Decizia civilă nr. 969/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 969/R/2013
Ședința publică din 18 septembrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE: M. T. JUDECĂTOR: I. -M. L. JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent M. C. N., D.
P. L. împotriva Sentinței civile nr. 18772/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat M. S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se prezintă intimatul personal, lipsă fiind recurentul. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.
Intimatul arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 18772/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. S., cu domiciliul în F., str. V. G., nr. 36, jud. C., în contradictoriu cu M. C. -N. - DP L., cu sediul în C. -N., str.
M., nr. 7, jud.C. .
A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție nr. 49214/_ cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 49214/_ petentul M. S. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art.1 lit. b din HCL nr. 149/2009 privind oprirea, staționarea vehiculelor/ autovehiculelor pe trotuar, pe B-dul 21 Decembrie, nr. 40, în data de_, ora 11.00.
Deși petentul nu a contestat legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, verificând legalitatea actului contestat, în conformitate
cu dispozițiile art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitatea absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei faptei, instanța reține că petentul a recunoscut faptul că a parcat pe trotuar apreciind că nu deranjează in acel moment circulație, astfel încât, raportat si la planșele foto depuse la dosar, rezulta că în mod corect acesta a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit b din HCL nr. 149/2009. Cat privește deținerea unui abonament de parcare valabil la data săvârșirii faptei, instanța constată că acest abonament era valabil la data întocmirii procesului
-verbal -_ și nu la data săvârșirii faptei -_ .
Având în vedere atitudinea sincera a petentului, care a recunoscut fapta, precum si împrejurarea că petentul a înțeles să se supună regulilor impuse de autoritățile publice locale in gospodărirea domeniului public, achiziționând un abonament de parcare pentru zona centrală (f. 6), in lipsa dovezii contrare, instanța va aprecia că aceasta a fost o încălcare izolată a dispozițiilor legale de către petent, urmând ca în temeiul art. 21 alin 3 raportat la art. 6 din OG nr. 2/2001 să înlocuiască sancțiunea amenzii în cuantum de 200 de lei cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal M. C.
-N. - DP L. solicitând admiterea prezentului recurs și modificarea sentinței atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304, pct.9 Cod procedură civilă, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
Consideră sentința civilă recurată ca fiind nelegală deoarece sancțiunea contravențională a fost corect individualizată de către agentul constatator, raportat la faptul că petentul a recunoscut faptul că a parcat pe trotuar, iar din planșele foto depuse la dosar rezultă că în mod corect acesta a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. b din HCL 149/2009, procesul de contravenție îndeplinind condițiile de legalitate și temeinicie. Sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 de lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege pentru contravenția reținută, iar sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma convingerea că petentul se conformează conduitei prin raportare la HCL 149/2009.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 49214/_ întocmit de către Mun. C. -N., DP L., petentul M. Ș. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 din HCL nr. 149/2009.
În fapt, s-a reținut în sarcina petentului, aceea că, la data de_, a parcat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe b-dul 21 Decembrie nr. 40 din mun.
C. -N., parcând neregulamentar pe trotuar.
Trecând la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției prima instanță reținut în mod just, că nu există nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OUG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, considerăm că instanța de fond a concluzionat în mod corect că starea de fapt reținută în procesul verbal este cea corespunzătoare realității iar contestatorul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare. De altfel, contestatorul recunoaște că a parcat autoturismul în locația descrisă în procesul-verbal de contravenție, însă a susținut că a rămas acolo doar câteva minute pentru a descărca ceva.
Pe de altă parte, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu art. 38 al. 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În acest context legal, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicată contravenientului este prea grea în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și atitudinea petentului, care a achiziționat un abonament de parcare în zona centrală, sens în care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Împărtășim acest punct de vedere, raportat la toate aspectele reținute de către prima instanță, argumentele invocate fiind pertinente și convingătoare, instanța de control judiciar însușindu-și-le în totalitate.
Pentru aceste motive, apreciind că sentința judecătoriei este legală și temeinică, tribunalul constată că prezentul recurs nu este fondat, sens în care în baza art.312 al. 1 C.p.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. C. -N. - DP L.
, cu sediul în C. -N., str. M., nr. 7, jud.C., împotriva sentinței civile nr. 18772 din 2.X.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, G. -C. Ț. |
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_