Decizia civilă nr. 1318/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1318/2013
Ședința publică din data de 06 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H.
G.: D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile nr. 1439 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta SC P. C. S., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-reclamantă prin avocat Brăgaru M., care depune la dosar împuternicire avocațială din _
, lipsind recurenta-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
P. cedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei note scrise, într-un singur exemplar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentantul intimatei depune la dosar un exemplar note scrise, în original.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Se solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1439 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond pe care o apreciază temeinică și legală.
În speță, disputa juridică se poartă asupra perioadei de la intrarea în vigoare a OUG nr. 101/2007 și modificarea acesteia prin legea de aprobare nr. 262/2009.
Se susține că pentru a stabili în sarcina titularului de licență de exploatare o obligație referitoare la o redevență suplimentară era necesar un act adițional prin care se convine la modificare, în lipsa căruia pârâta nu putea să stabilească în sarcina reclamantei o atare obligație.
Redevența instituită de OUG nr. 101/2007 se aplică numai de la data aplicării Legii de aprobare nr. 262/2009 și nu anterior acesteia. Ca atare, redevența percepută anterior acestei date este nelegală, iar în ipoteza încasării trebuie restituită.
Totodată arată că solicită acordarea cheltuielilor de judecată, conform dovezilor existente la dosar.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1439 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui M. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. P. C.
S. în contradictoriu cu D. G. a F. P. M. și în consecință a fost anulată decizia nr.1667 din_, decizia de impunere nr.2268/_ precum și raportul de inspecție fiscală parțială nr.10619/_ emisă de pârâtă, obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.104 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin OUG nr. 101/2007 se aplică de la data intrării în vigoare a legii prin acte adiționale, încheiate în termen de 90 de zile, care intră în vigoare prin semnarea lor de către conducătorul autorității competente.
Pe de altă parte, Ordinul nr. 211 din 14 decembrie 2007 ─ emis de președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale ─ nu a stabilit termenul de finalizare a renegocierii, ce trebuia fixat conform art. IV din O.U.G. nr. 101/2007 în forma inițială, așa încât nu i se poate reproșa reclamantei nerealizarea renegocierii și a încheierii de acte adiționale la licențele de exploatare între autoritatea competentă, respectiv între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și reclamantă.
De - abia ulterior, ca urmare a apariției Legii nr. 262/2009, părțile au încheiat actul adițional nr. 1 la licența de exploatare nr. 1375/2000 (f. 5).
În concluzie, - în perioada 8 octombrie 2007 (data intrării în vigoare a OUG nr. 101/2007) ─ 15 iulie 2009 (la data de 16 iulie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 262/2009) art. IV din O.U.G. nr. 101/2007 nu a putut fi aplicat, în ceea ce privește licențele de concesiune, în lipsa stabilirii termenului de finalizare a renegocierii;
nu s-a făcut dovada de către organul fiscal a notificării titularului de către autoritatea competentă cu privire la data renegocierii (art. IV alin. 4 din O.U.G. nr. 101/2007 în forma inițială);
practic, obligativitatea renegocierii licențelor de concesiune pe perioada 8 octombrie 2007 - 15 iulie 2009 a fost eliminată de Legea nr. 262/2009;
în lipsa renegocierii și a semnării actelor adiționale de către titular și autoritatea competentă prevederile licenței de exploatare nr. 1375/2000 au rămas în vigoare; așa fiind, cota procentuală de 2% a fost corect stabilită.
În raport de aceste considerații, arată tribunalul raportul de inspecție fiscală parțială este nelegal, împrejurare ce atrage și nelegalitatea deciziei de
impunere și a deciziei nr. 1667 din_ de respingere a contestației administrative.
Împotriva soluțirei arătate a declarat recurs D. G. a F. P. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. Astfel în susținerea celor solicitate recurenta după ce redă dispozițiile art.44 din Legea nr.85/2003, art.I, art.45, art.IV din OUG nr.101/2007 și art. unic din Ordinul ANRM nr.211/2007 arată că intimata avea obligația să
calculeze redevența închiriere pe cota rezultată din anexa 1 la ordin iar
nerealizarea negocierii și a încheierii actelor adiționale la licențele de exploatare nu justifică nerespectarea.
Referitor la accesoriile calculate arată că acestea se datorează conform reglementărilor ce erau în vigoare respectiv potrivit OG nr.92/2003.
În privința cheltuielilor se arată că niciuna din condițiile instituite de art.274 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită.
Răspunzând celor invocate prin reprezentant și notele depuse intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că reținerile instanței sunt corecte câtă vreme nu a existat un act adițional care să schimbe raportul obligațional.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente, de art.304 C.pr.civ.Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
Astfel, recurenta prin argumentele aduse susține că potrivit legii minelor și mai exact conform modificărilor aduse OUG nr.101/2007 redevența ce trebuie plătită începând cu_ era de 10% din valoarea producției miniere. Actul normativ ce a prevăzut cota invocată stabilește într-adevăr în sarcina celor ce detin licenta de exploatare obligatia plății redevenței însă același act normativ mai stabilește că prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora cu excepția în care părțile au convenit modificarea/completarea clauzelor, aceasta realizându-se prin renegocierea finalizată cu încheierea unui act adițional după notificarea renegocierii în termenul stabilit prin ordinul conducătorului autorității competente.
Reiese din coroborarea normelor că redevența se achită în cotele stabilite în condițiile licenței inițiale până la momentul încheierii unui act adițional de modificare, completare renegociat.
Cu alte cuvinte legiuitorul a prevăzut că temeiul de plată al redevenței îl constitui actul încheiat de părți respectiv actul adițional convenit. Actele dosarului atestă că actul adițional la licența de exploatare deținut de intimată a fost încheiat doar ca urmare a aparitiei Legii262/2009. In atare situatie în lipsa unei renegocieri ,a unei alte clauze cu privire la cota de redeventa prevederile licentei de exploatare nr.1375/2000 au ramas valabile pana la intrarea in vigoare a Legiinr.262/2009 ce a avut ca rezultat incheierea actului aratat.
Se susține însă de recurentă că redevența de 10% se datorează de la momentul intrării în vigoare a ordonanței respective. Susținerea nu poate fi reținută întrucât chiar dacă legiuitorul a prevăzut o cotă aceasta se datorează de la momentul la care s-a convenit prin actul adițional modificarea clauzelor. Dacă altul era momentul legiuitorul prevedea expres acesta și ordinul de când se datorează cota fără a mai prevedea renegocierea modificărilor și completărilor prin acte adiționale.
Așadar raportat la cele rezultate din acte și la normele în materie soluția primei instanțe este corectă.
Corecta este si retinerea instantei cu privire la cheltuieli cunoscut fiind ca principiul instituit de art.274 c.pr.civ consta in culpa procesuala si in justificarea cheltuielilor prin acte. In conditile in care se releva ca demersul a fost determinat de gresita stabilire a obligatilor suplimentare iar actele atesta efectuarea cheltuielilor nu se poate retine neintrunirea cerintei cerute de norma mentionata. Prin urmare constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.304 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nmr.554/2004 si a art.274 c.pr.civ Curtea va da o soluție de respingerea a recursului declaratsi va obliga recurenta la cheltuieli de judecata in recurs in suma de 3000 lei reprezentand onorariu
aparator.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1439 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC P. C. S. suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
P. nunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | M. | F. | T. | M. | H. |
G.
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
