Sentința civilă nr. 16179/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 16179/2013
Ședința publică din 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. M. GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta I. L., în contradictoriu cu pârâta G. N. DE
M., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtei, consilier juridic Hortensia Ersen, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Interpelată de instanță, reprezentanta pârâtei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta pârâtei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii având ca obiect suspendare executare act administrativ ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de reclamanta I. L. în contradictoriu cu pârâta G. N. DE M., s-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării Deciziei privind încetarea raportului de serviciu nr. 941/_ si a rezultatului examenului organizat în data de_, în vederea selecției funcționarilor publici până la pronunțarea instanței de fond asupra cauzei.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare
, se arată că prin Decizia nr. 941/_, Comisarul General al Gărzii Naționale de M. a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei prin eliberarea din funcția publică specifică de
execuție, de comisar, în baza H.G, nr. 1005/2012, a Legii nr. 188/1999, a Legii nr. 554/2004, a O.U.G. nr. 77/2013, a Ordinului Ministrului M. lui și Schimbărilor Climatice, a Avizului nr. 32467/2013 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, a Deciziei nr. 859/2013 privind reorganizarea Gărzii Naționale de M. și a rezultatelor examenului organizat la data de_ .
Reclamanta arată că decizia atacată, dar si rezultatul concursului sunt nelegale si netemeinice, astfel încât a formulat cerere de revocare a actelor administrative, depunând o plângere prealabilă care nu a fost soluționată până în momentul introducerii cererii de suspendare.
Apreciază reclamanta că, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, se impune suspendarea actelor menționate, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat, rezultat ca urmare a unor motive temeinice de nelegalitate, și paguba iminentă .
Examenul organizat nu a respectat prevederile legale în vigoare și Decizia nr. 859/_ și nu a fost un examen corect si transparent.
Decizia nr. 941/2013 este lovită de nulitate având în vedre că este un act subsecvent concursului dar si pentru că se pot constata în privința acesteia mai multe motive de nelegalitate.
Cu privire la îndeplinirea condiției existentei unei pagube iminente, si aceasta este îndeplinită
În drept
, au fost indicate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999.
În probațiune
, au fost depuse înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată
s-a solicitat respingerea cererii, arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea 554/2004.
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța retine că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Rezultă, așadar, că - pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi întrunite, cumulativ, două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Cele două condiții, prin modul imperativ de reglementare, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "unui caz bine justificat"; și a "iminenței producerii pagubei";.
Suspendarea este o măsură de excepție și numai motive bine întemeiate, referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea actului, precum și existența unor dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat ar justifica înlăturarea efectului executoriu în privința actului administrativ.
Instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii condițiilor legale necesare în vederea suspendării efectelor actului administrativ.
Reclamanta nu a făcut dovada existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ astfel încât să fie îndeplinită condiția cazului bine justificat.
Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului,
pentru că în cazul procedurii executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Reclamanta invocă ca o îndoială serioasă faptul că procesul de reorganizare prin reducerea de posturi la nivelul instituției a fost organizat în mod defectuos, printr-un concurs ce nu a respectat prevederile legale în vigoare, nefiind un examen corect si transparent.
Instanța reține însă că pentru a putea verifica condițiile de organizare a concursului este necesară analizarea fondului cauzei, ceea ce nu este specific procedurii suspendării.
Măsura reorganizării prin reduceri de posturi a fost adoptată de organele competente, tot acestea au organizat și concursul și au emis deciziile de încetare a raporturilor de serviciu, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin urmare, instanța nu a putut constata ca fiind întemeiat punctul de vedere al reclamantei în sensul existenței unor indicii temeinice de nelegalitate.
Astfel, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care nu a fost răsturnată, din acest punct de vedere.
Cu privire la condiția prevenirii pagubei iminente, reclamanta nu a explicitat în ce anume ar consta paguba iminentă.
Jurisprudența a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu poate produce o pagubă.
Din punct de vedre economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă o pagubă. Din punct de vedere juridic însă, această pagubă poate fi reprezentată doar de o diminuare ilicită patrimoniului, ceea ce nu s- a reținut în cauză.
Nu se poate reține nici că ar fi perturbată în mod previzibil și grav
funcționarea unei autorități publice, dimpotrivă, de o perturbare putându-se vorbi în situația în care s-ar repune în funcții, chiar și în mod provizoriu a persoanelor eliberate din funcția publică, având în vedere că acestea nu-și mai regăsesc funcțiile în noua organigramă.
În urma analizării dosarului de fond,în situația în care se va dovedi ca fiind întemeiat punctul de vedere al reclamantei, aceasta va fi repusă în funcție cu plata drepturilor în mod retroactiv, însă până atunci nu se justifică admiterea cererii de suspendare.
Prin urmare, raportat la aspectele menționate, instanța reține că sunt neîndeplinite condițiile suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea formulată va fi respinsă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de către reclamanta I. L., cu domiciliul în comuna G., str. Principală nr. 1266, jud. Cluj, CNP 2. în contradictoriu cu pârâta G. N. DE M., cu sediul în B., B-dul U. nr.78,bl.J2, sectorul 3, CIF 15378153.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recursul depunându-se la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. M. P. R. A.
TM/TM _








