Sentința civilă nr. 1434/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1434/2013
Ședința publică din data de 28 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
M. P. V., împotriva pârâților M. A. ȘI D. R., M. A. ȘI D.
R., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 14 iunie 2013 dată la care pronunțarea hotărârii a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 21 iunie 2013, respectiv pentru data de azi 28 iunie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr._ ca urmare a transmiterii acesteia pe cale administrativă de către Curtea de Apel C. în aplicarea prevederilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, reclamantul M. P. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. A. și D.
R. și M. A. și D. R., anularea în tot a Ordinului nr. 280/_ comunicat la data de_ ca fiind nelegal și netemeinic, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 10000 lei cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că prin Ordinul nr. 280/_ comunicat la data de_ s-a dispus detașarea reclamantului, director executiv gradul II, clasa de salarizare 80 în cadrul Direcției pentru Agricultura Bistrița-Năsăud, în cadrul Direcției pentru Agricultura Dolj, pe funcția publică
"teritorială temporar vacantă" de director executiv gradul II, clasa de salarizare 80, pentru o perioadă de 4 luni, cu menținerea drepturilor salariale.
Actul administrativ indicat se întemeiază în drept pe prevederile art. 89 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată cu modificările și completările ulterioare, text de lege care reglementează cu titlu normativ și imperativ instituția detașării în cazul funcționarilor publici.
În condițiile normativ statuate, detașarea se dispune "în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public" dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice. Aceasta reprezintă prima condiție în care autoritatea publică este îndrituită să dispună prin act administrativ detașarea unui funcționar public. Analizând dispoziția legală, se observă că Ordinul nr. 280/_ este viciat sub aspectul nejustificării aspectelor de temeinicie și oportunitate care au condus emitentul să considere că demersul în cauză ar subscrie interesului autorității publice. Aceeași obligație incumbă emitentului și prin prev. art. 87 alin. 1 lit. a din Legea 188/1999 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicata cu modificările și completările ulterioare care permite "mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici" pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice.
Cu alte cuvinte actul administrativ este emis cu încălcarea prevederilor normative cuprinse în Secțiunea 4, art. 30- 35 din "Legea 24/2000 cu privire la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative lipsind din cuprinsul acestuia notele de fundamentare care întemeiază demersul ordonat. Se precizează că până în prezent nu au fost comunicate reclamantului motivele ce au determinat emiterea acestui Ordin fiind ca atare încălcate si dispozițiile art. 28 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată cu modificările și completările ulterioare, care prevede că funcționarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct.
O a doua condiție statuată de prevederile art. 89 alin 2 din Legea 188/1999 este aceea că detașarea pe funcții publice de conducere (astfel cum se regăsește funcția de director executiv
gradul II clasa de salarizare 80 din cadrul Direcțiilor pentru Agricultura județene in organigrama M. ui A. si D. R. coroborat cu prev. art. 13 alin 1 lit. d din Legea 188/1999) se poate dispune numai cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. 2 din același act normativ dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică.
Nici această condiție nu este respectată. Astfel, art. 92 alin 2 din Legea 188/1999, la care face trimitere art. 89 alin. 2 din același act normativ, statuează că "Dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenta numirii in funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. ". In consecința din acest plan este viciata însăși legalitatea Ordinului nr. 280/_ nefiind respectate condițiile indicate. Astfel că detașarea reclamantului pe funcția de director executiv gradul II clasa de salarizare 80 in cadrul Direcției pentru Agricultura Dolj este nelegala deoarece funcția publică din cadrul Direcției pentru Agricultura Dolj nu este vacantă, în prezent fiind ocupata de directorul executiv în funcție, există în cadrul autorității publice din Dolj funcționari publici care să exercite funcția în cauză, printre care desigur se număra chiar actualul director executiv ce în prezent ocupă, în mod legal, funcția în cauză, nu este emis avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cerut de textul legal indicat.
Se mai invocă totodată și prevederile art. 89 alin. 3 lit. c) si 0 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată cu modificările și completările ulterioare. In raport de aceste dispoziții legale înțelege să-și exprime refuzul în ceea ce privește detașarea reclamantului in condițiile cuprinse în Ordinul nr. 280/_ justificat de starea de sănătate a acestuia, ce face contraindicată detașarea, pe care înțelege să o dovedească cu certificat medical și actele medicale anexate, precum și din cauza unor motive de ordin familial.
Sub aspectul legalității prezentei manifestări de voință în sensul refuzului de a fi detașat, invocă prevederile art. 89 alin 3 din Legea 188/1999, potrivit cu care ,,funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una din următoarele situații "printre care se număra și starea de sănătate ce face contraindicată detașarea precum și motivele familiale";.
Cu privire la primul aspect, starea de sănătate a reclamantului este caracterizată în cuprinsul adeverinței medicale emise de Spitalul Județean de Urgență Bistrița - Secția de Dermatologie unde sunt prezentate atât afecțiunile de care suferă cât și recomandările medicale imperativ a fi respectate în vederea însănătoșirii. După cum se observa, starea de sănătate a reclamantului manifestată prin imposibilitate parțială de deplasare, tratament medicamentos intensiv inclusiv internare medicală periodică și intempestivă, fac indezirabilă și contraindicată medical o astfel de măsură putând conduce, în mod direct, la agravarea stării de sănătate și chiar deces.
Se mai menționează că începând cu data de_ s-a aflat în concediu medical, fiind in consecința aplicabile prevederile art. 36 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicata cu modificările si completările ulterioare care statuează că "in perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză". O astfel de manifestare de voința nu a formulat astfel încât că puțin până la finalizarea concediului de odihnă aplicarea Ordinului nr. 280/_ este ope legis suspendată.
Privitor la cea de-a doua teză a indezirabilității detașării reclamantului din motive familiale adiacent celor anterior prezentate (care au desigur si o valența familiala) se învederează că în prezent are in îngrijire la domiciliu pe mama soției sale care este paralizată fiind în mod efectiv necesar sprijinul reclamantului pentru asigurarea condițiilor zilnice de trai ale acesteia.
Cu privire la petitul II al acțiunii, reclamantul înțelege să-1 întemeieze, în drept, pe prevederile normative cuprinse in art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ respectiv. Adiacent, se solicită a se avea în vedere impactul negativ de ordin moral și social resimțit de reclamant și de întreaga familie, efect generat de caracterul abuziv cu care a fost emis și aplicat de către autoritatea publică intimată. Astfel, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri este suficientă stabilirea culpei autorității. Cu titlu de apreciere doctrinară asupra temeiniciei pretențiilor reclamantul citează "Însă. datorită împrejurării că un astfel de prejudiciu nu poate fi evaluat direct în bani și că legiuitorul nu a
fixat niște limite sau criterii orientative, în practică judecătorul nu poate recurge la probe, astfel încât va trebui să acorde victimei o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral suferit".
Este de notorietate că atât în doctrina (recenta) cât și în practica instanței de la Strasbourg (chiar si la nivelul unor instanțe naționale) s-au făcut aprecieri în sensul că prejudiciul moral nu poate fi probat, iar sub acest aspect singura concluzie în acord cu practica CEDO este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate. Instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu, o asemenea soluție fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Prin urmare, dacă un judecător va avea pretenția să-i facă proba prejudiciului moral, singura soluție ar fi să recurgă la martori cu puteri supraomenești care să relateze instanței intensitatea sentimentelor trăite în momentul în care a fost vătămat prin fapte ilicite ale altor persoane. In consecință, reclamantul are convingerea că orice persoană care obține o hotărâre judecătorească definitivă, prin care este certificată conduita abuzivă a autorității publice, nefiindu-i recunoscute anumite drepturi, suferă un prejudiciu moral constând în stări de inferioritate, umilință, incertitudine, neîncredere, sentimente pe care le resimte zilnic în raport de familie, colegi, prieteni. In final justificarea acordării daunelor morale se sprijină și pe nevoia de responsabilizare a membrilor societății (inclusiv autorități publice) pentru faptele și atitudinile manifestate.
Pârâtul M. A. și D. R. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare, s-a arătat în esență că în cauză, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică care a emis actul administrativ atacat și nu persoana fizică care a semnat actul în numele autorității.
Astfel, conducerea M. ui A. și D. R. se exercită, așa cum se prevede în
H.G. nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea M. ui A. și D. R., precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu completările și modificările ulterioare, de către ministru, acesta reprezentând ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații, cu persoane juridice și fizice din țară sau din străinătate, precum și injustiție, ca reprezentant legal, nu în nume propriu.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin în perioada mandatului de ministru al agriculturii și dezvoltării rurale acesta emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii, în calitate de reprezentant legal al instituției MADR.
Prin urmare, M. A. și D. R., prin conducătorul său, este o instituție care pune în executare și execută în concret legea, fiind ținut de aplicare imediată acesteia.
Potrivit practicii judiciare în materie, "ministrul emite ordine în exercitarea atribuțiilor sale, nicidecum în calitate de persoană fizică, și are calitatea de reprezentant al ministerului, neputând să fie chemat în judecată în nume propriu".
In ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul având obligația să justifice, atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa, în calitatea de inițiator a acțiunii.
Or, astfel cum a fost formulată cererea de chemare în judecată, reclamantul nu face dovada existentei identității dintre ministru și cel obligat, astfel încât, acțiunea în contradictoriu cu M.
A. și D. R. este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru admiterea acțiunii, reclamantul are obligația să facă dovada că actul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor în temeiul cărora a fost emis (Legea nr. 188/1999), în caz contrar urmând ca acțiunea acestuia să fie respinsă ca nefondată, conform principiului de drept potrivit căruia actul este valabil până la proba contrară, proba fiind în sarcina reclamantului.
Se susține în continuare că reclamantul nu a relevat instanței împrejurări de natură a arunca o umbră de îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat.
Referitor la prima critică adusă de reclamant actului administrativ contestat, aceea că actul atacat nu este motivat, temeiurile juridice invocate în cuprinsul ordinului contestat constituie o motivare în sensul jurisprudenței și doctrinei în materie, criticile reclamantului relativ la acest aspect fiind neîntemeiate.
De vreme ce MADR a acționat în limitele și considerarea legii, este evident că pretenția dedusă judecății este nefondată.
Prin Ordinul nr. 280/_ s-a dispus detașarea temporară a reclamantului, actul respectând prevederile legale în vigoare la data emiterii lui, respectiv art. 89 din Legea nr. 188/1999 și dispozițiile Notei nr. 32668/2012 și Referatului nr.32655/2012 aprobate de conducătorul instituției publice, înscrisuri ce i-au fost comunicate reclamantului pe de o parte o dată cu răspunsul la recursul administrativ formulat, pe de altă parte atașat întâmpinării, depuse în cauza nr._ ce a avut ca obiect solicitarea de suspendare a aceluiași act administrativ.
Ordinul atacat a fost emis în aplicarea Legii nr. 188/1999 și a HG. nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea M. ui A. și D. R., astfel încât cauzele de nulitate urmează a fi cercetate prin raportare la aceste dispoziții, respectiv dacă ordinul vine sau nu în contradicție cu dispozițiile legale arătate.
Principiul legalității actelor administrative presupune ca toate deciziile autorităților administrative să se întemeieze pe lege și, așa cum am arătat Ordinul nr. 272/2012 este bazat pe dispozițiile legale în vigoare.
Potrivit dispozițiilor art. 87, alin. (1). lit. a) din Legea nr. 188/1999 "Mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel: a) pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice;" _
Așadar, detașarea reprezintă o modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în scopul eficientizării activității instituției fiind reglementată de dispozițiile art. 87, alin. (2), lit. b) și de art. 89 din actul normativ mai sus invocat, potrivit cărora: "Art. 87 - (2) Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere are loc prin:_ b) detașare; _
In ceea ce privește legalitatea, se apreciază că prevederile ordinului în discuție nu contravin și nu denaturează sensul și scopul dispozițiilor legale în aplicarea cărora au fost emise.
In ceea ce privește critica referitoare la emiterea ordinului fără ca măsura detașării să se impună, se menționează că aceasta nu are nici un fundament juridic.
Detașarea funcționarului public este un atribut exclusiv al angajatorului, neputând fi cenzurată de instanța de judecată. Măsura detașării nu poate fi supusă cenzurii instanței, căci instanța de judecată nu se poate substitui angajatorului și prin urmare nu poate să anuleze o măsură de modificare a raportului de serviciu, instituită printr-o procedură administrativă, efectuată în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Instanța poate doar să analizeze dacă procedura este în conformitate cu prevederile legale, iar acest lucru nu poate fi interpretat ca o îngrădire a accesului la justiție. A accepta ipoteza că instanța de judecată se substituie angajatorului prin analizarea temeiniciei în fapt a detașării, pe supoziția că se îngrădește accesul liber la justiție, ar însemna o încălcare a principiului separației puterilor în stat, consfințit de Constituția României art.l alin.4.
In vederea eliminării riscurilor referitoare la eventuale blocaje ce se pot înregistra în activitatea Direcțiilor Agricole Județene, blocaje ce pot produce efecte în lanț, MADR a considerat necesară crearea unei mobilități în cadrul structurii sistemului managerial existent.
De asemenea, în vederea unei mai bune gestionări a activității Direcțiilor Agricole Județene la nivelul MADR s-a hotărât ca. pentru o mai bună eficientizare a activității manageriale Ia nivelul acestor structuri, care să asigure o mai bună coordonare a acestor activități, să se acționeze interjudețean, temporar, astfel încât termenele asumate prin acte normative și Regulamente CE să fie respectate, iar instituția să funcționeze optim și în sprijinul beneficiarilor, prin detașarea unor funcționari publici cu o conduită demnă, buni profesioniști, recomandați de performanțele profesionale.
Se precizează că decizia privind mobilitatea unor funcționari publici de conducere prin detașare a avut în vedere și rezultatele unor analize efectuate de către direcțiile tehnice de specialitate din cadrul aparatului central asupra activității desfășurate de directorii executivi din cadrul direcțiilor agricole județene și a municipiului B. .
Mai mult decât atât, această opțiune a fost apreciată a fi oportună, în condițiile în care pentru eliminarea riscurilor cu privire la posibile situații privind conflictele de interese, incompatibilități, subiectivism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este necesară crearea unei mobilități în cadrul sistemului managerial existent la nivelul instituțiilor subordonate agenției, mai ales privitor la posturile sensibile (cheie) și cele decizionale.
Prin urmare, nu se poate vorbi de pierderea funcției pe unul din motivele prevăzute de legislația în vigoare, ci, mai mult decât atât, mobilitatea poate fi apreciată ca una dintre garanțiile atingerii scopului pentru care a fost creat Statutul funcționarilor publici, și anume, asigurarea un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial. în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.
Susținerile reclamantului privind nelegalitatea actului atacat pentru lipsa avizului ANFP, le consideră nefondate, atâta timp cât din articolul invocat respectiv 89 alin.2 din Legea 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă cu totul alte prevederi, nefiind necesar avizul ANFP: ,,Art. 89. - (1) Detașarea se dispune in interesul autorității sau instituției publice in care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de ".el mult 6 luni. In cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris. (2) Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public.
Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime in specialitatea studiilor și dacă nu există in cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris. (2) In mod excepțional, detașarea se poate dispune și pe o funcție publică din categoria înalților funcționari publici, cu aplicarea prevederilor art. 92 alin. (1), dacă funcționarul public "îndeplinește condițiile de studii și de vechime in specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice in condițiile prezentei legi. In acest caz, detașarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire a funcționarilor publici care ocupă funcții publice din categoria înalților funcționari publici, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice in care urmează să iși desfășoare activitatea funcționarul public detașat. "
Iar, art.92 al aceleași legi, se referă la ocuparea funcției publice de conducere, prin detașare, de către un funcționar public de execuție și nu cazul reclamantului care prin detașare ocupa o funcție tot de conducere, cu același grad și aceeași clasă. "Art. 92. - (I) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care "îndeplinește condițiile de studii și de vechime in specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are o sancțiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, in condițiile prezentei legi. (2) Dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competența numirii in funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni intr-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici".
Se precizează că, la nivelul Direcției Județene pentru Agricultură DOLJ, conducerea MADR nu a identificat un funcționar public a cărui pregătire profesională să corespundă atribuțiilor si responsabilităților funcției publice teritoriale de director executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Bistrița - Năsăud.
O posibilă vătămare nu reiese din declarațiile reclamantului, astfel încât aceasta nu este nici reală și nici cuantificabilă, și nu poate provoca o perturbare gravă a reclamantului, mai ales în condițiile în care măsura este temporară, considerând astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută la art.8 din legea nr. 554/2004.
Anularea actului administrativ s-ar putea dispune dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
In doctrină s-a definit ca "interes" folosul urmărit prin declanșarea procedurii judiciare, acesta trebuie să fie născut și actual. în sensul că dacă nu s-ar recurge la acțiune în momentul respectiv, reclamantul s-ar expune prin acesta la un prejudiciu, ori prejudiciu în acest caz nu a fost dovedit. In ceea ce privește acordarea daunelor morale se precizează următoarele:
Pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului
daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea, de la caz la caz, a existenței și a cuantumului acestora._ Simplul fapt al anulării actului administrativ nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărui vătămat în drepturi".
Pentru a fi găsită întemeiată cererea de către instanța de judecată, nu este suficientă afirmarea unor suferințe morale, pentru că. deși aceste daune au caracter nepatrimonial, moral, reparația cerută este materială, patrimoniala, ceea ce impune, pentru găsirea unor criterii de apreciere corectă a valorii lor. elemente probatorii adecvate".
Pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.
Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea, de la caz la caz. a existenței și a cuantumului acestora. _.
Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale victimei, cum ar fi asigurarea unei locuințe adecvate și mobilitate corespunzător, pentru o persoană condamnată la izolare ca urmare a infirmității pricinuite prin fapta ilicită.
Astfel, dovedirea prejudiciului moral este în sarcina reclamantului, daunele morale pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor, acestea putând fi acordate de către instanță numai în măsura în care prin acțiunea pârâtului se aduce atingere valorilor ființei umane (sănătate, integritate corporală), iar faptul că reclamantul a adus certificat medical privind starea sănătății sale, emis în data de_ . data emiterii ordinului contestat, nu poate dovedi reaua-credință a ministerului și nici nelegalitatea actelor emise. Susținerile reclamantului că ar avea în îngrijire mama soției sale nu pot constitui motiv pentru refuzul detașării. Legea prevede strict condițiile în care poate fi acceptat refuzul justificat al funcționarului privind măsura detașării.
Raporturile de serviciu nu i s-au modificat pe perioada concediului medical, așa cum susține acesta, simplele afirmații nefiind dovedite, atâta timp cât acesta nu s-a prezentat nicio zi la locul de detașare, respectiv DAJ Dolj.
Întrucât nici o dispoziție din ordinul atacat nu vine în contradicție cu prevederile legii în temeiul căreia a fost emis, reclamantul criticând actul sub aspectul oportunității și nu al legalității, se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată și nefondată.
Prioritatea acordată interesului public față de cei privat, nu în detrimentul celui din urmă, ci ca o sumă a intereselor private comune și ca o garanție a respectării tuturor intereselor private care
În drept, s-au invocat prevederile Codului de procedură civilă. Legea nr. 554/2004, actualizată, H.G. nr. 725/2010, Legea 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul D. Constantin - în calitate de Ministru al A. și D. R. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, în motivarea execpției invocate, precum și cu privire la fondul cauzei fiind prezentate argumente de fapt și de drept identice cu cele menționate în întâmpinarea formulată de M. A. și D. R., sens în care expunerea lor nu va mai fi reluată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Ordinul nr. 280 din_ emis de M. A. și D. R. (f. 29), s-a dispus, începând cu data de_ și pe o durată de 4 luni, detașarea reclamantului M. P. V., director executiv gradul II, clasa de salarizare 80 în cadrul Direcției pentru Agricultură Bistrița-
Năsăud, pe funcția publică teritorială temporar vacantă din cadrul Direcției pentru Agricultură Dolj, de director executiv gradul II, clasa de salarizare 80, cu menținerea drepturilor salariale.
Temeiul juridic al emiterii acestui ordin rezidă în prevederile art. 89 din Legea nr. 188/1999 rep. privind statutul funcționarilor publici, potrivit cu care "detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris"; (alin. 1), constituind unul dintre cazurile de modificare a raportului de serviciu reglementate de art. 87 din aceeași lege.
Urmare a pronunțării sentinței civile nr. 867/_ de către Curtea de Apel C. în dosar nr._, prin care s-a dispus, la cererea reclamantului, suspendarea executării ordinului mai sus menționat în temeiul prevederilor art. 14 din legea nr. 554/2004, la data de_ autoritatea pârâtă a emis Ordinul nr. 34 privind suspendarea executării Ordinului nr. 280/2012 prin care s-a dispus detașarea, până la pronunțarea instanței de fond.
Ulterior, la data de_, reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu cererea în anularea Ordinului nr. 280/2012, cerere ce face obiectul prezentului dosar.
Analizând prioritar excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.
A. și D. R. ,
tribunalul constată că aceasta este dată în cauză pentru următoarele considerente:
Cauza dedusă judecății vizează raportul de serviciu al unui funcționar public, incidente fiind prevederile Legii nr. 188/1999 rep. privind statutul funcționarilor publici, act normativ care, în art. 109, prevede competența de soluționare a secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Din conținutul art. 1 al legii menționate rezultă că raportul de serviciu este grefat pe raportul juridic dintre funcționarul public și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale.
Art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, definind noțiunea de autoritate publică, face trimitere la orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, ministerele sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora.
Totodată, potrivit art. 1 alin. 1 din HG nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea
M. ui A. și D. R., precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, M.
A. și D. R. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
Relevanță sub aspectele soluționării excepției invocate prezintă art. 7 din aceeași hotărâre, care prevede următoarele: conducerea M. ui A. și D. R. se exercită de către ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (alin. 1); în exercitarea atribuțiilor sale, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii (alin. 5); ministrul agriculturii și dezvoltării rurale reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații, cu persoane juridice și fizice din țară sau din străinătate, precum și în justiție (alin. 8).
Din economia normelor legale mai sus citate rezultă că miniștrii au calitatea de conducători ai ministerelor, asigurând reprezentarea acestora. Așadar, miniștrii ocupă o funcție de demnitate publică, nefiind, ei înșiși, autorități publice în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, calitatea de autorități emitente aparținând ministerelor.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. A. și D. R., cu consecința respingerii acțiunii reclamantului în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei,
tribunalul, analizând criticile formulate de reclamant în susținerea cererii de anulare a Ordinului nr. 280/_ în contradictoriu cu pârâtul M. A. și D. R., apreciază că acestea nu se fondează, pentru argumentele ce se vor prezenta în continuare, în raport de fiecare aspect de nelegalitate invocat în cauză.
Astfel, în privința lipsei motivării actului invocată în cauză, este necesar a se menționa în primul rând faptul că ordinul atacat de reclamant pentru nelegalitate nu reprezintă nicidecum un act administrativ unilateral cu caracter normativ, întrucât nu reglementează o situație cu caracter general și nici nu instituie o normă de conduită generală, ci are ca obiect modificarea raportului de serviciu al funcționarului public, aspect ce-i conferă, neîndoios, caracterul de act administrativ unilateral cu caracter individual, sens în care, în cauză este lipsită de orice relevanță invocarea de către reclamant a prevederilor secțiunii a 4-a din Legea nr. 24/2000 (art. 30 -35 la care trimite reclamantul referindu-se în mod exclusiv la "motivarea proiectelor de acte normative";).
În privința normelor cuprinse în Legea nr. 188/1999 invocate de asemenea în susținerea acestei critici, tribunalul constată că în condițiile în care în cauză s-a realizat comunicarea cu reclamantul a ordinului prin care se dispune detașarea acestuia, este întrunită exigența legală instituită de art. 28 din Legea privind statutul funcționarilor publici, respectiv aceea a informării funcționarului public cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct.
Este real că în cauză detașarea reclamantului s-a dispus în aplicarea prevederilor art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999 rep., care reglementează mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici prin modificarea raporturilor de serviciu, pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, întrunirea ipotezei legale citate fiind pe larg argumentată în Nota nr. 32668/_ (f. 32 și urm.) și referatul nr. 32655/_ (f. 30), documente care au fundamentat, așa cum rezultă din chiar mențiunile preambulului ordinului atacat, măsura detașării reclamantului.
Or, sub aspectul criticat, tribunalul reține că în privința actului administrativ cu caracter individual, obligația motivării decurge din prevederile art. 31 din Constituție care consacră dreptul la informație, instituind în sarcina autorităților publice obligația de a asigura informarea corectă a cetățenilor, aceasta fiind de neconceput în lipsa unei motivări adecvate a deciziilor administrative. Totodată, motivarea conferă actului administrativ transparență, fiind esențială și sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate.
Atât în jurisprudența comunitară cât și în cea națională s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz, scopul obligației de motivare fiind acela de a se evita abuzurile administrației, prin indicarea transparentă a mecanismului emiterii sau adoptării actului.
Or, în condițiile în care ordinul emis de pârât face trimitere expresă la actul normativ (art. 89 din Legea nr. 188/1999) care conține prevederi clare și detaliate cu privire la coordonatele modificării raportului de serviciu al reclamantului, de natură a face posibilă, în mod rezonabil, orientarea conduitei acestuia, cu atât mai mult cu cât emiterea ordinului a fost precedată de raportul și nota de fundamentare menționate în însuși actul atacat, iar accesul reclamantului la conținutul acestora nu a fost restricționat, nu se poate reține că nu ar fi respectată în cauză exigența motivării.
În ceea ce privește oportunitatea adoptării acestei măsuri
(noțiune legată de valoarea motivelor care au fundamentat actul din perspectiva realizării sarcinilor și atribuțiilor legale în termen optim, cu cheltuieli minime de resurse materiale și spirituale, dar cu eficiență cât mai mare, precum și a alegerii celor mai potrivite mijloace pentru realizarea scopului legii) tribunalul subliniază, în acord cu poziția procesuală exprimată și de pârât, că aceasta reprezintă o condiție de valabilitate și nu de legalitate a actului administrativ, ce nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ, investită, în principiu, să exercite doar un control de legalitate.
În același timp însă, analizând oportunitatea și prin raportare la dispozițiile art. 53 din Constituție care, reglementând restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, constituționalizează două principii care reprezintă condiții specifice de legalitate pe considerente de oportunitate și pe care instanța de contencios administrativ trebuie să le aibă în vedere ca metode de apreciere a exercițiului puterii discreționare a administrației, respectiv acela al proporționalității măsurii cu situația care a determinat-o și respectiv al nediscriminării.
Din această perspectivă, nu s-au decelat în cauză, în raport de modalitatea în care s-a realizat fundamentarea ordinului de detașare prin nota și raportul la care s-a făcut trimitere în cele ce preced (care se întemeiază pe realizarea unei mai bune eficientizări a activității manageriale la nivelul Direcțiilor Agricole Județene, care să asigure o mai bună coordonare a activităților), cauze de nelegalitate a Ordinului nr. 280/_ emis de autoritatea pârâtă prin conducătorul acesteia.
Relativ la susținerile reclamantului potrivit cu care funcția din cadrul Direcției pentru Agricultură Dolj nu ar fi fost vacantă,
aceasta este infirmată de conținutul adresei de răspuns emisă la solicitarea instanței de menționata direcție (f. 11 dosar tribunal), din cuprinsul căreia rezultă în mod neechivoc faptul vacantării funcției publice ca urmare a detașării d-lui Costea C. Oliver, începând cu data de_, la Direcția pentru Agricultură Harghita, conform Ordinului MADR nr. 279/_ (f. 12).
În ceea ce privește condiția inexistenței în cadrul autorității publice din Dolj a funcționarilor publici care să exercite funcția în cauză, precum și a necesității emiterii avizului de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici,
se invocă prevederile art. 89 alin. 2 și art. 92 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Reclamantul susține teza necesității îndeplinirii în cauză a celor două condiții prevăzute de textele legale citate, invocând în acest sens conținutul art. 89 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care "Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris";.
Conform art. 92 alin. 2 "dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici";.
Așadar, este real că textul art. 89 alin. 2 sus-citat face referire expresă la art. 92 alin. 2 din aceeași lege, care instituie obligativitatea obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, însă ceea ce nu observă reclamantul este faptul că, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor legale analizate, această trimitere se realizează exclusiv în condițiile întrunirii ipotezei reglementate de teza a 2-a a alin. 2 din art. 89, respectiv aceea care vizează detașarea pe o funcție publică de conducere dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Așadar, în ipoteza reglementată de teza 1 a aceluiași alineat, care instituie o normă cu titlu de regulă (spre deosebire de situația reglementată cu titlu de excepție în teza a 2-a), respectiv în cazul în care detașarea se dispune în condițiile în care pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, condiția instituită de art. 92 alin. 2 privind necesitatea obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nu este incidentă.
Or, în cauză este cert că detașarea reclamantului se grefează pe dispoziția art. 89 alin. 1 teza 1, câtă vreme pregătirea profesională a acestuia corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice pe care a fost detașat (aceasta fiind similară celei ocupate de reclamant în cadrul Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud), fiind respectată categoria, clasa și gradul profesional al acestuia.
Reclamantul mai invocă și incidența prevederilor art. 89 (3) lit. c și f din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care funcționarul public poate refuza detașarea dacă: c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea; f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării.
Sub primul aspect formulat, tribunalul constată că într-adevăr, din adeverința medicală emisă de Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, aflată la fila 26 dosar, rezultă că începând cu data de_, reclamantul se află în tratament cu diagnosticul de vene varicoase cu ulcerații și inflamație gamba dreaptă pe fond supraponderal și insuficiență circulatorie venoasă periferică cronică, făcându-se trimitere la cele 11 bilete de externare din secția Dermatologie aflate în memoria sistemului informatic al Spitalului în perioada septembrie 2011 - septembrie 2012.
Biletele de externare nu au fost depuse la dosar de către reclamant, însă din mențiunile aceleiași adeverințe rezultă că în perioada menționată reclamantul a fost internat continuu doar 8 zile, iar în luna septembrie 2012, ulcerația mediogamieră dreaptă era cvasiepitelizată, cu mențiunea
că ulcerația perimaleolară internă glezna dreaptă a determinat reacții algice în articulație și periachilian drept.
În aceste condiții, s-a recomandat continuarea tratamentului cu medicamentos, combinat cu repaus relativ al membrului inferior 12 - 14 ore pe zi, utilizarea de ciorap elastic și regim alimentar hipolipidic și hipocaloric.
Totodată, certificatul de concediu medical depus de reclamant (f. 27 dosar) atestă urmarea de către reclamant a unui tratament în ambulatoriu, sens în care, pentru perioada_ -_, medicul de familie i-a eliberat acestuia, în conformitate cu prevederile art. 25 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr._, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 430/2010, concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, codul 01 menționat semnificând incapacitate temporară cauzată de boli obișnuite.
Se impune a se remarca în cauză în primul rând că motivele întemeiate pe incidența prevederilor art. 89 alin. 3 din Legea nr. 188/19999 nu reprezintă condiții intrinseci ori extrinseci de legalitate a ordinului de detașare câtă vreme aceasta s-a realizat în interesul autorității publice, pe o perioadă de 4 luni, deci în condițiile art. 89 alin. 1 teza 1 din lege, normă legală ce nu condiționează detașarea de acordul scris al funcționarului public, spre deosebire de cazul reglementat de teza a 2-a a aceluiași alin., în care măsura se dispune pe o perioadă mai mare de 6 luni. Totodată, prevederile legale incidente speței nu impun ca și condiție prealabilă a dispunerii detașării, consultarea prealabilă a funcționarului public, în cadrul căreia să poată fi analizată incidența cazurilor prevăzute de alin. 3 al aceluiași art. 89.
Așadar, refuzul detașării reprezintă o manifestare ulterioară de voință a funcționarului public, de natură a împiedica executarea actului de dispoziție al autorității, în cazul în care se constată că acesta are un caracter justificat în raport cu prevederile art. 89 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
Privit din această ultimă perspectivă, refuzul întemeiat de reclamant pe prevederile literei c a art. 89 alin. 3 vizând starea de sănătate apare în cauză ca nejustificat.
Astfel, analiza acestui motiv nu poate face abstracție în cauză de împrejurarea că, din punct de vedere al specificului responsabilităților și atribuțiilor funcției pe care s-a dispus detașarea reclamantului, acestea sunt identice cu cele exercitate de reclamant în funcția deținută anterior detașării, sens în care, reținând că, exceptând cele 8 zile de internare neîntreruptă la care se face referire în adeverința emisă de Spitalul Județean Bistrița-Năsăud, reclamantul nu s-a aflat în imposibilitate de a le exercita în perioada septembrie 2011 - septembrie 2012, astfel încât, nu se poate reține că starea sănătății reclamantului (în condițiile în care nu s-a probat în cauză faptul că din luna septembrie 2012 și până în prezent aceasta s-ar fi agravat), face contraindicată detașarea.
Aceasta, întrucât actele medicale analizate impun continuarea unui tratament medicamentos și a regimului alimentar (prescripții ce se pot urma de reclamant și în condițiile desfășurării activității în cadrul instituției unde s-a realizat detașarea), eventuala necesitate de a fi spitalizat putând fi satisfăcută în orice unitate spitalicească de stat (câtă vreme și anterior, internarea reclamantului s-a realizat în spitalul județean).
În același sens, se impune a se sublinia și faptul că natura atribuțiilor funcției pentru care s-a realizat detașarea reclamantului nu presupune efectuarea unor deplasări suplimentare în afara celor lunare de la domiciliul acestuia la cel al autorității în cadrul căreia s-a realizat detașarea. De altfel, tocmai pentru a nu se aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale funcționarului public prin aplicarea principiului mobilității care guvernează raporturile de serviciu ale acestuia, chiar prevederile art. 89 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 dispun că pe timpul detașării în altă localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare, asigurându-se astfel condițiile necesare evitării unor deplasări zilnice sau săptămânale pe durata detașării (în speță 4 luni).
În ceea ce privește situația familială la care face referire reclamantul în raport cu conținutul art. 89 alin. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999, faptul că mama soției reclamantului se află în îngrijirea celor doi soți (afirmație de altfel nesusținută de exhibarea vreunui contract de întreținere), nu este
aptă a justifica opoziția acestuia față de măsura detașării, în condițiile în care nu s-a făcut proba imposibilității obiective a soției reclamantului de a-și îngriji mama.
Reclamantul a mai invocat în cauză și încălcarea prevederilor art. 36 Legea nr. 188/1999, potrivit cu care "în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză";.
Este real că reclamantul a obținut certificatul de concediu medical pentru 10 zile analizat de tribunal în cele ce preced, însă în cauză nu este lipsit de importanță faptul că acesta a fost eliberat de medicul de familie în chiar ziua emiterii ordinului de detașare, astfel încât, în lipsa atestării în cuprinsul său a intervalului orar al emiterii, tribunalul apreciază că probele administrate de reclamant nu relevă nelegalitatea emiterii ordinului nr. 280 din_ emis de autoritatea pârâtă.
Pe de altă parte, așa după cum rezultă și din jurisprudența Î.C.C.J. (statuările deciziei nr. 1697/2007 pronunțată în condițiile reglementării Legii nr. 188/1999 în vigoare la acel moment dar care, în art. 35 conținea reglementarea identică a actualului art. 36 din lege), prevederile legii privind statutul funcționarilor publici se impun a fi corelate cu cele ale Codului muncii (Legea nr. 53/2003 rep.) care, în actuala redactare a art. 60 alin. 1 lit.a, interzice doar încetarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului în perioada concediului medical, ceea ce nu este cazul în speță.
Conchizând, tribunalul constată că nici unul dintre motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamant nu se fondează în raport cu ordinul atacat, astfel încât urmează ca în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere și textele legale menționate în prezentele considerente, să respingă, ca nefondată, cererea privind anularea acestuia, cu consecința respingerii și a cererii având ca obiect plata sumei solicitate cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. A. și D.
R.,
cu sediul în B., b-dul C. I, nr. 2-4, sector 3 și în consecință respinge acțiunea reclamantului M. P. V.
, în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.
V.,
domiciliat în loc. J. B., str. Principală, nr. 193, jud. Bistrița-Năsăud, CNP 1.
, în contradictoriu cu pârâtul M. A. și D. R. , cu sediul în B., b-dul C. I, nr. 2-4, sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4ex
