Sentința civilă nr. 5155/2013. Contencios. Alte cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5155

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: C. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul B. D. , domiciliat în comuna Mirșid, P., nr.177, județul S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-I. G. PENTRU S. DE U. I.

PENTRU S. DE U. "P. "; AL J. S.

, cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.57, județul S., având ca obiect anulare ordin.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul pârâtului, consilier juridic Mărcuș Gheorghe, cu delegație la dosar-fila 27, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.85 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează că pârâtul I. pentru S. de U. "P. "; al J. S. a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere prin care solicită a se dispune perimarea prezentei cauze, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.248 alin.1 Cod procedură civilă.

Raportat la înscrisul depus la dosar pentru acest termen, instanțe pune în discuția părților prezente excepția perimării.

Reprezentantul pârâtului, consilier juridic Mărcuș Gheorghe, solicită admiterea excepției pentru motivele redate în scris, apreciind că sunt îndeplinite condițiile în care operează perimarea.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.

T R I B U N A L U L,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului S. la data de_, reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor-I.

G. pentru S. de U. -I. pentru S. de U. "P. "; al J. S., a solicitat instanței anularea Ordinului inspectorului șef al I. ui pentru S. de U. "P. "; al

J. S. nr.847/I din data de_ .

La termenul din data de 15 iunie 2012, Tribunalul Sălaj a dispus suspendarea judecării acțiunii în contencios administrativ, formulată de reclamant, în temeiul art. 242 alin. (1) pct.1 Cod procedură civilă, trimițându-se dosarul spre păstrare arhivei, până la stăruința părților.

Prin cererea formulată de către pârât la data de 27 august 2013, s-a invocat excepția perimării și s-a solicitat a se constata că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 alin.1 Cod procedură civilă.

1

Asupra excepției perimării, instanța reține următoarele:

Conform prevederilor art. 248 Cod procedură civilă, "cererea de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an";.

Instanța constată că în prezenta cauză termenul de perimare de 1 an prevăzut de art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, începe să curgă de la data de 15 iunie 2012 când prezenta cauză a fost suspendată.

De la aceea dată si până în prezent s-a scurs un interval de timp mai mare de un an, perioadă în care cauza a fost lăsată în nelucrare din vina părții reclamante, care a adoptat o atitudine pasivă.

Raportat la prevederile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, instanța constată că niciunul din cazurile de întrerupere sau suspendare a perimării, reglementate de aceste texte de lege, nu este incident în cauză, începând cu data de 15 iunie 2012

În concluzie, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se constata perimarea cererii de chemare în judecată.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite excepția perimării și va constata perimată cererea de chemare formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor-I. G. pentru S. de U. I. pentru S. de U. "P. "; al J. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B.

D.

, domiciliat în comuna Mirșid, P., nr.177, județul S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-I. G. PENTRU S. DE U.

-I. PENTRU S. DE U. "P. "; AL J. S.

, cu sediul în Z., b-dul M. V.

, nr.57, județul S. .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi, 14 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. C. C.

Red.CD/_

Dact.CC/_ /4ex

Com.2ex/_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5155/2013. Contencios. Alte cereri