Decizia civilă nr. 1329/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1329/2013

Ședința publică din data de 06 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de reclamantul M. I. împotriva deciziei civile nr. 8279 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu pârâții A. F. P. A M.

B., SC OMV P. SA, D. G. A F. P. A J. B. -N., A.

N. DE A. F. și ANAF- D. G. A A. A M. C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-pârâtă SC OMV P. SA prin avocat Moroșan N., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 15 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatele SC OMV P. SA și

A. N. de A. F. au depus la dosarul cauzei întâmpinări, iar la data de_ intimata-pârâtă D. G. a F. P. B. -N. a depus întâmpinare, într-un singur exemplar.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În ce privește excepția tardivității contestației în anulare, invocată de către intimata-pârâtă A. N. de A. F., reprezentanta intimatei SC OMV

P. SA solicită a fi respinsă, contestația în anulare este formulată în termenul legal iar la dosar nu există o dovadă a comunicării deciziei a cărei anulare se solicită.

Față de excepția invocată Curtea urmează a se pronunța prin hotărârea ce se va da în prezenta cauză.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Se solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C.pr.civ.

Mai mult, contestația în anulare poate fi invocată numai de recurent, în condițiile în care motivele invocate pe calea contestației în anulare nu au putut fi invocate pe cale apelului sau a recursului, ori contestatoarea din prezenta cauză, în recurs, a avut calitatea de intimată și ca atare nu are calitatea procesuală activă de a solicita anularea deciziei pronunțată în recursul declarat de A. N. de A. F. .

În privința competenței instanței de recurs, se apreciază că Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a fost competentă să soluționeze recursul împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul B. -N. .

Nu se poate susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs iar intimatul care a declarat prezenta contestație în anulare a solicitat inițial respingerea recursului dat fiind faptul că nu și-a însușit motivele de recurs.

Față de aceste considerente solicită respingerea contestației în anulare și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor existente la dosar.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 8279 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de A. N. DE A. F.

- D. G. A. F. A M. C., împotriva sentinței civile nr. 489 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. și a înlăturat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Au fost menținute restul dispozițiilor.

A fost obligată recurenta la plata, în favoarea intimatei SC OMV P. SA a sumei de 278,42 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată A. N. de A. F., D.

G. a F. P. B., A. F. P. B. solicitând obligarea la restituirea impozitului reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA a cărui salariat a fost pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, precum și în subsidiar, obligarea pârâtei SC P. SA la restituire impozitului reținut și plătit de către aceasta către pârâta de rd.1. Această cerere de chemare în judecată nu a fost calificată de către instanța de fond în conformitate cu art.129 C.proc.civ. deoarece era necesar a se verifica dacă se dorește urmarea unei proceduri judiciare fiscale așa cum la prima vedere apare petitul principal sau a unui litigiu de muncă așa cum este formulat petitul subsidiar.

Este de remarcat că și instanța competentă în materia conflictelor de muncă poate să examineze ca o chestiune prejudicială aplicarea normelor fiscale atunci când acțiunea sa vizează drepturile salariale întrucât în cazul de față ceea ce se urmărește este să fie restituit venitul apreciat a fi reținut nelegal prin stopaj la sursă, virat către organul fiscal, din sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii în baza contractului colectiv de muncă, ca urmare a concedierii colective efectuate de SC OMV P. SA.

Cabinetul de avocatură a formulat o cerere colectivă către D.G.F.P. B. -

N. în care a solicitat și în numele reclamantului o copie de pe fișele fiscale întocmite de OMV P. SA pentru anii 2006-2007 precum și solicitarea de restituire a impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute pentru sumele compensatorii în urma disponibilizării colective, sume care nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.

Această cerere de restituire a fost formulată la data de 5 mai 2010, iar prin adresa 3410/10 din_ A.F.P. B. a răspuns societății de avocatură menționând că în calitate de angajat nu a depus declarații și nu a efectuat plăți la A.F.P. B. și în consecință, trebuie să se adrese societății a cărui angajat a fost, iar această societate este în administrarea DGAMC din cadrul ANAF.

După această adresă, reclamantul considerând că a urmat procedura administrativ fiscală, a formulat acțiune calificată de prima instanță ca fiind o acțiune în contencios fiscal.

În cazul de față, OMV P. SA a făcut aplicarea art. 55 alin.1 lit. k) din Codul fiscal operând reținerea la sursă a contribuțiilor de asigurări sociale din plățile compensatorii datorate angajaților ca urmare a concedierii colective și a virat aceste sume Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul ANAF. Raportat la prev.art.57 C. fiscal, reclamantul poate fi calificat ca și contribuabil, iar SC OMV P. SA ca și plătitor, iar raportul de drept material fiscal are loc între angajatorul care are obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată la termenele legale impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă, conform art.22 alin.1 lit. e) C.proc. fiscală, și organul fiscal competent.

În cazul de față, o cerere de restituire efectuată potrivit art.117 alin.1 lit. d) C.proc.fiscală, se face de către debitor iar debitorul conform art.25 alin.1 teza a II-a este acea persoană care potrivit legii are obligația corelativă de plată a acestor drepturi, respectiv contribuabilul. Și plătitorul are dreptul la restituirea sumei plătite fără temei legal, însă în conformitate cu art.21 alin.4 C.proc.fiscală.

Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 9 C.pr.fisc. ( în forma inițială art. 112 alin. 7) procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

În aplicarea acestui temei legal, Ministerul Finanțelor Publice a adoptat Ordinul nr. 1.899 din 22 decembrie 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 5 ianuarie 2005.

Acest ordin prevede că pentru sumele de restituit conform prevederilor art.

112 din Codul de Procedură fiscală (actual art. 117) este necesar să se formuleze o cerere de restituire depusă de contribuabil în interiorul termenului de prescripție, cerere care urmează să fie soluționată de autoritatea fiscală competentă în termen de 45 de zile printr-o decizie de restituire, indiferent de soluția adoptată.

Decizia de restituire constituie act administrativ fiscal conform art. 41 C.pr.fisc. cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.

Decizia de restituire adoptată de organul fiscal la cererea de restituire sau inexistența unei atari decizii poate fi contestată în prealabil conform procedurii prevăzute la art. 205 alin. 1 și 2 C.pr.fisc.

Conform acestor norme legale, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Așa fiind, prealabil sesizării instanței de contencios administrativ fiscal este obligatorie contestarea actului administrativ fiscal ori inexistența acestuia pe

calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C.pr.fisc. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc.

În acest context, Curtea a avut în vedere că în practica secției de profil a ÎCCJ s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C.pr.fisc. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de Plenul judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și fiscal a ÎCCJ la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a ÎCCJ, precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale).

Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de Titlul IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007).

În speță, Curtea a observat că cererea de restituire nu a fost soluționată de organul fiscal, respectiv de A.F.P. B. -N. prin emiterea unui act administrativ fiscal, întrucât s-a apreciat că reclamantul trebuie să se adreseze angajatorului, iar cererea nu a fost trimisă DGAMC.

Curtea a reținut că prevederile art. 205 C. proc. fiscală, prevăd posibilitatea formulării contestației administrativ fiscale de către cel care se consideră lezat în drepturile sale, printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Doar în ipoteza formulării acestei contestații și a emiterii deciziei de soluționare a contestației procedura administrativ fiscală se consideră a fi parcursă, iar cel ce se consideră în continuare vătămat, are posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar împotriva deciziei finale. Cu alte cuvinte, prevederile legale stabilesc cadrul formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar dacă este atacată decizia emisă în contestația administrativ fiscală, care nu a fost formulată de către reclamant. Nu pot exista acțiuni în contencios fiscal fără ca obiectul acțiunii să fie decizia finală întrucât restituirea sumei este consecința anulării deciziei finale.

Chiar dacă organul fiscal nu finalizează contestația administrativ fiscală prin emiterea deciziei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 alin. 1 C.proc. fiscală, persoana vătămată nu are posibilitatea decât să formuleze o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea organului fiscal competent pentru a soluționa contestația și numai după emiterea deciziei finale, poate fi formulată acțiunea în contencios fiscal.

Din acest punct de vedere, în temeiul art. 218 alin. 2 C.pr.civ. în lipsa unei decizii de soluționare a contestației instanța de contencios fiscal nu poate fi sesizată legal, astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, constatându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității de către Tribunalul B.

-N. .

În conformitate cu prev.art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 304 pct.9 C.proc.civ., raportat la art.312 C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de ANAF - DGAMC pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamant, în

contradictoriu cu ANAF-DGAMC și a înlăturat obligația acestei pârâte la cheltuieli de judecată.

În conformitate cu prev.art.274 C.proc.civ., a obligat recurenta la plata, în favoarea intimatei SC OMV P. SA a sumei de 278,42 lei, cheltuieli de judecată în recurs deoarece recursul nu a fost admis în sensul reconsiderării calității procesuale a OMV P. SA.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare M. I.

solicitând admiterea prezentei contestatii si anularea hotararii atacate, rejudecarea recursului și admiterea recursului declarat de A. N. DE A.

F. împotriva sentinței civile pronunțată în dosar de Tribunalul B. -N., casarea hotarii de la fond și trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță Tribunalului B. -N., secția I civilă, completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă.

În motivare s-a arătat că:

In fapt, Instanta de recurs, a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii actiunii formulate de reclamant pentru nerespectarea dispozitiilor prevazute de art. 218 C.pr.fisc.

Consideră ca, cu prioritate, instanta de recurs avea obligatia de a verifica competenta materiala a instantei de fond in solutionarea cererii, cum de altfel, acelasi complet de judecata, a solutionat dosarele:_ **,_, 28721112/_ 2/_ 2/_ 2/2010,_ _ _

111212010,_ __ _ 1112/_ 2/2010, _

_ 2/__ __ 111212010**,_ _ 1112/2010.

Hotararea contestata a fost pronuntata cu incalcarea normelor imperative si de ordine publica privitoare la competenta.

De asemenea, hotararea contestata este rezultatul unei greseli materiale si instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra motivelor de casare privitoare la necompetenta materiala a instantei de fond in solutionarea cererii.

Mai mult, prin solutionarea, de catre acelasi complet, in mod diferit a dosarelor avand ca obiect aceleasi pretentii si impotriva acelorasi parate, consideră ca contestatorul a fost prejudiciat, astfel ca se impune admiterea contestatiei si din acest punct de vedere.

In drept, s-au invocat prevederile art. 317 si urm Cod de procedura civila.

Intimata SC OMV P. SA a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu plata cheltuielilor de judecată.

Intimata A. N. DE A. F. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea contestației în anulare în principal ca tardiv formulată și în subsidiar ca inadmisibilă.

Intimata D. G. A F. P. B. -N. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat în principal respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală sub toate aspectele a hotărârii instanței de control judiciar.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:

Analizând cu prioritate excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare, Curtea reține următoarele

:

Reclamantul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.

8279 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj.

Prin această hotărâre s-a admis recursul declarat de A. N. DE A.

F. - D. G. A. F. A M. C. B. împotriva sentinței

civile nr. 489 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.

-N., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A

M. C. și a înlăturat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată

Potrivit art. 319 alin. 2 a doua frază C.pr.civ. împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, singurul termen ce poate fi avut în vedre de către Curte este cel de un an care nu s-a împlinit încă, acesta deoarece nu există dovezi privind comunicarea hotărârii instanței de recurs către contestatore fie printr-o cerere directă formulată de către aceasta, fie din oficiu, după cum nu există mențiuni referitoare la prezența recurentei în sala de judecată la momentul pronunțării soluției de către instanța de recurs.

În consecință, față de cele menționate anterior, excepția de tardivitate va fi respinsă.

Admisibilitatea contestație în anulare va fi analizată de către Curte din perspectiva textelor legale incidente în raport de cele menționate în contestația în anulare formulată:

Așa cum s-a arătat, în principal, se susține că instanța de recurs avea obligația de a verifica competența materială a instanței de fond, hotărârea acesteia fiind luată cu încălcarea normelor legale de competență, iar hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivul de casare referitor la necompetență.

Curtea reține că cerea având ca obiect o contestație în anulare poate fi întemeiată numai pe motivele menționate la art. 317 și art. 318 C.pr.civ.

Reclamantul nu a invocat în mod expres temeiul juridic al contestație în anulare, astfel încât din perspectiva motivelor de fapt enunțate se poate aprecia că se critică hotărârea instanței de recurs din perspectiva dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 C.pr.civ.

Referitor la existența unei erori materiale, Curtea constată, în principal, că nu s-a invocat în ce constă greșeala materială din cuprinsul hotărârii față de care s-a formulat contestație în anulare.

Mai apoi, Curtea constată că necompetența instanței de fond nu a fost invocată în recursurile formulate în cauză, astfel încât nu este incident nici cel de-al doilea motiv al contestație în anulare speciale, respectiv art. 318 alin. 1 teza finală C.pr.civ.

În consecință, față de cele menționate, se va respinge contestația în anulare declarată de contestatorul M. I. împotriva deciziei civile nr. 8279 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj care va fi menținută în întregime.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei S.C. OMV P. S.A. suma de 273,75 lei, cheltuieli de judecată în contestația în anulare -f.16.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția de tardivitate.

Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul M. I. împotriva deciziei civile nr. 8279 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.

Obligă contestatorul să plătească intimatei SC OMV P. SA suma de 273,75 lei, cheltuieli de judecată în contestația în anulare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

D. M.

Judecător,

F. T.

Judecător,

M. H.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.recurs: M.D., R.R.D., L.U.

Jud.fond: Marica A. Petruța

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1329/2013. Contestație act administrativ fiscal