Sentința civilă nr. 1069/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1069/2013
Ședința publică din data de 31 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Ț.
M., împotriva pârâților C. LOCAL B. -B., C. B. -B. - PRIN P., B. T., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ .
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 17 mai 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 24 mai 2013, respectiv pentru data de azi_ ..
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
În cadrul dosarului înregistrat sub nr._ /a1 pe rolul Curții de Apel C., ca urmare a sesizării prin încheierea pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ 5, reclamanta Ț.
M. a invocat, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, C. LOCAL B. -B.
, B. T. și C. B. B. PRIN P., invocând excepția de nelegalitate a HG 905/2002 în partea referitoare la atestarea apartenenței la domeniul public al comunei B. B. a drumului vicinal localitatea B. B., La Bădeni, L=520m, l=3m, S=1560m, cu învelitoare la pământ, înscris la poziția 49 din anexa 6, precum și a Hotărârii nr.17/_ a C. ui Local B. - B. privind însușirea inventarului domeniului public al comunei în partea referitoare la drumul vicinal menționat.
Capătul de cerere având ca obiect excepția de nelegalitate a HCL B. -B. nr. 17/_ a fost disjuns din dosarul sus menționat, dispunându-se formarea unui nou dosar având ca obiect această excepție, respectiv_, dosar în care, prin sentința civilă nr. 127/2013 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a excepției de nelegalitate parțială a H.C.L. nr.17/1999 B. -B., invocată de reclamanta Ț. M. în contradictoriu cu C. LOCAL B. -B., B. T. și C. B.
B. PRIN P., în favoarea Tribunalului B. -Năsăud.
Ca efect al declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. -Năsăud sub nr._ .
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a susținut în esență că înscrierea drumului în discuție în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei și respectiv atestarea că acest bun aparține domeniului public constituie acte nelegale - terenul fiind inclus în domeniul public cu neobservarea și încălcarea unor dispoziții legale imperative - prin acte administrative ce vatămă dreptul său de proprietate și interesul legitim de a putea pretinde altor persoane o conduită care să nu aducă atingere acestui drept; iar titularul dreptului de servitute de trecere - obligația de a nu depăși limitele conferite de dreptul său.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4 din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din lege, și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrației teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
"Drumul vicinal" nu înseamnă nicidecum un teren proprietatea unor persoane fizice afectat de o servitute de trecere în favoarea unui fond dominant; iar potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare în perioada 1999-2002, "dreptul de proprietate publică se dobândește: a)pe cale naturală; b)prin achiziții publice efectuate în condițiile legii; c) prin expropriere pentru cauză de
utilitate publică; d)prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de C. județean sau de C. local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public; h)prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică; i) prin alte moduri prevăzute de lege".
Întocmirea inventarului bunurilor din domeniul public trebuie să vizeze doar bunurile care, într-adevăr, aparțin acestui domeniu, fiind dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege; iar însușirea de către consiliile locale a unui inventar care, în mod eronat, cuprinde și bunuri proprietate privată a unei persoane fizice, și atestarea de către Guvern că asemenea bunuri aparțin domeniului public nu constituie un mod legal de dobândire a dreptului de proprietate publică.
În ceea ce privește "drumul" în discuție, C. local B. -B. nu a dovedit modul de dobândire și nici titlul în baza căruia acesta a fost înscris în inventarul bunurilor din patrimoniul comunei, întrucât el constituie proprietate privată a unei ăpersoane fizice, afectat de o servitute de trecere.
Sentința civilă nr. 971/1990 stabilește dreptul de proprietate al defunctului Ț. S. (de la care a dobândit reclamanta) asupra terenului înscris în CF nr. 2263 B. _B. și respectiv servitutea de trecere, peste acest teren, în favoarea imobilului cu nr. top. 1277/6 "atribuit reclamantului B. I. ";, drept consecință a constatării că acest imobil "este înfundat";.
Înscrierea și respectiv atestarea terenului în litigiu în domeniul public al comunei are ca efect pierderea dreptului de proprietate asupra acestui teren, în mod nelegal, fără nicio despăgubire - contrar dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 3 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pârâtul B. T. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției, în principal, ca neavând legătură cu cauza ce face obiectul dosarului, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat în esență că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 4 alin. l din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, în sensul că nu există nici o legătură între excepția invocată și cauza ce face obiectul dosarului.
În cauză este vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pentru aceste acte este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.(l) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 262/2007 și ale art. II alin.(2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
În acest sens, Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 26 mai 2008, a decis în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin.(l) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin.(2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.
În spiritul celor menționate mai sus, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără o limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, hotărâre din 28 octombrie 1999, cauza Brumar eseu c. România).
Validitatea argumentelor CEDO în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică competentă și definitivat prin neutralizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii 554/2004.
Prin prisma considerentelor expuse se apreciază că dispozițiile în discuție din Legea 554/2004 care permit repunerea în discuție în mod repetat și tară limită de timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate, contravenind jurisprudenței CEDO și CJUE, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în. privința actelor administrative individuale
admiterea excepției de nelegalitate produce efecte identice ca întindere și conținut cu anularea actului respectiv.
Pe fondul excepției, pârâtul arată că imobilul asupra căruia reclamanta ridică pretenții a fost inventariat în domeniul public al comunei B. -B. în temeiul Hotărârii C. ui Local al comunei B. -B. nr. 17/1999.
Prin sentința Judecătoriei B. nr. 971/1970 se reține faptul că pe acest traseu a existat o servitute de trecere de peste 100 de ani, ceea ce face ca în anul 2002 să existe documente din care să rezulte că drumul în discuție se practică de cca. 40 de cetățeni din localitate de peste 132 de ani.
Prin urmare, în mod corect și legal Primăria comunei B. -B. a reținut în baza dispozițiilor art. 7 lit."a" din Legea nr. 218/1998 că pe "cale naturală" s-a dobândit dreptul de proprietate publică asupra drumului în discuție și l-a trecut în domeniul public al comunei, iar Guvernul a confirmat aceasta, prin H.G. 905/2002.
Reclamanta Ț. M. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat în esență, din conținutul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că instanța competentă să constate dacă actul administrativ depinde sau nu de soluționarea litigiului pe fond nu este instanța de contencios administrativ sesizată prin încheiere, ci instanța competentă să soluționeze litigiu pe fond (în speță, Judecătoria Bistrița), cum este și firesc.
În ceea ce privește natura actului administrativ în discuție - HCL nr. 17/_, respectiv dacă este un act administrativ unilateral cu caracter individual sau un act administrativ unilateral cu caracter normativ - este discutabilă.
Excepția de nelegalitate vizează atât categoria actelor administrative cu caracter individual, cât și a celor unilaterale cu caracter normativ.
În aplicarea art.4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 267/2007, la nivelul secției de profil a instanței supreme s-a conturat practica judiciară în sensul admisibilității excepției de nelegalitate și pentru actele administrative unilaterale cu caracter normativ.
S-a reținut că, deși textul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 face referire exclusiv la actele administrative individuale, alin. 2 al aceluiași articol se referă la actul administrativ unilateral - fără a face distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter individual - astfel că dispozițiile celor două texte trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice.
Doar o astfel de interpretare asigură dispozițiilor art. 4, în discuție, calitatea dublă accesibilitate și previzibilitate; aspect care presupune ca, atunci când textul unei legi este primitor de mai multe înțelesuri, nu este clar sau este susceptibil de mai multe interpretări, se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară.
Drept urmare, în ședința Plenului judecătorilor secției Î. din_ a fost adoptată soluția de principiu în sensul că "este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin legea nr. 262/2007.
Și Curtea de Apel C. a statuat în sensul că, din interpretarea art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și a alin. 2 al aceluiași articol și prin raportare la dispozițiile art. 2 lit. C din Legea nr. 554/2004 "rezultă că legea nu face nicio distincție și astfel se poate stabili că pe calea excepției de nelegalitate pot fi atacate actele administrative cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ" (Decizia nr. 323/_, CA. C., secția comercială, de contencios administrativ și fiscal).
Actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând (art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004).
În speță, actul administrativ față de care reclamanta a declanșat procedura specială a excepției de nelegalitate este un act administrativ individual cu caracter normativ.
Prin hotărârea atacată, C. local al comunei B. -B. își "însușește inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei B. -B., potrivit anexei nr. 1", care face parte integrantă din hotărâre (art. 1).
Potrivit art. 2 din hotărâre, aceasta s-a comunicat C. ui județean B. -Năsăud (și nu individual, unor persoane fizice).
Așa fiind, caracterul normativ al hotărârii este conferit, în primul rând, de procedura comunicării și publicității.
Apoi, această hotărâre nu se adresează unor persoane determinate.
Potrivit doctrinei, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că manifestarea de voință a organului administrativ competent creează, modifică sau stinge drepturi sau obligații în sarcina unui sau mai multor persoane dinainte determinate, deci emiterea lor se face cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim - aspecte care nu caracterizează HCL în discuție.
Prin urmare, aspectele invocate de B. T., prin raportare la calificarea actului administrativ în discuție ca "act administrativ unilateral cu caracter individual", nu sunt incidente speței.
Pe de altă parte - înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 1, în ceea ce privește actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravine Convenției europene a drepturilor omului, Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Jurisprudenței CEDO și CJUE, principiilor invocate: dreptul la un proces echitabil și stabilitatea raporturilor juridice.
HCL în discuție privește înscrierea în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei a unei porțiuni din terenul proprietatea mea tabulară.
O servitute de trecere instituită peste această proprietate a fost denumită "drum vicinal" și înscrisă în inventarul menționat.
Dreptul de proprietate este și el un drept fundamental al omului -conținutul protecției dreptului de proprietate regăsindu-1 și în art. 1 ("Protecția proprietății") din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
În ceea ce privește conținutul acestui text, începând cu cauza Sporrany ei Lonnroth c/Suede și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, instanța europeană a drepturilor omului a stabilit că el cuprinde, ca primă normă, pe cea din prima frază a primului alineat - care enunță principiul general al respectării dreptului de proprietate: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Această normă impune și obligația statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate ce aparține persoanelor fizice.
Posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate este supusă anumitor condiții - potrivit normei cuprinse în cea de-a doua frază a primului alineat: "Nimeni nu poate fi privat de dreptul său de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
In cauză, terenul proprietatea sa a fost înscris în inventarul bunurilor aparținând comunei, după care, prin Hotărârea în discuție, C. local și-a însușit acel inventar.
Prin statuarea imposibilității verificării legalității acestei Hotărâri, se încalcă atât dreptul fundamental la respectarea proprietății, cât și dreptul meu la un proces echitabil - respectiv dreptul la judecarea cauzei mele în mod echitabil, de către o instanță independentă și imparțială, care să hotărască asupra încălcării dreptului meu de proprietate.
Astfel cum a statuat și Curtea Constituțională a României (decizia nr. 404/_, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004) principiul stabilității raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități. Obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită decât prin ridicarea excepției de nelegalitate.
Contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal. "Ori, astfel ar fi zdruncinat însuși fundamentul statului de drept, căci ar fi posibil ca instanța de judecată să pronunțe, în numele legii, o hotărâre bazată pe un act emis cu încălcarea legii".
Contestarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepție apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corumpit - motiv care justifică nelimitarea în timp a dreptului de a invoca o astfel de excepție.
Interesul contestării legalității unui act administrativ cu caracter individual poate apărea în cadrul unei multitudini de litigii, care să impună necesitatea examinării unui asemenea act și după împlinirea termenului de exercitare a acțiunii în anularea actului.
Este unul din motivele pentru care "excepția de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseși exigențele unui proces echitabil".
Este real că CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită de timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice, însă acest ratio decidendi a fost uzitat într-o cauză ce intră în domeniul de aplicare al CEDO (cauze civile sau penale), nu într-o cauză de contencios administrativ.
Pe de altă parte, nu se poate aplica o analogie între o hotărâre judecătorească irevocabilă și un act administrativ rămas irevocabil, deoarece nu există elemente de asemănare între cele două.
De asemenea, a pune semnul egal între o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și un act administrativ definitiv (irevocabil) înseamnă și încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Situația de fapt în cauză nu intră nici în domeniul de aplicare al art. 47 din carta UE și deci, a priori, în domeniul de aplicare al dreptului UE.
Astfel cauza privește dreptul de proprietate al unui teren proprietate tabulară a subsemnatei, înscris în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei, însușit prin HCL în discuție.
Această Hotărâre nu privește vreo transpunere a unei dispoziții de drept UE, fiind doar un act administrativ ce privește însușirea acestui inventar.
Art. 51 alin. 1 din Cartă prevede că dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii.
HCL nr. 17/_ este evident nelegală, sub aspectul vizat de excepția de nelegalitate invocată.
Contrar susținerilor pârâtului, terenul a fost înscris fără niciun temei în inventarul menționat, prin HCL nr. 17/1999 însușindu-se acest inventar (se înțelege, întocmit anterior emiterii ei).
Niciunul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998 nu a fost aplicat și nici nu este aplicabil în cazul de față.
Analizând actele și lucrările dosarului,precum și conținutul dosarului nr._, atașat, instanța reține următoarele:
Obiectul excepției de nelegalitate ce face obiectul prezentului dosar este reprezentat de Hotărârea nr. 17/_ adoptată de C. Local al comunei B. -B. (f. 20 din dosarul nr._ ), prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei B.
-B., în partea referitoare la includerea în acest inventar (f. 17 - 19), la poziția 49 din lista bunurilor de pe raza satului B. -B., a drumului vicinal identificat în locul "La Bădeni";, L=520 m, l=3 m, S=1560 mp.
Relativ la apărarea formulată în principal de pârât, tribunalul reține că, așa cum corect a susținut și reclamanta, atributul de a analiza și aprecia în ce măsură soluționarea unui litigiu dedus judecății depinde de legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, este conferit în mod exclusiv instanței competente în judecarea litigiului de fond (în speță aceasta fiind Judecătoria Bistrița), sens în care, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la momentul invocării excepției de nelegalitate, aceasta este îndrituită a sesiza instanța de contencios administrativ competentă în soluționarea excepției. Așadar, instanța de fond este cea care apreciază limitele în care se impune a fi sesizată instanța competentă în soluționarea excepției de nelegalitate, aceasta din urmă neavând legitimare legală în cenzurarea încheierii de sesizare.
În ceea ce privește natura juridică a actului administrativ reprezentat de HCL nr. 17/_, tribunalul constată în primul rând că, deși sunt corecte observațiile reclamantei desprinse din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la admisibilitatea invocării excepției de nelegalitate și cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter normativ, trimiterile acesteia la prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot avea incidență în cadrul soluționării unei excepții de nelegalitate, ele vizând ipoteza acțiunii directe în anularea actului. De altfel, posibilitatea legală de atacare, fără o limită în timp, a actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, pe cale acțiunii directe în anulare, pare să fi fost argumentul avut în vedere de legiuitor
atunci când, reglementând excepția de nelegalitate în cuprinsul art. 4, a înțeles să nu facă trimitere expresă și la această categorie de acte administrative.
Pe de altă parte, hotărârea de însușire a inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei, adoptată de consiliul local, nu reprezintă nicidecum un act administrativ unilateral cu caracter normativ, cum susține reclamanta, întrucât nu reglementează o situație cu caracter general și nici nu instituie o normă de conduită generală, ci are ca obiect includerea unor bunuri imobile, individual determinate, în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, aspect ce-i conferă, neîndoios, caracterul de act administrativ unilateral cu caracter individual.
Legalitatea unui atare act administrativ este supusă controlului de legalitate pe cale excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, text legal care, în forma în vigoare la data invocării excepției de către reclamantă, așa cum fusese modificat prin Legea nr. 262/2007 și prin raportare la art. II alin. 2 teza finală din Legea nr. 262/2007, permite cercetarea legalității pe cale de excepție și cu privire la actele administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile nr._ /_, _
/_ ,_ /_ ,_ /_ ,_ /_ ,_ /_ ,
4445/2008), reflectată și în soluția de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secției din_ și menținută în Plenul judecătorilor Secției din_, este în sensul că, în considerarea aplicării dispozițiilor art. 20 alin. 2 și art.148 alin.(2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007 și ale art. II alin.(2) teza finala din Legea nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
În acest sens, s-a statuat că în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, judecătorul național are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor Convenției, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României (nr. 2) (cererea nr. 71525/01,
& 103, în M. Of. nr. 830/_ ).
Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând asupra dispozițiilor legale care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a reținut că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului. În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept"; (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
Așadar, contrar argumentației susținută de reprezentanta reclamantei, încălcarea drepturilor fundamentale consacrate de Convenție și de protocoalele adiționale s-ar produce prin aplicarea prevederilor art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007 și ale art. II alin.(2) teza finala din Legea nr.262/2007, afectând în mod grav securitatea circuitului juridic.
În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a deciziei nr. 425/_ a Curții Constituționale (prin care, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. II alin. 2 din Legea nr. 262/2007, aceasta a statuat în esență că principiul stabilității raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități, altfel fiind zdruncinat însuși fundamentul statului de drept) tribunalul apreciază că, așa cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, ca prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului
comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național care i s-ar opune.
Or, aceeași Curte a reținut, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.
Așadar, pentru considerentele mai sus prezentate, instanța urmează să respingă excepția de nelegalitate a HCL B. B. nr.17/_ invocată de reclamanta Ț. M., actul administrativ unilateral cu caracter individual fiind emis anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate a HCL B. B. nr.17/_ invocată de reclamanta Ț. M., domiciliată în B. -B., nr. 309, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL B. -B. , cu sediul în C. Bisrița-B., jud. B. Năsăud, B. T. , cu domiciliul în B. B., nr. 302, jud. B. Năsăud și C. B. B. PRIN P. , cu sediul în B. B., în favoarea Tribunalului B. -Năsăud.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. P. M. | Iuia D. | M. |
Red/dact: MAP/HVA
_ /4 ex
