Sentința civilă nr. 1675/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1675
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. H. - judecător
G. ier: C. S.
Pe rol este soluționarea cauzei privind pe reclamanta B. A. S. cu domiciliul procesual ales în B. M., bd. T., nr. 11/24 și pe pârât I. P.
M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta
B. A. S., care lipsește, av. Duma M., lipsă fiind pârâta I. P.
M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se depune la dosarul cauzei de către reprezentanta reclamantei un set de înscrisuri reprezentând acte de stare civilă, aceasta precizând că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constată lămurită cauza, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată pentru motivele prezentate pe care le susține și dovedite cu înscrisurile depuse în probațiune. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T.
Deliberând asupra cererii constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_ , sub nr. de mai sus, reclamanta B. A. S. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S. P. C.
R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, fără somație și fără curgerea vreunui termen, a circulației autovehiculului marca Ford Galaxy, identificat cu nr.
WFOGXXGCDAYG08977
până la soluționarea irevocabilă a cererii de contencios administrativ care face obiectul dosarului de fond nr. _
.
În motivarea cererii reclamanta susține că este proprietara autoturismului cu datele de identificare menționate mai sus care provine dintr- un stat membru al Uniunii Europene. Pârâta a refuzat înmatricularea definitivă a acestui vehicul în România până la prezentarea dovezii de calcul a taxei, măsură care este abuzivă și nelegală, motiv pentru care a solicitat deja instanței de judecată înmatricularea definitivă prin cererea în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr._, cerere care nu a fost încă soluționată. Se invocă argumentele pentru care dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 sunt neconforme cu normele europene, păstrând același concept și mod de calcul al taxei cu OUG nr. 50/2008, făcându-se trimitere la Hotărârea pronunțată de către Curte de Justiție a Uniunii Europene în cauza Tatu contra României.
Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă și invocă următoarele argumente:
Urgența decurge în principal din aceea că până la soluționarea cererii de înmatriculare reclamanta nu poate utiliza autovehiculul care este unicul mijloc de transport, strict necesar familiei reclamantei pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe care le are bunicul ei, care suferă de boala Alzheimer. Astfel, reclamanta locuiește în Coaș, unde are grijă de bunicul bolnav și fiind studentă la Facultatea de Științe din B. M., trebuie să facă zilnic această navetă.
Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită, cererea privind înmatricularea definitivă a autovehiculului urmând să fie soluționată în mod irevocabil în dosarul de fond. Și aparența dreptului este în favoarea reclamantului având în vedere deciziile C.J.U.E. pronunțate în cauzele Tatu și Nisipeanu prin care s-a stabilit nelegalitatea taxei de poluare. În drept se invocă art. 581 C pr.civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele de stare civilă ale reclamantei și ale celor două persoane aflate în îngrijirea reclamantei, scrisori medicale, certificat de încadrare în grad de handicap.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare la data de_ prin care arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C pr.civilă.
Analizând actele și probele de la dosar, instanța reține următoarele:
Demersul juridic al reclamantei se întemeiază pe încălcarea dreptului comunitar, prin condiționarea înmatriculării definitive în România a vehiculelor de import de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 care a abrogat OUG nr.50/2008.
La data la care reclamanta a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr. 9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi
cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr.9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.
Sub aspectul admisibilității cererii de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, cu referire concretă la obiectul cererii deduse judecății, instanța apreciază că este admisibilă. Procedura specială a suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art.14-15 din Legea nr.554/2004 nu poate fi exercitată în acest caz particular întrucât, prin ipoteză, suntem în prezența unui act administrativ negativ, concretizat într-o decizie de refuz din partea pârâtei atât pentru autorizarea provizorie a circulației, cât și pentru înmatricularea fără plata taxei. Nerecunoașterea dreptului de a solicita luarea unei măsuri provizorii și urgente pe calea ordonanței președințiale i-ar încălca și dreptul de acces la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art. 6 din C ED O.
Instanța va analiza în continuare condițiile speciale care se impune a fi întrunite potrivit art. 581C.pr.civ.pentru admiterea cererii de ordonanță președințială:1)urgența;2)caracterul vremelnic și 3) neprejudecarea fondului .
În absența unei definiții legale a urgenței aceasta se determină prin prisma " cazurilor grabnice"; enumerate în alineatul 1 al art. 581 Cod pr. civilă și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în cazul unei executări, ultimă ipoteză exclusă în cauză .
Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi pe baza unor împrejurări concrete care au fost confirmat în cauză de probele administrate .
Urgența a fost justificată în cuprinsul cererii prin aceea că până la soluționarea pe fond a cererii de înmatriculare reclamanta nu poate utiliza autovehiculul care este unicul mijloc de transport, strict necesar familiei pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe care le are bunicul reclamatei care suferă de boala Alzheimer, domiciliul acestora fiind în Coaș, iar reclamanta fiind și studentă la Facultatea de Științe din B. M., trebuie să facă zilnic naveta Coaș - B. M. . Din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că reclamanta locuiește în Coaș, la fel și bunicul acesteia. Adeverința medicală din_ eliberată de Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie - B. M., secția psihiatrie atestă că Achim Gheorghe suferă de "demență Alzheimer";, boală care presupune supravegherea permanentă a celui suferind și controale periodice la spital. Instanța apreciază că starea sănătății bunicului reclamantei, determinată de afecțiunile grave constatate prin înscrisurile analizate anterior, justifică luarea măsurii solicitate. În absența acestei măsuri imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea irevocabilă a litigiului de drept comun este de natură a crea dificultăți în asigurarea terapiei medicale și a nevoilor cotidiene ale familiei .
Prin urmare, instanța constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale care caracterizează urgența, astfel încât cererea este admisibilă.
Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită. Măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar .
Instanța apreciază că este îndeplinită și condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului având în vedere soluțiile pronunțate constant de către instanțele naționale care au constatat contrarietatea cu art.110 TFUE a dispozițiilor cuprinse în Legea nr.9/2012 de a căror respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România, pentru rațiuni similare celor constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român .
Cu toate acestea, deși întârzierea procedurii de înmatriculare definitivă este determinată de soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, numai urgența constatată în condițiile art. 581 Cod procedură civilă justifică admiterea cererii, dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții cumulative.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 581 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B.
A. S.
cu domiciliul procesual ales în B. M., b-dul T. nr. 11/24, județul
M. la Cabinetul de avocat Duma M. în contradictoriu cu pârâta I.
P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a
V. cu sediul în B. M., str. Școlii, nr. 1, județul M. .
Autorizează circulația provizorie, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012, a autovehiculului marca Ford, identificat cu serie șasiu WFOGXXGCDAYG08977 până la soluționarea irevocabilă a cererii în contencios administrativ înregistrată pe rolul T. ui M. în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. H. C. S.
Red M.H./_
Teh.S.C./_ /2 ex.