Sentința civilă nr. 1423/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1423/2013
Ședința publică din data de 28 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulat de contestatorul
S. F., împotriva intimatei C. J. DE A. DE S. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestator avocat Kocsis Tibor Jeno, lipsă fiind intimata C. J. DE A. DE S. B. -N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care :
Reprezentantul contestatorului învederează instanței faptul că renunță la cererea de suspendarea actelor administrativ fiscale emise și nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației pentru motivele arătate în scris și pe care le susține oral pe scurt, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea în contencios fiscal înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. F., în contradictoriu cu pârâta C. J. de A. de S. B. -N., a formulat contestație împotriva deciziei nr. 29/_, solicitând anularea în totalitate a deciziilor de impunere contestate (atât a deciziei de soluționare cât și deciziile anterioare atacate) pentru veniturile calculate din activități independente și încetarea în totalitate a calculării și curgerii creanțelor și penalităților, ca fiind netemeinice și nelegale; în subsidiar, solicită anularea penalităților de întârziere, majorărilor și celorlalte accesorii și să se mențină doar soldul inițial (1996 lei ), raportat la neîndeplinirea corectă și la termen a atribuțiilor personalului CAS BN.
Reclamantul a solicitat totodată să se dispună suspendarea actelor administrativ fiscale emise, până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații pe cale judecătorească, cerere la care ulterior, în ședința publică din_, a arătat că înțelege a renunța.
În motivare, s-a arătat în esență că deciziile de impunere, în baza cărora se dorește a se începe urmărirea reclamantului sunt lovite în principal de excepția nelegalitatii, iar in subsidiar contravin mai multor texte de lege aplicabile în materia asigurărilor.
Deciziile de impunere atacate contravine in principal condiției inițiale, de a fi certă, lichidă și exigibilă creanța în baza căreia se formulează executarea.
a). Creanța este certă - sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 379 alin.3 Cod Proc.Civ., conform cărora "creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.""
În speță, creanța nu este însușită de debitoare prin acceptarea la plata.
b). Creanța este lichidă - conform depozițiilor art. 379 alin. 4 Cod Proc.Civ., "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și 4. a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală
Debitul, nu este determinat, deoarece nu există un contract comercial sau civil, nici text de lege expres.
c). Creanța este exigibilă - data scadenței nu este determinată.
Un alt aspect care duce spre netemeinicia deciziei de impunere este aceea a nelegalității perceperii dobânzilor si penalităților de întârziere din partea CNAS BN, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligația principală de informare a debitorului cu privire la contribuțiile sale personale și modalitățile de plată. În acest sens, dacă s-ar accepta că reclamantul are calitatea de petent si de asigurat sunt aplicabile disp. art.8 si următoarele, art. 15 si următoarele din OUG 150/2002 raportat la dispozițiile L95/2006, care reprezenta mica reformă în sănătate. Calculul acestor penalități de întârziere a fost pentru anul 2007 de 6,5 % pe când legea 95/2006 prevedea doar 6 % în art. 257 (1) sumele contestate sunt de asemenea achitate de către contestator și aceste decizii de impune sunt nelegale raportat la legile aplicabile în materie la nivelul anului 2008 si 2010.
Se mai invocă și dispozițiile ordonanței 30/2011 emisa de Guvernul României in materia recuperării creanțelor fiscale, care au caracter cert, lichid și exigibil, precum și modalitatea ștergerii creanțelor reprezentând penalități.
Deciziile atacate sunt de asemenea netemeinice și nelegale având în vedere că în cuprinsul acestora nu sunt clar delimitate datele, respectiv perioada pentru care se percepe plata sumei și nici concretual nu este stabilit suma în totalitate care reprezintă penalități calculate pe zile la un sold. Nu se cunoaște clar care este izvorul datoriei, având în vedere că potrivit articolului 211 din L95/2006, prevede fără dubiu că fiecare cetățean al României, care dorește să fie asigurat urmează să încheie un contract cu C. J. de S. . Această mică reformă care s-ar fi dorit prin aprobarea L95/2006 nu a avut o finalitate dorită și tot din cuprinsul legii se poate lesne observa că nu fiecare cetățean al României trebuie să fie asigurat și să contribuie la C. de S. . Trebuie determinat clar care este înțelesul de asigurat, care sunt serviciile de care poate beneficia un asigurat și care sunt totodată obligațiile personale precum și drepturile acestuia.
La baza eliberării acestor decizii de impunere nu există nici un contract de asigurare sau asigurat, contestatorul nu are îndeplinită calitatea de asigurat, astfel că decizia de impunere este lovită oarecum de nulitate. Nu există de asemenea o altă obligație personală a contestatorului față de CNAS BN, în lipsa unui document scris, iar nici până azi contestatorul nu a optat pentru a beneficia de pachetul minim gratuit de asistenta, astfel cum acesta a fost definit prin legea organică.
Un alt aspect care conduce la netemeinicia și nelegalitatea deciziilor de impunere este aceea că CNAS BN nu și-a îndeplinit obligația, conferită și impusă ca și organ de administrare creanțe și fonduri, acela de informare a asiguraților.
Totodată înțelege să invoce nelegalitatea deciziei de impunere raportat la disp. art.216 din L95/2006, care prevede că orice titlu executor urmează a fi comunicat către ANAF București și ulterior acest organ de executare să pună în aplicare decizia de impunere devenită titlu executor.
Sunt în opinia reclamantului încălcate și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, deoarece persoana fizică trebuie să achite o plată nedatorată, în lipsa unui titlu executor valid, pentru solidaritate cu guvernanții țării care nu au înțeles că această lege trebuia completată prin norme metodologice clare și să aibă în vedere și deciziile de neconstituționalitate date în materie.
Nu cunoaște cum poate fi calculată o sumă de impunere, în situația în care contestatorul nu a depus la administratorul de fonduri dovada veniturilor realizate în cursul anilor anteriori. Mai se învederează în susținerea contestațiilor că aceste decizii de impunere contravin și mai exact sunt în opoziție cu dispozițiile art. 22,42 si 43,51,6387120 ( privind penalitățile pe luna de 0.6% si nu de 5% la nivelul anului 2007 si 2008) din OG nr. 92/2003 modificată și republicată și de asemenea contravine dispozițiilor art. 211,215 alin3, 220 si 257 din legea nr. 95/2006 modif., fiindu-i astfel încălcate drepturile constituționale. De asemenea se mai arată că sunt lipsuri în completarea deciziilor de impunere care sunt sancționate de Codul de proc. fiscală cu nulitatea și de asemenea așa cum s-au pronunțat instanțele de judecată, art. 43 din Codul de proc fiscală este grav încălcat, decizia neavând caracterul unui act administrativ ce poate fi pus în aplicare, motiv pentru care, se consideră că sunt suficiente motive legale pentru a se pronunța și pe aspectul suspendării actului până la finalizarea cercetării administrativ fiscale si judecătorești.
Orice persoană trebuie să beneficieze de același tratament în aceleași condiții, mai exact conform principiilor date de Curtea Europeana să aibă egalitate de tratament în aceeași situație în
fața autorităților și să nu le fie îngrădit dreptul de opțiune, petentul putea să aleagă o altă casă de asigurare, astfel că și din acest punct de vedere deciziile emise sunt nule de drept.
Decizia nr. 29/2012, emisă de pârâtă, prin care s-a soluționat contestația inițială împotriva deciziilor de impunere a analizat lapidar starea de fapt, a reluat în motivarea toate elementele inițiale din deciziile de impunere și fără a motiva în fapt și în drept respingerea a efectuat o radiografiere asupra tuturor actelor normative incidente în cauză, fără a analiza esența problemei apărute. Susținerile că existența pe lista unui medic de familie și neuzarea acestor servicii nu-1 absolv pe contestator de plata CAS, este una total falsă și tendențioasă, solidaritatea între coasigurați poate exista dar pentru unele categorii de persoane această calitate nu coexistă cu activitatea lor și veniturile lor și pun în pericol existența lor. Unde este astfel venitul minim garantat de stat și cum se poate aplica acest procedeu celor care desfășoară activitatea independentă. Nici aplicarea ordonanței nr. 30/2011 nu a fost corect aplicată în cauză, neexistând comunicată suma pentru a putea beneficia de acest text de lege.
Netemeinicia actelor contestate emană și din modalitatea de întocmire a acestora și mai exact este stabilită o sumă estimativă, în ciuda protocolului din anul 2007, când situația financiară a fiecărui cetățean a fost predată casei de sănătate.
Se impune a fi analizat în contestația de mai sus și aspectul că petentul era taximetrist, acestea aveau o normă de venit, stabilită de ANAF, sens în care nu se impunea a achita și alte sume de bani, mai mult de atât într-o interpretare logică a legii asigurărilor, acestea ar fi incluși la art. 213 privind scutirea de plata.
In drept s-au invocat disp. L95/2006, art. 172,173 si urm. OG.92/2003, OUG. 150/2002, OUG 30/2011, art. 205, 207 Cod de proc. fiscala. Art. 111,112,242 alin. 2, 274 Cod proc civ.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, se arată în esență că invocarea lipsei caracterului cert, lichid si exigibil al creanței este neîntemeiată, în considerarea chiar și numai a faptului că, în decizia 10058.1/_ la pct.2 se evidențiază natura veniturilor realizate pentru care se calculează contribuția (venituri din cedarea folosinței bunurilor), acestea fiind furnizate de către ANAF pe baza de protocol, pentru intervalul 2007 - 2012, din moment ce debitorul nu-și îndeplinise obligația declarativă menționată la art.215 din L.95/2006 - aspect pe care el însuși o precizează în acțiune.
La pct.3 din decizie se menționează atât contribuția estimată, procentul aplicat cât și scadența obligației de plată, așa încât - prin raportare la prevederile art.257(2) lit.f, coroborat cu art.257 (5) lit.c din lege, "Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: ... f)veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, ... numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)- d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin.
(2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar". Astfel, invocarea lipsei caracterului cert, lichid si exigibil al creanței este neîntemeiată și nu poate fi primită.
Contestatorul se încadrează la categoria de asigurați prevăzută la art.257(2)lit.f din L.95/2006, realizând venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care avea obligația nu numai a declarării in temeiul art.215 din L.95/2006 dar si obligația achitării contribuțiilor aferent veniturilor realizate, până la 25 a lunii ianuarie a anului următor celui pentru care se datorează plata. Cum nu plătise de bunăvoie contribuțiile, C. de asigurări de sănătate B. -N. a procedat la emiterea deciziilor de impunere, în conformitate cu dispozițiile art.35 din Ordinul 617/2007 emis de CNAS, pe baza informațiilor comunicate de ANAF privind veniturile din cedarea folosinței bunurilor aferent intervalului 2007 - 2012.
Debitorul însuși recunoaște că nu a depus vreo declarație la C. de asigurări de sănătate, de aici concluzionând în mod eronat și nelegal că CAS BN nu ar avea cum să emită vreo decizie de impunere, însă omite să aibă în vedere prevederile art.35 din ordinul 617/2007 al CNAS conform căruia Titlul de creanță îl constituie, după caz, fie declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordin 617/2007, fie decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. în speță titlul de creanță - act administrativ fiscal este o decizie de impunere care s-a emis in baza veniturilor care au fost transmise de către autoritatea fiscala teritoriala, pe baza de Protocol. Debitorul nu a prezentat nicio informație ori document care să modifice eventual starea sa de fapt
fiscală reținută de C. de asigurări de sănătate B. -N. și nici dovezi că ar fi achitat contribuțiile cuvenite FNUASS.
Deciziile de impunere emise au fost comunicate debitorului însoțite și de Anexa din care rezultă calculul accesoriilor, procentele aplicate cât și intervalul de timp pentru care au fost calculate.
Calitatea de asigurat nu reprezintă o chestiune ce implică opțiunea persoanei ce are calitatea de cetățean român și domiciliul in România pentru că în considerarea principiilor mai sus menționate, toți cetățenii trebuie să contribuie la constituirea Fondului indiferent ca doresc sau nu, deci și intimatul căci dreptul persoanei de a dispune de ea însăși în privința asigurărilor de sănătate trebuie interpretat în concordanță cu principiile constituționale menționate și deci nu are dreptul să dispună de însăși în mod absolut, ci cu condiția de a nu încălca drepturile și libertățile altora, astfel încât să nu afecteze drepturile de care beneficiază alte persoane fizice. Or prin refuzul îndeplinirii obligației legale de plăți contribuțiile se aduce atingere tocmai dreptului altor cetățeni la ocrotirea sănătății. Față de toate acestea a fost apreciată ca neîntemeiată critica privind lipsa calității de asigurat a contestatorului.
In ceea ce privește aspectele de formă ale deciziilor, pretins încălcate, în sensul că "nu sunt clar delimitate datele, respectiv perioada pentru care se percepe plata sumei și nici concretual nu este stabilită suma în totalitate care reprezintă penalități calculate pe zile la un sold", de asemenea că "..sunt lipsuri in completarea deciziilor... ", aceste critici au fost analizate și respinse, de asemenea, ca neîntemeiate pentru motivele menționate în decizia de soluționare a contestației, unde se motivează că nu se constată existența vreunei cauze de anulare/modificare/desființare/ în raport de prevederile art.43 din Codul procedură fiscală unde sunt prevăzute elementele care trebuie să fie menționate în actul administrativ fiscal si art.46, 47 din același cod unde se menționează și situațiile care reprezintă cauze de anulare, desființare ori modificare a actelor administrativ fiscale. In consecință nu sunt întemeiate nici aceste critici și de altfel, din modalitatea de redactare a acestora rezultă foarte clar ca sunt prevăzute, contrar susținerilor contestatorului, toate elementele necesare atât pentru o verificare formală a acesteia (datele de identificare ale contribuabilului, obiectul actului administrativ, temeiul de fapt si de drept, etc.) cât și cele necesare pentru o verificare de fond (contribuția, intervalul de timp pentru care se datorează, baza de raportare, procentul aplicat, anexa care detaliază modul de calcul al accesoriilor).
Nu sunt întemeiate nici criticile legate de neîndeplinirea de către CAS BN a obligației de informare. Informarea asiguraților s-a realizat prin numeroase campanii de mediatizare atât în presa scrisă cât și celelalte mijloace de informare în masă (radio, TV) dar și prin articole publicate pe pagina proprie de internet a CAS BN, fiind de altfel de notorietate existența acestei obligații în sarcina tuturor realizatorilor de venit, primul act normativ în materie fiind legiferat încă din 1997 (L. 145/1997).
Pe de altă parte, contractul-cadru în ce privește acordarea serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (de exemplu HG. 1389/2010) cuprinde numeroase articole privitor la drepturile conferite asiguraților în sistem, în acest sens făcându-se trimitere și prin art.217 din L. 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Ca atare, necunoașterea legii nici nu ar putea fi invocată drept cauză de exonerare de la obligația plății contribuțiilor întrucât ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Față de toate acestea, contestatorul face parte din categoria persoanelor obligate potrivit legii la plata tipului de contribuție analizat, nu a dovedit că a efectuat plata contribuțiilor la termenul legal de scadență, neexistând niciun temei pentru ca acesta să fie exonerat nici de la plata contribuțiilor principale și nici de la plata accesoriilor creanței
În drept, s-au invocat disp. art.115 C.p.civila si urm., art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006, Ordin 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
La data de_, C. de A. de S. B. -N. a procedat la emiterea deciziilor de impunere nr. 10058.1 (f. 15) și 10058.2 (f. 13) prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului S. F. obligația achitării sumelor de 1.996 lei și 436 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate estimată pentru perioada anilor_, 2011 și respectiv 2012. La aceeași dată a fost emisă și
Decizia nr. 10058.3 (f. 17) referitoare la obligațiile de plată accesorii, sens în care a fost calculată suma totală de 1.626 lei cu acest titlu.
Sumele menționate au fost stabilite în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr. 5282/95896/_ (depus în extras la fila 28 dosar), iar din această situație rezultă situația veniturilor realizate de reclamant din cedarea folosinței bunurilor în perioada 2007 - 2012.
Prin decizia nr. 29/_ (f. 8) C. de A. de S. B. -N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant (înregistrată sub nr. 11443/_ ).
Tribunalul reține că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepții stricte, prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Temeiul obligației reclamantului de a achita contribuția la FNUASS rezidă în prevederile art. 257 alin. 2 lit. f, din Legea nr. 95/2006, conform alin.5 lit. c al aceluiași articol, în ipoteza prevăzută la litera f - a persoanelor ce realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor - contribuția se plătește anual sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revenind asiguraților.
Nu are suport interpretarea reclamantului potrivit cu care legea, deși stabilește obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca și asigurați încheierea contractului cu casa de asigurări.
Este real că, potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, "persoanele care nu fac dovada calității de asigurat"; (potrivit art. 212 alin. 1 "documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul";) "beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru";.
Aceasta însă nu înseamnă că persoanele respective nu au obligația plății contribuției legale către FNUASS. Reducerea serviciilor medicale de cate beneficiază aceste persoane este doar consecința neplății contribuției și/sau a nedovedirii calității de asigurat.
Un argument în plus al obligativității asigurării îl constituie și acela că, potrivit art. 305 din Legea nr. 95/2006, constituie contravenție refuzul de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF și ale caselor de asigurări a documentelor justificative și a actelor de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Totodată, este de menționat că reclamantul, contrar opiniei exprimate în motivarea cererii de chemare în judecată, nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 213 alin. 1 din același act normativ, exceptate de la plata contribuției menționate sau pentru care contribuția se plătește din alte surse (în speță reclamantul nu a indicat în care categorie dintre cele prevăzute de art. 213 se încadrează, referirea acestuia la activitatea independentă de taximetrist nefiind relevantă sub aspectul incidenței prevederilor art. 213 invocat de reclamant).
Probabil reclamantul a vrut să se refere la teza finală a art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006, care impune obligația de plată a contribuției ca procent care se aplică asupra veniturilor din veniturile din cedarea bunurilor "numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), alin. (2^1) și (2^2) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar";, în condițiile în care lit. a la care face trimitere, printre altele textul legal citat, vizează și veniturile realizate din desfășurarea unei activități independente.
Însă reclamantul nu a făcut dovada realizării veniturilor din activități independente, la dosar nefiind depus nici un înscris care să confirme teza susținută de reclamant și nici nu a probat plata contribuției în temeiul prevederilor art. 257 alin. 2 lit. a, dimpotrivă, așa cum s-a menționat în decizia de soluționare a contestației administrative, acesta figurează în lista de asigurați ai unui medic de familie aflat în relație contractuală cu CAS B. -N. din anul 2000, declarându-se coasigurat, acest stat fiind conferit de prevederile art. 213 alin. 1 lit. b teza finală. Însă, aceste din urmă prevederi conferă dreptul de a fi asigurat fără plata contribuției doar pentru perioada în care ipoteza legală este întrunită, respectiv lipsa veniturilor proprii. Or, atâta timp cât reclamantul realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, acesta nu se poate prevala de scutirea prevăzută de art. 213 alin. 1 lit. b, dobândind deplină aplicabilitate prevederile art. 257 alin. 2 lit. f, în temeiul cărora a fost emisă creanța.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr.571/2003
, cu modificările și completările ulterioare, și Ordon anța G uvernului nr. 92/2003
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare, cât timp reclamantul, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul mai reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, cum este și cazul în speță.
Nici criticile vizând lipsa caracterului cert lichid și exigibil al creanțelor stabilite prin deciziile de impunere contestate de reclamant nu se fondează, criteriile de individualizare fiind stabilite prin însăși Legea nr. 956/2006, aceasta în condițiile în care actele administrativ fiscale conțin toate elementele prevăzute expres de art. 43 C.pr.fiscală, permițând totodată analizarea aspectelor de fond privind cuantumul contribuției, perioada de referință, baza de raportare, procentul aplicat, modul de calcul al accesoriilor, menționat în anexa la Decizia nr._ .
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată, art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
Totodată, se mai impune precizarea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006, organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat de OUG nr. 150/2002 care conținea, cu privire la colectare, dispoziții similare celor prevăzute în Legea sănătății.
Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 29/_ și a Deciziilor de impunere nr._ 8.2 și 10058.3 din_, instanța va respinge, nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 274 C.pr.civ., constatând că acesta a căzut în pretenții, impunându-se și respingerea capătului de cerere vizând plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul S. F. , domiciliat în loc. P. B., nr. 7, sc. A, ap. 10, jud. B. -N., în contradictoriu cu intimata C.
de A. de S. B. -N.
, cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. . Ia act că nu se insistă în cererea de suspendare a executării formulată de reclamant.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4 ex
