Sentința civilă nr. 306/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 306/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Grefier M. N. Țâr
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL P.
R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Tudor Vidrean- Căpușan în reprezentarea intereselor reclamantului, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
În baza NCPC, și în temeiul art.205 pârâtul a depus întâmpinare care a fost comunicată reclamantului care a formulat răspuns, în temeiul art.206 NCPC.
În cuprinsul întâmpinării pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții în soluționarea cauzei.
Curtea procedând, din oficiu, la verificarea competenței materiale de soluționare a cauzei, invocă excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei raportat la dispozițiile art. IV din Legea nr. 2/2013 care modifică prevederile art.109 din Legea nr.188/1999.
Reprezentantul reclamantului arată că reclamantul este polițist care este funcționar public cu stat special . Nu se poate vorbi despre un raport de serviciu în stricto-sensu care să conducă la cheltuielile ocazionate cu deplasarea.
La solicitarea instanței arată că a plecat în misiune în calitate de polițist. În speță nu sunt aplicabile dispozițiile privind raporturile de serviciu ale funcționarului public.
Solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Curții.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr.de mai sus, reclamantul M. E. a chemat în judecată pe pârâtul I. G. AL P. R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat I. ui G. al P. R. la plata sumei de 5.944 dolari SUA și 600.000 de rupii indoneziene, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport aferente celor 3 călătorii efectuate de către subsemnatul pe ruta Timorul de Est - România în perioada_ -_ ; obligarea I. ui G. al P.
la plata dobânzii legale prevăzute de către O.G. nr. 13/2011, aferente debitului principal; cu cheltuieli de judecată.
În motivele acțiunii, reclamantul arată că este angajat în cadrul I.P.J. Cluj cu gradul de subcomisar de poliție, în perioada 2010 - 2012, a fost detașat în interes de serviciu în Timorul de Est, în cadrul unei misiuni internaționale sub egida Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.).
În baza art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, orice polițist beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în caz de detașare în interes de serviciu, în completarea acestei prevederi generale, a fost adoptată de către Parlamentul României Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate române la misiuni în afara teritoriului statului român.
Art. 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 42/2004, prevede decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară tur - retur la fiecare 6 luni de misiune pentru personalul militar și civil. La data de_, Legea nr.42/2004 a fost abrogată de Legea nr.121/2011, care la art.16 alin.1 lit.c conține o prevedere similară.
În considerarea acestor prevederi, reclamantul a efectuat trei călătorii pe ruta Timorul de Est - România, pentru a-și vizita familia, suportând din fonduri proprii contravaloarea biletelor de avion. În a doua jumătate a anului 2012, a formulat două petiții către I. G. al P. R., prin care a solicitat rambursarea contravalorii celor trei călătorii, însă s-a lovit de un refuz categoric, datorat în principal faptului că, în opinia pârâtului, aceste prevederi se aplică doar personalului militar și civil al M. ui de Interne, prin analogie cu regulile care se aplică personalului M. ui Apărării, iar reclamantului nu i s-ar aplica aceste reguli deoarece este funcționar public cu statut special.
Reclamantul arată că din punct de vedere, istoric, trebuie precizat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 personalul M. ui de Interne era militarizat. Exemplificativ, subliniază faptul că în baza art. 73 din Legea nr. 360/2002 domnul M. ar avea gradul militar de maior. Sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, s-a adoptat Legea nr. 360/2002 care a consacrat demilitarizarea M. ui de Interne. Practic, în urma adoptării acestei legi polițiști din cadrul M. ui de Interne au fost scoși din rândul cadrelor militare, fiind trecuți în rândul personalului civil, dar datorită specificului activității li s-a creeat un statut special. După cum se poate observa, din punct de vedere istoric regimul juridic al militarilor poate fi aplicat și polițiștilor.
Precizează că I. G. al P. R. refuză în cazul de față să acorde despăgubirile solicitate deoarece, în opinia sa, textele din Legea nr. 42/2004, respectiv Legea nr. 121/2011, se aplică doar militarilor și personalului civil din cadrul M. ui de Interne angajați cu contract de muncă.
Astfel, persoanele aflate în postura reclamantului sunt excluse pe motiv că sunt încadrate în cadrul M. ui de Interne ca personal civil cu statut special.
Din punctul nostru de vedere o astfel de interpretare este abuzivă, fiind în fond o aberație juridică. Astfel, în cadrul structurilor cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și siguranței publice, personalul se împarte în două mari categorii: militari și civili. Cea de-a doua categorie este compusă din două subcategorii: prima este reprezentată de civili cu statut special (polițiști și personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor); cea de-a doua este compusă din civili angajați cu contract individual de muncă
(ex: informaticieni, specialiști contabili). Concluzia care trebuie reținută este faptul că și funcționarii publici cu statut special sunt cuprinși în categoria de "personal civil", așa cum prevedea Legea nr. 42/2004 și cum prevede în prezent Legea nr. 121/2011. De altfel această concluzie este întărită și de formula folosită de către legiuitor în cadrul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 care prevede că " ... polițistul este funcționarul public civil cu statut special...".
Mai mult, prin interpretarea oferită de către I. G. al P. R. se încalcă și textul art. 16 alin. (1) din Constituție, care impune egalitatea cetățenilor în fața legii.Astfel, în baza acestui principiu trebuie ca persoane aflate în situații similare să nu fie tratatediferit, iar persoanele aflate în situații diferite să nu fie tratate similar. Practic, prin acest text seinterzice discriminarea. După cum se poate observa, în prezenta cauză prin modul de interpretareoferit de entitatea pârâtă, se creează o discriminare. Pentru a fi mai ușor de înțeles cele exprimatemai sus, prezinta următorul exemplu: dacă un informatician angajat cu contract individualde muncă în cadrul M. ui de Interne, care în fond este un funcționar al acestui minister,este trimis sub egida O.N.U. în interes de serviciu în Mali, conform interpretării acordate depârâtă va benefica de rambursarea cheltuielilor de călătorie; dacă un ofițer al Serviciului de Criminalistică, care este funcționar public cu statut special tocmai pregătirii sale specifice în domeniul activității polițienești este trimis în interes de serviciu în Mali, nu poate beneficia derambursarea acestor cheltuieli conform interpretării oferite de I. G. al P. R. .
Consideră că prin cele prezentate mai sus discriminarea este cât se poate de evidentă.
Concluzia care se desprinde din cele exprimate mai sus este faptul că o astfel desituație este de netolerat, astfel că se impune admiterea acțiunii noastre așa cum a fost formulată.
Din punct de vedere jurisprudențial, aduce în atenția instanței faptul că într-o speță similară, Curtea de Apel Brașov a pronunțat o soluție similară cu cea solicitată de către noi.
Sub aspectul dobânzilor, precizează faptul că în baza art. 1 din Protocoluladițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, domnul M. este îndreptățit la plata dobânzii legale de la data de depunerii celor două rapoarte cu documente justificative (_ - primul raport, _
- ultimile două rapoarte) și până la data plății efective a sumelor solicitate la plată.
G. AL P. R. prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită a se dispune obligarea pârâtului la plata către acesta a contravalorii cheltuielilor de transport aferente călătoriilor pe care
le-a efectuat în perioada_ -_ din zona de misiune, respectiv Timorul de Est, în România și retur, în valoare totală de 5944 USD și
600.000 rupii indoneziene, în lei la cursul de schimb al BNR din data depunerii prezentei cereri și plata dobânzilor legale conform O.G. nr. 13/2011.
Față de cele menționate de reclamant în cererea de chemare în judecată, înțelege să invoce excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, având în vedere următoarele considerente:
Conform prevederilor art. IV din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Articolul 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul
funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: ART. 109 Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și calitatea reclamanților, apreciem faptul că instanța competentă să judece prezenta cauză este Tribunalul Cluj, și nu Curtea de Apel Cluj.
Astfel, admiterea excepției invocată și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Pe fondul cauzei, solicită a se respinge acțiunea ca neîntemeiată, învederând că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. E. solicită instanței de judecată să dispună obligarea pârâtului la plata către subsemnatul a contravalorii cheltuielilor de transport aferente călătoriilor pe care le-am efectuat în perioada_ -_ din zona de misiune, respectiv Timorul de Est, în România și retur, în valoare totală de 5944 USD, în lei la cursul de schimb al BNR din data depunerii prezentei cereri.
In drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.
Prin adresele transmise Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale nr. 2187477/3/_, respectiv nr."2191708/3/_
,"Direcția G. ă Juridică din cadrul M. ui Afacerilor Interne a emis un punct de vedere prin care, după o argumentare detaliată, concluzionează că "dispozițiile Legii nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român " se aplică în mod corespunzător personalului militar (jandarmi,etc. ) și civil (funcționari publici și personal contractual) al M.A.I., aflat în misiuni în afara teritoriului statului român, astfel cum acestea sunt stabilite de această lege, nu și polițiștilor.
Având în vedere punctul de vedere formulat anterior de Direcția G. ă Juridică, Direcția Financiară din cadrul inspectoratului G. al P. R. a procedat la comunicarea situației expuse mai sus structurii cu competențe în domeniu, respectiv, Direcției G. e Financiare din cadrul M.A.I. Conform precizărilor formulate de această direcție și transmise unității noastre prin adresa nr. 3.733.825/_, dispozițiile legale incidente sunt aplicabile în
M.A.I. numai pentru componenta militară și personalul civil, nu și polițiștilor, distincție a categoriei de personal stabilită și de prevederile art. 2 și art. 77 alin. 2 alin. 2 din Cap. II al Anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prin sintagma "personal militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil ".
Întrucât Direcția G. ă Juridică și Direcția G. ă Financiară fac parte din cadrul M. Afacerilor Interne - organ ierarhic superior I. ui G. al P. R. și având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I. " Ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite ", instituția noastră a achiesat la punctele de vedere referitoare la aplicarea Legii nr. 42/2004 formulate de către structurile mai sus enunțate.
În cele ce urmează, pârâtul expune punctul de vedere exprimat de M. Afacerilor Interne, punct de vedere care a stat la baza refuzului instituției noastre de a da curs solicitării reclamantului:
Legea nr.42/2004 a reglementat, potrivit art. 1, condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni în afara teritoriului statului
român, enumerând în mod concret misiunile la care aceste forțe armate pot participa, respectiv de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistență umanitară, tip coaliție, exerciții comune, individuale și ceremoniale (art. 2).
Legea nr. 121/2011 reglementează, potrivit art. 1, condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român și enumera în mod concret misiunile/operațiile la care aceste forțe armate pot participa, respectiv de apărare colectivă în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securității statelor membre ale Uniunii Europene, de răspuns la crize, de pace și de asistență umanitară (art. 2).
Semnificativ în identificarea categoriilor de personal cărora le-au fost aplicabile anumite dispoziții ale Legii nr.42/2004 sau le sunt aplicabile dispoziții ale Legii nr. 121/2011 este art. 15 alin. (1) din aceste acte normative care stabilește în mod similar că "forțele armate participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român cu personal militar, iar, la nevoie, și cu personal civil, propriu". Această disociere a personalului care participă la misiuni în afara teritoriului statului român a fost/este determinată de specificul organizațional al M. ui Apărării Naționale,
încadrat cu personal militar și personal civil .
Potrivit art. 27 din Legea nr.42/2004 și din Legea nr. 121/2011, dispozițiile acestor legi s-au aplicat/se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin aceste legi, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective.
In acest context, a fost relevantă aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.42/2004 și ale Legii nr. 121/2011 în cazul M. ui Administrației și Internelor, potrivit propriului său sistem organizațional al resurselor umane, dar tot pe componenta militară (cadre militare) și civilă (personal civil- contractual etc.).
Arată că Legea-cadru nr.284/2010 stabilește o distincție clară în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care desfășoară misiuni în afara teritoriului statului român, evidențiind faptul că polițiștii beneficiază de anumite drepturi salariate doar pentru misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizații internaționale [art. 77 alin. (2) din Cap. II (Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională), Secțiunea a 9"a (Salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care desfășoară misiuni în afara teritoriului statului român) al Anexei VII (Familia Ocupațională de Funcții Bugetare "Apărare, Ordine P. ă și Siguranță Națională")], nu si pentru misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) si f) din Legea nr. 42/2004, care vizează personalul militar și personalul civil [art. 77 alin. (1) și (3) din Cap. II, Secțiunea a 9"a al Anexei VII],
Aceeași distincție între categoriile de personal încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională este stabilită și în art. 2 din Anexa VII la Legea-cadru nr.284/2010, unde se face referire la personal militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil, astfel încât orice interpretare potrivit căreia Legea nr.42/2004 ori Legea nr.121/2011 s-ar aplica și
polițiștilor, este eronată și depășește limitele stabilite de aceste legi si Legea- cadru nr.284/2010. Aplicarea Legii nr.42/2004 și a Legii nr.121/2011 nu poate fi extinsă și în cazul polițiștilor pe cale de interpretare extensivă raportată la aprecieri determinate de: înțelesul sintagmei personal civil (care ar putea include și funcționarul public civil, cu statut special-polițist); ori de aplicarea prevederilor Legii nr.42/2004 sau ale Legii nr.121/2011 în mod corespunzător la nivelul instituției MAI, fără a fi avută în vedere distincția între categoriile de personal cu care forțele armate sunt abilitate să participe la misiunile stabilite de această lege: personal militar și personal civil, propriu.
De asemenea, subliniază faptul că Legea nr.121/2011 a adus anumite modificării Legii-cadru 284/2010 pentru a se realiza o corelare cu prevederile de același nivel referitoare la salarizare, cu care se află în conexiune, astfel încât noua reglementare privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afarateritoriului statului român să se integreze în ansamblul legislației. Prin acest demers au fost respectate normele referitoare la sistematizarea și unificarea legislației, astfel cum acestea sunt stabilite în cap. II al Legii nr.24/2000 .
Aceste modificări au urmărit doar dispozițiile din cuprinsul Legii- cadru nr.284/2010 referitoare la personalul militar si civil, nu si pe cele referitoare la polițiști.
Precizează că Legea-cadru nr.284/2010, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 121/2011, stabilește/menține o distincție clară în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, evidențiind faptul că polițiștii beneficiază de anumite drepturi sala riale doar pentru misiuni în străinătate în cadrul
forțelor de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizații internaționale [art. 77 pct. (2) din Cap. II {Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională), Secțiunea a 9"a (Salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român) al Anexei VII (FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE
"APĂRARE, ORDINE P. Ă ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ")], nu si pentru
misiunile si operațiile prevăzute de Legea nr. 121/2011 [art. 2 alin. (1) lit. a)- d)|, care vizează personalul militar și personalul civil [art. 77 pct. (1) și (3) din Cap. II, Secțiunea a 9"a al Anexei VII].
In situația în care intenția de reglementare ar fi vizat aplicabilitatea Legii nr.121/2011 si în cazul misiunilor la care participă polițiștii, această distincție din Legea-cadru nr.284/2010 se impunea a fi eliminată ori după caz ar fi impus o modificare corespunzătoare a art. 77 pct. (2) din Cap. II, Secțiunea a 9"a al Anexei VII. Or, dispoziția cuprinsă art. 77 pct. (2) din Cap. II, Secțiunea a 9"a al Anexei VII la Legea-cadru nr.284/2010 nu a suferit nicio intervenție normativă.
In context, semnalează faptul că personalul militar și personalul civil participă Ia misiuni și operații, astfel cum acestea sunt stabilite prin Legea nr.121/2011, iar polițiștii participă la misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizații internaționale (inclusiv OSCE si UE).
In consecință, dispozițiile Legii nr.42/2004 s-au aplicat, iar dispozițiile Legii nr.121/2011 se aplică personalului militar (jandarmi etc.) și civil (funcționarii publici și personal contractual) al MAI, aflat în misiuni și
operații în afara teritoriului statului român, astfel cum acestea sunt stabilite de această lege, nu și polițiștilor aflați în misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizații internaționale (inclusiv OSCE si UE).
Cu privire la plata dobânzilor penalizatoare conform O.G. nr. 13/2011, facem precizarea că acest act normativ reglementează dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești rezultate din convenții sinalagmatice din domeniul bancar, sens în care nu produc consecințe juridice cu privire la raporturi juridice aflate sub jurisdicția altor reglementări specifice.
Analizând excepția necompetenței materiale, Curtea reține următoarele:
Reclamantul are calitatea de polițist și este supus prevederilor legii speciale nr.360/2002 privind statutul polițistului. Așa fiind, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acela a obligării pârâtului la plata contravalorii cheltuielilor de transport aferente celor trei călătorii efectuate de reclamant pe ruta Timorul de Est - România în perioada_ -_, și la plata dobânzii legale, Curtea apreciază că în speță obiectul acestei acțiuni este în strânsă legătură cu raportul de serviciu al polițistului (funcționar public cu statut special) și nu de o obligație a acestuia asociată unei misiuni și străine de raportul de serviciu al funcționarului public.
Potrivit art.109 astfel cum a fost el modificat prin prevederile art.IV din Legea nr.2 din_, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe";.
În raport de textul legal sus citat, Curtea reține că în speță în raport de obiectul cererii de chemare în judecată precum și de calitatea reclamantului - funcționar public cu statut special, în speță sunt incidente aceste dispoziții legale și prin urmare, instanța competentă să judece cauza în fond este Tribunalul Cluj. Aceasta deoarece, în speță nu ne aflăm în prezența unei situații de excepție prin care să fie stabilită expres competența Curții de Apel Cluj. Chiar dacă Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului nu face trimitere expresă la art.109 din Legea nr.188/1999 pentru stabilirea competenței instanței de judecată, după cum s-a arătat mai sus, este evident că reclamantului i se aplică aceste dispoziții legale rezultate din raportul său de serviciu.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în raport de prevederile art.109 din Legea nr.188/1999 așa cum a fost acesta modificat prin art.IV din Legea nr.2/2013, competența în primă instanță revine tribunalului, urmând ca în temeiul disp.art.131 alin.1 din N.C.P.C.raportat la art.132 alin.1 și 3 din N.C.P.C., urmează a se admite excepția necompetenței materiale cu consecința declinării competenței de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta I.G.P.R., în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta I. G. AL P. R., în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. M. N. ȚÂR
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
