Sentința civilă nr. 2397/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 2397/2013

Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Completul constituit din: Președinte: A. G. C.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul F.

N.

în

contradictoriu cu pârâții M. G. PRIN P. și P. M. G.

S.

M.

C. ,

având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reclamantul depune la dosarul cauzei timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei.

La solicitarea instanței, reclamantul învederează că sporurile nu s-au redus odată cu diminuarea salariului cu 25% și arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse în probațiune ca fiind legală, pertinentă și utilă soluționării cauzei și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reclamantul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul F. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. G. prin P. și P. municipiului G. anularea Dispoziției nr. 643/_ și obligarea la emiterea unei dispoziții corecte, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile acordate si cele care ar fi trebuit acordate în conformitate cu legislația în vigoare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția contestată i-fi fost stabilit salariul de bază brut, în sumă de 3161 lei. Avand in vedere ca salariul de baza brut din luna mai 2012 i-a fost de 3021 lei, prin aplicarea procentului prevazut la art. 1 din OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri de recuperare a reducerilor salariale, respectiv 8%, trebuia sa rezulte un salariu de baza brut de 3263 lei. Mai arată reclamantul că prin adresa nr. 16976 RG/183778/IG/_ intrata la P. ia G. cu nr. 7826/_, s-a transmis raspunsul Ministerului prin care se arata ca procentul de 8% prevazut in art. 1 din OUG 19/2012 se aplica si drepturilor introduse in salariul de baza conform art. 14 din Legea 285/2010. Cu toate acestea, dupa primirea adresei ministerului Dispozitia 643/_

nu a fost refacuta, pârâtul motivand ca raspunsul primit nu obliga cu nimic institutia. De asemenea, învederează instanței ca in toate institutiile in care s-au acordat drepturi conform art. 14 din Legea 285/2010 procentul prevazut la art. 1 din OUG nr. 19/2012 s-a aplicat si asupra acestor drepturi. Au existat nelamuriri privind aplicarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 19/2012 dar raspunsul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale la adresele de lamurire a situatie a fost acelasi pentru toate institutiile care au solicitat lamuriri.

Pârâții M. G. prin primar si P. M. ui G. Sabo M. -C. au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii (filele 11-13). Pârâții au arătat că intreaga actiune se bazeaza pe un raspuns comunicat de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale ca urmare a unui demers initiat de catre reclamant. Este evident ca actiunea nu are ca si temei legal vreun text de lege ci doar simpla opinie a unui functionar public din cadrul unui minister ori drepturile salariale ale functionarilor publici sunt reglementate prin acte normative care trebuie interpretate la modul obiectiv si corect. Mai arată pârâții că în cursul anului 2010 stimulentele de care a beneficiat Serviciul financiar- contabil, din cadrul caruia face parte si reclamantul in temeiul art. 227 din OUG 92/2003, au fost acordate integral fara a fi diminuate cu 25%. Este evident ca daca in luna octombrie 2010 reclamantul a incasat stimulente care nu au fost diminuate cu 25%, nici media stimulentelor incluse in salariul de baza in 2011 nu a fost diminuat cu acelasi procent. Intrucat veniturile salariale ale reclamantului incasate cu titlu de stimulente nu a fost redus in anul 2010 cu 25% iar aceste venituri nu au beneficiat de majorarea cu procentul de 15% este evident ca nici majorarea solicitata de 8% nu este legala a fi aplicata stimulentelor. De fapt, in preambulul OUG nr.19/2012 se arata ca masura de diminuare stabilită prin Legea nr.118/2010 a avut un caracter temporar, asa cum s-a stabilit prin Decizia Curtii Constitutional nr. 872/_, fiind obligatorie revenirea la nivelul initial al acestor drepturi ori venitul salarial incasat cu titlu de stimulente de catre reclamant nu a fost afectat de disp. legii nr. 118/2012 astfel incat nu poate fi vorba de aplicarea majorarii de 8% stimulentelor.

În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Dispoziția P. ui municipiului G. nr. 643/_ privind majorarea salariului de bază al reclamantului F. N. s-a dispus, în temeiul O.U.G. nr. 19/2012, art. 33 din Legea-cadru nr. 284/2010 și art. 10 din Legea-cadru nr. 283/2011, ca începând cu data de_ reclamantul să beneficieze de un salariu e bază brut lunar de 3.161 lei, aferent funcției publice de execuție de consilier superior, gradația 5, clasa 53 (fila 4).

Împotriva acestei dispoziții reclamantul a formulat contestația înregistrată sub nr.8668/_ (filele 5-6), respinsă prin adresa din data de_ (filele 7-8), iar acum solicită în contenciosul administrativ anularea dispoziției și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții corecte, cu calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile acordate si cele care ar fi trebuit acordate în conformitate cu legislația în vigoare.

În temeiul Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi acordate bugetarilor au fost diminuate cu 25% începând cu data de_ .

Cu toate acestea, potrivit susținerilor pârâților, confirmate în instanță de reclamant, stimulentele de care a beneficiat Serviciul financiar-contabil din cadrul căruia face parte și reclamantul au fost acordate integral în cursul anului 2010, fără a fi diminuate cu procentul legal menționat.

Pe cale de consecință, începând cu data de 1 ianuarie 2011, reclamantului i s-a stabilit venitul salarial prin includerea în salariul de bază a mediei stimulentelor din luna octombrie (în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010).

Potrivit art. 1 alin. 1 lit a din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, începând cu data de 1 iunie 2012 se majorează salariile cu 8% față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, în vederea recuperării reducerilor salariale stabilite prin Legea nr. 118/2010.

Or, întrucât sumele încasate de reclamant cu titlu de stimulente în anul 2010 nu au fost reduse cu 25%, logic este ca nici majorarea de 8% să nu fie aplicată acestor stimulente.

După cum în mod corect subliniază pârâții, dacă s-ar proceda altfel, reclamantul ar ajunge în situația obținerii unei creșteri salariale, iar nu a unei reveniri la nivelul inițial al drepturilor bănești, finalitate exprimată în mod expres prin lege.

De altfel, art. 6 din O.U.G. nr. 19/2012 înlătură orice posibilă interpretare contrară, prevăzând în mod expres că "Personalul din institutiile publice care a intrat sub incidenta legii cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare si ale carui venituri de natura salariala nu au fost diminuate potrivit legii nr. 118/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, nu beneficiaza de majorarile salariale prevazute de prezenta ordonanta de urgenta

";.

Cât privește adresa nr. 16976 RG/183778/IG/_ emisă de Direcția Ocupare și Salarizare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (fila 9), se observă că în cuprinsul ei se precizează că majorarea salarială de 8% se aplică la salariul de bază avut în luna mai 2012, respectiv în luna noiembrie 2012, care conține sporurile care potrivit legii au fost introduse în salariul de bază; or, după cum arătat deja, sporurile au fost incluse (integral) în salariul de bază al reclamantului, cu încălcarea prevederilor legale incidente.

Apoi, adresa ministerului răspunde la modul general solicitării formulate, fără a se face vreo referire la situația concretă a reclamantului. De aceea, această interpretare a dispozițiilor leale, deși valabilă generic, nu este aplicabilă în speță.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, se va respinge ca nefondată prezenta cerere.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F.

  1. ,

    domiciliat în G., str. L. nr. 2, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâții M. G. prin P.

    și P. municipiului G.

    , cu sediul în G., str. Bobâlna nr. 2, jud. Cluj, având ca obiect contencios administrativ.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

      Grefier,

      1. -L. C.

Red CAG /Tehn. VAM 5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2397/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici