Sentința civilă nr. 14733/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 14733/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. A. și pe pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Invocă din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii în ce privește petitul de anulare în parte a Situației contribuțiilor declarate, încasate și restante și a majorărilor de întârziere și penalităților calculate, încasate și restante din data de _
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., se încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității și pe fond.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. să se dispună: anularea în parte a Deciziei nr. E 362/_ și anume pentru anii 2006-2007 și pentru perioada 01.07.-_, respectiv anularea în parte Deciziei de impunere din oficiu nr.318216/1/_ pentru suma de 803 lei; anularea în parte a Deciziei de impunere din oficiu nr. 318216/2/_ pentru suma de 1337 lei, precum și anularea în parte a Situației contribuțiilor declarate, încasate și restante și a majorărilor de întârziere și penalităților calculate, încasate și restante, emise în baza deciziilor susmenționate de către pârâtă și radierea acestor sume din evidențele pârâtei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin plângerea prealabilă a invocat prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale pentru anii 2006-2007 conform prevederilor art.91 coroborat cu art.23-24 și 93 C.pr.fisc. iar cu privire la stabilirea contribuției datorate pentru anul 2008 a arătat că în conformitate cu disp. pct.53 din OUG 93/2008 prin care s-a
modificat art.257 din Legea nr. 95/2006 s-a stabilit că începând cu data de_ cei care realizează venituri din pensii nu sunt obligați la plata contribuției de sănătate pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor și având în vedere că în anul 2008 reclamantul a fost deja pensionar, pârâta nu avea dreptul să stabilească nici un fel de contribuție în sarcina sa. Reclamantul a menționat că este de acord cu plata contribuției datorate pentru prima jumătate a anului 2008, însă nu este de acord cu plata sumei de 33 lei stabilită pentru a doua jumătate a anului și nici cu plata penalităților și majorărilor de întârziere aferente.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamantul este liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă. De asemenea, s-a menționat că în urma verificării bazei de date a pârâtei, s-a constatat că reclamantul a fost înștiințat asupra obligațiilor la FNUASS în data de_, astfel că obligațiile aferente anilor 2006-2007 nu erau prescrise iar pentru anul 2008 contribuția la FNUASS a fost stabilită numai asupra veniturilor realizate în primele 6 luni ale anului.
Instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
La primul termen de judecată instanța a ridicat din oficiu excepția inadmisib ilități i cererii
, care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004 raportat la art. 248 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă și pe care urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Reclamantul M. A. solicită și anularea Situației contribuțiilor declarate, încasate și restante și a majorărilor de întârziere și penalităților calculate, încasate și restante emisă de pârâtă la data de_ .
Potrivit art. 218 din O.G. nr. 92/2003 raportat la art. 1 alin. 1 din Legea nr.554/2004, în sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ intră cererile formulate de persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ fiscal sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri adresate autorității publice.
Conform art. 41 din Codul de procedură fiscală, prin act administrativ fiscal se înțelege "actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale";.
Raportat la această definiție, înscrisul intitulat "Situația contribuțiilor declarate, încasate și restante și a majorărilor de întârziere și penalităților calculate, încasate și restante"; emis de pârâta C. de A. de S. a județului C. reprezintă doar un act de evidență
contabilă, cu valoare probatorie pentru plățile efectuate, dar fără a fi emis în vederea executării vreunei dispoziții legale și fără a fi apt să producă efecte prin el însuși, adică să dea naștere, să modifice sau să stingă drepturi și obligații în favoarea, respectiv în sarcina reclamantului. Este vorba doar de o situație contabilă, pe baza căreia s-ar putea eventual întocmi un titlu de creanță.
Pentru aceasta, se va respinge ca inadmisibilă solicitarea de anulare a înscrisului în discuție.
Pe fondul cauzei, analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
În perioada 2006-2008, reclamantul M. A. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 318216/1/_ și nr.318216/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2008 (filele 11, 12).
Reclamantul a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (filele 9-10), respinsă prin Decizia nr. E 362/_ (filele 6-7), iar acum atacă în contenciosul administrativ decizia de soluționare a contestației, susținând în esență că a intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale aferente anilor 2006 și 2007, respectiv că nu datora contribuția și accesoriile pentru a doua jumătate a anului 2008.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele car e au obli gați a de a se asigura
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Din apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare rezultă, însă, că s-a realizat o dublă impunere a reclamantului.
Astfel, CAS C. arată că a comunicat la data de_ reclamantului, sub semnătură, Decizii de impunere din oficiu privind anii 2006-2007.
Or, prin prisma dispozițiilor art. 47, art. 90, art. 105 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pârâta ar fi trebuit să emită o nouă decizie de impunere doar pentru obligațiile de plată suplimentare sau să desființeze prima decizie în vederea emiterii celei de-a doua.
Întrucât pârâta nu a depus vreun înscris în acest sens, urmează că se impune anularea parțială a deciziilor de impunere contestate.
Date fiind acestea, nu se mai impune abordarea chestiunii prescripției dreptului pârâtei de a stabili obligații fiscale la nivelul anilor 2006-2007, invocată de reclamant.
Pe de altă parte, prin Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 296 din 23 mai 2013 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea de la intrarea în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, apreciindu-se că aceste prevederi legale sunt neconstituționale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuții cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională analizează și efectele juridice ale deciziei de declarare a neconstituționalității dispozițiilor legale, după cum urmează:
"În sfârșit, Curtea statuează că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica decizia Curții Constituționale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr.95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2008, sunt aplicabile (…)
";.
Pe cale de consecință, s-ar fi impus admiterea cererii și din perspectiva neconstituționalității cumulării contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii cu cea datorată asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, însă reclamantul M. A. a solicitat doar anularea parțială a deciziilor de impunere, iar tribunalul este ținut de dispozițiile art. 22 alin. 6 din codul de procedură civilă să dispună în limitele învestirii sale.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, se vor anula în parte Decizia de soluționare a contestației nr.E 362/2013 și Deciziile de impunere, respectiv în ceea ce privește anii 2006-2007 și perioada_ -_, cu menținerea deciziilor de impunere pentru celelalte sume.
În temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității ridicată din oficiu.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. A.
,
CNP 1., domiciliat în C. -N., str. G. G. nr. 17, jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C.,
cod fiscal 11324762, cu sediul în C. -N.
, str. C. nr. 5, jud. C. .
Anulează în parte Decizia de soluționare a contestației nr. E 362/_ emisă de pârâta C. de A. de S. a județului C. .
Anulează în parte Deciziile de impunere nr. 318216/1/_ și nr.318216/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate de reclamant la FNUASS pe perioada 2006-2008, respectiv în ceea ce privește anii 2006-2007 și perioada_ -_ .
Menține deciziile de impunere pentru celelalte sume.
Respinge ca inadmisibilă solicitarea de anulare în parte a Situației contribuțiilor declarate, încasate și restante și a majorărilor de întârziere și penalităților calculate, încasate și restante din data de_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.AGC/tehn.MG 4 ex. 03.12.13
