Sentința civilă nr. 5653/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5653

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: H. I. D., judecător

: Ț. V., grefier

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. V., cu domiciliul în Z., B-dul M. V., bl.C.2, ap.36, Jud.S., împotriva pârâtului I. DE P. J. S., cu sediul în Z., str.T.

V., nr.14, Jud.S., având ca obiect anulare act administrativ dosarul cu nr._ declinat de la Judecătoria Zalău.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că dosarul se află la al II-lea termen de judecată, procedura de citare este îndeplinită.

Instanța pe baza probelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L :

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Z., reclamantul M. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul I. de P. J. S.

, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Invitației de predare a permisului de conducere nr. 1. emisă de pârât la data de_ .

În motivare, reclamantul a arătat că în mod nelegal i s-a suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile, deoarece în intervalul_ -_ nu a acumulat 15 puncte de penalizare.

Pârâtul I. de P. J. S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Z., motivat de faptul că sancțiunea aplicată reclamantului nu este una contravențională, ci administrativă, competența materială revenind astfel tribunalului.

Prin Sentința civilă nr. 4911/_ Judecătoria Zalău a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului S. .

Astfel sesizat, Tribunalul Sălaj a înregistrat dosarul pe rolul său, cu nr. _

.

În probațiune, s-au încuviințat înscrisurile depuse de părți.

1

Asupra cauzei de față, analizând piesele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Obiectul litigiului de față, astfel cum el a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, îl reprezintă anularea "Invitației"; adresată reclamantului de către șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ S., înregistrată sub nr. 1. /_, prin care i s-a solicitat reclamantului ca în termen de 5 zile de la primire, să se prezinte la Serviciul Rutier S., cu permisul de conducere și actul de identitate, deoarece împotriva sa urmează să se dispună sancțiunea administrativă a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 30 de zile, în conformitate cu art. 103 alin.1 lit.a din OUG 195/2002, întrucât în perioada _

-_, a acumulat 15 puncte de penalizare.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin.1 lit a din OUG 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune: pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții care cumulează 15 puncte de penalizare. Alin.3 din același articol dispune că hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliției rutiere, care are în evidență contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții, iar conform alin.6, contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere. Neprezentarea contravenientului în acest termen, în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Contrar celor susținute de reclamant în cuprinsul acțiunii, referitor la faptul că nu a acumulat 15 puncte de penalizare, din copia cazierului auto depus de pârât la fila 14 rezultă că, în perioada_ -_, reclamantul a acumulat 15 puncte de penalizare, în urma sancțiunilor ce i s-au aplicat pentru săvârșirea a 4 contravenții la regimul circulației rutiere

Pe de altă parte, actul contestat de reclamant, respectiv "Invitația"; adresată reclamantului de către șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ S., înregistrată sub nr. 1. /_ nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.554/2004. În materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercită împotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica [....] care dau naștere, modifica sau sting raporturi juridice. Adresa (invitația) a cărei anulare o solicita reclamantul nu are acest caracter și nu poate fi supusă controlului judecătoresc în procedura de contencios administrativ.

Prin actul contestat nu i s-a aplicat reclamantului sancțiunea administrativă a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ci doar i s-a adus la cunoștință că această măsură urmează a i se aplica, sens în care a fost invitat la serviciul rutier cu permisul de conducere, urmând ca de la data predării acestuia să fie aplicată măsura suspendării. Așadar, reclamantul nu a atacat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea suspendării, respectiv dispoziția șefului serviciului rutier, care în cazul de față a fost emisă la data de_, deci ulterior expirării termenului de 5 zile de la comunicarea invitației către reclamant. Această dispoziție constituie practic actul administrativ propriu-zis, care putea fi contestat în temeiul Legii 554/2004.

2

Față de cele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâtul I. de P.

J. S. - Serviciul Rutier, privind anularea "Invitației de predare a permisului de conducere nr. 1. emisă de pârât la data de_ .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. V., cu domiciliul în Z., B-dul M. V., bl.C.2, ap.36, Jud.S., în contradictoriu cu pârâtul I. de P. J. S. - Serviciul Rutier, cu sediul în Z., str.T. V., nr.14, Jud.S., privind anularea

"Invitației de predare a permisului de conducere nr. 1. emisă de pârât la data de_ .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2013.

Președinte, Grefier,

H. I. D. Ț. V.

Red: HID/_ .

Dact:ȚV/_ /4 ex.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5653/2013. Contencios. Anulare act administrativ