Sentința civilă nr. 11424/2013. Contencios. Ordonanță președințială

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11424/2013

Ședința publică din 02 iulie 2013

T. ul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: A. D.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul

M. Z., în contradictoriu cu pârâtul IPJ CLUJ, având ca obiect ordonanță președințială. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_ cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei și în încheierea de ședință din data de _

, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.

T. UL

Prin cererea de ordonanță președințiala înregistrată sub nr. de mai sus și ulterior precizată, pe rolul Judecătoriei C. -N., reclamantul M. Z. in contradictoriu cu paratul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C., a solicitat obligarea acestuia să-i restituie certificatul de înmatriculare al autoturismul cu număr de înmatriculare_ pana la soluționarea dosarului cu nr._, avand ca obiect plangere impotriva procesului-verbal de contraventie seria CP nr. 3643785 incheiat la data de_ .

In motivarea cererii arata ca pe rolul instantei a înregistrat sub dosar nr._ plângere contraventionala și că își castiga existenta din taximetrie si are nevoie de certificatul de înmatriculare, adăugand ca nu a săvarsit o contravenție menita sa pună in pericol viata sau siguranța unei persoane.

In drept, a invocat dispozitiile art. 996 si urm. Noul Cod de Procedura Civila.

Prin întâmpinarea formulată, paratul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la disp. art. V al OUG nr. 34/2010 și a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.5483/_ pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. -N., invocată din oficiu de catre instanta și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului C. - Sectia Mixta de Contencios Administrativ si Fiscal, de Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 996 din Codul de procedură civila, condițiile de admisibilitate sunt: în favoarea reclamantului să existe aparența de drept, hotărârea judecătorească să vizeze păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant este adresată instanței de contencios administrativ și se solicită restituirea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.

Este de observat că acest tip de acțiune are un regim și o procedură reglementată de dispozițiile OUG nr. 34 din 12 aprilie 2010 și a căror dispoziții pot fi completate cu cele din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ce impun procedura prealabilă, deci incompatibilă cu rezolvarea acțiunilor de acest fel pe calea ordonanței președințiale.

Pentru toate aceste considerente mai sus expuse, dar și cu referire la art V al OUG nr. 34/2010 care prevede că Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii, conduc la respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de inadmisibilitate și respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. Z., cu domiciliul în C. -N., str. T., nr. 3, ap. 1, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL D E POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C. -N., str. T., nr. 27, jud. C. .

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2013.

Președinte,

Grefier,

A. R.

A. D.

Red.AR/tehn.MG/2ex. 08.07.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11424/2013. Contencios. Ordonanță președințială