Încheierea civilă nr. 519/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
ÎNCHEIEREA CIV ILĂ NR.519
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. S., judecător GREFIER: V. A.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta C. M. O., domiciliată în Z., str.C., nr.1/A, bloc 80, sc.B, ap.38, județul S., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SS, cu sediul în Z., str.U.
, nr.20, județul S., având ca obiect anulare act administrativ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de_, intitulată "plângere";, reclamanta C. O. M., domiciliata în Z., str.C. nr.1/A, bloc 80, scara B, ap.38, jud.S. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S.
S. cu sediul în Z., str.U. nr.20, jud.S., anularea deciziei nr.88/ 14 august 2012 și desființarea deciziei nr.4505.3/_ , referitoare la obligațiile de plată accesorii, prin care s-a stabilit în sarcina sa, obligația de plată a sumei de 10.838 lei majorări/dobânzi de întârziere și 4336 lei penalități de întârziere, total în suma de 15.174 lei.
În motivarea cererii introductive de instanță, reclamanta susține ";ad literam"; următoarele:
"[Prin decizia 88/14 august 2012, intimata a admis contestația subsemnatei împotriva deciziei 4505.3/_, în ceea ce privește obligațiile de plată accesorii deoarece nu s-a făcut deducererea sumelor accesorii impuse prin decizia 89/2011 și decizia de impunere 89/2012 și nu s-au impus obligațiile de plată accesorii pentru obligațiile de plată principale aferente trimestrelor 2,3 și 4 din anul 2011 și trim.l și 2 din anul 2012.
Prin contestația împotriva deciziei 4505.3/_, înregistrata la CAS S. sub nr.6352/_, am susținut următoarele:
Decizia de impunere nr.4505.3/_ este un abuz împotriva intereselor subsemnatei, deoarece nu datorez Casei de A. de SS nici o contribuție. Din modul de reglementare a asigurărilor sociale de sănătate, dispozițiile Legii 95/2006, rezulta că pentru a putea fi obligată la plata contribuției către sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să existe un contract încheiat de subsemnata și CA.S.S. . Deoarece un astfel de contract nu exista, subsemnata nu am calitatea de asigurat. Potrivit art. 211 alin 1 din Legea 95/2006 "sunt asigurați potrivit prezentei legi toți cetățenii cu domiciliul în țara precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului la ședere temporară sau au domiciliul în România, și fac
dovada plații contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, ..."
Potrivit art. 215 alin 3 din Legea 95/2006, "persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare, declarații privind obligațiile fata de fond." Potrivit art.213 alin 4 din Legea 95/2006, "categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. 1 și 2 au obligația să se asigure în condițiile art 211 și să plătească contribuția la asigurările de sănătate în condițiile legii.
Din interpretarea acestor texte legale, rezulta fără echivoc că existența unui contract de asigurare este o condiție obligatorie pentru dobândirea calității de asigurat și pentru a solicita unei persoane să achite contribuții la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Calitatea de asigurat nu este dobândita în România ex lege, ci numai în urma încheierii unui contract de asigurări de sănătate.
Consider că decizia de impunere atacată este un abuz contra intereselor subsemnatei, echivalent cu solicitarea de a se efectua o plată nedatorată, o modalitate forțată și abuziva de colectare a banilor la bugetul de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, decizia de impunere reprezintă o încălcare a dreptului subsemnatei de a opta în mod liber pentru modalitatea de asigurare de sănătate, textul legii referindu-se în mod constant la posibilitatea de a încheia contracte de asigurare socială de sănătate "cu casele de asigurări de sănătate" aceasta formulare la plural fiind cea utilizată constant în textul Legii 95/2006. De asemenea, acest mod de formulare denotă o dată în plus ca în România calitatea de asigurat nu se dobândește prin efectul legii, ci prin încheierea unui contract cu una din casele de asigurări de sănătate.
În ceea ce privește majorările de întârziere și penalitățile ce sunt imputate subsemnatei, acestora li se aplică aceleași argumente mai sus expuse cu privire la debitul principal, acestea fiind excesive și pentru motivul că au fost calculate fără ca subsemnata să fiu pusă în întârziere cu privire la plata contribuției. De vreme ce nu datorez contribuția și această obligație nu mi-a fost notificata în anii reținuți în decizie, nu datorez nici majorări de întârziere și penalități, cu atât mai mult cu cât nu mi s-au comunicat decizii cu privire la plata contribuțiilor. Intimata motivează decizia nr. 88/2012, în sensul că susținerile subsemnatei nu sunt întemeiate legal, arătând în esența ca legea 95/2006 prevede în art. 216 sancțiunea pentru nerespectarea obligației de plată a contribuției la asigurările sociale de sănătate. Arăt ca sancțiunea prev.de art.
216 se referă la nerespectarea obligației de plată decurgând din contract, și privește " neachitarea la termen a contribuțiilor", deci o obligație de plată asumată prin încheierea și semnarea contractului de asigurare, contract în care se prevăd obligațiile reciproce ale părților precum și termele de plată. Atâta timp că nu am încheiat un contract de asigurare, nu există obligații reciproce, deci nici obligația subsemnatei de plată a contribuțiilor și evident nici obligația de plată a obligațiilor accesorii. Decizia 88/2012 este motivată în sensul respingerii contestației subsemnatei; s-a admis pentru efectuarea unor deduceri și includerea altor obligații de plată]";.
În drept, acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.
Asupra cauzei de față, tribunalul constată următoarele:
Din cuprinsul cererii introductive de instanță și înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta, prin decizia atacată recte Decizia nr.88/ 14 august 2012 a obținut satisfacție în sensul că i s-a admis contestația împotriva Deciziei 4505.3/_, prin care s-au stabilit în sarcina sa anumite obligații accesorii de plată, în legătură cu contribuția de asigurări de sănătate, datorată în temeiul Legii nr. 95/2006 privind asigurările sociale de sănătate și drept urmare s-a dispus desființarea deciziei atacate și emiterea unei noi decizii privind obligațiile de plată accesorii în urma recalculării acestora și stabilirii obligațiilor de plată la FNUASS, pentru perioada omisă (f.6-9). Nemulțumirea reclamantei constă însă în motivarea acestei decizii cu privire la argumentele formulate prin contestație, în sensul că reclamanta nu ar putea fi obligată nici la plata debitului principal al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în lipsa semnării unui contract de asigurare de sănătate.
Așa fiind, în ședința publică din data de_, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei de interes judiciar în promovarea unei astfel de acțiuni, la care, reclamanta nefiind în măsură să dea un răspuns imediat a solicitat și obținut amânarea pronunțării asupra excepției pentru termenul de azi.
Instanța, trecând la soluționarea acestei excepții, va reține în continuare următoarele:
Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim și juridic de către persoana care solicită instanței de judecată soluționarea unei cereri. codul de procedură civilă nu prevede, în mod expres, interesul ca o condiție generală pentru ca o persoană să poată deveni parte în procesul civil. Condiția interesului este prevăzută de lege doar în unele situații particulare: în cazul intervenției (art. 49 C.proc.civ.) și al acțiunii în constatare (art. 111 C.proc.civ.).
Astfel, de exemplu, potrivit art. 111 C.proc.civ.: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept";. Totuși această cerință nu poate fi cantonată exclusiv la acțiunile în constatare sau la cererile de intervenție. Interesul se prezintă incontestabil ca o condiție generală, sugestiv exprimată și în adagiile: "L’interet est la mesure des actions"; sau "point d’interet, point d’action";.
Literatura de specialitate cât și practica judiciară sunt unanime în a recunoaște că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil. Interesul reprezintă o condiție de ordin subiectiv care se analizează atât în persoana celui care acționează în justiție, cât și în persoana adversarului acestuia. El nu reprezintă altceva decât folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel ce promovează acțiunea. Semnificația interesului este aceeași și în cazul oricărui alt act procedural îndeplinit în cursul procedurii judiciare. Prin urmare, dacă activitatea judiciară nu-i poate procura părții un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerințe. Astfel, de pildă, cel care a obținut câștig de cauză în fața instanței de fond nu va putea justifica un interes în promovarea apelului.
Interesul de a acționa în justiție, calitatea procesuală și dreptul subiectiv sunt entități juridice distincte. Astfel cum remarca reputatul autor Eugen Herovanu: "ceea ce caracterizează, din punct de vedere procedural, interesul de a uza de acțiunea în justiție e principiul necesității practice a acțiunii, și a autonomiei dreptului de acțiune, adică ideea că dacă cel interesat n-ar recurge la oficiul organelor jurisdicționale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu
inevitabil"; Prin finalitatea sa, interesul de a acționa se află într-o evidentă conexiune cu dreptul subiectiv, fără a se confunda însă cu acesta. Interesul de a acționa presupune legitimare procesuală activă, fără ca acesta din urmă să implice și interesul de a promova o acțiune civilă.
Justificarea interesului judiciar incumbă reclamantului și vizează, în principal, momentul inițial al procesului, în concret acela al promovării acțiunii. Interesul trebuie justificat ulterior și de către pârât, în legătură cu actele procedurale îndeplinite de către acesta.Dacă justificarea unui interes în cadrul procedurii judiciare este imperios necesară, fiind de esența procesului civil (în sens larg, prin contrapondere cu procesul penal) atunci, în mod firesc acesta trebuie supus la anumite cerințe, astfel că justificarea unui "interes oarecare"; devine insuficientă. Într-adevăr, interesul afirmat în justiție trebuie să fie legitim, personal, născut și actual, după cum se afirmă unanim și în literatura de specialitate
Lipsa de interes poate fi (și chiar trebuie) invocată, pe cale de excepție, de către instanță din oficiu, pentru buna administrare a actului de justiție. În jurisprudență se consideră că excepția lipsei de interes are un caracter dirimant și atunci când este admisă conduce la respingerea acțiunii ( a se vedea în acest sens: I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3781/2007, în B.J.C.D. pe anul 2007, p. 322), asfel că, această excepție, face inutilă cercetarea fondului pricinii.
Revenind la cazul în speță, după aceste considerații preliminarii, tribunalul constată că reclamanta nu poate justifica prin acțiunea promovată, un interes judiciar, în sensul celor mai sus arătate. Singurul interes care s-ar putea decela din conținutul cererii introductive de instanță ar fi acela de a se cunoaște "opinia tribunalului"; cu privire la natura "legală și/sau convențională"; a obligației contributive, instituită prin Legea nr.95/2006, privind asigurarea socială de sănătate, însă în actualul cadru procesual, o asemenea opinie, nu poate și nu trebuie a fi exprimată.
În concluzie, tribunalul, admițând excepția invocată din oficiu, va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. M. O., în contradictoriu cu intimata, C. DE A. DE SS, pentru anularea deciziei nr.88/14 august 2012 și desființarea deciziei nr. 4505.3/_, ca fiind lipsită de interes.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca fiind lipsită de interes acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. M. O., domiciliată în Z., str.C., nr.1/A, bloc 80, sc.B, ap.38, județul S., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE
SS, cu sediul în Z., str.U., nr.20, județul S., pentru desființarea Deciziei nr.88/_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
Președinte, | Grefier, | |
M. S. | V. | A. |
Red.MS/_
Dact.A.V./_ /4 ex.
