Încheierea civilă nr. 2058/2013. Reexaminare anulare cerere
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR. 2058/CC/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 21 noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. G. C.
Grefier: C. -A. B.
Pe rol este judecarea cererii de reexaminare formulată de reclamantul B. M. .
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei după care tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 1708/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dosarul nr._ s-a anulat cererea reclamantului B. M. întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația de regularizare a cererii conform indicațiilor instanței, în termenul acordat în acest sens.
Cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 200 alin. 5 din Codul de procedură civilă, reclamantul a formulat cerere de reexaminare a acestei încheieri susținând că nu a fost și nu este asistat sau reprezentat de un avocat iar aplicarea și analiza dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă nu îi sunt familiare.
Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 200 alin. 4-7 din noul Cod de procedură civilă, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția de verificare a cererii din data de_, completul de judecată legal învestit cu soluționarea dosarului nr._ a dispus înștiințarea reclamantului prin adresă cu mențiunea că are obligația de a completa cererea de chemare în judecată în termen de cel mult 10 zile de la primirea înștiințării, sub următoarele aspecte: de a indica contul bancar al reclamantului dacă posedă (în caz contrar se va preciza acest lucru) și contul bancar, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală al pârâtului, dacă posedă și în măsura în care sunt cunoscute (în caz contrar se va preciza acest lucru), de a atașa toate probelor- înscrisuri în multiplu exemplar certificat pentru conformitate cu originalul (se va aplica pe fiecare înscris mențiunea "conform cu originalul"; și se va semna), de a arăta probele, în sensul de a înșira toate probele pe care înțelege să le folosească (fila 17).
Potrivit dovezii de comunicare de la dosar, reclamantului i-a fost în mod legal comunicată înștiințarea la data de_ (fila 16).
Cu toate acestea, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa în termenul procedural de 10 zile și, pe cale de consecință, s-a procedat la anularea cererii.
Prin prezenta cerere de reexaminare, reclamantul B. M. susține că nu a fost și nu este asistat sau reprezentat de un avocat iar aplicarea și analiza dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă nu îi sunt familiare; de asemenea, reclamantul procedează odată cu cererea de reexaminare la complinirea tuturor lipsurilor învederate de instanță.
În primul rând, tribunalul constată că art. 194 lit. a-e din codul de procedură civilă prevede expres obligația reclamantului de a indica toate elementele identificate prin rezoluție, respectiv contul bancar al reclamantului, dacă posedă, contul bancar, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală al pârâtului, dacă posedă și în măsura în care sunt cunoscute, de a atașa toate probelor-înscrisuri în multiplu exemplar certificat pentru conformitate cu originalul și de a arăta probele.
De asemenea, art. 200 dispune că orice cerere de chemare în judecată care nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 urmează a fi regularizată și, subsecvent, anulată dacă partea nu complinește lipsurile.
În acest context, se notează că obligațiile care reveneau reclamantului i-au fost aduse la cunoștință în mod clar și neechivoc prin înștiințarea primită, împreună cu termenul acordat și cu sancțiunea în caz de necomplinire a lipsurilor; pe cale de consecință, reclamantul nici nu era ținut să cunoască dispozițiile legale incidente, fiind suficient să se conformeze indicațiilor instanței.
Față de acestea, reținând și faptul că instanța de reexaminare se poate pronunța doar cu privire la actele avute în vedere de instanța de fond la momentul pronunțării încheierii de anulare, iar nu și asupra celor indicate și depuse de reclamant ulterior, tribunalul apreciază că se impune respingerea cererii de reexaminare și menținerea soluției de anulare a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge cererea de reexaminare formulată de reclamantul B. M. , CNP 1.
, domiciliat în G., str. P., nr. 14, jud. Cluj împotriva Încheierii civile nr. 1708/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red./Tehn. A.G.C/_ /3 ex.