Decizia civilă nr. 9286/2013. Contencios. Ordonanță președințială
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9286/2013
Ședința publică din data de 02 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamantul M. A. I., împotriva sentinței civile nr. 2300 din_, pronunțată în dosarul nr. _
al T. ui M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P.
R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile art. 165 NCPC.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 96 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Având în vedere dispozițiile art. 999 al. 1, art. 457 al. 3 și art. 459 al. 2 NCPC Curtea invocă din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2300 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui M. a fost respinsă cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantul M. A. I. în contradictoriu cu I. P. Județului M.
- S. P. C. R. P. C. și Înmatriculări a V. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că din analiza dispozițiilor art. 996 din noul Cod procedură civilă rezultă că două sunt condițiile specifice exercitării ordonanței președințiale, și anume: urgența și nerezolvarea fondului cauzei.
Legea nu definește conceptul de urgență, ea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul vreunei executări.
În primele situații, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte.
Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete, care în cauza dedusă judecății nu au fost confirmate prin probele administrate.
Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns
1
exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului. Pretinsa privare de proprietate, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful 2 al art. 1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor, trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.
Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea definitivă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii, întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ, reclamantul este readus la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. Acest statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de
90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat, inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și- a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite exigențele legale care caracterizează urgența.
În situația de față, în concret, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei situații care să justifice urgența măsurii, împrejurarea că autoturismul este necesar reclamantului pentru a se deplasa în condițiile în care nu mai deține alt autoturism în proprietate nu justifică existența urgenței în sensul dispozițiilor art. 996 Cod procedură civilă, reclamantul având posibilitatea de a apela la serviciile transportului public de persoane.
Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită. Măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar.
Instanța apreciază că este îndeplinită și condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului având în vedere soluțiile pronunțate constant de către instanțele naționale care au constatat contrarietatea cu art. 110 TFUE a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 9/2012 de a căror respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România, pentru rațiuni similare celor constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român.
Cu toate acestea, deși întârzierea procedurii de înmatriculare definitivă este determinată de soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, numai urgența constată în condițiile art. 996 Cod procedură civilă justifică admiterea cererii, dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții cumulative.
2
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul Mici A. I. arătând în esență că reținerile instanței sunt greșite întrucât taxa solicitată este una discriminatorie și contrară normelor comunitare.
La data de_ în temeiul art.248 NCPC coroborat cu art.999 și art.459 alin.2 NCPC a pus în discuție excepția inadmisibilității căii de atac apreciată ca întemeiată.
Astfel se reține că potrivit art.999 alin.1 și 3 NCPC alocă prin legi speciale nu se prevede altfel ordonanța este supusă numai apelului iar apelul se judecă de urgență și cu precădere.
Conform art.457 alin.1 hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege iar potrivit art.459 alin.1 NCPC în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil.
Reiese din normele menționate că legea obligă partea să uzeze de calea de atac prevăzută de aceasta, că pârâta nu are drept de opțiune iar în situația în care partea ignoră regula și calea, eventual a exercitat recursul mai înaintea exercitării apelului, calea de atac exercitată (recursul) este inadmisibil.
În speță calea de atac prevăzută de lege este apelul potrivit art.999 alin.1 și 3 iar partea a formulat recurs astfel că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, iar recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de M. ALEXABDRU I. împotriva sentinței civile nr. 2300 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. H.
D.
M.
F.
T.
G.
C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.O. C.
3
