Sentința civilă nr. 1056/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1056/2013
Ședința publică din data de 30 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
P. J. B. -N., împotriva pârâtului C. LOCAL Ș. -M., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
Cauza s-a judecat la fond la data de 16 mai 2013, concluziile reprezentantului părții prezente au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dară, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. B. -N. în contradictoriu cu C. Local Ș. -M., a formulat acțiune în anularea Hotărârii nr. 17/2012 adoptată de pârât, prin care a solicitat admiterea acțiunii și anularea Hotărârii nr. 17/2012.
În motivare s-a arătat că prin Hotărârea nr.17/2012 s-au atribuit în folosință gratuită terenurile, categoria de folosință pășune, cuprinse în domeniul public, situate în comuna Ș. -M., pe anul 2012, hotărâre adoptată în baza Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia precum și în baza Legii nr.287/2009 privind Codul civil, însă cu încălcarea prevederilor art.14, art.15 si art. 17 din Legea nr.214/2011.
Art.15, alin.l din Legea nr.214/2011, prevede: "Pentru punerea în valoare și folosirea optimă a pajiștilor, consiliile locale, în baza cererilor organizațiilor și asociațiilor locale ale crescătorilor de animale, legal constituite, scot la licitație concesionarea suprafețelor de pajiști, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru o perioadă de minimum 10 ani și o încărcătură optimă de animale pe hectar, dar nu mai mică de 0,3 UVM/ha". Astfel, C. local Ș. -M. în mod nelegal a procedat la atribuirea în folosință gratuită a pajiștilor, și nu la concesionarea acestora conform normelor în vigoare. Ca o excepție de la regula generală, legea prevede ca în cazul în care există o singură asociație locală de creștere a animalelor pe raza unității administrativ-teritoriale, aceasta beneficiază de dreptul de concesionare prin atribuire directă. "
În concluzie, deși legiuitorul a stabilit prin art. 15, ca unică modalitate de atribuire în folosință a pajiștilor, procedura concesionării, C. local Ș. -M., a încălcat prevederea legală și a procedat la acordarea în folosință gratuită a pajiștilor, prin încheierea contractelor de comodat.
Este adevărat că Legea nr.214/2011 prevede la art.4, că: "Strategia de organizare tehnică, îndrumare și controlul a administrării și exploatării pajiștilor se stabilește prin norme metodologice, care sunt aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului administrației și internelor", iar aceste norme nu au fost elaborate, dar aceeași lege prevede la art.14 că, concesionarea suprafețelor de pajiști, se face în conformitate cu legislația în vigoare, iar soluția legală în speța dată era aplicarea procedurii de concesionare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.54/2006, care presupune întocmirea unui studiu de oportunitate, a unui caiet de sarcini, cu numire de comisie de licitație și cu stabilirea redevenței minime. în caietul de sarcini se va avea în vedere ca asociațiile să respecte încărcătura optimă de animale pe hectar, dar nu mai mică de 0,3 UVM/ha și să se prevadă explicit că: "în cazul în care organizația sau asociația locală a crescătorilor de animale nu asigură o încărcătură minimă de 0,3 UVM/ha de pajiște, suprafața prevăzută în contractul de concesiune se diminuează proporțional cu efectivele deținute".
Legea nr.214/2011 mai impune un criteriu în vederea concesionării, respectiv asociațiile să fie legal constituite, astfel încât în caietul de sarcini ar trebui prevăzut ca acestea să depună actul constitutiv și statutul asociației, eventual hotărârea judecătorească de înființare a asociației sau orice alt act doveditor al înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor. De asemenea se vor identifica pajiștile concesionate și cu date de carte funciară sau informații referitoare la tarla și parcelă, respectiv în cazul pășunilor înscrise în domeniul public, anexa, codul de clasificare, elementele de identificare. Se mai arata că, în Hotărârea nr. 17/2012, C. local Ș. -M., nu a identificat pajiștile, conform prevederilor legale, respectiv nu a indicat anexa în care sunt înscrise, codul de clasificare, elementele de identificare.
Totodată prin adoptarea Hotărârii nr. 17/2012, C. local S. -M., a încălcat prevederile art. 17 din Legea nr.214/2011, care stabilesc: "Resursele financiare rezultate din administrarea pajiștilor proprietate publică sau privată a comunelor și a orașelor se administrează și se utilizează exclusiv pentru îndeplinirea competențelor și atribuțiilor care le revin pentru administrarea, organizarea și întreținerea acestora, în condițiile legii". Resursele financiare la care se referă legiuitorul în art. sus-menționat sunt redevențele, taxe specifice în cazul contractului de concesiune, contract sinalagmatic, care dă naștere la obligații în sarcina ambelor părți, adică atât în sarcina C. ui local, în calitate de concedent cât și în sarcina, asociațiilor crescătorilor de animale, în calitate de concesionar.
Ori în situația dată, C. local Ș. -M. a nesocotit voința legiuitorului, de a concesiona pajiștile, a procedat la acordarea în folosință gratuită a acestora, prin încheierea contractelor de comodat, contracte unilaterale, care dau naștere de obligații doar în sarcina comodatarului. Deci singura obligație rezultată în contractul de comodat, este obligația asociației crescătorilor de animale de a restitui C. ui local Ș. -M. la un anumit termen, pășunea. Totodată, contractul de comodat este un contract esențialmente gratuit, adică una din părți, în situația dată C. local Ș. -M., se obligă să procure celeilalte, adică asociațiilor crescătorilor de animale, un folos patrimonial fără a primi ceva în schimb. întrucât C. local Ș. -M., nu poate obține niciun fel de avantaj financiar din încheierea contractelor de comodat, se află în imposibilitatea de a-și îndeplinii atribuțiile și competențele care îi revin conform prevederilor legale pentru administrarea, organizarea și întreținerea pajiștilor.
Se consideră că legiuitorul, prin Legea nr.214/2011, a stabilit modalitatea legală de concesionare a pajiștilor, și în vederea obținerii de către Consiliile locale a unor avantaje materiale, specificând că resursele financiare obținute vor fi utilizate exclusiv pentru atribuțiile de administrare care revin în sarcina consiliilor locale.
Este adevărat că în art 3 din Hotărârea nr. 17/2012 este prevăzută taxa pe teren datorată de către titularii dreptului de folosință, taxă instituită conform Legii nr.571/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se calculează în același fel ca impozitul pe teren, și se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este situat terenul, dar această taxă se face venit la bugetul local, fără să aibă ca destinație specială administrarea pajiștilor.
Conform anexei nr.l, care face parte integrantă din Hotărârea nr. 17/2012, au fost depuse cereri atât de asociații ale crescătorilor de animale cât și de persoane fizice, ori în actul de autoritate atacat nu a fost reglementată în niciun fel situația persoanelor fizice care au depus cerere pentru atribuirea în folosință a pășunilor, fiind astfel creată o discriminare între asociațiile crescătorilor de animale și persoanele fizice proprietari de animale.
În aceste condiții au fost încălcate prevederile art.14, alin.2 din Legea nr.214/2011, care dispune:" Administrația publică locală are dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și de a gestiona pajiștile proprietate publică și privată a localității, în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective și nediscriminatorii, în condițiile legii".
Întrucât organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor este reglementată de Legea nr.214/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 819 din 21 noiembrie 2011, fiind o lege specială față de Legea nr.213/1998 precum și față de Legea nr.287/2009 privind Codul civil, iar principiul specialia generalibus derogant, stabilește: "Concursul dintre legea specială și legea generală se soluționează în favoarea legii speciale", atribuirea spre folosință a pajiștilor se realizează conform procedurilor și în modalitatea prevăzută de Legea nr.214/2011.
Totodată art.l, alin. 1, l"rt.a, d, e din Legea nr. 214/2011, reglementează pajiștile comunale care sunt supuse regimului de organizare, administrare și exploatare instituit de lege, iar alin.2,
prevede că: "Pajiștile prevăzute la alin.l sunt după caz proprietate publică sau privată și constituie bunuri de interes național".
Se menționează că pajiștile sunt înscrise în domeniul public al comunei Ș. -M., conform Hotărârii Guvernului României nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului B. -
N., precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul B. -N. .
În ceea ce privește regimul juridic al bunurilor proprietate publică, art.874 din Legea nr.287/2009 a Codului civil, prevede:" Dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică". C. local
S. -M., a atribuit cu titlu gratuit, pajiștile aparținând domeniului public al comunei, asociațiilor crescătorilor de animale. Ori art.4 din Ordonanța nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, reglementează asociația ca fiind: subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități în interes general, al unor colectivități sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial. O asociație poate fi recunoscută de utilitate publică doar prin hotărâre emisă de Guvernul României.
În virtutea celor sus-menționate, C. local nu putea acorda cu titlu gratuit bunuri aparținând domeniului public, decât instituțiilor de utilitate publică, ori asociațiile crescătorilor de animale nu se încadrează ca beneficiari în virtutea art.874 din Legea nr.287/2009, iar prevederile din Legea nr.213/1998, care permiteau acordarea cu titlu gratuit a imobilului din domeniul public au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.287/2009.
Astfel, C. local Ș. -M., a nesocotit prevederile Legii nr.214/2001, atât în cazul asociațiile crescătorilor de animale cu care avea obligația de a încheia contracte de concesiune, cât și în cazul persoanele fizice care nu fac parte din asociații.
În drept s-au invocat prevederile art.19 litera e din Legea nr. 340/2004, republicata, cu modificările si completările ulterioare; art.3, art.10 și 11 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare; art.874 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil; prevederile art.30 din Legea nr.273/2006 a finanțelor publice locale; prevederile Legii nr.214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor.
Pârâtul C. Local Ș. M. a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii in totalitate deoarece este tardivă în raport cu valabilitatea actului administrativ atacat acesta fiind ieșit din uz la data judecării acestei pricini, iar efectele produse de acest act administrativ, întinzându-se doar în anul 2012, HCL nr. 17/2012, fiind un act normativ temporar cu aplicare limitată în timp.
C. local al comunei S. M. a adoptat în data de_, hotărârea privind atribuirea în folosința a pășunilor cuprinse în domeniul public al comunei S. M., pentru anul 2012, în vederea organizării pășunatului pe anul respectiv, dar și pentru depunerea cererilor de sprijin la APIA în calitate de utilizatori ai terenurilor. Această hotărâre a fost înaintată Instituției P. ui în vederea controlului de legalitate în data de_, conform termenului legal de comunicare, prevăzut de lege. In conformitate cu art. 49, alin (1), (2) din Legea 215/2001, republicata cu modificările si completările ulterioare: Art.49. (1) Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii si produc efecte de la data aducerii lor la cunoștința publica, iar cele individuale, de la data comunicării. (2) Aducerea la cunoștința publica a hotărârilor cu caracter normativ se face in termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.
Prin urmare la data la care s-a adresat consiliului local plângerea prealabilă hotărârea producea efecte iar, abrogarea hotărârii ar fi dus la pierderea sprijinului pe unitate de suprafață de către utilizatori lăsând și fără perspectivă darea în folosință a pășunilor din domeniul public al comunei în anul 2012, deoarece Legea 214/2011, în absența normelor ei de punere în aplicare este o lege incompletă. In conformitate cu prevederile art.4, din Legea 214/2011, "Strategia de organizare tehnica, îndrumare și controlul a administrării și exploatării pajiștilor se stabilește prin norme metodologice, care sunt aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului administrației si internelor." De asemenea la Capitolul VI al aceleiași legi art.32 prevede "Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, in termen de 90 de zile de la intrarea sa in vigoare".
Prin urmare dacă la data adoptării hotărârii normele metodologice nu erau în vigoare consiliul local a considerat că nu are o imagine fidelă și exactă a ceea ce legiuitorul vrea să legifereze prin acest act normativ. Din textul legii se înțelege că "sunt supuse regimului de organizare, administrare si exploatare pajiștile proprietate privata a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor, aflate în administrarea primăriilor, provenite din fostele izlazuri comunale, pajiști si terenuri arabile, care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție;"
Față de cele enunțate anterior comuna S. M. are în proprietate publică suprafețele de pășune date în folosință aspect la care legea nu face referire si distincție. Mai mult din textul legii se desprinde si definiția conform căreia " pajiștile comunale si urbane sunt acele pajiști care sunt proprietatea privata a unităților administrativ-teritoriale, dobândite prin contracte de vânzare- cumpărare, prin donație, prin răscumpărare, prin legi de împroprietărire și cu ocazia comasării." Așadar normele ar fi de folos în a explica dacă în aceasta lege se reglementează și ceea ce se întâmplă cu proprietatea publică și cu cea privată sau numai cu cea privată așa cum mereu este folosită în textul legii.
Începând cu anul 2007, consiliul local a dat în folosință an de an pășunea comunală pe baza de cerere asociațiilor de crescători de animale, precum și persoanelor fizice membrii ai asociațiilor crescătorilor de animale, care făceau dovada deținerii de animale (bovine, ovine, caprine ), atât cu registrul agricol, cât și cu acte doveditoare de la medical veterinar arondat. Lecturând se observă ca niciun petent nu solicita concesionarea suprafețelor de pășune, crescătorii de animale solicitând doar folosința sau acceptul consiliului local de a pășuna pajiștile cu animalele lor în anul 2012. In legătura cu ceea ce a afirmat anterior și legea în discuție subliniază la art. 15,alin. (1) ca ," Pentru punerea în valoare și folosirea optima a pajiștilor, consiliile locale, în baza cererilor organizațiilor și asociațiilor locale ale crescătorilor de animale, legal constituite, scot la licitație concesionarea suprafețelor de pajiști ....iar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească utilizatorii de pajiști prevăzuți la alin. (1) care vor încheia contracte de concesiune se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."
De asemenea, în lipsa ordinului ministrului de resort petenții și autoritățile, nu cunoșteau condițiile exacte ce trebuiau avute în vedere la solicitarea și aprobarea utilizării pajiștilor .
In concluzie, asociațiile crescătorilor de animale împreună cu membrii lor, nu au cerut concesionarea ci doar acceptul de a utiliza pășunea în scopul, pășunării cu animalele lor, iar consiliul local în lipsa actelor normative necesare nu putea să ia o altă hotărâre .
In textul acțiunii se mai precizează de reclamant că "unica modalitate de atribuire in folosința a pășunilor este procedura concesionarii" fapt contrazis de mai multe acte normative dintre care Legea 213/1998, Legea 215/2001 republicată, Legea 287/2009, care prevăd că, bunurile domeniului public ale comunelor din care face parte și pășunea în discuție în cazul comunei S. M.
, pot fi date in administrare, închiriate sau concesionate după caz, prin licitație publică cu aprobarea consiliilor locale. Demn de menționat este și faptul că în timp ce prin comodat, delimitarea suprafețelor de pășune între comodatari, se putea face pe blocuri fizice numerotate pe ortofotoplan o procedură relativ facilă și fără costuri, în vederea concesionarii toate suprafețele de pășune, trebuie intabulate mai întâi în cartea funciara și apoi făcută parcelare pentru ca fiecare utilizator să-și poată înscrie contractul de concesiune în cartea funciară. Ori în prezent pășunea comunei, se afla doar înscrisa în Monitorul Oficial al României, în textul H.G. 905/2002, iar intabularea acestor suprafețe conform noilor prevederi ale Legii nr.7/1996, legea cadastrului înseamnă timp și bani alocați pentru expertize de întocmire a planurilor parcelare necesare înscrierii pășunilor situate doar în extravilan în cartea funciară.
Întrucât în comuna S. M. sunt infinitate mai multe asociații de creștere a animalelor, nu există posibilitatea legală de concesionare prin atribuire directă așa cum sugerează reclamanta, iar în cazul scoaterii pajiștilor la licitație in vederea concesionarii prin licitație publica, unde câștigătorul este ofertantul care este mai potent financiar, ar putea rezulta o situație în care crescătorii autohtoni, să rămână fără pajiști, iar alți câștigători ai licitației străini să beneficieze de pajiștile locale ceea ce ar duce la adevărate tensiuni locale, între autorități și crescătorii locali de animale.
Din textul acțiunii introduse de reclamant, se subliniază și faptul că prin contractele de comodat nu ar fi suficiente obligații în sarcina utilizatorilor de pajiști, precum și faptul că în lipsa unor surse de venit încasate de proprietarul pășunii activitatea de organizare și întreținere a pajiștilor
ar avea de suferit, iar consiliul local nu-și poate îndeplini atribuțiile și competentele. In contrapondere dacă citim textul contractului, se constată cu ușurință că sunt mai multe obligații în sarcina utilizatorilor decât însăși Legea 214/2011 stabilește ,ca tot ceea ce consiliul local si executivul sau ar trebui să organizeze și să întreprindă pentru o bună întreținere, conservare și exploatare a pajiștilor, se face prin acțiunile utilizatorilor care au încheiat contracte cu consiliul local în vederea folosinței pajiștilor, având și resursa financiară la dispoziție din sprijinul încasat de la APIA pe unitate de suprafață utilizată. De asemenea din extrasul de cont anexat, în copie rezultă faptul că la capitolul acțiuni autofinanțate pășuni comunale, se înregistrează la sfârșitul anului 2012, un excedent de 11364 lei ceea ce arată că avem un avantaj financiar pe baza căruia consiliul local poate să-și exercite prerogativele.
HCL nr. 17/2012 ,este un act normativ temporar cu aplicare limitată în timp .In acest sens Legea 24/2000 republicata cu modificările si completările ulterioare privind tehnica legislativa prevede la art.8 alin .(3) ca " Dispozițiile cuprinse in actul normativ pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; aceste situații trebuie sa rezulte expres din redactarea normelor", precum si faptul desprins din textul art.68,alin.(l) care subliniază de asemenea ca " actele normative pot avea aplicare limitată în timp, în spațiu sau privind obiectul reglementarii."
Prin urmare, la data judecării acțiunii dedusă judecații cererea este fără obiect pentru ca hotărârea, atacată a avut ca principal mod de reglementare darea în folosință a pășunilor comunale pe anul 2012 aprobarea modelului cadru al contractului de folosință, ale căror termene au expirat așa cum se prevede la art.5 din textul HCL nr. 17/2012, iar hotărârea momentan este ieșită din valabilitate și fără putere de a mai produce efecte in viitor .
Se mai arată faptul că unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) prin urmare, dacă normele de aplicare nu au fost întocmite si publicate în termen de 90 de zile, de la apariția legii și nici măcar până astăzi, împreună cu ordinul ministrului agriculturii care stabilește condițiile ce trebuie îndeplinite de utilizatorii de pajiști, nu poate fi reținută o nepunere în aplicare a Legii 214/2011, în sarcina consiliului local, iar raportat la momentul judecării acțiunii în anulare se consideră că legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în cel al neaplicării ei (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), adică în sensul în care ar putea produce efecte de aceea în acest moment, admiterea acțiunii în anulare formulată de reclamant asupra HCL. nr. 17/2012, nu ar produce niciun efect aceasta hotărâre fiind temporară, ieșită din uz și fără posibilitatea de a mai reașeza situația în forma anterioară, producerii efectelor reglementate prin aceasta.
În drept s-au invocat disp. art. 11 al. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 49 al. 1 și 2, art. 127 din Legea nr. 215/2011, art. 8 al. 3, art. 68 al. 1 din Legea nr. 24/2000, art. 4,6,7 din Legea nr. 213/1198, art. 4,15,32 din Legea nr. 214/2011, Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr.17/2012 s-au atribuit în folosință gratuită terenurile, categoria de folosință pășune, cuprinse în domeniul public al comunei Ș. -M., pe anul 2012, hotărârea fiind adoptată în baza Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și în baza Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
Prin Legea nr. 214/2011 s-a reglementat organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, aceasta fiind o lege specială față de Legea nr.213/1998 și față de Legea nr.287/2009 privind Codul civil, iar conform principiul "specialia generalibus derogant";, concursul dintre legea specială și legea generală se soluționează în favoarea legii speciale. In consecință, atribuirea spre folosință a pajiștilor trebuia realizată conform procedurilor și în modalitatea prevăzută de Legea nr.214/2011.
Conform art.15 alin.l din Legea nr.214/2011 "Pentru punerea în valoare și folosirea optimă a pajiștilor, consiliile locale, în baza cererilor organizațiilor și asociațiilor locale ale crescătorilor de animale, legal constituite, scot la licitație concesionarea suprafețelor de pajiști, în conformitate cu
legislația în vigoare
, pentru o perioadă de minimum 10 ani și o încărcătură optimă de animale pe hectar, dar nu mai mică de 0,3 UVM/ha".
Astfel, legiuitorul a stabilit prin art. 15, ca unică modalitate de atribuire în folosință a pajiștilor, procedura concesionării.
Sunt reale susținerile paratului in sensul ca la art. 4 se prevede că: "Strategia de organizare tehnică, îndrumare și controlul administrării și exploatării pajiștilor se stabilește prin norme
metodologice, care sunt aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului administrației și internelor", si ca aceste norme nu au fost elaborate, insa aceasta nu il îndreptățește sa procedeze la atribuirea în folosință gratuită a pajiștilor, și nu la concesionarea acestora conform legislației în vigoare.
In aceste condiții, soluția legală este cea prefigurata de reclamant si anume aplicarea procedurii de concesionare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.54/2006, cu tot ceea ce implica aceasta.
Scopul stabilirii de către legiuitor a procedurii concesionarii ca unică modalitate de atribuire în folosință a pajiștilor se desprinde si din conținutul art. 17 din Legea nr.214/2011, potrivit căruia, "Resursele financiare rezultate din administrarea pajiștilor proprietate publică sau privată a comunelor și a orașelor se administrează și se utilizează exclusiv pentru îndeplinirea competențelor și atribuțiilor care le revin pentru administrarea, organizarea și întreținerea acestora, în condițiile legii". Resursele financiare la care face trimitere legiuitorul sunt specifice, așa cum corect a relevat reclamanta, contractului de concesiune, care este contract sinalagmatic ce dă naștere la obligații în sarcina ambelor părți.
Procedând la atribuirea in folosință gratuită a pășunilor, paratul a nesocotit voința leguitorului de a obține resurse financiare care sa fie utilizate exclusiv pentru administrarea, organizarea și întreținerea pășunilor care revin în sarcina consiliilor locale, taxa pe teren prevăzută la art. 3 din hotărârea atacata, reprezentând impozitul pe teren datorat conform Legii nr.571/2003, care se face venit la bugetul local, fără să aibă ca destinație specială administrarea pajiștilor.
Tribunalul mai retine că, contrar susținerilor pârâtului, Legea nr. 214/2011 reglementează administrarea si exploatarea pajiștilor, atât proprietate publică, cât si privată ( art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 214/2011), pajiștile fiind declarate bunuri de interes național.
Susținerile paratului, in sensul ca HCL nr. 17/2012 este un act normativ temporar cu aplicare limitată în timp si că astfel, la data judecării acțiunii, cererea este fără obiect pentru ca hotărârea atacată a avut ca principal mod de reglementare darea în folosință a pășunilor comunale pe anul 2012, sunt nefondate, deoarece hotărârea atacată a produs efecte si in consecință comuna a înregistrat un prejudiciu material pe perioada de aplicabilitate a acesteia, legalitatea actului normativ urmând a se analiza in funcție de legislația aplicabila la momentul emiterii sale.
Celelalte împrejurări invocate de parat, respectiv ca revocarea hotărârii ar fi dus la pierderea sprijinului pe unitate de suprafață de către utilizatori lăsând și fără perspectivă darea în folosință a pășunilor din domeniul public al comunei în anul 2012; ca niciun petent nu solicita concesionarea suprafețelor de pășune, crescătorii de animale solicitând doar folosința sau acceptul consiliului local de a pășuna pajiștile cu animalele lor în anul 2012; ca, în timp ce prin comodat, delimitarea suprafețelor de pășune între comodatari, se putea face pe blocuri fizice numerotate pe ortofotoplan o procedură relativ facilă și fără costuri, în vederea concesionarii toate suprafețele de pășune, trebuie intabulate mai întâi în cartea funciara și apoi făcută parcelare pentru ca fiecare utilizator să-și poată înscrie contractul de concesiune în cartea funciară; ca, in situația scoaterii pajiștilor la licitație in vederea concesionarii prin licitație publica, unde câștigătorul este ofertantul care este mai potent financiar, ar putea rezulta o situație în care crescătorii autohtoni, să rămână fără pajiști, iar alți câștigători ai licitației, străin,i să beneficieze de pajiștile locale ceea ce ar duce la adevărate tensiuni locale, între autorități și crescătorii locali de animale nu prezintă relevanta in cauza.
În concluzie, deși legiuitorul a stabilit prin art. 15, ca unică modalitate de atribuire în folosință a pajiștilor, procedura concesionării, C. local Ș. -M., a încălcat prevederea legală și a procedat la acordarea în folosință gratuită a pajiștilor, prin încheierea contractelor de comodat.
Contrar susținerilor pârâtului, și prin OUG nr. 34/2013, ce abrogă Legea nr. 214/2011, pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul public sau privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor și pentru folosirea eficientă a acestora, s-a menținut obligația unităților administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE, de a încheia contracte de concesiune/închiriere, în condițiile legii, pentru suprafețele de pajiști disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație, pe o perioadă de maximum 5 ani (art. 9 alin. 1 și 2).
Având in vedere considerentele de fapt si de drept mai sus relevate, tribunalul va admite acțiunea cu consecința anularii Hotărârii nr. 17/_ emisă de pârâtul C. Local Ș. -M. .
Raportat la soluția adoptată, precum si la dispozițiile art. 274 Cod proc. civila, tribunalul va respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de P. J. B. -N. , cu sediul în B., P. P. R., nr. 1, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtul C. Local Ș. -M., cu sediul în Ș. M.
, jud. B. -N. și în consecință:
- anulează Hotărârea nr. 17/_ emisă de pârâtul C. Local Ș. -M. .
Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
B. L. T. | M. | D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /4 ex
