Decizia civilă nr. 984/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr.984/R/2013
Ședința publică de la 18 septembrie 2013 Instanța compusă din:
P. E. B. Judecător S. T. Judecător I. N. B.
Grefier A. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe recurenta CURTEA DE APEL CLUJ, PRIN P. - JUDECĂTOR V. M. -, împotriva sentinței civile nr.13838 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimații H. M. și B. A. O. -Ț., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 04 septembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când T. ul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 11 septembrie 2013 respectiv 18 septembrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 13838 din_ a Judecătoriei C. -N., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea CURTEA DE APEL CLUJ, cu sediul în C. -N., Piața Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C. în contradictoriu cu intimata H. M., cu domiciliul procesual ales în loc. Z., str. T. V. nr. 12, jud. Sălaj.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N., la data de _
, sub nr. de mai sus, formulată de contestatoarea C. de A. C. în contradictoriu cu intimata H. M., s-a solicitat anularea popririi înființate pe sumele datorate de Trezoreria Județului C. ca nelegală, constatarea ca suspendată a executării
silite în prezentul dosar, începând cel mai târziu cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, respectiv 18 iunie 2009 și suspendarea executării silite derulate în dosarul execuțional nr. 247/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O.
-Ț. .
S-a menționat că, din mențiunile înștiințării de înființare a popririi reiese că se tinde la executarea unei hotărâri judecătorești desființate, și anume Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj.
În susținerea cererii de suspendare a executării contestatoarea a arătat că prin actele de executare este amenințată serios funcționarea Curții de A. C., aceasta fiind pusă în situația de a nu mai putea plăti salariile angajaților precum și facturile la utilități.
Contestatoarea a arătat că, executarea silită demarată face abstracție de dispozițiile incidente din O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări pin Legea nr. 230/2011.
Se apreciază că prevederile art. 1-3 din O.U.G. nr. 71/2009 precum și dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 22/2002, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011 consacră un impediment legal, de ordine publică, în calea continuării executării silite.
S-a arătat că, prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nici nu se refuză executarea lor, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului.
Contestatoarea a precizat că, fiind sesizată în mod repetat, Curtea Constituțională, a decis că toate dispozițiile incidente în speță sunt constituționale, indicând în acest sens, Decizia nr. 1533/_, precum și alte decizii similare.
Reiterând considerentele din deciziile Curții Constituționale, contestatoarea a arătat că prevederile legale de mai sus, sunt compatibile cu art. 6, 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenție.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 399 alin. 1 și 2, art. 401 C.pr.civ., art. 1-3 O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, art. 1-2 O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 92/2011.
În probațiune contestatoarea a anexat copie a adresei de înștiințare a înființării popririi (f. 5), copie Decizia civilă nr. 1424/R/_ a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr._ (f. 6-9).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Totodată, cererea de suspendare a executării silite este scutită de taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și depunerea de cauțiune.
Prin încheierea civilă din data de_ a fost admisă cererea de abținere a d-nei judecător C. C. .
Intimata, a depus la data de_, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
Aceasta a arătat că în primul rând că, nu a stăruit în executarea Sentinței civile nr. 246/_ a T. ului Sălaj, așa cum reiese din adeverința eliberată de Tribunalul Sălaj. Apoi a susținut că, prin neexecutarea creanței stabilite pe cale judiciară se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, iar
obligația de executare a unei hotărâri judecătorești este una de rezultat și nu de mijloace, iar neexecutare unei hotărâri judecătorești datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare, fără însă a se aduce atingere substanței dreptului, invocându-se în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
S-a precizat că, suma calculată nu poate fi contestată, întrucât plata tranșelor anterioare s-a făcut de către contestator, pe baza acestor calcule.
În final s-a arătat că nu s-a făcut dovada vreunei împrejurări care ar atrage nulitatea executării silite.
În drept, intimata a invocat prevederile O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, art. 1-2 O.G. nr. 22/2002.
În probațiune a depus copie a unei adrese din partea M. ului Justiției (f.
51-60).
La data de_ contestatoarea a depus unele precizări cu privire la sumele calculate în baza titlurilor nedesființate menționate în înștiințarea de poprire privind drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație (f. 61-64).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei și a solicitat acvirarea dosarul execuțional nr. 247/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. (f. 71-100).
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de_ intimata a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentante de Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._, Sentința civilă nr. 285/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ și Sentința civilă nr. 284/_ a T. ului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, în vederea recuperării sumei de 32.694 lei reprezentând drepturi salariale.
Având în vedere art. 373 1din C.pr.civ., modificat prin art. I pct.13 din Legea nr. 459/2006, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de executare silită, înainte de Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 31 martie 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256, din 17 aprilie
2009), instanța a reținut că nu era necesară parcurgerea procedurii încuviințării executării silite de către instanță.
În urma cererii de stăruință a intimatei, formulate în luna februarie 2012, în dosarul execuțional nr. 247/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O.
-Ț. s-a emis la data de_ o adresă de înștiințare privind înființarea popririi asupra conturilor deținute la Trezoreria Județului C. de către contestatoare (f. 94). Ulterior, însă, în urma cererii formulate de intimată la data de_, terțului poprit, Trezoreria Județului C., i s-a solicitat sistarea popririi înființate în
cadrul dosarului execuțional menționat anterior.
În drept, instanța de fond a reținut mai întâi faptul că, afirmația intimatei legate de Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ este fondată, luând în considerare că însăși contestatoarea, prin precizările făcute la data de_, a recunoscut implicit că nu s-a pus în executarea această
hotărâre judecătorească și prin urmare nu se pune problema executării unei hotărâri judecătorești desființate.
În ceea ce privesc argumentele contestatoarei referitoare la eludarea dispozițiilor incidente din O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări pin Legea nr. 230/2011 și solicitarea acesteia în acest context, instanța de fond le-a considerat neîntemeiate.
Astfel, instanța a arătat că potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, "; (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.";
Din starea de fapt, redată mai sus, s-a dedus că intimatei îi sunt recunoscute prin Sentința civilă nr. 285/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ și Sentința civilă nr. 284/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ cu titlu definitiv și irevocabil anumite drepturi salariale iar prin executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 247/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești
A. O. -Ț. se urmărește realizarea acestor drepturi.
În acest sens, instanța a reținut că, art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră asumarea obligației de către Părțile Contractante de a recunoaște oricărei persoane, de sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile definite de Convenție. Cât privește România, Convenția Europeana a intrat în vigoare prin Legea nr. 30/1994 la 21 iunie 1994, dată la care instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului. Aceasta înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit, în cadrul acestuia aplicabilitate directă.
Normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc împreună un ,,bloc de convenționalitate";, cu consecința că acesta se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun normele convenționale. Ca atare, autoritățile statale române confruntate cu aplicarea dispozițiilor Convenției și ale protocoalelor sale adiționale vor fi obligate să țină seama și să aplice soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției generale de acestea, indiferent dacă ele au fost pronunțate în cauze privitoare la România sau, de cele mai mult ori, în cauze privitoare la celelalte state părți la Convenție.
Potrivit articolului 6 paragraf 1 din Convenție: ,,orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa";.
Prima garanție conferită de articolul 6 paragraful 1 oricărui justițiabil este dreptul său la un tribunal. În concepția instanței europene de contencios al
drepturilor omului dreptul la un tribunal este o componentă esențială a sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1, pentru ca orice persoană care este parte într-un proces civil să beneficieze de un proces echitabil (Cauza Golder contra M. a Britanie, hot. din 21 februarie 1975).
Instanța europeană a admis faptul că dreptul de a sesiza un tribunal este doar unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție, întrucât, în Cauza Ruianu contra României (hot. din 17 iunie 2003), C. a reamintit că dreptul la justiție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Prin urmare, potrivit Curții, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, conform jurisprudenței sale anterioare în cauzele Burdov contra R. iei, (hot. din 7 mai 2002), Hornsby contra Greciei (hot. din 19 martie 1997).
Argumentele Curții europene au fost reluate și în cauza Șandor contra României (hot. din 24 martie 2005), în care s-a mai arătat că, dacă administrația, ce constituie un element al statului de drept, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat jusitițiabilul în fața instanțelor de judecată își pierd orice rațiune de a fi, nefiind oportun de a cere unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
În jurisprudența sa, respectiv, în cauza Sabin P. escu contra României (hot. din 2 martie 2004), cauza Virgil I. contra României (hot. din 28 iunie 2005), C. europeană a reluat aceste considerente și asemănător cu cele reținute în cauza Șandor contra României, și în aceste două s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării unei hotărâri, apreciate ca fiind o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.
C. admite posibilitatea de a suspenda temporar executarea silită a unor hotărâri civile, însă numai dacă suspendarea este fondată pe motive de ordine publică, iar intervalul de timp în care operează este rezonabil și proporțional cu motivele pe care o determină (Immobiliare Saffi contra Italiei, hot. din 29 iulie 1999).Totodată, s-a arătat că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Este adevărat că dreptul la justiție nu este un drept absolut și că statului îi este recunoscută o oarecare marjă de apreciere, însă nu trebuie uitat că, în egală măsură în jurisprudența sa, instanța europeană a arătat că, invocarea lipsei resurselor financiare nu poate constitui o cauză justificativă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil (Cauza Burdov contra R. iei, hot. din 6 octombrie 2005) și că orice fel de ingerință în drepturile persoanei garantate de Convenție trebuie să respecte un just echilibru între interesele statului și cele ale persoanelor vizate.
În speță, instanța subliniază faptul că intimata are titluri executorii încă din anul 2008, hotărârile judecătorești fiind executorii de la data pronunțării, deci are
un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Șandor contra României, hot. din 24 martie 2005). Conform înscrisurilor de la dosar, drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație se ridică la un cuantum total de 60.482 lei, iar până acum acesteia i s-a achitat suma de 764 lei.
Astfel, de la data recunoașterii drepturilor sale cu titlu definitiv și irevocabil prin hotărâre judecătorească au existat eșalonări și reeșalonări ale drepturilor intimatei, începând cu anul 2009 și până în anul 2011, conform dispozițiilor Legii nr. 230/2011, redate mai sus, cum de altfel și contestatoarea a indicat în cererea introductivă.
Raportat la starea de fapt concretă din prezenta cauză instanța de fond a considerat că, susținerile contestatoarei privind Decizia Curții Constituționale nr. 1533/_ nu pot fi primite, atâta timp, cât la motivarea acestei decizii s-a avut în vedere următoarea eșalonare: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu, iar în fapt situația din speță diferă, prin aceea că, la data pronunțării hotărârii, adică la jumătatea anului 2012, intimatei i s-a executat hotărârea în proporție de 1,2% din cei 5% stipulați pe anul 2012, deci nici măcar jumătate din procentul stabilit pe anul 2012, ceea ce echivalează cu o reeșalonare la reeșalonarea deja stabilită și astfel nicio garanție pentru creditor că, debitorul nu va proceda la o nouă eșalonare și în consecință la transformarea dreptului obținut pe cale judecătorească într-unul iluzoriu.
Deși instanța nu neagă dificultățile financiare, cum totuși nu există nicio garanție împotriva arbitrariului și imprevizibilității referitoare la suspendări și reeșalonări, s-a apreciat că ingerința în dreptul intimatei de a obține executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil nu respectă cerința privind proporționalitatea acesteia, dată fiind conduita debitorului care prin modul de punere în aplicare a ultimului plan de eșalonare, și anume de fărâmițare, lipsește de efectivitate titlurile executorii obținute de intimată, ceea ce conduce la încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu consecința aplicării prioritare a acestora, potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție și respingerea contestației formulate.
Nu în ultimul rând, instanța de fond a remarcat faptul că, raportat la solicitarea de anulare a popririi înființate, demersul contestatoarei apare lipsit de interes, de vreme ce, din cuprinsul actelor din dosarul execuțional nr. 247/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. (f. 71-100), respectiv din adresa din data de_ (f.97), rezultă faptul că, s-a solicitat sistarea popririi înființate asupra conturilor contestatoarei.
Cât privește cererea de suspendare a executării silite, instanța de fond a respins-o ca lipsită de interes, întrucât, potrivit art. 403 alin. 1 C.pr.civ., suspendarea executării se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, însă, instanța nu a avut nevoie de un interval de timp pentru a soluționa prezenta cauza.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs C. de A. C., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea contestației la executare.
În motivare, a arătat în esență că, în speță, în cazul OUG nr. 71/2009, cerința proporționalității este îndeplinită; executarea silită pornită împotriva recurentei este nelegală, întrucât, face abstracție de dispozițiile incidente din OUG nr. 71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011. A susținut că, măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul urmărit.
În drept, art. 312 alin.1 și 3, art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 C.proc.civ.. Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, precum și din oficiu, tribunalul reține că acesta este fondat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Titlurile executorii în temeiul cărora a fost demarată executarea silită împotriva recurentei privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice. Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de fond că, în cauză, sunt incidente prevederile OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin L 230/2011.
Astfel, prin ordonanța de urgență aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 a fost reeșalonată plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului di sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
T. ul nu poate achiesa însă la raționamentul instanței de fond și mai cu seamă la concluzia asupra căreia aceasta s-a oprit cu privire la compatibilitatea măsurilor de eșalonare a plății sumelor rezultate din titluri executorii cum este și cel în speță, cu prevederile art. 6 par.1 din Convenția EDO și art. 1 din Primul protocol Adițional la Convenție.
Astfel, T. ul reține considerentele expuse de C. Europeană a Drepturilor Omului în decizia pronunțată în cauza Dumitru D. Dumitru și Alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 709 din 17 octombrie 2012. C. a amintit că executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 și că neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 § 1 din Convenție iar, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
C. a exprimat în mod neechivoc faptul că o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească.
Deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Convenție.
În cauza Dumitru D. Dumitru și Alții împotriva României, C. a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. C. respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional. În plus, C. a declarat incompatibilă cu cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție eșalonarea plății datoriilor stabilite pe cale judiciară, deoarece actul de eșalonare nu avea statut de "lege" în sensul jurisprudenței Curții.
În mod asemănător cu situația din cauza mai sus citată,în prezenta speță, tribunalul reține că statul nu a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești ce consacră un drept patrimonial al intimatei, ci s-a ridicat problema compatibilității executării eșalonate a obligației de plată cu exigențele art. 6 par.1 din Convenția EDO. Dimpotrivă, statul a recunoscut debitul și s-a angajat să îl achite conform graficului stabilit prin OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Asupra acestui aspect, C. Europeană a Drepturilor omului a constatat, în aceeași cauză împotriva României, faptul că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale, amintind că a hotărât în jurisprudența sa că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [Mihăieș și Senteș împotriva României (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011, Sulcs împotriva Lituaniei (dec.), nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum și Panfile împotriva României (dec.), nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012].
C. a apreciat că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate.
Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare, intimatei creditoare i-au fost achitate în mod eșalonat sume din titlurile executorii în tranșele și la momentele prevăzute în legislația în vigoare și, de asemenea, sumele plătite s-au actualizat de fiecare dată în raport cu indicele prețurilor de consum din data plății, potrivit legii și, totodată, din probele administrate nu a rezultat că statul nu are intenția de a respecta calendarul plăților. De asemenea, nu se poate concluziona cu privire la afectarea a înseși substanței dreptului intimatei prin măsura achitării eșalonate a drepturilor sale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al.3 rap. la art.304 pct.9 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta C. de A. C. - prin președinte M. V. - împotriva Sentinței civile nr. 13838/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în întregime în
sensul că, va admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. de
A. C. și va anula poprirea înființată pe sumele datorate sus-numitei de Trezoreria
C., conform înștiințării comunicate sub nr. 764/_ .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de C. de A. C. - prin președinte M. V., cu sediul în C. -N., Piața Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 13838 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -
, pe care o modifică în întregime în sensul că, admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. de A. C. și anulează poprirea înființată pe sumele datorate sus-numitei de Trezoreria C., conform înștiințării comunicate sub nr. 764/_ .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
P.
JUDECĂTORI
E. B.
S.
T.
I. N. B.
GREFIER
T.
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
_
J. fond: Ș. -B. T. an
