Sentința civilă nr. 1392/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1392/2013
Ședința publică din data de 27 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC I. C. L. SA B., împotriva pârâtei A. F. P. B. și A.
F. P. PENTRU C. M. B. -N., și a cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul, față de actele existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC I. C. L. SA a chemat în judecată pârâtele A. F. P. B. și A. F. P. pentru C. I M. B.
-N. solicitând anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 5917/_ și restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 2542 lei, cu plata dobânzilor legale calculate de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată în esență că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Pârâta A. F. P. B.
a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, excepția inadmisibilității acțiunii și respingerea ei în consecință, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N se susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, nu această instituție a fost cea care a procedat la emiterea actului atacat și nici la încasarea de la reclamantă a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, astfel că nu se impune ca instanța să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu această pârâtă în ceea ce privește obligarea la o eventuală restituire a taxei.
Cu privire la excepția inadmisibilității se susține că reclamanta nu a înțeles să uzeze de cale administrativă, în sensul de a ataca în termen, cu contestație decizia de calcul a taxei de poluare, în termenul de 30 de zile de la comunicare, în conformitatea cu dispozițiile art. 207 alin.1 din O.G nr.92/2003, fiind incidentă sancțiunea decăderii.
Neurmarea corespunzătoare a procedurii administrativ-fiscale de către reclamant face ca decizia de calcul a taxei de poluare să rămână definitivă în sistemul administrativ al căilor de atac, astfel că suma încasată cu titlu de taxă pe poluare de la reclamant nu mai poate fi pusă sub discuție atâta timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.
Formularea ulterioară a unei cereri de restituire, fără atacarea deciziei de calcul a taxei pe poluare, aceasta nu mai poate fi luată în considerare în acest context, întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa urmării unei proceduri administrativ-fiscale cu privire la decizia de calcul a taxei pe poluare prin care a fost stabilită obligația de plată.
Pe fond se arată
, în esență că, taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare
pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare și de prevederile H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
La art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".
Așa cum se arată în preambulul ordonanței de urgență, noul act normativ a fost emis în scopul asigurării protecției mediului și ținând seama de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art.4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.
Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Conform susținerilor reclamantului taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar respectiv art. 90 TCE, susțineri care sunt neîntemeiate deoarece conform disp. comunitare invocate (art. 25), se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal.
Art. 90 paragraf 1 din Tratat arată că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Față de analiza privind art. 25 din tratat se menționează că o importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei de poluare, ori acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C- 19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat.
În aceste condiții susținerile reclamantului privind încălcarea art. 25 din Tratat, nu pot fi primite ca fondate, taxa de poluare nefiind percepută pentru că autovehiculul a trecut frontiera.
Nici încălcarea art. 28 din Tratat se apreciază că nu este fondată. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.
Față de această statuare, se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.
În fine, critica adusă atât de reclamant cât și de alți justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea a încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 90din TCE.
Față de această încălcare se arată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC a concluzionat cu referire la modul de interpretare al art. 90 din Tratat, că prin aceasta se interzice o taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinate exclusiv, pin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Astfel se poate constata în înțelesul art. 6 din OUG nr. 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii - gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.
Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea.
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în UE și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniență autovehiculului.
Prin urmare se apreciază că disp. cuprinse în OG nr. 50/2008 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, fără a fi încălcat principiul discriminării fiscale, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.
Cu privire la petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează instanței faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementă prin disp. art. 117 Cod procedură fiscală, iar procedura efectivă de restituirea sumelor de la buget este reglementată expres de către disp OMFP nr. 1899/2004.
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererea fiind obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a face obiectul unei restituiri, față de cele precizate, se apreciază că acest petit formulat în cadrul acțiuni introductive este neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că actele atacate de reclamantă, sunt temeinic și legal întocmite.
În drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
De asemenea pârâta A. F. P. a mun. B. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă.
În motivarea cererii se arată că potrivit disp. art. 1, al.1 din OUG nr. 50/2008 care prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. de M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Iar la art. 5 al. 1 din OUG nr. 50/2008 se prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă"; iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală";.
Din dispozițiile legale arătate mai sus rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";.
Având în vedere că disp. art. 124 al. 2 Cod procedură fiscală stipulează că nivelul dobânzii est cel prev. la art. 120 al. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează după caz sumele solicitate de plătitor, această pârâtă a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii introductive să fie obligată chemata în garanție și la plata dobânzilor solicitate.
Direcția Generală a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare,
în numele pârâtei A.
F. P. pentru C. M. B. -N., prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare se susține că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.
Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Întrucât din punctul de vedere al dreptului comunitar taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criterii obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție (CJCE) a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată incorporată într-un autovehicul național similar.
Cât privește o comparație cu privire la autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 din tratat nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
Dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului comunitar.
În speță se impune a se stabilii dacă adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 este conformă cu tratatul precum și cu jurisprudența CJCE.
Referitor la art. 110 din tratat, CJCE a apreciat că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinate exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceste excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigentele stipulate de CJCE sunt respectate. Prin urmare se poate retine că taxa pe poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 110 din tratat.
Textul art. 25 din tratat interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal.
Cu privire la natura taxei pe poluare CJCE s-a pronunțat, statuând că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vedere punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din tratat. Susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din tratat este nefondată întrucât taxa pe poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului, astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru.
În cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei, așa cum a fost reglementată de Codul fiscal, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, recomandarea comisiei constând în reducerea taxei pe măsura ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are în vedere faptul că înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante.
Prin urmare dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare.
Reclamantul a solicitat obligarea la restituirea taxei de poluare, precum și a dobânzii, la nivelul penalităților percepute pentru creanțele bugetare.
Se consideră că cererea reclamantului este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9, din O.G. nr. 13/2011, unde se prevede că "dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
În drept se invocă disp. art. OUG nr. 50/2008 și OG nr. 92/2003.
De asemenea DGFP B. -N. a formulat cerere de chemare în garanție, în numele pârâtei A. F. P. pentru C. M. B. -N., a Administrației F. pentru
M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, a dobânzilor solicitate, precum și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă.
În motivare se arată că art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A.
F. pentru M. ";.
Chemata în garanție A. F. pentru M.
nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Examinând, cu prioritate conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate
, tribunalul constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP B.,
tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, cu motivarea că aceasta nu a fost cea care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, taxa fiind percepută de pârâta A. F. P. pentru C. M. și în consecință va respinge acțiunea față de pârâtă.
Referitor la fondul cauzei
, instanța reține următoarele:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine
orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale
similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr- o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C- 402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I- a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_ .
Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul
hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe ( cu precizarea că dobânda legală se calculează conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, respectiv conform OG nr. 13/2011 din data de_, iar începând cu data de_ potrivit art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr. 13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009- dobânda legală penalizatoare- impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar .
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A.
F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ
"stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P., conform dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâta A. F. P.
B.,
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și în consecință respinge acțiunea față de pârâtă.
Admite acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC I. C. L. SA, cu sediul în B., str. L. Blaga, nr. 9, jud. B. -N., împotriva pârâtei A. F. P. PENTRU C. M. B. -N. , cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și în consecință:
- obligă pârâta A. F. P. pentru C. M. B. -N. să restituie reclamantei suma de 2.542 lei, reprezentând taxă pe poluare achitată la data de_, precum și la plata dobânzii legale de la data plății efective până la data restituirii.
Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. pentru C.
M. B. -N. împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. , cu sediul în B.
, S. I., nr. 294, Corp A, sector 6 și în consecință:
- obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2.542 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății efective până la data restituirii și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
B. L. | T. | M. D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /4ex