Sentința civilă nr. 15872/2013. Contencios. Completare/lămurire dispozitiv
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15872/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. | -M. | B. |
Grefier C. | T. |
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC R. S. și pe pârât D. DE I. SI T. L.
D. C. M. C. N., pârât M. C. N. PRIN P., chemat în garanție C. DE C. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Costaș Flaviu Cosmin reprezentantul reclamantei și consilier juridic I. escu M.
C. reprezentantul chematei în garanție Curtea de Conturi a României lipsă fiind pârâtii D. de I. și T. L. din cadrul M. C. N. și Municipiul C. N. prin P. .
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța pune în discutie adminisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție conform disp. art. 72 și art.74 NCPC.
Reprezentantul reclamantei referitor la cererea de chemare în garanție arată că daca instanța va reține că această cerere este admisibilă, solicită disjungerea cererii de chemare în garanție și judecarea ei separat.
Reprezentantul chematei în garanție solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă.
Instanța după deliberare, respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție fiind întrunite dispozițiile art. 72 NCPC, iar în temeiul art. 72-74 NCPC încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție formulată în cauză și respinge cererea de disjungere a cererii principale de cererea de chemare în garanție, deoarece nu sunt întrunite dispozițiile art.74 alin. 4 NCPC, judecarea cererii principale nefiind întârziată de judecarea cererii de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantei solicită în probațiune obligarea pârâtei de rândul I să depună la dosar Deciziile de impunere emise de organul fiscal corespunzătoare impozitului pe mijloacele de transport, pentru anii 2008 - 2012.
Instanța respinge cererea reprezentantului reclamantei, apreciind-o ca probă inutilă soluționării cauzei pe considerentul că în cadrul întâmpinării nu se invocă faptul că s-ar fi revocat deciziile emise pentru perioada 2008 - 2012, apreciind că toate înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru justa soluționare a cauzei.
Instanța pune în discutie cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene ca fiind utilă în soluționarea cauzei. Reprezentantul chematei în garanție lasă la latitudinea instanței modul de soluționare a cererii reclamantei privind sesizarea Curtii de
Justitie a Uniunii Europene.
Instanța, în raport de prevederile art. 267 TCE, după deliberare, respinge cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene raportat la faptul că întrebarile deși sunt pertinente, apreciaza că nu sunt utile soluționării cauzei, raspunsul la întrebari nefiind indispensabil solutionării acestei cauze.
Reprezentantul reclamantei și reprezentantul chematei în garanție arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial, apreciază cererea de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă.
Reprezentantul chematei în garanție solicită respingerea acțiunii și admiterea cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta S.C. R.
S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu parații Municipiul C. -N. - D. de T. si I. L. și P. ul M. C. -N. să se dispună anularea Dispoziției nr. 555/_ emisa de P. ul M. Clui-N. prin care s-a respins ca neîntemeiata a contestația administrativă formulată, anularea Deciziei de impunere nr. 5203 din_ emisa de către Muncipiului C. N.
- D. de T. si I. L. prin care se stabilesc obligații fiscale suplimentare in sarcina reclamantei, obligarea M. C. N. la restituirea sumelor achitate în temeiul deciziei de impunere nr. 5203 /_
, cu titlu de impozit suplimentar pe mijloacele de transport și majorări de întârziere, obligarea pârâtei la recalcularea sumelor de plată pentru anul
2013, cu titlu de impozit pe mijloacele de transport, în conformitate cu art. 263 al. 6 Cod fiscal și obligarea paraților la plata in favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că începând cu anul 2008, a achitat la zi toate taxele si impozitele pentru mijloace de transport si a accesoriilor aferente pe care le deține in proprietate, astfel cum acestea au
fost stabilite de către D. de impozite si taxe locale a M. C. -N. . I. le achitate începând cu anul 2008 au fost stabilite prin încadrarea de către organul fiscal a semiremorcilor aflate in proprietatea reclamantei. In anul 2011, în urma unui control efectuat de către Curtea de C. a J. C. privind contul anual de execuție bugetara pe anul 2010 al M. C. -N.
, Curtea de C. a emis Decizia nr. 44/_ prin care s-a dispus in sarcina conducerii M. C. -N. obligația stabilirii a impozitului pe mijloace de transport si a accesoriilor aferente, in limita termenul de prescripție si dispunerea masurilor legale de încasare a acestora. Arată reclamanta că potrivit Deciziei Curții de C., încadrarea semiremorcilor s-a realizat in mod greșit de către Municipiul C. -N., arătând că acest act nu îi este opozabil si mai mult decât atât este în profund dezacord cu realitatea
obiectiva. D. Decizia de impunere nr. 5203/_ rezulta faptul ca cele șapte semiremorci deținute de către reclamantă au fost încadrate la categoria de impozitare "Impozit mijloace de transport marfa cântărind mai mult de 12 tone" aplicandu-se prevederile art. 263 alin. 4 Cod fiscal, conform cărora in cazul unui autovehicul de transport de marfa cu masa totala autorizata egala sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzuta in tabelul prevăzut de lege. Ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, a fost emisa Decizia de impunere nr. 5203/_, care formează obiectul prezentului dosar. Arată reclamanta că drepturile si interesele legitime i-au fost lezate in mod grav prin Decizia de impunere a cărei anulare o solicita, adresându-se organului emitent in vederea revocării acestuia. Arată reclamanta că instituția de control verifica doar modul in care sunt gestionate fondurile publice, iar nu activitatea operatorilor privați sau persoanelor fizice plătitoare de taxe si impozite locale. Contrar celor susținute prin Dispoziția de respingere a contestației administrative formulate, Deciziile Curții de C.
sunt obligatorii doar pentru autoritățile publice. Orice alta persoana fizica sau juridica, in afara de autoritatea a cărei activitate este controlata, este considerata terț fata de Deciziile Curții de C. . Constatarea deficientelor in activitatea instituției publice pot conduce la un singur rezultat: angajarea răspunderii funcționarului sau funcționarilor responsabili de aceste deficiente (care, prin decizia de imputare puteau fi obligați la plata diferenței de taxa pe care nu au stabilit-o in conformitate cu prevederile legale). In speța, autoritatea locala a preferat insa ca printr-un act nelegal sa transfere sarcina patrimoniala asupra reclamantei, fara vreun temei legal si faptic in acest sens. Intr-o speța similara, instanța investita cu soluționarea recursului a constatat inopozabilitatea Deciziei Curții de conturi fata de particular. Apreciază reclamanta ca Decizia Curții de C. îi este
inopozabilă, motiv pentru care aceasta nu poate sta la baza emiterii unei Decizii de impunere care stabilește obligații suplimentare de plata in sarcina acesteia. Anterior Deciziei Curții de C., încadrarea semiremorcilor deținute de reclamantă s-a realizat in mod corect de către organul fiscal in baza prevederilor art. 263 alin. 6 Cod fiscal, coroborate cu art. 115 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004. Având in vedere punctul 115 ind. 2 din Normele metodologice de punere in aplicare a prevederilor Codului fiscal, avem o prevedere expresa cu privire la textul de lege care se aplica la stabilirea impozitului pentru semiremorca care deține carte de identitate si nu are auto propulsie: 263 alin. 6 din Codul fiscal. In speța de fata, toate semiremorcile deținute de către subscrisa au carte de identitate. Acestea nu sunt mijloace de transport cu autopropulsie, putând fi puse in mișcare doar prin atașarea la un cap de tractor. Mai arată reclamanta că în speța de fata lipsește cadrul procedural pentru stabilirea unor obligații fiscale suplimentare. Astfel, anual, începand cu 2008 si pana in prezent s-au stabilit in sarcina sa obligații fiscale cu privire la semiremorcile pe care le deține in proprietate. Toate obligațiile de plata stabilite pana la inceputul anului 2013 au fost achitate in totalitate de către reclamantă, apreciind că obligația fiscala a fost stinsa prin plata. Emiterea unei Decizii de către Curtea de C. cu privire la activitatea organului fiscal nu constituie un motiv legal in vederea stabilirii unor obligații fiscale suplimentare in sarcina contribuabilului, in baza căreia Decizia de impunere inițial emisa sa fie modificata. Prin urmare, obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite in lipsa unui raport juridic fiscal, acesta fiind stins prin plățile efectuate la termen din 2008 pana in prezent, neexistand vreo declarație rectificativa sau
vreo inspecție fiscala față de reclamantă. Conform jurisprudentei constante a Curții Europene, orice legislație aplicabila unui subiect de drept trebuie sa fie accesibil persoanelor implicate, precisa și previzibila în aplicarea sa (Cauza Beyeler vs. Italia [GC], nr. 33202/96, § 109, ECHR 2000-1). Pornind de la acest principiu, reclamanta se prevalează de considerentele expuse în Cauza Serkov contra Ucraina din data de 7 iulie 2011. Pe de altă parte, reclamanta invocă nerespectarea dreptului la apărare cu ocazia emiterii Deciziei de impunere. De asemenea, organul fiscal poate percepe majorări de întârziere doar de la momentul comunicării deciziei de impunere modificatoare care stabilesc obligații fiscale suplimentare in sarcina contribuabilului. Învederează reclamanta că a achitat întocmai si la timp toate obligațiile fiscale stabilite începând cu anul 2008 si pana in prezent, nu suntem in prezenta unei încălcări culpabile a obligației de plata a
impozitelor datorate. Creanțele reprezentând impozitul datorat cu privire la semiremorcile pe care le deține in proprietate au fost stinse prin plată.
În drept, au fost invocate prevederile art.263 Codul fiscal, art. 9, 15, 21, 90 si 120 din Codul de procedura fiscala, Normele de punere in aplicare a Codului fiscal, art. 453 Noul cod de procedura civila.
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 90), pârâtul Municipiul C. -N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că actele administrative atacate de reclamantă au fost emise în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr. 44/_, general obligatorie. A mai arătat pârâtul că remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 40 t, a fost reîncadrată de organul fiscal prin decizia de
impunere atacată în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, la un impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6
C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de Municipiul C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art. 15, art. 23, art. 90, art. 91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C., rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a J. C. în Decizia nr.44/_ .
Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Camerei de C. a J. C., solicitând ca in cazul admiterii acțiunii reclamantei, chemata în garanție să fie obligată la despăgubirea pârâtului cu suma reprezentând cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu (filele 54-56).
Chemata în garanție Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru C. de C. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată (filele 64-72). În motivarea întâmpinării, chemata în garanție a arătat că susținerile pârâtului nu pot fi primite și că nu există nici un raport de cauzalitate directă cauză-efect între Curtea de C. și pârât și nici nu a transmis nici un drept pârâtului, astfel că nu există nici un temei pentru chemarea în garanție a Curții de C. . Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că puterea judecătorească a consfințit deja prin trei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile normele juridice incidente la fondul pricinii deduse judecății. Chemata în garanție a apreciat că instanța investită in prezenta cauză este ținută să aibă în vedere că în speță suntem in prezența puterii de lucru judecat și trebuie să dea eficiență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat.
Reclamanta a formulat atât răspuns la întâmpinarea
pârâtului (fila 121), cât și poziție procesuală
raportat la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat excepț ia in ad mis ib il ităț ii
acesteia .
Totodată, reclamanta a formulat și cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ( f 124-126), însă în ședința publică din_ instanța a respins cererea de sesizare a CJUE.
În ședința publică din data de_, instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul C.
-N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul Municipiul
C. -N., D. taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. R.
S.R.L. obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 31.662 lei, a sumei de 16.779,72 lei cu titlu de majorări de întârziere și a sumei de 9003 lei reprezentând totalul pe anul 2013 (fila 26).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal, respinsă prin Dispoziția nr. 555/_ emisă de P. ul M. C.
-N. (fila 95), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor
aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin.
4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor fiscale contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta S.C. R. S.R.L., se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că
"Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de C., care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de Municipiul C. -N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea M. a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
(2) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin.
din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de C. și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art. 9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta S.C. R. S.R.L. este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea reclamantei și va dispune anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
În temeiul art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, se va dispune restituirea către reclamantă a sumei de 48.441,72 lei achitată în temeiul deciziei de impunere anulate.
În temeiul art. 451 și art. 455 din Codul de procedură civilă, pârâții vor fi obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3139,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat conform chitanței depuse la dosar, precum și taxa judiciară de timbru și timbru judiciar (fillele 140-141).
Cât privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâtul Municipiul C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C., tribunalul reține că, prin prisma dispozițiilor art. 205 și urm și art. 117 din
O.G. nr. 92/2003, parte în litigiul privind anularea deciziei de impunere și restituirea sumelor achitate necuvenit nu poate fi decât organul fiscal care a emis decizia și a încasat impozitul a cărui restituire se solicită - în speță, Municipiul C. -N. . Aceasta este instituția care a emis decizia de impunere și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere.
Pe cale de consecință, chiar dacă pârâtul a fost determinat să emită actul fiscal ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, acest aspect privește exclusiv raporturile juridice dintre autorități, iar nu și raportul juridic dintre contribuabil și organul fiscal.
Tocmai de aceea, întrucât reclamanta din speță nu putea obține anularea deciziei de impunere și restituirea sumei achitate decât de la pârâtul Municipiul, urmează că acesta din urmă este ținut să suporte cheltuielile de judecată generate de proces.
Mai mult decât atât, prin decizia de măsuri emisă de C. de C. C. s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite, conducătorul pârâtului, obligația de a identifica toate cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare și a fost fixat un termen pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri. Chemata în garanție nu a menționat în concret cum trebuie aceasta dusă la îndeplinire, ordonatorul de credite având posibilitatea de a emite noi decizii de impunere în sarcina contribuabililor ce intrau sub incidența deciziei ori să recupereze diferența de impozit stabilit incorect, în afara cadrului legal, de la persoanele responsabile de aplicarea greșită a prevederilor Codului fiscal.
În plus, în sarcina Camerei de C. nu se poate reține nicio culpă, în condițiile în care decizia emisă a fost menținută în instanță iar interpretarea diferită, actuală, se datorează unei intervenții legislative ulterioare perioadei în care s-a efectuat controlul și s-a emis decizia.
Pentru acestea, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. R. S.R.L., CIF 15705409, J_, cu sediul în C. -
N., P-ța Cipariu nr. 15, bl. III A, et. 1, jud. C. și cu sediul procesual ales la sediul la sediul profesional al Cabinetului individual avocat Costaș Cosmin Flavius, situat în A., str. Abrud nr. 3, jud. C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul C. -N., D. de taxe și impozite locale, CUI 4305857 și Municipiul C. N. prin P. ul municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C. .,
Anulează Dispoziția nr. 545/_ emisă de P. ul municipiului C. -
N. și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul Municipiul C.
-N., D. de taxe și impozite locale.
Dispune restituirea către reclamantă a sumei de 48.441,72 lei .
Obligă pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3139,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul C. -N., D. de taxe și impozite locale în contradictoriu cu C. de C. a județului C. , cu sediul în C. -N., str.
, nr. 28, jud. C., reprezentată de Curtea de Conturi a României, cod fiscal 4265922, cu sediul în București str. Lev Tolstoi, nr. 22-24, sectorul 1.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Președinte,
-M. B.
Grefier,
C. T.
Red.AMB/ 5 ex./_
