Încheierea civilă nr. 2275/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILA NR 2275/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Grefier G. B. P.
Pe rol este preschimbarea din oficiu a primului termen de judecata stabilit în prezentul dosar, fără citarea părților, în camera de consiliu.
INSTANȚA
Potrivit art. 230 din noul Cod de procedură civilă, "Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți";.
Având în vedere că instanța nu are ședință de judecată stabilită pentru data de_ și pentru acordarea unor termene de judecată mai scurte ,ținând cont de respectarea principiului continuității completului de judecată legal învestit, prevăzut de art. 99 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, actualizată, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, se va face aplicarea art. 230 mai sus citat și se va dispune preschimbarea termenului de judecată din data de_ pentru data de_ și citarea tuturor părților pentru acest termen de judecată, cu mențiunea "termen preschimbat din oficiu";.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Dispune preschimbarea termenului de judecată din data de _ pentru data de _ , sala 130, ora 8,00, pentru când se citează părțile cu mențiunea "termen preschimbat din oficiu";.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2013.
Președinte,
A. R.
Grefier,
G. B. P.