Încheierea civilă nr. 1685/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR.1685/CC/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 11 octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. V. V. prin reprezentant legal B. D. în contradictoriu cu pârâtul C. Superioara de E. a P. A. cu H. .
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamantul C.
V. V. prin reprezentant legal B. D. a solicitat anularea deciziei nr. 6165/_ emisă de pârâtă. .
Prin rezoluția de verificare a cererii din data de_, instanța a adus la cunoștința reprezentantului legal al reclamantului - B. D., obligația de a depune dovada calității sale de reprezentant legal a numitului C. V. .
R. ul legal al reclamantului - B. D. a primit comunicarea la data de _
, dar nu a înțeles să se conformeze acestei obligații.
Reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația fixată în termenul procedural mai sus menționat, verificările în sistemul Ecris fiind făcute inclusiv în data de_, tribunalul va face aplicarea art. 200 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă și va dispune anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V. V. prin reprezentant legal B. D., cu domiciliul în loc B. nr. 47, jud. C. având ca obiect anulare act .
Cu drept de cerere de reexaminare în favoarea reclamantului în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE: A. M. B.
Grefier C. T.
Red./Dact. AMB_ /3 ex.