Sentința civilă nr. 13547/2013. Contestație act administrativ fiscal

Dosar nr._ *

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13547/2013

Ședința publică de la 27 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier C. T.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. S. și pe pârât A. F. P. A M.

  1. -N., pârât D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

    La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, pronunțarea fiind amânată pentru termenele din_ ,_ și ulterior_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

    INSTANȚA

    Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul B. S. a chemat în judecată pârâtele A. F. P. A M. C. -N. și

  2. G. A F. P. A J. C. solicitând anularea Deciziei nr.

1. emisă la data de_ si a Deciziei nr. 23/_

, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul arată că prin Decizia nr. 1. din_ a fost înregistrat din oficiu, în baza prevederilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în scopuri de TVA. La baza emiterii acestei decizii s-a avut în vedere faptul că în urma Convenției civile nr. 563/_ încheiată între reclamant și S.C. Adevărul Holding S.R.L, reclamantul a obținut venituri care s-ar încadra în sfera celor pentru care, dacă se depășește plafonul impus de lege, se datorează TVA.

Reclamantul a formulat contestația înregistrată sub nr. 44734/_ . respinsa ca neîntemeiata prin Decizia nr. 23/_ .

Raportat la motivele care au stat atât la baza emiterii Deciziei nr. 1.

/_ de înregistrare în scopuri de TVA cât și la baza emiterii Deciziei nr. 23/_ de respingere a contestației, reclamantul arată că în situația de față, munca prestată s-a realizat în baza unei convenții civile, aceasta fiind asimilată contractului individual de muncă, în sensul că și aceasta creează o situație de subordonare față de angajator, având în vedere că prestatorul de servicii îndeplinește atribuțiile desemnate de angajator, sub supravegherea

acestuia, prestează activitate și predă lucrări la termenele convenite, în condițiile și calitatea cerute de beneficiar, și, totodată, angajatorului îi revine obligația de plăti o remunerație pentru munca prestată și de a vira la bugetul de stat impozitul pe venit.

In drept s-au invocat dispozițiile art. 125 indice si art. 127 Cod fiscal. În probațiune,s-aui anexat actele atacate.

Pârâtele au formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare parata a învederat că reclamantul a încheiat cu SC ADEVĂRUL HOLDING SRL București, Convenția civila de prestări servicii nr.563/_, durata activității pe care urma sa o desfășoare fiind pentru perioada nedeterminata.

In baza convenției, reclamantul a furnizat servicii de consultanta tehnica, realizând in anul 2008 un venit brut de 133.832 lei, venit ce depășește plafonul de scutire TVA de 35.000 euro prevăzut de art.152 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit prevederilor art.129 din Legea nr.571/2003, veniturile realizate din convenții civile sunt operațiuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata.

Cauza a fost soluționată inițial prin Sentința civilă nr. 8328/2012 a Tribunalului C. însă prin Decizia civilă nr. 1322/2013 a Curții de Apel C. sentința a fost casată

, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe.

S-a stabilit în considerentele deciziei menționate că este necesară administrarea unor probe din care să rezulte caracterul de dependentă sau independență a serviciilor prestate de către reclamant pentru S.C. ADEVĂRUL HOLDING S.R.L.

Analizând în rejudecare cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța retine că aceasta este întemeiată.

Astfel, retine instanța că în sensul prevederilor art. 127 Cod Fiscal, este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară de o manieră independentă o activitate economică. Nu acționează de o manieră independentă angajații sau oricare alte persoane legate de angajator dintr- un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un aport angajator-angajat, în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului.

În conformitate cu cele dispuse prin decizia de casare, instanța a dispus în cauză audierea unui martor, respectiv V. A. N., economist care s-a ocupat de problemele economice ale grupului de firme care constituie S.C. ADEVĂRUL HOLDING S.R.L.

În această calitate, martora a semnat convențiile civile încheiate de către reclamant si a putut reda condițiile contractuale, respectiv raporturile de dependență sau independență ale reclamantului față de persoanele cu funcții de conducere din S.C. ADEVĂRUL HOLDING S.R.L.

Martora a precizat că reclamantul a oferit informații în legătură cu tipografiile achiziționate de grup sau în curs de achiziționare, a urmărit evoluția acestora, s-a preocupat de dotarea tehnică si de înlocuirea mașinilor tipografice, folosind experiența sa în activitatea de expansiune a grupului.

A mai precizat martora că reclamantul a ocupat funcția de director executiv al S.C. TIPOMEDIA din cadrul Grupului Adevărul Holding însă se subordona în mod direct presedintelui Consiliului de Administrație al S.C.

ADEVĂRUL HOLDING, respectiv domnului Răzvan Cornețeanu, acesta fiind șeful direct al reclamantului.

Prin urmare, instanța retine că raporturile juridice în care era implicat reclamantul în legătură cu serviciile prestate erau raporturi de subordonare, astfel reclamantul nu a acționat într-o manieră independentă în sensul art. 127 Cod fiscal pentru a putea fi considerat o persoană impozabilă.

Pentru motivele arătate, instanța constată că activitatea desfășurată de către reclamant prezintă caracteristicile raportul angajator-angajat, astfel este exclusă perceperea de T.V.A. pentru onorariul stabilit potrivit convenției încheiate.

Raportat la aspectele menționate, în baza art. 1, 8, 10 din Legea nr. 554/2004, art.127 Cod Fiscal și art. 128 din codul de Procedură Fiscală, instanța va anula Decizia nr. 23/_ de soluționare a contestației și, ca urmare, va anula și Decizia nr.1. /_ privind înregistrarea reclamantului în scopuri de T.V.A.

În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, instanța va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată constând în taxă timbru si timbru judiciar si a onorariului avocațial în sumă de 628,3 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. S., dom. în C. -N.

, str. N. nr. 2, ap.23, jud.C. în contradictoriu cu pârâtele A. F.

P. A M. C. -N. și D. G. A F. P. A J. C., ambele cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C. .

Dispune anularea Deciziei nr. 23/_ de soluționare a contestației și a Deciziei nr.1. /_ privind înregistrarea reclamantului în scopuri de T.V.A.

Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în sumă de 628,3 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Septembrie 2013.

Președinte,

M. T.

Grefier,

C. T.

Red.MT,Tehnored.VAM,5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13547/2013. Contestație act administrativ fiscal