Decizia civilă nr. 154/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR.154/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare acțiunii formulată de reclamanta K. G., în contradictoriu cu pârâții P. C. N. de A. de S. și C. de A. de S. a J. C., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei K. G., avocat Criste I. T. cu delegație în substituirea av. Lăpușan Mihai Răzvan din Baroul Cluj, cu de delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta și pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, la instanța de fond. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Pârâta C. de A. de S. a J. C. a depus întâmpinare și documentația care a stat la baza emiterii actului atacata și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul reclamantei K. G., avocat Criste I. T. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea pricinii.
Reprezentantul reclamantei K. G., avocat Criste I. T. solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată și motivată în scris.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta K. G.
, în contradictoriu cu C. DE A. DE S. A J. C., s-au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003- Codul de procedură fiscală, cele ale Cap. II din Legea nr. 544/2004 și art. 15 din Legea nr. 544/2004, următoarele:
admiterea prezentei acțiuni astfel cum este formulată,
anularea Deciziei nr. E420/09.01.201 și pe cale de consecință anularea Deciziei de impunere nr. 369023/1 din_ privind stabilirea contribuției datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. și a Deciziei de impunere nr. 369023/2 din_ privind stabilirea de accesorii datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. pe perioada 2006-2011,
anularea debitului principal de 52937 lei și a dobânzilor și penalităților în cuantum de 15078 lei, stabilite prin Deciziile de impunere mai sus indicate,
suspendarea executării Deciziilor de impunere a căror anulare o solicităm până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei acțiuni în contencios fiscal,
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios fiscal Împotriva Deciziei nr. E420/_ emisă de C. DE A. DE S. A J. C., prin care s-a soluționat contestația formulată de către subscrisa împotriva Deciziei de impunere nr. 369023/1 din_ privind stabilirea contribuției datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. și Deciziei de impunere nr. 369023/2 din_ privind stabilirea de accesorii datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. pe perioada 2006-2011.
În fapt, prin Deciziile de impunere din oficiu nr. 369023/1 din_ și nr. 369023/2 din_, comunicate subsemnatei în date de_, C. DE A. DE S. A J. C. a stabilit obligația de plată a sumei de 52937 lei, reprezentând contribuție datorată la Fondul Național Unic de A. Sociale de S.
, pentru veniturile impozabile care ar fi fost obținute din activități independente, respectiv obligația de plată a accesoriilor acestor contribuții, pentru perioada 2006-2011.
Împotriva acestor decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație în data de_ care a fost respinsă prin Decizia nr. E420/09.01.201 a C. de A. de S. a J. C. .
În susținerea petitelor formulate, mai multe aspecte în temeiul cărora vă solicită admiterea prezentei acțiuni în contencios fiscal.
1. În principal, reclamanta invocă nulitatea absolută a deciziilor de impunere din oficiu nr. 369023/1și 369023/2, întrucât acestea au fost emise de
C. de A. de S. a J. C. fără ca aceasta să aibă competența materială de a stabili contributii datorate la Fondul National Unic de A. Sociale de S. .
În susținerea fundamentului deciziilor emise, pârâta a invocat ca temei dispozițiile art. 208 și 209 alin. 2, art. 216, art. 257 alin. 7, art. 259 din Legea nr. 95/2006, art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de S., precum și art. 85-88 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Conform art. 85 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, "impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declarație fiscală, în condițiile ari. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. ", iar potrivit art. 86 alin. (1) decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Semnificația noțiunii de organ fiscal este stabilită prin art. art. 17 alin. (5) Codul de procedură fiscală din care rezultă faptul că "organele fiscale II sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală, organele subordonate acesteia și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale.
Prin excepție însă, în condițiile unei împuterniciri legislative exprese, competența de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor poate reveni și altor organe, care nu sunt "organe fiscale II în sensul art. 17 alin. (5) C. pr. fise.
Astfel, conform art. 32 din Codul de procedură fiscală, ca derogare de la competența generală a organelor fiscale în ceea ce privește administrarea
creanțelor fiscale, în cazul contribuțiilor sociale se poate stabili prin hotărâre de Guvern altă competență specială de administrare.
Fiind vorba de o competență specială, având în vedere principiul securității juridice, aceasta trebuie reglementată expres printr-un act normativ care are cel puțin forța juridică a unei hotărâri de Guvern.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății nu reglementează însă competența CNAS și a caselor județene de asigurări de sănătate de a stabili eventualele contribuții de asigurări sociale de sănătate și obligațiile fiscale accesorii acestora, competența lor fiind limitată, conform art. 216 și art. 261 din lege, la faza executării silite a obligațiilor fiscale anterior stabilite de organul fiscal competent.
Potrivit prevederilor din art. 216 al Legii nr. 95/2006: "în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
De asemenea, art. 261 stipulează: alin. (2) - "CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datora te fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF"; alin. (4) - "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație".
Singura prevedere prin care este reglementată competența organelor CAS de a stabili obligații fiscale este art. 35 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de S., potrivit căreia: "în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 C. pr. fisc., pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF". Această prevedere nu poate fi considerată însă o normă de aplicare a Legii nr. 95/2006, ea depășind cadrul stabilit de Legea nr. 95/2006, deoarece stabilește competența emiterii deciziilor de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții, care este o măsură de stabilire a contribuțiilor sociale de sănătate, în condițiile în care legea abilitează C. Națională de A. de S. și casele județene de asigurări de sănătate numai pentru luarea măsurilor de executare silită.
Ordinul fiind un act administrativ nu poate depăși cadrul legislativ consacrat de legea pe care este chemat să o aplice, nu să o completeze. Prin textul precitat însă se adaugă la lege, în sensul că se conferă competența CAS
privind emiterea de decizii de impunere care la scadență au valoarea de titlu executoriu și în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.
C. Națională de A. de S. și caselor teritoriale nu sunt deci abilitate de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la Fondul Național Unic de A. de S.
, ci doar de organ execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile prevăzute de legea procesual fiscală. Măsurile de executare silită pentru care este abilitată C., conform art. 216 din Legea nr. 95/2006, se pot întreprinde doar dacă re există executoriu formal valabil.
În consecință, reclamanta invocă, în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 întrucât acesta nu constituie o prevedere normativă pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 95/2006, ci reprezintă o modificare a cadrului stabilit prin lege.
În sensul admiterii excepției de nelegalitate a acestei prevederi s-a pronunțat și Curtea de Apel C., prin sentința definitivă irevocabilă, pronunțată în data de_, în dosar nr._, ca urmare a invocării din oficiu, de către Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007.
Astfel, conform prevederilor legale la care a făcut referire și având în vedere nelegalitatea dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/29007, C. Națională de A. de S. și casele județene de asigurări de sănătate nu au competența materială pentru a stabili contribuțiile de asigurări sociale de sănătate și eventualele obligații fiscale accesorii aferente acestora, competența lor fiind limitată doar la faza executării silite a obligațiilor de acest tip.
Legea nr. 95/2006 nu prevede o procedură de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate, nici explicit și nici prin trimitere la procedura generală de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzută de Codul de procedură fiscală.
În conformitate cu art. 261 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, C. Națională de A. de S. este împuternicită să elaboreze doar norme pentru executarea silită a creanțelor reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și obligații fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită, conform Codului de procedură fiscală.
În lipsa competenței C. N. de A. de S. și a caselor teritoriale de a stabili obligațiile fiscale principale și accesorii către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, solicită instanței să constate că deciziile de impunere din oficiu prin care s-au stabilit contribuțiile de asigurări sociale de sănătate și eventualele obligații fiscale accesorii aferente acestora sunt nule absolut, întrucât obligațiile fiscale nu pot fi în mod legal stabilite decât prin decizii de impunere emise de "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. (5) Cod de procedură fiscală sau de organe cărora le-a fost conferită în mod expres această competență.
În subsidiar, reclamanta învederează instanței faptul că prin deciziile de impunere a căror anulare o cere prin prezenta s-au stabilit contribuții și accesorii ale acestora asupra unor venituri considerate în mod vădit eronat, de către organul emitent al acestor decizii, ca provenind din profesii libere și comerciale.
În perioada pentru care au fost calculate aceste contribuții la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. (2009-2011), reclamanta a fost asigurată și a plătit contribuție în calitate de salariat cu contract de muncă în cadrul se ROMGAL IMPORT-EXPORT SRL.
Acest considerent a fost invocat de reclamanta prin contestația formulată împotriva deciziilor de impunere din oficiu nr. 369023/1 și nr. 369023/2, însă a fost respins de organul de soluționare a contestației care a invocat prevederile art. 257 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 ca temei legal al impunerii obligației de plată a contribuției la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. asupra veniturilor considerate a fi obținute din activități libere și comerciale.
Conform art. 257 alin. (3) ,,în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)- d), alin. (2"1) și (2"2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri".
Astfel, potrivit art. 257 alin. (2) coroborat cu alin. (3), contribuția lunară sub forma unei cote de 5.5% se calculează asupra tuturor veniturilor obținute concomitent din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente, din activități independente care se supun impozitului pe venit, din agricultura supuse impozitului pe venit si din silvicultura, din indemnizațiile de șomaj și din pensii.
Reclamanta nu a realizat alte venituri din cele la care această prevedere face referire cu excepția veniturilor din salarii, asupra cărora a fost percepută prin reținere contribuția la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. .
Totuși, C. de A. de S. a J. C. a considerat că reclamanta a realizat pe lângă veniturile din salarii, din care a fost reținută contribuția la Fondul Național Unic de A. Sociale de S., și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit, fiind calificate astfel veniturile obținute ca urmare a înstrăinării dreptului de proprietate asupra apartamentelor construite de "Asociația în Participațiune K. -Ghizela și Tothfalusi A. s", în realizarea obiectului contractului de asociere în participațiune în care subsemnata este parte, care constă în edificarea și vânzarea a două imobile de locuințe pe terenul aflat în proprietatea asociatului titular.
În conformitate cu prevederile legale incidente, aceste venituri obținute ca urmare a înstrăinării dreptului de proprietate nu pot fi considerate venituri obținute din activități independente și, în consecință, ele nu pot face obiectul impunerii plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Conform art. 127 alin.(10) din Codul fiscal, "asocierile în participațiune nu dau naștere unei persoane impozabile separate" .
Astfel, din punct de vedere fiscal, contribuabil pentru veniturile obținute în cadrul asocierii este considerat fiecare asociat în parte, însă aceasta nu transformă, așa cum în mod absurd a interpretat C. de A. de S. a J.
C., fiecare persoană fizică care are calitatea de asociat într-o persoană fizică autorizată sau ca desfășurând vreuna din activitățile care sunt considerate independente.
Art. 46 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește că: alin. (1) " Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente"; alin. (2) -"Sunt considerare venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii"; alin. (3) - "Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii".
În primul rând, veniturile impozabile asupra cărora au fost calculate contribuții la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. au fost obținute de
către subsemnata, în calitate de asociat persoană fizică, din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile edificate de către "Asociația în Participațiune K. -Ghizela și Tothfalusi A. s".
n consecință, acestea nu pot fi calificate ca fiind venituri comerciale rezultate din fapte de comerț, întrucât vânzarea-cumpărarea de imobile este considerată, în conformitate cu art. 3 Cod comercial, esențialmente civilă.
Potrivit art. 3, pct. 1 și 2 Cod comercial, contractul de vânzare-cumpărare comercială (ca fapt obiectiv de comerț) poate avea ca obiect numai bunuri mobile, și anume: productele, mărfurile, obligațiunile statului sau alte titluri de credit circulând în comerț.
Bunurile imobile nu pot face obiectul contractelor de vânzare-cumpărare comercială. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie a Secțiilor Unite (Decizia nr.183 din 27 aprilie 1939) a stabilit că "în dreptul nostru vânzările de imobile sunt acte de natură civilă, iar nu comercială, chiar atunci când intervin între părți care sunt comercianți, deoarece art. 3 Cod comercial în enumerarea faptelor de comerț nu prevede și aceste contracte, deși în textul art. 3 Cod comercial italian, care a servit de model legiuitorului român, sunt trecute ca fapte de comerț și operațiunile asupra imobilelor făcute în scop de speculațiune comercială".
Veniturile provenite din vânzarea imobilelor nu pot calificate nici ca provenind din fapte subiective de comerț, în temeiul art. 4 din Codul comercial, întrucât acesta prevede că sunt considerate fapte de comerț, alături de faptele obiective enumerate de art. 3, celelalte contracte si obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Vânzarea de către Asociația în Participațiune K. -Ghizela și Tothfalusi A. s a bunurilor imobile nu poate fi considerată nici faptă subiectivă de comerț deoarece nu a fost realizată de un comerciant.
Având în vedere că asociația în participațiune nu are personalitate juridică și că, potrivit art. 253 din Codul comercial, asociații sunt titularii de drepturi și obligații în raporturile juridice încheiate în exercitarea obiectului contractului de asociere în participațiune, existența calității de comerciant trebuie analizată prin raportare la asociați, care nu pot fi considerați comercianți în temeiul art. 7 Cod comercial, întrucât nu au realizat nici una din faptele obiective de comerț enumerate la art. 3.
În al doilea rând, veniturile asupra cărora a impusă obligația de plată a contribuțiilor nu pot fi calificate drept venituri comerciale din prestări de servicii întrucât transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil nu poate fi în nici un caz inclus în operațiunile enumerate la art. 129 din Codul fiscal, prin care este definită sintagma de "prestări servicii". Din contră, potrivit Codului fiscal, transferul dreptului de proprietate este considerat, potrivit art. 128, o operațiune de livrare de bunuri, care nu este inclusă în sfera operațiunilor din care pot să rezulte, potrivit art. 46 din Codul fiscal, venituri comerciale.
Totodată, veniturile obținute prin transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile nu pot fi calificate ca fiind venituri din activități independente ca urmare a practicării unei meserii sau a exercitării unei profesii libere, în accepțiunea dată acestei noțiuni în alin. (3) al art. 46 din Codul fiscal.
Având în vedere aceste argumente, se învederează faptul că veniturile obținute de reclamanta din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile edificate de asocierea în participațiune, au fost încadrate, așa cum reiese din Decizia de impunere din oficiu nr. 369023/1 din_, în sfera veniturilor obținute din profesii libere și comerciale, în mod vădit eronat și contrar prevederilor legale incidente.
În ciuda faptului că în decizia de impunere nr. 369023/1 se menționează că stabilirea contribuției datorată la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. s-a realizat pe baza informațiilor comunicate de ANAF, nu este înlăturată lipsa de temeinicie a acestei decizii din perspectiva calificării eronate a veniturilor obținute de către subsemnata, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În ipoteza în care se acceptă că organul emitent al acestor decizii avea competența materială de a stabili obligații de plată a contribuțiilor, nu doar de a proceda la executarea titlurilor care constată aceste creanțe, sunt incidente și prevederile Codului de procedură fiscală cu privire la obligațiile organului emitent raportat la emiterea deciziilor de impunere:
C. de A. de S. a J. C. avea obligația, potrivit art. 65 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, de a motiva decizia de impunere pe bază de probe și constatări proprii. Astfel, în calitate de organ emitent al unei decizii de impunere, pârâta nu poate susține că baza de impunere rezultă exclusiv și incontestabil din informațiile comunicate de ANAF.
Faptul că aceste informații comunicate de ANAF au avut la bază și declarațiile de venit întocmite de reclamanta nu prezintă relevanță sub aspectul calificării veniturilor în vederea includerii acestora într-o categorie asupra căreia se calculează contribuții, întrucât contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații de plată să se facă eronat.
Atunci când contribuabilul are obligația de a face declarații cu privire la veniturile obținute, aceste declarații au valoare probatorie, conform art. 52 alin.
(1) din Codului de procedură fiscală, doar sub aspectul stării de fapt fiscale, și în nici un caz cu privire la categoria de venituri în care acestea ar trebui incluse, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru a se determina impozitele și contribuțiile ce trebuie stabilite asupra veniturilor astfel declarate.
În plus, nu există nici o prevedere legală care să impună obligația de a depune o declarație la C. de A. de S. cu privire la veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, având în vedere calificarea corectă a acestora, conform Codului fiscal, în venituri provenite din livrare de bunuri.
În consecință, nu poate fi imputat subsemnatei faptul că din informațiile comunicate de ANAF, în baza protocolului existent între aceasta și C. Națională de A. de S., a rezultat o calificare a veniturilor realizate, în mod vădit eronată și neconformă cu prevederile fiscale în vigoare, de natură să inducă în eroare C. de A. de S. a J. C., în lipsa minimei diligențe la care ar fi fost aceasta obligată potrivit art. 65 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, determinând astfel lipsa de temeinicie a deciziilor de impunere emise.
Calificarea vădit necorespunzătoare dată de organele fiscale veniturilor obținute de reclamanta ca urmare a edificării unor imobile de locuințe și transferului dreptului de proprietate asupra acestor imobile, rezultă și din evidențele Agenției Finanțelor P. e ale Municipiului C. -N., în care venituri provenite din aceeași sursă, în ani consecutivi, sunt evidențiate ca fiind venituri din activități economice, venituri din profesii libere comerciale, respectiv venituri din cedarea folosinței bunurilor.
Decizia de impunere din oficiu prin care C. de A. de S. a J. C. a impus obligația achitării contribuțiilor la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. raportat la veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile este vădit neconformă cu prevederile legale care reglementează veniturile asupra cărora trebuie suportate aceste contribuții.
În consecință, solicită reclamanta să se constate lipsa de temeinicie a Deciziei de impunere din oficiu nr. 369023/1, fiind stabilite în mod abuziv obligații fiscal în sarcina reclamantei, ca urmare a interpretării și aplicării vădit eronate a normelor juridice incidente.
În virtutea principiului accesorium sequitur principale, solicită consecutiv anularea deciziei de impunere din oficiu nr. 369023/2, prin care au fost stabilite obligații fiscale accesorii la contribuțiile stabilite nelegal prin decizia nr. 369023/1.
Reclamanta evidențiază faptul că aceste considerente nu au fost luate în considerare de organul de soluționare a contestațiilor, care prin Decizia nr. E420/_ a respins contestația formulată de reclamanta împotriva deciziilor de impunere din oficiu, interpretând în mod greșit prevederile legale incidente și limitându-se în mod eronat la calificarea greșită dată veniturilor, așa cum aceasta a reieșit din informațiile comunicate de ANAF.
În temeiul acestor considerente, reclamanta solicită admiterea prezentei acțiuni în contencios fiscal astfel cum a fost formulată, rezervându-și dreptul de a o completa, în funcție de necesitățile justei soluționări a prezentei cauze.
În drept, textele legale la care s-a făcut mai sus referire.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. NAȚI. ALĂ DE A. DE S. a solicitat să se respingă excepția de nelegalitate invocată de rec1amant în dosarul mai sus menționat și menținerea ca legale și temeinice a dispozițiilor Ordinului Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificări și completări, respectiv a dispozițiilor prevăzute la art.35 din acest act normativ.
În motivarea întâmpinării se arată că Tribunalul Cluj a sesizat Curtea de Apel C. cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 35 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617 din_ .
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv nelegalitatea dispozițiilor Ordinului Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru Încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificări și completări, respectiv nelegalitatea:
Art. 35, potrivit căruia în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art.
81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, raportat la
"dispozițiile art. 75-76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora" Ordinul se emite numai pe baza și În executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, el trebuie să limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și În executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină acestora, rezultă că textul art. 35 nu a fost adoptat în baza acestora, fiind pe cale de consecință nelegal".
Pârâta solicită respingerea acestor motive ca neîntemeiate, față de următoarele considerente:
Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată prin Legea nr. 609/2003, cu modificările și completările ulterioare, Începând cu data de 1 ianuarie 2004 activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entități le asimilate angajatorului, sunt În competenta M. ui Finanțelor P. e și a unităților sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar.
Începând cu aceeași dată, potrivit prevederilor arte 38 alin. (l) din O. G. nr. 86/2003, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de declarație sau contract de asigurare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, activitatea de colectare a contribuțiilor a rămas în sarcina CNAS prin casele de asigurări de sănătate.
Colectarea creanțelor fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII- Colectarea creanțelor fiscale, al Codului de procedură fiscală, care prin prevederile arte 110 alin. (2) arată că acestea se realizează În temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii se stabilește si se individualizează obligația de plată privind creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Aceste titluri pot fi: decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul Întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii, etc.
Articolul 208 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, având ca și obiective:
- protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), având la bază unele principii, dintre care și cel al solidarității și al subsidiarității în colectarea și utilizarea fondului și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea acestuia.
În conformitate cu art. 209 alin. (2) și (3) din actul normativ mai sus invocat, constituirea fondului se face din contributia pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurati, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum și din alte surse - donatii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului C. N. de A. de S. și al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.
Gestionarea fondului se face, În condițiile legii, prin C. Națională de A. de S., prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului
B., prin C. A. lor de S. a Apărării, Ordinii P. e, Siguranței N. și Autorității Judecătorești și prin C. A. lor de S. a M. ui Transporturilor, Construcțiilor și Turismului până la reorganizarea acesteia.
În conformitate cu art. 215 și 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, obligatia virării contributiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de
contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
De asemenea, persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații, precum și persoanele care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activităti independente sunt obligate să depună la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declaratii nominale privind obligatiile ce le revin fată de fond și dovada plătii contributiilor.
În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, art. 216 din Legea nr. 95/2006 face trimitere directă la dispozițiile
0.0. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la stabilirea măsurilor ce se impun pentru ca CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere în cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului de către persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF.
Conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor codului de procedură fiscală de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 261 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice. altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
Astfel, Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 a fost emis de C. Natională de A. de S. (CNAS) pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art.
216, art. 256-260, art. 261 alin. (2) și (4) și ale art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale arte 7, ale arte 17 alin. (5) și ale arte 18 pct. 36 din Statutul C.
N. de A. de S., aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 972/2006.
În acest context, se poate observa că, CNAS a respectat prevederile arte 139 alin. (1) din Constituție, Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare la elaborarea normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație, prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 2112006 (anexată la prezenta Întâmpinare, având În vedere dispozițiile art. 77 și nu art. 75-76 invocate de reclamantă din Legea nr. 24 /2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 77 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completări le ulterioare, prevede că" Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și in executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.
În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4) ", astfel cum În mod temeinic și legal CNAS a emis Ordinului Președintelui nr. 617/200, respectiva dispozițiilor arte 35, raportat la dispozițiile arte 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.
În contextul celor menționate, dispozițiile art. 35 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2006, cu modificările și completări le ulterioare, supuse analizei din punct de vedere al legalității, nu trebuie interpretate individual, ci trebuie avute în vedere și competențele atribuite CNAS și caselor de asigurări de sănătate în aplicarea măsurilor de executare silită, competențe ce se încadrează în dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 92/2003 și care raportat la dispozițiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv cele ale Legii nr. 95/2006 și Legii nr. 24/2000 nu pot fi considerate că adaugă la lege sau că nu se respectă legea.
În subsidiar, se învederează că pe rolul Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a aflat dosarul nr._ având ca obiect excepția de nelegalitate invocată din oficiu de Tribunalul Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 623/100/201O, în contradictoriu cu instituția noastră a art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin Sentința civilă nr. 269/_ pronunțată de Curtea de Apel C., Secția contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a dispus admiterea sesizării din oficiu a Tribunalului Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal privind excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 și a constatat nelegalitatea prevederilor art. 35 din actul normativ mai sus menționat.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, CNAS și CAS Maramureș au formulat recurs, soluționat în mod irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția contencios administrativ și fiscal, prin pronunțarea Deciziei nr. 3878/_, în dosarul nr._ .
Prin Decizia I. mai sus menționată, instanța de recurs a admis recursurile declarate în această cauză de către CNAS și C. de A. de S. Maramureș, a modificat sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată.
Astfel, prin Decizia nr. 3878 din 27 septembrie 2010 pronunțată de ÎCCJ - SCAF în dosarul nr._ a statuat, în esență că :
…. raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 potrivit cu care în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sens ului și spiritului legii în aplicarea cărora au fost adoptate.
De asemenea, precizăm faptul că, în Dosarul nr._ /al, Curtea de Apel C. - Secția A-II-A Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin Sentința civilă nr. 43/2013, s-a pronunțat în sensul respingerii excepției de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, emis de președintele CNAS.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea excepției de nelegalitate invocate de reclamantul K. G. și să mențineți ca legate și temeinice dispozițiile Ordinului Președintelui CNAS nr. 617/2007, respectiv ale art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru Încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare.
În drept: art. 115 - 118 Cod de proc. civ. și toate dispozițiile din actele normative invocate la care am făcut referire în cuprinsul prezentei Întâmpinări.
Analizând excepția invocată, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 216 din Legea nr. 95/2006 în cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, C. Națională de A. de S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat. Faptul că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S. . Prin urmare, prevederile art.35 din Ordinul Președintelui CNAS nr.617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr.95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în OG nr.92/2003.
Potrivit art. 208 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, având ca și obiective: protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), având la bază unele principii, dintre care și cel al solidarității și al subsidiarității în colectarea și utilizarea fondului și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea acestuia.
În conformitate cu art. 209 alin. (2) și. (3) din același act normativ, constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate,
suportată de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului C. N. de A. de S. și al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.
În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializare, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere in condițiile G.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. cu modificările și completările ulterioare.
Prin dispozițiile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate, în obligația de stabilire a taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat care incumbă în sarcina Agenției N. de Administrare Fiscală. Potrivit art.141 din codul de procedură fiscală executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S. această din urmă competență fiindu-i recunoscută expres de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 216 din Legea nr.95/2006, context în care este
justificată și trimiterea la prev. art. 81 din OG nr. 92/2003.
Pe de altă parte, art. 257 alin. (2) din lege stabilește obligativitatea achitării contribuției persoanei asigurate calculată asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente, veniturilor din agricultură și silvicultură ce se supun impozitului pe venit, indemnizațiilor de șomaj și veniturilor din pensii. În acest context, persoanele care realizează venituri din activități independente au avut și au obligația legală (stabilită începând cu anul 1998 prin Legea nr. 145/1997, din anul 2003 prin OUG nr. 150/2002, și ulterior, din 2006, prin Legea nr. 95/2006) de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate calculată asupra veniturilor realizate. Art. 257 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 prevede că termenul de prescriptie al plătii contributiei de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligatiile fiscale, respectiv pe ultimii 5 ani.
Potrivit art. 79 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligați să conducă evidente fiscale, potrivit actelor normative în vigoare. La rândul său, art. 315 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, prevede că datele necesare pentru stabilirea calității de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritățile, instituțiile publice și alte instituții, pe bază de protocol.
Față de cele de mai sus, prevederile art. 35 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 se limitează strict la cadrul stabilit de actul de bază Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost emis, și nu contravin legii ci doar o explicitează, iar în consecință excepția de nelegalitate invocată urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate formulată de către reclamanta K. G.
, cu domiciliul C. -N., str. P., nr. 1, ap. 9, jud. C., împotriva pârâților P.
C. DE A. DE S., cu sediul în B., sector 3, C. C. nr. 248, bl. S19, și C. DE A. DE S. A J. C., cu sediul în C. -N., strada C.
, nr. 5, cod poștal 40518, județul C. .
Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. L. R. M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
