Decizia civilă nr. 2694/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2694/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanții T. R. și T. E., împotriva sentinței civile nr. 7873/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. D. G. A F. P. A
JUD.C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, reclamanții recurenți au depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Recurenții T. E. și T. R. au solicitat modificarea în tot a sentinței 7873/_, pe care au recurat-oși în consecință, anularea deciziei 78/2010, deciziei 79/2010, deciziei de impunere 42759/_ și a raportului de inspecție fiscală 42759/_, a deciziei de impunere 42762/_ și a raportului de inspecție fiscală 42762/_ cu cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului, se arată că au fost interpretate și aplicate în mod greșit dispoz.art.127 alin.1 și 2 din Codul fiscal prin reținerea calității reclamanților recurenți, ca persoane impozabile în materie de TVA, iar această interpretare vine în contradicție cu prevederile Codului fiscal, a Codului comercial în vigoare la momentul efectuării și realizării tranzacțiilor, a direcției consiliului 2006/112/CE, a jurisprudenței constante a CJUE și a jurisprudenței recente a I. . Toate aceste acte normative duc la concluzia că vânzare-cumpărarea unui bun imobil nu poate fi calificată drept o exploatare de bunuri cu caracter de continuitate și că persoana care vinde unul sau mai multe bunuri din patrimoniul personal nu realizează fapte de comerț și nu devine impozabilă din perspectiva TVA.
Recurenții susțin că doar începând cu 1 ianuarie 2010, odată cu intrarea în vigoare a punctului 98 din Ordonanța d eurgență 109/2009, precum și publicarea în HG 1690/2009, este reglementată posibilitatea ca persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile să fie impozabile din punct de vedere al TVA.
Se arată de asemenea, caracterul civil al tranzacțiilor imobiliare susținut de legile în vigoare și că interpretarea făcută de organul fiscal este menită să ducă la încălcarea certitudinii impunerii. Astfel, transpunerea directivei a VI -a a CE privitoare la TVA ar confirma interpretarea privind lipsa caracterului comercial al operațiunii, numărul și mărimea vânzărilor nu sunt determinante în sine, iar prin hotărârea tribunalului s-a încălcat dreptul recurenților de a beneficia de deducerea TVA și de principiul neutralității impunerii. Se mai susține și faptul că obligația de plată s-a făcut prin raportare la o bază de calcul greșită, pentru că TVA-ul adăugat peste preț nu poate reprezenta costul final al vânzătorului din moment ce taxa este o taxă pe consum ce trebuie suportată în final de consumator.
D. G. a F. P. C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând că se reiterează motivele din cuprinsul acțiunii, fără a se combate aspectele reținute de tribunal care au dus la soluția pronunțată, se invocă jurisprudența CJUE, cauzele conexate 180/10 din_, precum și faptul că recurenții au înstrăinat începând cu mai 2008 un nr.de 52 de apartamente din cele 60 construire și o parcelă de teren în valoare totală de 5.554.248 lei, activitate ce reprezintă o operațiune impozabilă din punct de vedere a TVA.
Intimata invocă prevederile art.126 alin.1C.fiscal coroborate cu pct.2 alin.1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin HG 44/2004, prevederile art.125/1 alin.1 pct.18C.fiscal, precum și a pct.3 din HG 44/2004 alin.1 titlul VI. De asemenea, se susține că sunt lipsite de fundament legal aspectele legate de recurenți, legate de dreptul de deducere raportat la prevederile art.152 alin.8 și 9 C.fiscal.
Recurenții au formulat și o cerere de sesizare a CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare în legătură cu interpretarea dispozițiilor art.9 alin.1 paragr.2, 73, 78 și 167 din Directiva Consiliului 206/112/CE, însă cererea de sesizare a fost respinsă prin încheierea pronunțată în ședința publică din_ .
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
Recurenților li s-au emis deciziile de impunere 42759 și 42762/2010 prin care s-au stabilit obligații fiscale restante în sarcina acestora, apreciind că prin înstrăinarea unui număr de 52 de apartamente și anume, parcele de teren în valoare de 5.554.248 lei, aceștia au desfășurat o activitate economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate intrând în categoria persoanelor impozabile.
Potrivit art.125/1 pct.18, persoana impozabilă are înțelesul prevăzut de art.127 alin.1 C.fiscal și reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituția publică, persoana juridică, precum și orice entitate capabilă să desfășoare o activitate economică. Activitatea economică, și persoana impozabilă au fost definite de art.127 C.fiscal ca fiind o persoană ce desfășoară o activitate în care intră în exploatarea bunurilor corporale și necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală, nu este considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care activitatea este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. În acest sens este și pct.3 alin.1 din HG 44/2004.
Reclamanții-recurenți susțin că potrivit Codului civil și comercial în vigoare la data la care au avut loc aceste tranzacții, ele nu puteau fi încadrate într-o activitate economică având un caracter civil și nu comercial, însă prevederile Codului fiscal nu fac distincție între caracterul
civil și comercial specificând și definind doar ce semnifică activitatea economică. Este de remarcat că reclamanții-recurenți au obținut venituri ca urmare a unor tranzacții care prin număr, prin sumele obținute, prin regularitatea vânzărilor pot fi încadrate într-o activitate economică și prin depășirea plafonului de scutire aveau obligația de înregistrare ca plătitor de TVA.
Aceste prevederi mai sus arătate, au fost subliniate prin intrarea în vigoare a pct.98 din OUG 109/2009 introducându-se alin.2/1 la art.127 C.fiscal, precum și prin pct.3 alin.4 din Normele de aplicare a art.127 C.fiscal, prin HG 1620/2009 însă, nu se poate considera că doar de la această dată există norme legislative care fără a lăsa loc vreunui dubiu au reglementat situația în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile.
Prin urmare, nu se poate susține inexistența unor prevederi legale exprese și înainte de_ deoarece in baza acestora există posibilitatea ca reclamanții recurenți să fie considerați persoane plătitoare de TVA. Astfel, art.3 C. fiscal privitor la principiul certitudinii impunerii nu au fost încălcate. Cât privește practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza 180/10 din_ s-a statuat posibilitatea ca o persoană fizică care utilizează mijloace similare unui comerciant sau prestator de servicii, să poată fi considerată că exercită o activitate economică.
În ceea ce privește posibilitatea reclamanților-recurenți de a beneficia de dreptul de deducere a TVA, aceasta este posibilă în conformitate cu art.146 C.fiscal și 147/1 C. fiscal, după ce persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Recurenții nu au făcut dovada îndeplinirii acestor condiții ci au solicitat în mod formal în contestația împotriva obligațiilor fiscale impuse prin deciziile atacate, aplicarea normelor privind dreptul de deducere a TVA, Curtea va considera însă că această cerere a exercitării dreptului de deducere nu poate fi formulată direct în contestația prevăzută la art.205 C.proc.fiscală, aceasta pentru că potrivit art.206 alin.2 C.proc.fiscală, obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlu de creanță, ori pentru a fi exercitat dreptul de deducere era necesară îndeplinirea condițiilor de deducere.
În această privință, situația este identică și raportat la susținerile recurenților referitoare la baza de calcul greșită . Din moment ce reclamanții nu erau înregistrați ca persoană plătitoare de TVA și nu au prevăzut această taxă în contracte, organul fiscal a făcut aplicarea prevederilor art.137 C.fiscal, fără ca prin adăugarea TVA-ului peste prețul de vânzare să fie încălcate prev.art.962 C.civ.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va reține că tribunalul a făcut o corectă interpretare a normelor legale incidente, nefiind îndeplinită condiția prevăzută la art.304 pct.9 C.proc.civ. și în conformitate cu prev.art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T. E. și T. R. împotriva sentinței civile nr.71873 din_ din dosarul_ a Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
M. | D. | R. R. | D. | A. | A. M. |
GREFIER
M. T.
red.RRD/AC 2ex. - _
