Sentința civilă nr. 1542/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1542

Ședința publică din data de 23 mai 2014 Instanța este constituită din:

Președinte: P. A. -R., judecător

V. C. -L., grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta COMUNA PERICEI, prin PRIMAR, cu sediul în comuna Pericei, sat Pericei, str. Apei, nr. 239, județul S., în contradictoriu cu pârâta CAMERA DE CONTURI SĂLAJ, cu sediul în localitatea Z., str. Corneliu Coposu, nr. 5, județul S., având ca obiect anulare act administrativ.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 9 mai 2014, ce va face corp comun cu prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 8 februarie 2013, reclamanta Comuna Pericei prin primar Boncidai Csaba a solicitat în principal constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 43/_ emisă de către Directorul Adjunct al Camerei de Conturi S. . În secundar a solicitat constatarea nulitatii absolute parțiale a Deciziei nr. 43/_ emisă de către Directorul Adjunct al Camerei de Conturi S., in ce privește stabilirea prejudiciilor aduse bugetului local, iar în terțial anularea masurilor dispuse prin Deciziei nr. 43/_ emisă de către Directorul Adjunct al Camerei de Conturi S. din cadrul punctului II din dispozitivul deciziei ca fiind netemeinice și anularea încheierii nr. 5 din_ . ….vezi actiune, pct. 1

În motivare a arătat că solicită constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 43/_ având în vedere faptul că a fost emisă de către o persoană care nu avea calitatea legală de a emite acest act. În cazul de față vorbim de o activitate de audit care a vizat bugetul unei comune, deci nu a unei entități finanțate din bugetul local aflat în subordinea comunelor, deci excepția prevăzută de art. 180 din Hotărârea Curții de Conturi a României este aplicabilă în cazul de față. …vezi pct. 2,3

Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 potrivit căreia camerele de conturi județene sunt structuri fără personalitate juridică. Ori, în atare situație, în lipsa unei personalități juridice, aceste camere nu pot emite acte administrative. …..vezi pct. 4

Cu privire la petitul 2 formulat în secundar, reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și a HCC nr. 130/2010 conform cărora stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate. Ori, în cazul de față, prin Decizia nr. 43/_ au fost determinate întinderea prejudiciului chiar și în unele cazuri "foloase nerealizate" în loc de foloase necuvenite, au fost calculate penalități sau majorări de întârziere, fapt ce duce la depășirea competențelor legale conferite auditorilor externi. ….vezi pct. 5,6

Pe fond, reclamanta arată că pct. 4(8), 5(12), 6(13), 7(14), 8(15), 11(18), 16(24) și 17(25) din decizia nr. 43/2012 au fost dispuse în urma aplicării greșite a unor dispoziții legale.

Cât privește cele constate la subpunctul 4 cu timitere la punctul 8 din Decizie, reclamanta artă că modul de stabilire a arendei pentru suprafața de teren arendată de dl Bakai Gheza este una arbitrară, nefiind luate în calcul dispozițiile contractului de arendare. Sumele constatate cu titlu de prejudiciu în sarcina numitului Bakai Gheza sunt nefondate si nelegale, motiv pentru care solicită reanalizarea acestora.

La pct 12 din decizie se arată că în cursul anului 2011 a fost achitată suma de 12.682 lei cu titlu de indemnizație de pensionare, fapt ce ar contraveni dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 285/2010.

Sumele imputate au fost achitate potrivit dispozițiilor art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2011-2014 înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei coroborat cu dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999.

La punctul 13 se arată că unitatea administrativ teritorială a compensat în bani zilele de concediu neefectuat până la data pensionării. Totodată se arată ca numărul de zile de concediu de odihnă compensat este mai mare decât numărul de zile de concediu neefectuat, astfel valoarea prejudiciului ridicându-se la suma de 2050 lei.

Organul de audit extern a apreciat în mod greșit situația de fapt, pornind de la numărul de zile cuvenite pentru persoanele în cauză, pe care le-a apreciat ca fiind de 21, în loc de 25, de aici ajungând la așa zisele diferențe la plată a zilelor de concediu.

Astfel, în cazul numitei Pașca I., conform situației întocmite în anul 2010 au rămas un număr de 10 zile de concediu neefectuat, iar în anul 2011 a lucrat până în luna a VII inclusiv, fapt pentru care îi reveneau un număr de 14 zile de concediu.

Aceeași eroare s-a comis și în cazul celorlalte două persoane, pentru care s-a efectuat plata concediului de odihnă neefectuat. Mai mult trebuie avut în vedere faptul că potrivit legislației în vigoare, persoanele pensionate puteau solicita plata concediului de odihnă neefectuat în cursul anului 2009, fapt ce nu a fost făcut. Numărul de zile de concediu de odihnă neefectuat, care au fost achitate, este sub numărul real pe anii 2009- 2011 motiv pentru care nu se poate considera că exista un prejudiciu în bugetul local prin plățile efectuate cu această destinație.

La subpunctul 7 cu trimitere la punctul 14 din cadrul deciziei se arată că se impune recuperarea sumei de 1887 lei, sumă achitată cu titlu de spor de control financiar, spor care a fost calculat în mod greșit.

În cursul anului 2010 contabila unității a beneficiat de salariu de merit, spor care se include în salariu de bază, constituind baza pentru calculul altor sporuri, cum este și cel de CFP, fapt neluat în considerare de către auditorii externi.

Astfel, în mod greșit organul de control a reținut că sporul de CFP a fost aplicat la salariul de bază plus sporul de vechime, așa cum s-a arătat mai sus, sporul CFP fiind determinat în urma încluderii în bază a salariului de merit.

La subpunctul 8 cu trimitere la punctul 15 din cadrul deciziei arată că se impune recuperarea sumei de 16.884 lei reprezentând contravaloarea stimulentelor acordate pentru recuperarea sumelor în urma procedurilor de executare silită

Cât privește nerespectarea procedurii de comunicare, atâta timp cât actul administrativ fiscal nu a fost contestat de către debitoare, ci mai mult

aceasta a achitat sumele menționate în somație, aceste aspecte nu au nici o relevanță.

Cât privește constituirea fondului de premiere lunar, acesta a fost constituit întocmai, plata stimulentelor fiind făcute în lunile in care au fost încasați banii în baza actelor administrativ fiscale, respectiv luna octombrie și luna decembrie. Faptul că s-a emis o singură dispoziție nu poate conduce la concluzia că fondul de stimulare a fost creat la sfârșitul anului.

La subpunctul 11 cu trimitere la punctul 18 din cadrul deciziei este imputată suma de 8000 de lei la care au fost calculate foloase necuvenite în cuantum de 771 lei reprezentând contravaloarea cursului de mediator la care au participat primarul și contabila unității.

Nici unul din textele de lege invocate de către pârâtă nu prevede o interdicție expresă pentru achitarea unui curs de mediator, sau nu interzice participarea funcționarilor publici sau demnitarilor la astfel de cursuri.

Organul de control a pierdut din vedere faptul că acumularea cunoștințelor în urma absolvirii unui astfel de curs sunt extrem de folositoare unui demintar public în exercitarea atribuțiilor legale.

Cât privește măsurile dispuse la pct. 16 și anume recuperarea sumei de 37.990 reprezentând contravaloarea unui grajd vândut în cursul anului 2003, considerăm că au fost stabilite fără a avea în vedere dispozițiile contractului de vânzare-cumpăre semnat între părți. Astfel, potrivit acestui contract, vânzătorul, deci Comuna Pericei, avea obligația rezolvării situației juridice a terenului pe care este situat grajdul, având în vedere că terenul nu era în proprietatea comunei și deci cumpărătorul nu putea să iși exercite dreptul de proprietate în mod liber și mai mult nu putea să iși întabule acest drept. Ca urmare a rezolvării acestei situații apărea obligativitatea cumpărătorului de a achita diferența de sumă și anume 37.990 lei suma care in momentul de fata nu este exigibila deoarece vânzătorul nu și-a respectat obligațiile asumate prin contrart.

Referitor la concluzia echipei de auditori externi, potrivit căreia s-a depășit consumul de carburanți cu o medie de 117,8 litri/luna în total 735 litri fapt ce a generat un prejudiciu de 6588 lei, se arată ca este una greșită datorită faptului că acest consum a fost raportat doar la autoturismul aflat în proprietatea comunei Pericei.

Astfel, comuna Pericei deține și o mașină de pompieri, cu care se realizează intervenții în caz de incendii sau de inundații, mașină care are un consum mult mai mare decât autoturismul avut în vedere de organul de control precum și 3 motopompe, motoferastrau, generator de curent utilaje care se folosesc lunar cu ocazia pregătirii echipajului SVSU.

…..pct. 7…….25

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând punctual, urmatoarele:

D. interpretarea gramaticală și sistematică a art. 11 alin. (2) și alin.

(3) din Legea nr. 94/1992 și pct 180 din Regulament, rezultă că termenul folosit

"entitatea audită, desemnează, raportându-ne la speța de față, atât unitatea administrativ teritorială, comună, cât și serviciile, instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare.

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a Deciziei nr. 43/_ având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 potrivit cărora "camerele de conturi județene sunt structuri fără personalitate juridică";, pârâta solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată arătând că funcțiile camereri de conturi sunt exercitate prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri teritoriale fară personalitate juridică, potrivit art. l alin. (5) din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată.

Camerele de conturi nu pot fi considerate structuri deconcentrate la nivel județean ale Curții de Conturi.

În cazul de față, directorii camerelor de conturi nu au calitatea de ordonatori secundari de credite, nu dispun de un buget propriu și nici de angajați proprii.

Capacitatea administrativă a unui organ al administrației publice trebuie analizată raportat la legea sa organică de organizare și funcționare.

În timp ce capacitatea de drept administrativ este proprie numai organelor administrative, iar în cazul de față numai Curtea de Conturi este organ autonom al administrației publice centrale, competență au atât organul administrativ (Curtea de Conturi), cât și structurile sale organizatorice și funcționale (departamentele și camerele de conturi).

Dar, în cazul de față nu se pune nici măcar problema unei delegări de atribuții de la nivel central la nivel local, deoarece funcțiile Curții de Conturi se exercită prin (și nu de către!) camerele de conturi și departamente.

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității parțiale a Deciziei nr. 43/_ în sensul constatării nulității măsurilor privind recuperarea unor prejudicii a căror cuantum a fost calculat de către auditorii externi cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, solicită respingerea acesteia arătând că măsurilor stabilite de Curtea de Conturi, atunci când a constatat abateri de la legalitate și regularitate, cauzatoare de prejudicii, constă în obligația legală pentru conducătorul entității verificate de a stabili și recupera prejudiciul, cum de altfel a și procedat încă din timpul controlului entitatea.

Deci prin actul administrativ contestat în cauză se recomandă stabilirea întinderii prejudiciului, în nici un caz nu poate să se rețină aspectul eă auditorii au stabilit valoarea reală a prejudiciului.

În ceea ce privește analiza pe fond a Deciziei nr. 43/2012, emisă de Camera de Conturi S., pârâta arătă că acest act administrativ este temeinic și legal.

Cu ocazia auditului au fost constatate 26 abateri de la legalitate și regularitate, dintre care 17 abateri au determinat producerea de prejudicii estimate la suma de 427.335 lei, iar 9 abateri nu au determinat producerea de prejudicii dar au denaturat situațiile financiare încheiate de către entitate la data de_ .

D. tre toate constatările Curții de Conturi cu privire la producerea de prejudicii, reclamanta a contestat numai o parte dintre acestea, respectiv cele stabilite la punctele 4, 5, 6, 7, 8, 11, 16 și 17 din Decizia nr. 43/2012.

…..pct,1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13.

Cu privrie la pct II. 4 un prim temei de drept care a fundamentat constatările Curții de Conturi se referă la depășirea/încălcarea atribuțiilor conferite de lege primarului entității verificate, prin încheierea unor contracte de arendare.

Contractele de arendare nu au fost predate către compartimentul de impozite și arenda stabilită la nivelul taxei de pășunat în Contractul încheiat cu Bakai Geza a fost încasată de acesta sub obligația executării unor lucrări pe pășune.

Conform răspunsului primit de la APIA - S. cu adresa 11307/_

, a rezultat că a fost încasată subvenție agricolă de către persoane fizice în baza contractelor de arendă semnate de către primarul Comunei Pericei.

Ca urmare existau mai multe contracte de arendă și important de menționat acestea erau încheiate de primarul comunei, contrar dispozițiilor legale, și în niciunul dintre acestea nu s-au prevăzut termene de plată și penalități de întârziere.

Conform art. 123 alin. (l) din Legea nr. 215/2001 consiliile locale pot hotărî că bunurile din domeniul public sau privat să fie închiriate sau concesionate, și nu primarul.

Contrar legii, arenda stabilită la nivelul taxei de pășunat în contractul încheiat cu Bakai Geza a fost dată spre încasare acestuia sub obligația executării unor lucrări pe pășune, astfel că dl Bakai Geza a încasat taxa de pășunat aferentă suprafețelor arendate lui, în calitate de reprezentant al Asociației Crescătorilor de animale Pericei, și nu a depus-o în conturile bugetului local, creând un prejudiciu entității auditate.

Totodată, și subvenția de la APIA - S. acordată în sumă de 96.786,95 lei a fost încasată de Bakai Geza ca persoană fizică, întrucât Asociația Crescătorilor de Animale Pericei nu este înregistrată/organizată ca persoană juridică.

De asemenea echipa de audit a estimat valoarea prejudiciului reprezentând arenda neîncasată pentru alte trei contracte de arendare încheiate în anul 2011 (P. Dumitru, Boncidai Valentin, B. oem Simona).

În urma verificărilor s-a constatat că nici taxa pe teren pentru suprafețele de pășune arendate nu a fost calculată și debitată.

….pct. 14-19

Referitor la punctul II. 5 din Decizie, pârâta arată că contrar susținerilor reclamantei, care ignora dispozițiile legale imperative și inderogabile ale Legii nr. 285/_ ce reglementa salarizarea personalului bugetar în anul 2011, înțelegând să se raporteze numai la dispozițiile contractului colectiv de muncă, se arată că în anul 2011 aceste dispoziții legale interzic plata indemnizației care se acordă la ieșirea 1a pensie.

……pct..20

Cu privire la măsura dispusă la punctul II. 6, pâtâta arată că conform anexelor de la procesul-verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi, începând cu data de_ cele trei persoane și-au încetat raporturile de muncă prin pensionare la limită de vârstă, deci în cursul anului 2011 au desfășurat doar 2 luni de activitate.

Numărul de zile de concediu de odihnă cuvenit la care s-au efectuat calculele de către echipa de audit a fost de 25 zile lucrătoare. Cei trei angajați au efectuat 15 zile de concediu de odihnă deci au rămas neefectuate 10 zile în anul 2010. În anul 2011 cele trei persoane au lucrat câte două luni (cu concediu de odihnă cu tot) deci aveau dreptul la câte 4 zile de concediu de odihnă aferent anului 2011.

Unul dintre angajați, la care face trimitere reclamanta, respectiv Pașca I., despre care susține că ar fi lucrat până în luna a VII inclusiv a anului 2011, a prestat servicii în continuare de la data pensionării, respectiv_, dar în calitate de administrator al firmei S. Magnolia Expert S.R.L., în baza unui contract de prestări servicii și în consecință nu avea dreptul conform Codului muncii la concediu de odihnă acordat și plătit de reclamantă.

….pct. 21,22,23,

Referitor la pct II. 7 pârâta arată că în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011 s-a constatat că a fost calculat eronat sporul de control financiar preventiv prin aplicarea cuantumului sporului la salariul de bază format din salariu de încadrare și sporul de vechime, fapt care a condus la creșteri salariale fară bază legală.

…24

Referitor la masura dispusă la punctul II. 8 se arată în întâmpinare că fondul de stimulente s-a constituit prin dispoziție a primarului la propunerea conducătorului conpartimentului economic în baza Referatului nr. 3490/_ și este stabilit pentru perioada_ -_ din valoarea sumelor reprezentând

creanțe fiscale stinse prin executare silită deși constituirea fondului de premiere se realiza lunar și nu anual conform prevederilor art. 227 din O.G. nr. 92/2003.

În baza documentelor verificate, s-a constatat că UATC Pericei a constituit fondul pentru plata stimulentelor prin includerea în baza de calcul a fondului creanțelor fiscale pentru doi debitori, respectiv S. Tur Cento Trans

S.R.L. și S. BZE Trans S.R.L., pentru care au fost emise somații de plată, neînsoțite de titlu executoriu și care nu sunt confirmate de ptimire la data comunicării, contrar prevederilor O.G. nr. 92/2003 care prevăd îndeplinirea acestei condiții "care este data remiterii sub semnătură a actului sau prin confirmare de primire poștală";.

Nu au fost îndeplinite condițiile art. 145 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că "Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare litită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu";.

Reclamanta, contrar dispozițiilor legale, a inclus în baza de calcul a fondului pentru acordarea stimulentelor, creanțe fiscale pentru care nu a emis titlu executoriu, deci condițiile începerii executării silite nu sunt îndeplinite, de unde rezultă că aceste creanțe nu sunt stinse prin executare silită.

Mai mult, numerele de înregistrare ale somațiilor emise pentru cei doi debitori sunt identice, respectiv 3595 deși data înregistrării somației pentru S. Tur Cento Trans S.R.L. este data de_, în timp ce pentru S. BZE Trans

S.R.L. data înregistrării este data de_, deși în registrul de intrare-ieșire al instituției pe anul 2010, fila 69 (Anexa 15/5) la numărul 3595 din data de_ este înregistrată Adeverința-Gall N. -I. P481.

….25-29.

Cu privire la punctul II. 11, se arată în întâmpinare că în anul 2011 UATC Pericei a achitat cu ordinul de plată. nr. 69/_ suma de 8.000 lei reprezentând cursuri de formare profesională desfășurate în perioada_ -_ pentru primar si contabilă, respectiv de mediatori, cursuri ce nu sunt de pregătire profesională în domeniul administrației publice locale, acestea fiind cursuri efectuate în interes personal.

Nelegalitatea plății acestor cursuri de formare profesională derivă și din aceea că la data absolvirii cursului,_, contabila unității era pensionată începând cu data de_ și totodată la data plății cursului,_, era deja pensionată pentru limită de vârstă, dar a semnat alături de primar actul de plată pentru cursurile urmate.

Așadar, autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina lor prin Constituție sau prin lege.

………30-32.

Referitor la măsura dispusă la punctul II. 16 pârâta arată că contrar susținerilor reclamantei, UATC Pericei nu a prezentat echipei de audit niciun contract de vânzare-cumpărare încheiat de Comuna Pericei cu dl Bakai Marton, fiind prezentate numai documente aferente licitației organizată pentru vinderea grajdului și din care reiese că a fost organizată licitația pentru grajd, fiind adjudecată de către dl. Bakai Marton, iar din conținutul procesului-verbal de licitație rezultă că vânzarea nu s-a încheiat.

Având în vedere dispozițiile art. 123 și art. 124 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, consiliile locale nu pot da în folosință gratuită bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală, unor persoane fizice.

….pct..33-34

Cu privire la măsura dispusă la punctul II. 17 pârâta arată că în anul 2011 a achiziționat bonuri B.C.F. în valoare de 11.268,75 lei aproximativ 2167

litri carburanți, rezultând un consum de 180 litri/lună pentru autoturismul din dotare, în condițiile în care cota lunară este de 751itri/lună.

La solicitarea echipei de audit de a se prezenta foile de parcurs s-a constatat că instituția nu avea întocmite fișele activității zilnice (FAZ-urile) și drept urmare nu s-a urmărit consumul normat.

În perioada auditului au fost întocmite FAZ-urile și s-a constatat că UATC Pericei are documente justificative, respectiv foi de parcurs numai pentru 1.413,85 litri ceea ce înseamnaăun consum de 117,8 litri/lună, rămânând nejustiflcati 753 litri.

Verificările efectuate de Curtea de Conturi au vizat bugetul de venituri și cheltuieli din contul de execuție numai a Capitolului 51.02 "Autorități publice locale" și pentru care a stabilit diferența de mai sus.

Consumurile de combustibil pentru mașina de pompieri, pentru motopompe, motoferăstrău, generator de curent sunt prevăzute și se achită din creditele bugetare Cap. 61.02 "Apărare, ordine publică";, Cap. 65.02 "Învățământ"; sau Cap. 67.02 "Cultură, sport, recreere";, capitole neselectate în auditare.

…..35-36.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cauza de față, instanța reține următoarele:

Curtea de Conturi a Româniai-Camera de Conturi a Județului S. a efectuat în perioada 05.11.-_ misiunea de "Audit financiar asupra conturilor anuale de executie pe anul 2011"; la U.A.T.C. Pericei.

    1. reținut în raportul de audit financiar nr. 527/_ (fila 119) că au fost constate 26 abateri de la legalitate și regularitate, din care 17 abateri au determinat producerea de prejudicii estimate la suma de 427.335 lei (venituri nerealizate = 216.458 lei; plăți nelegale = 210.877 lei, iar 9 abateri nu au determinat producerea de prejudicii dar au denaturat situațiile financiare încheiate de către entitate la data de 31 decembrie 2011.

      ….vezi fila 120 pct. 1

      În urma constatărilor cuprinse în raporul de audit, pârâta a emis Decizia nr. 43/_ (fila 77), în care s-au reținut cele 26 de abateri de la legalitate, iar la pct. II, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 pârâta a dispus reclamantei aplicarea măsurilor necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora.

      Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație la organul emitent (fila 111) soluționată în sensul respingerii prin incheierea nr. 5/_ (fila 36).

      Prin prezenta, reclamanta a solicitat în principal constatarea nulității absolute a deciziei nr. 43/_ întrucât a fost emisă de o persoană care nu avea calitatea legală de a emite această decizie, respectiv directorul adjunct al camerei de conturi și pentru că, în lipsa personalității juridice, camerele de conturi nu pot emite acte administrative.

      Aceste argumente nu au fost cuprinse în contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 43, motiv pentru care încheierea care este supusă în prezenta cauză controlului judecătoresc nu face nici o referire la aceste aspecte.

      Potrivit art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

      Contestația se depune, conform art. 206 alin. (3) la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat.

      Conform art. 218 alin. (2), deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

      În speță, reclamantul și-a valorificat dreptul de a formula contestație în termenul prevăzut de lege.

      Organul fiscal emitent analizează decizia contestată în limitele investirii sale, respectiv a motivelor invocate în contestație.

      Exercitând un control judecatoresc asupra actului de soluționare a contestației, instanța de contencios administrativ este, de asemenea investită, în limitele motivelor invocate în contestație.

      Întrucât acest aspect nu a fost invocat în întâmpinare, instanța, analizând apărările pârâtei asupra celor două motive de nulitate absolută apreciază că sunt temeinic motivate, făcându-se o corectă aplicare a prevederilor legale în vigoare.

      Concret, instanța apreciază că reclamanta comuna Pericei este o entitate finanțată integral sau parțial din bugetul local al comunelor, în sensul pct. 180 din Hotărârea nr. 130 din data de 4 noiembrie 2010, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, decizia cuprinzând măsurile pentru remedierea deficiențelor constatate putând fi întocmită și semnată de directorul adjunct al camerei de conturi.

      Cu privire la dreptul de a emite acte adminstrative, instanța reține că sunt relevante prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 conform carora în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică.

      În sensul că actul administrativ care produce efecte juridice este decizia structurii Curții de Conturi s-a pronuntat și Înalta Curte de Justiție în Decizia nr. 499/_, evocată de pârâtă în întâmpinare.

      Pe fond, reclamanta arată că pct. II - 4(8), 5(12), 6(13), 7(14), 8(15), 11(18), 16(24) și 17(25) din decizia nr. 43/2012 au fost dispuse în urma aplicării greșite a unor dispoziții legale.

      1. Cu privire la punctul II, subpunctul 4(8) din decizia nr. 23/2012, instanța reține că prin contestația formulată reclamantă se referă exclusiv la modul în care a fost stabilită arenda în sarcina numitului Bakai Gheza arătând că este una arbitrară și care nu respectă contractul încheiat între părți.

Conform art. 36 alin. (5) din Legea administrației publice locale, consiliul local hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei. Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.

Prin adresa nr. 679/_ (Anexa nr. 8/2/1) echipa de audit a solicitat la APIA S. situația contractelor de închiriere pentru blocurile fizice administrate de UATC Pericei pentru care s-a încasat subvenție, numele persoanelor, suma încasată, copii după contractele de închiriere, arendare.

Conform răspunsului primit de la APIA S., adresa nr. 11307/_ (Anexa nr. 8/2/2) pentru blocurile fizice menționate a fost încasată subvenție de persoane fizice în baza unor contracte semnate de către primarul comunei:

….fila 171, 172, pct. 1,2 ,3

Contractul a fost incheiat de primar, in pofida faptului ca art. 123 alin. 1 din legea nr. 215/2001 confera aceasta prerogastiva consiliilor locale., iar contractul nu a fost predat catre comartimentul de impozite si taxe in vederea stabilirii sarcinilir fiscale conform art. 256 din Legea nr. 571/2003.

Arenda stabilita la nivelul taxei de pasunat a fost data spre incasare numitului Bakai Gheza sub obligatia executarii unor lucrari de pasune.

Asadar, terenul catre a facut obiectul material al contractului de arenda a fost utilizat de persoana fizica Bakai Gheza care a primit in aceasta calitate subventie de la APIA S., iar contractul a fost incheiat in favoarea Asociatiei Crscatorior de Animale Pericei(f. 238), prin reprezentant Bakai Gheza.

Aceasta asociatie, conform sustinerilor paratei necontestate de reclamanta, nu este organizata in conditiile legii.

Pentru terenul aflat in proprietatre reclamantei, numitul Bakai Gheza datoreaza chirie in conditiile legii, art. 123 si art. 124 din Legea nr. 215/2001 prohibind darea in folosinta gratuita a bunurilor proprietate publica sau privata locala. Cuantumul arendei urmeaza a fi determinat avand in vedere obligatia reclamantei de a realiza o buna gestiune financiara in utilizarea fondurilor publice.

  1. Referitor la punctul II.5 referitoare la plata unor indemnizatii de pensionare, instanta a preciaza ca sustinerile reclamantei sunt nefondate.

    In urma …fila 24, pct. A,B

    Conform art.13 din Legea nr. 285/2010, insa, în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

    ART. 37(1) din Legea nr. 284/2010 prevede ca prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.

    In baza acestor reglementari legale, instanta apreciaza legala si temeinica masura dispusa de parata, impunandu-se stabilirea prejudiciului incercat prin plata nelegala a acestor sume si recuperarea acestuia.

  2. Referitor la masura dispusa la punctul II.6 prin care s-a dispus ….vezi fila 42,pct. 1, instanta retine urmatoarele:

    Fila 43, pct. 2,3.

    Conform art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 6/2007,în cazul în care funcționarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde concediul de odihnă neefectuat, până la sfârșitul anului următor.

    Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă în cazul încetării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.

    Asadar, reclamanta nu putea compensa in bani concediul de odihna neefectuat pe anul 2009, acesta acesta putand fi luat pana la finele anului 2010.

    In privinta zilelelor de concediu aferente anului 2010, partile sunt de acord ca nu s-au efectuat 10 zile de concediu. Conform sustinerilor scrise ale partilor, precum si a sustinerilor din sedinta publica din data de 14 martie 2014, sunt divergente opiniile privind concediul de odihna aferent anului 2011.

    Fata de acest aspect, instanta retine ca parata a dovedit incetarea raporturilor de munca ale celor 3 angajate prin pensionare, incepand cu 1 februarie 2011.

    Pe de alta parte, reclamanta nu a depus la dosar un contract de munca cu persoana fizica Pasca I. care sa impuna obligatia reclamantei de acordare a concediului de odihna, ulterior datei de 1 februarie 2014.

    Calitatea acesteia de administrator al S. Magnolia Expert S.R.L. nu reclama acest drept.

  3. Cu privire la masura dispusa la punctul II.7, instanta retine urmatoarele:

….fila 43 pct- 4

..fila 44 pct. 44

Reclamanta sustine ca ……fila 6 pct. 16.

Instanta apreciaza ca aplicarea sporului de control financiar preventiv prin raportare la salariul de baza cumulat cu salariul de merit acordat in anul 2009, cu extensie pe anul 2010 este corect stabilit, fiind in acord cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 1/2010.

La expirarea perioadei pentru care s-a acordat salariul de merit insa, acest spor nu se poate raporta la salariul de baza cumulat cu sporul de vechime, iar cuantumul acestuia nu trebuie sa depaseasca cuantumul acestuia acordat in anul 2009.

5).Cu privire la masura dispusa la punctul II.8, instanta retine urmatoarele:…fila 66 pct. 1,2,3,4

Potrivit art. 141 O.G. 92/2003, executarea silita a creantelor fiscale se realizeaza in baza unui titlu executoriu.

Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca temeinica masura dispusa de parata.

6)

…fila 48, 49,50 pct. 1,2,3,4.

Instanta apreciaza ca aceste cursuri nu sunt compatibile cu functiile detinute de beneficiari si ca nu reprezinta cursuri d epregatire profesionala. Pentru considernetle aratate, apreciaza intemeiatadispozitia paratei.

7)

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Comuna Pericei, prin primar Boncidai Csaba în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi a Județului S. și în consecință:

Dispune anularea în parte a Încheierii nr. 5/_ emisă de pârâtă și a Deciziei nr. 43/_ emisă de Camera de Conturi S. cu privire la măsura dispusă la punctul II subpunctul 7 referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia cauzat prin acordarea sporului pentru controlul financiar preventiv aplicat la salariul de bază plus salariul de merit.

Menține dispoziția prevăzută la același subpunct referitoare la sporul pentru controlul financiar preventiv aplicat la salariul de bază plus sporul de vechime.

Menține celelalte dispoziții ale Încheierii nr. 5/_ emisă de pârâtă și a Deciziei nr. 43/_ emisă de Camera de Conturi S. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Sălaj.

Pronunțată în ședință publică la sediul Tribunalului S., azi, 23 mai

2014.

Președinte, Grefier,

P. A. -R. V. C. -L.

Red. PAR/_

Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1542/2013. Contencios. Anulare act administrativ