plata majorărilorși penalităților de întârziere pe motiv că actul constatator al datoriei vamale este menținut în totalitate. De asemenea, se menționează că suma în discuție a fost încasată prin măsura executării silite a popririi care a fost menținută la cererea creditorului fiscal urmăritor prin sentința civilă 13/2010 a Judecătoriei C. -N. rămasă irevocabilă.

Prin urmare, deși Tribunalul Cluj nu a sesizat presupusa lipsă a titlului executor privind accesoriile nu putea să dea o altă dezlegare a pricinii favorabilă recurentului.

Analizând recursul declarat, Curtea va reține următoarele:

Reclamantul N. P. M. a cerut obligarea pârâților D.R.A.O.V.C. și B.

V. C. la plata sumei de 8007 lei ce reprezintă o plată nedatorată în ceea ce îl privește.

Reclamantul a formulat o cerere de restituire a sumei plătite în plus față de obligația legală ce poate fi încadrată în prevederile art.117 lit.d C.pr.fiscală, la data de_ cu nr.3025 însă nu a contestat refuzul organului fiscal de a emite actul administrativ de restituire conform art.205 C.pr.fiscală. Ca atare, din perspectiva prevederilor art.218 C.pr.fiscală acțiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât obiectul acțiunii în contencios fiscal nu îl poate constitui decât decizia emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale, nefiind admisibilă o acțiune în pretenții în contradictoriu cu organul fiscal.

Din acest punct de vedere cu schimbarea motivării instanței de fond, Curtea de Apel C. va respinge în conformitate cu prevederile art.312 C.pr.civ., recursul formulat de reclamantul N. M. și va menține în totalitate sentința civilă atacată.

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N. P. M. împotriva sentinței civile nr. 7443/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

R. R. D. L. U. M. D. M. T.

red.RRD/AC 2 ex. - _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9575/2013. Contencios. Pretenții