Sentința civilă nr. 15/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15/2013

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul prin avocat Coldea L., care depune la dosar împuternicire avocațială din data de _

, lipsind pârâta și martora Naciu A. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul reclamantului învederează instanței că martora Naciu A. este în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței, sens în care solicită înlocuirea acesteia cu martorul Iclezan V., prezent în ședința publică de la acest termen.

Raportat la motivele evocate, Instanța apreciază că cererea de înlocuire a martorei Naciu A. este întemeiată, astfel încât o încuviințează.

În conformitate cu dispozițiile art. 192, 193 și 196 C.pr.civ., Curtea procedează la audierea martorului Iclezan V., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar, după citire și semnare.

Apărătorul reclamantei depune la dosar copia hotărârii prin care martorului Iclezan V. i-a fost recunoscută calitatea de refugiat din motive etnice.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea contestației formulată împotriva hotărârii nr. 32978 din data de_ emisă de către pârâta C. J. DE P. C., anularea hotărârii prin care a fost respinsă reclamantului cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului N. D. statutul de refugiat din motive etnice, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de OUG nr. 105/1999 modificată prin Legea nr. 189/2000, aferente perioadei septembrie 1942 - martie 1945.

Se relevă că din întreg probatoriu administrat în cauză și din declarațiile martorilor audiați se constată că reclamantul N. D. este îndreptățit să i se acorde toate facilitățile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

De asemenea arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de_, reclamantul N. D. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 32.978 din_ emisă de pârâtă C. J. DE P. C., cu consecința obligării pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 întrucât a dovedit cu declarații notariale faptul că familia sa a fost nevoită să se refugieze din motive etnice, în perioada 06 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din localitatea Frata, jud. C. în loc. M.Vitezu, jud. C. .

Pârâta C. J. DE P. C., prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât acesta în dovedirea susținerilor sale, nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor date în fața notarului public sunt sumare și diferite, neconducând la concluzia existenței persecuției reclamantului și a familiei acestuia. (f.8)

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. 79.175, reclamantul N.

D. a solicitat pârâtei C. J. de P. C. recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor Naciu A. și S. D., autentificate la notarul public. (f. 13-16).

Prin hotărârea nr. 32.978 din data de_, pârâta a respins cererea reclamantului, întrucât datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 (f.2).

Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, Curtea constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai persoanelor refugiate - în înțelesul legii -, întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu i-au afectat implicit și pe copiii lor minori. Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii, întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 6 ind. 1 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victime și au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Prin persoană strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Fiind dovedită imposibilitatea de a depune înscrisuri cu caracter oficial, în temeiul prev. art. 193 alin. 1 și 6 Cod pr.civ., sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului Iclezan V. (f. 30), care a înlocuit-o pe martora

2

Naciu A. aceasta fiind în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței. Astfel, prin declarația dată în fața instanței, martorul Iclezan V. confirmă calitatea de refugiat a reclamantului și a familiei acestuia, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Curtea, examinând probațiunea testimonială administrată, constată că declarația martorului este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei.

Din declarația martorului Iclezan V. reiese faptul că reclamantul s-a refugiat împreună cu familia sa în localitatea Frata, jud. C., iar strămutarea reclamantului din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului 1940 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite în perioada respectivă prin Dictatul de la Viena. Acesta a mai precizat faptul că autoritățile maghiare îi băteau și îi obligau să vorbească limba maghiară.

De asemenea, mărturia testimonială este concludentă, martorul arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului, împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal.

Prin intermediul probei testimoniale administrate în fața instanței, reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană refugiată și că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Mai mult, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că proba testimonială provin de la o persoană care la rândul ei este beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-i recunoscută calitatea de refugiat printr-o hotărâre similară a pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a I.C.C.J.). Astfel, martorul Iclezan V. a obținut hotărârea nr. 21.717 din data de_ prin care i s-a recunoscut statut de refugiat si drepturile corelative.

Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 32.978/_ emisă de pârâtă și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada_ -_ și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de_ .

Pentru a pronunța această soluție, instanța are în vedere faptul că potrivit art. 5 din Normele pentru Aplicarea Prevederilor O.G. 105/1999, așa cum au fost modificate prin H.G. nr. 287/2008, ,,in cazul aprobării cererilor, indemnizațiile lunare se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii acestora";, iar în cazul concret dedus judecății cererea a fost introdusa la data de_ .

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.

D., domiciliat în com. Frata, nr. 522, jud. C. și domiciliul procesual ales la Cab.av. B. Mateaș din A., str. Transilvaniei, nr. 48, jud. Alba împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C. -N., str. G.C., nr. 2, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 32.978/_ emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 septembrie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2011.

3

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. M. D. C.

Dact.M.D./_ .

Dact.H.C./3 ex.

4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000