Sentința civilă nr. 735/2013. Contencios. Ordonanță președințială

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 735

Ședința publică din 06 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. I. - judecător

G. ier I. P.

Pe rol fiind soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta V. M. M. împotriva pârâtei I. P. M. - S.

P. C. R. P. de C. și Î. a V. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că pârâta a depus la dosar întâmpinare, comunicată cu reclamanta la_ .

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de față,

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta V. M. M. a solicitat instanței să oblige pe pârâta I. P.

M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. să autorizeze provizoriu circulația pe teritoriul României a autovehiculului marca Mercedes Benz nr. de identificare WDB1241201A220776, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al T. ui M.

..

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul din Austria, unde a și fost înmatriculat pentru prima dată la 22 aprilie 1986 iar pârâta a refuzat înmatricularea acestuia fără achitarea plata taxei de poluare.

Reclamanta a susținut că pentru înmatricularea autovehiculului pârâta percepe plata unei taxe denumită inițial "taxa specială pentru autoturuisme și autovehicule"; - art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal, apoi "taxa pe poluare pentru autovehicule"; - OUG nr. 50/2008 și, în fine "taxa pentru emsiile poluante provenite de la autovehicule "Legea nr. 9/2012, taxă care nu se percepe însă și

la înmatricularea unui autovehicul de ocazie similar, provenit de pe piața autohtonă.

Constituția României prevede expres că de la_ România este stat membru al Uniunii Europene iar ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar prin Legea 157/2005, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele orginare ale Comunității dinainte de aderare.

De asemenea, reclamanta a arătat că, cu toate că există judecata asupra fondului dreptului, cererea de ordonanță este admisibilă, art. 581 alin. 3 Cod pr. civilă prevăzând textual "Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecată asupra fondului.";

Cererea de ordonanță președențială este admisibilă, totodată și din punctul de vedere al reglementării cuprinse în Ordinul nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 al Ministerul Administrației și Internelor, cu modificările ulterioare prievind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor";, iar perioada de 90 de zile prevăzută la alin. 2 nu se aplică în cazul vehiculelor aflate în situația prevăzută la art. 7 aliln. 4 și 5.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 581 al. 3 din Codul de procedură civilă, art. 7 alin. 5 și 15 din Ordinul nr. 1501/13 noiembrie 2006, art. 110 din T.F.U.E., Legea nr. 9/2012, art. 48 alin. 2 din Constituția României.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței însă nu sunt îndeplinite condițiile cererii deoarece lipsește urgența iar reclamanta poate plăti taxa de poluare iar ulterior să solicite instanței de judecată restituirea taxei de poluare considerată ilegal achitată.

Examinând cererea care a fost legal timbrată prin prisma susținerilor reclamantei, din coroborarea apărărilor pârâtei, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 581 Cod pr. civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru prevenirea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări silite.

Aspectele învederate de reclamantă nu îndeplinesc cerințele textului de lege enunțat anterior, în cauză nefiind dovedită urgența și existența unei pagube iminente.

Din perspectiva celor arătate și ținând seama de prevederile art. 581 și

582 Cod pr. civilă, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta

V. M. M.

domiciliată în B. M., str. V. nr. 80/13, jud. M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș. nr.46.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi, 6 februarie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I.

I. P.

Red. I.V/._

t.red.P.I/_ . 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 735/2013. Contencios. Ordonanță președințială