Sentința civilă nr. 1060/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1060/2013
Ședința publică din data de 30 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții
G. P. și G. V., împotriva pârâtei A. N. PENTRU R. P., având ca obiect pretenții - despăgubiri Legea 290/2003.
Cauza s-a judecat la fond la data de 16 mai 2013, concluziile părții prezente au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanții G. P. și G. V. au chemat în judecată pârâta A. N. pentru R. P. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de bani stabilită cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 2/_ 7 a Comisiei Județene
B. -Năsăud de Aplicare a Legii nr. 290/2003, în cuantum de 142.139 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație potrivit disp. art. 18 al. 6 din HG nr. 1120/2006.
În motivare s-a arătat că prin Hotărârea nr. 2 din data de_ a Comisiei Județene B. - Năsăud de Aplicare a Legii 290/2003 le-au fost acordate reclamanților despăgubiri în sumă de
142.139 lei pentru bunurile avute în proprietate de către antecesorii bunici G. I. și Ecaterina și abandonate în localitatea Vamița, județul Tighina, Republica Moldova..
Urmare a acestei hotărâri, au depus, la sediul pârâtei cerere prin care au solicitat efectuarea plății. Aceasta a refuzat însă efectuarea plății. Ulterior, la data de_, au revenit cu adresă către pârâtă, prin care au solicitat din nou realizarea plăților.
Prin Hotărârea nr. 2 s-a dispus ca aceste compensații bănești să fie achitate beneficiarilor, în conformitate cu prevederile HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea legii nr. 290/2003 eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 40% în primul an și 60% în al doilea an.
Întrucât termenul de doi ani a fost împlinit, se consideră că se impune admiterea cererii, așa cum a fost formulată. Odată ce o lege este adoptată, fiind in vigoare, ea urmează a fi aplicată, iar o posibilă invocare de către pârâtă a lipsei disponibilităților bănești nu se justifică.
Cuantumul compensației bănești a fost calculat la nivelul lunii aprilie 2007, astfel încât se impune actualizarea lui potrivit indicelui de creștere a prețurilor de consum din ultima lună care a fost publicat de către Comisia Națională de Statistică înaintea plății, conform art. 18 alin. 6 din HG 1120/2006
Despăgubirile le-au fost acordate în baza probelor administrate de către Comisie. De asemenea, vicepreședintele Autorității Naționale pentru R. P. nu a emis nicio decizie contrară care să poată fi contestată de către reclamanți și nici nu a solicitat Comisiei Județene B.
-Năsăud de aplicare a prev. Legii nr. 290/2003 revocarea hotărârii și, în consecință comisia nu a revocat hotărârea emisă, respectiv nu s-a făcut aplicarea prev. Art. 17 din HG nr. 57/2008.
În concluzie, Hotărârea nr. 2/2007 este în vigoare, iar refuzul de a se plăti despăgubirile nejustificat.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 290/2003 împreună cu normele metodologice de aplicare.
ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a depus la dosar întâmpinare
, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că în data de_ Instituția Prefectului Județului B. -Năsăud - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamanților G. P. și G. V., Hotărârea nr. 2.
Prin Hotărârea nr. 2/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 142.139 lei compensații bănești pentru bunurile pe care le-au deținut autorii G. I. și Ecaterina în localitatea Varnița - jud. Tighina, abandonate și sechestrate, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Cererea introductivă de instanță formulată de către reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/20131, se precizează următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei".
Totodată, potrivit alin. (2), "prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Din analiza celor două texte de lege menționate, reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani. Cu privire la exigibilitatea acestor tranșe, observăm două ipoteze avute în vedere, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 2/_ emisă de către Comisia Județeană
Năsăud de aplicare a Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2013, reglementarea modalității de plată eșalonată a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 190/2003 și Legii nr. 393/2006 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat, având în vedere, pe de o parte necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, prin aplicarea unor modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Plata eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora.
Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin eșalonarea stabilită statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În subsidiar, cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor Legii nr. 9/1998 și Legii nr.
290/2003, se învederează următoarele:
În realizarea funcțiilor sale, A. N. pentru R. P. gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. N. pentru R. P. trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru R. P., această instituție a fost pusă în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
Din acest motiv, în ultima perioadă, A. N. pentru R. P. s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Având în vedere impactul acestor sume asupra bugetului de stat, s-a impus identificarea unei modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
Pentru atingerea acestui deziderat, având în vedere necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, s-a impus eșalonarea plății sumelor acordate potrivit actelor normative amintite.
Referitor la solicitarea reclamanților cu privire la plata actualizării compensațiilor, se fac următoarele precizări:
Prin art. 1 alin. (4) din OUG nr. 10/2013, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv "Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe".
Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
Î raport cu pretențiile reclamanților privind obligarea Autorității Naționale pentru R. P. la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din
proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. Contractul de asistență juridică se menține în integralitate,
clientul plătind avocatului onorariul convenit.
Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.
Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
Mai mult, conform art. 6 din Legea nr. 290/2003, "Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori și o terță persoană, sunt scutite de taxe de orice fel .
Îndrept s-au invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă, Legea nr. 290/2003, HG nr.
1120/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții G. P. și G. V. sunt beneficiarii Hotărârii nr.2/_ emisă de Comisia
Județeană B. -Năsăud pentru aplicarea Legii nr.290/2003, hotărâre prin care s-a recunoscut acestora dreptul la despăgubiri bănești în valoare totală de 142.139 lei pentru bunurile de care au fost deposedați autorii G. I. și Ecaterina, bunuri certificate cu acte autentice și abandonate în localitatea Varnita, Republica Moldova.
Prin art.18 al HG nr.1120/2006, aplicabil până la data de_, când a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.10/2013, s-a prevăzut modalitatea de plată a acestor despăgubiri, aceasta
presupunând o cerere scrisă, adresată Autorității Naționale Pentru R.
pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
P.
- Serviciul
Reclamanții au urmat această procedură la data de_ - fila 12 dosar, astfel încât erau
îndreptățiți la plata despăgubirilor, eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi: 40% în primul an și 60% în anul următor(pct. II. 2 lit. c din anexă, respectiv art.18 alin.5 lit. c din HG nr.1120/2006).
Examinând, cu prioritate, conform prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ excepția prematurității,
instanța constată că la data de 27 februarie 2013 a fost adoptată de către Guvernul României - Ordonanța de Urgență nr.10/2013 care, în cuprinsul art. 1 alin. 1 prevede că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
În continuare, la alin. 2, se prevede în mod expres un caz de retroactivitate a actului normativ, stipulându-se că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
Din economia prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.10/2013, precum și din expunerea de motive care a fundamentat adoptarea acesteia, rezultă că nu se poate invoca încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin.2 din legea fundamentală a țării, întrucât esența prevederilor art. 1 alin. 2 din ordonanță vizează aplicarea imediată a acesteia, fără a pune în discuție substanța dreptului de creanță stabilit în baza Legii nr. 290/2003.
Este adevărat că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994, întrucât noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale, cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamanții pot pretinde că au avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Numai că, în condițiile aplicării prevederilor art. 1 din OUG nr.10/2013, creanța deținută de reclamanți, decurgând din emiterea Hotărârii nr.1054/_ nu este exigibilă la data pronunțării prezentei sentințe, urmând a dobândi acest caracter abia la data de_, în condițiile prescrise de OUG nr. 10/2013 privind modul de eșalonare a plăților.
Această modalitate de eșalonare a creanței recunoscută reclamanților nu reprezintă o restrângere a drepturilor acestuia, câtă vreme o astfel de măsură are scopul de a păstra un just echilibru între interesele statului și cele ale particularilor. În acest sens, sunt corecte trimiterile pe care pârâta le face la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citând și din decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în cauza D. și alții împotriva României, în considerentele căreia s-a reținut, cu privire la o altă ordonanță de eșalonare a unor drepturi de creanță, că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă. De asemenea, s-a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți.
Așadar, constatând că nefiind exigibilă creanța reclamantului, dreptul material la acțiune al acestuia nu este născut, tribunalul, în considerarea motivelor de fapt și de drept mai sus relevate, va admite excepția prematurității invocată în cauză de către pârâtă, cu consecința respingerii, ca prematură a acțiunii reclamanților.
În temeiul art.274 C.pr.civ., față de soluția adoptată, se va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca prematură, acțiunea formulată de reclamanții G. P., domiciliat în B., str. M. E., nr. 2, sc. F, ap.140, jud. B. -Năsăud și G. V. , domiciliată în L., nr. 297/A, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru R. P. , cu sediul în B., C. F., nr. 202, jud. B. -Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. T. M. D.
Red/dact: BLT/HVA
_ /4 ex
