Încheierea civilă nr. 6671/2013. Reexaminare anulare cerere
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
Dosar nr._ /a1
ÎNCHEIEREA nr. 6671
Ședința camerei de consiliu din 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător
G. ier M. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare formulată de reclamantul
P. S. M., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Porumbeilor nr.17, ap.1, județul C., împotriva încheierii civile nr. 5157/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. .
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
T.
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 5157/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. S. M. în contradictoriu cu A. F. P. Tărgu Lăpuș și A. F. pentru M. .
În considerentele încheierii se reține că, prin rezoluția judecătorului din data de_ s-au stabilit neregulile pe care le conține cererea de chemare în judecată, iar prin adresa înmânată reclamantului la data de_, i s-au adus acestuia la cunoștință neregulile constatate.
În concret, reclamantului i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă acțiunii, în cuantum de 43 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, precum și obligația de a depune traducerea legalizată a înscrisului aflat la fila 11 din dosar, efectuată de un traducător autorizat, acesta însă nu s-a conformat obligației de complinire a lipsurilor în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 din C.p.c.
Reclamantul P. S. M. a promovat cerere de reexaminare solicitând anularea încheierii civile nr. 5157/_, arătând că a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar de 0,30 lei și a îndeplinit și
obligația de a traducere înscrisul, însă din eroare, nu au ajuns în timp util la dosarul cauzei.
Examinând cererea de reexaminare, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, iar dispozițiile alin. 2 prevăd că în situația în care cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.
Împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 200 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, reclamantul va putea face cerere de reexaminare, care are natura juridică a unei veritabile căi de atac, aparținând categoriei generice a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.
În situația de față, taxa judiciară de timbru aferentă cererii înregistrate în dosarul nr._ a fost achitată la data de_, ulterior termenului de complinire a lipsurilor (_ ), situație în care reclamantul nu se poate prevala de propria culpă pentru a solicita anularea încheierii civile nr. 5157/_ și aceasta în condițiile în care era obligatorie depunerea la dosar a dovezii achitării taxei de timbru datorate.
Pentru considerentele sus menționate, cererea va fi respinsă potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge cererea de reexaminare
promovată de reclamantul P. S. M.
, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Porumbeilor nr.17, ap.1, județul
C., împotriva încheierii civile nr. 5157/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. .
Definitivă.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, _
.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. S. M.
Red. C.O./Tehnored. M.S./_ -3ex.
Dosar nr._ /a1
DISPUNE:
Respinge cererea de reexaminare
promovată de reclamantul P. S. M.
, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Porumbeilor nr.17, ap.1, județul
C., împotriva încheierii civile nr. 5157/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. .
Definitivă.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, _
.
PREȘEDINTE